Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 495 din 29 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 58 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 31 octombrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Claudia Margareta Niţã - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "<>art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, modificatã prin <>Legea nr. 482/2004 ", excepţie ridicatã de cetãţeanul chinez Zheng Hao în Dosarul nr. 220/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece textul de lege criticat nu contravine normelor constituţionale şi internaţionale referitoare la dreptul la învãţãturã.
Reglementarea, în <>cap. IV al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 , a modalitãţilor de prelungire a dreptului de şedere temporarã, precum şi de acordare a dreptului de şedere permanentã demonstreazã preocuparea legiuitorului de a acorda aceste drepturi strãinului care le solicitã, din diverse motive, printre care şi cel privind desfãşurarea de studii. Refuzul prelungirii dreptului temporar de şedere solicitat de strãinul venit în România în scop de studii intervine cu titlu de excepţie şi doar ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale prevãzute de art. 58 din actul normativ criticat, fãrã ca prin aceasta sã se poatã susţine încãlcarea dreptului la învãţãturã, consacrat de art. 31 din Constituţie, precum şi de art. 2 teza întâi din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 mai 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 220/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "<>art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, modificatã prin <>Legea nr. 482/2004 ". Excepţia a fost ridicatã de cetãţeanul chinez Zheng Hao într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ, formulatã de acesta în contradictoriu cu Autoritatea pentru strãini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine cã dispoziţiile de lege criticate încalcã prevederile "art. 32 alin. (1) din Constituţie, interpretate în lumina dispoziţiilor art. 2 teza întâi din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, care instituie şi garanteazã dreptul persoanei la instruire, ca drept fundamental".
Se susţine cã textul legal atacat nu îndeplineşte "criteriul de calitate prevãzut de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale", în sensul cã acesta nu conţine precizãri "cu privire la criteriile de apreciere asupra cauzelor care au condus la pierderea anului de studiu şi dacã acestea sunt imputabile strãinului". Mai mult, textul de lege criticat nu este de naturã imperativã, ci lasã la latitudinea Autoritãţii pentru strãini hotãrârea de a prelungi sau nu dreptul de şedere, pe criterii aleatorii.
În argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate se mai menţioneazã cã "practica jurisprudenţialã a Curţii Europene a consfinţit principiul conform cãruia expulzarea unui strãin este de naturã sã aducã, în anumite condiţii, atingere dreptului la instruire". Or, potrivit art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din Constituţie, precum şi ca efect al recunoaşterii de cãtre România a jurisdicţiei europene amintite, se apreciazã cã o instanţã naţionalã nu poate pronunţa o hotãrâre care sã o infirme pe cea a Curţii Europene. În sfârşit, se aratã cã, pentru respectarea principiului calitãţii legii naţionale, instanţa europeanã intervine, cu titlu de excepţie, în planul legislaţiei interne printr-un "control de convenţionalitate" a acesteia, ceea ce subliniazã importanţa principiului pretins a fi încãlcat.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, se aratã cã Autoritatea pentru strãini a respins, în temeiul art. 58 alin. (4) din ordonanţã, cererea de prelungire a dreptului de şedere temporarã pentru studii solicitatã de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, acesta susţinând însã cã întreruperea anului de studiu a avut loc din motive neimputabile lui (data la care s-au finalizat formalitãţile pentru acordarea vizei de intrare pentru studii a depãşit cu mult data de începere a anului de studiu 2003-2004, aceasta constituind "un impediment major" pentru promovarea examenelor şi având drept consecinţã pierderea anului pregãtitor de limba românã pentru care achitase şi taxele de şcolarizare). Mai mult, la data la care Autoritatea pentru strãini a respins cererea sa de prelungire a dreptului de şedere temporarã, acesta era reînscris în anul de studiu 2004-2005, repetând programa de învãţãmânt şi achitând din nou taxele aferente anului universitar.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile <>art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 nu contravin prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea fundamentalã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 este neîntemeiatã, faţã de prevederile art. 11 alin. (2) şi ale art. 20 din Constituţie, raportate la art. 2 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale".
Din conţinutul art. 2 al primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale rezultã cã dreptul la instruire se compune din trei elemente: a) obligaţia statului de a nu refuza nimãnui dreptul la instruire; b) puterea totalã discreţionarã a statului de a dispune pentru a determina natura şi dimensiunea participãrii sale la instruire şi învãţãmânt şi c) garantarea dreptului pãrinţilor în asigurarea respectãrii propriilor convingeri în ceea ce priveşte instruirea copiilor lor.
Asupra semnificaţiei primului element al dreptului pretins a fi încãlcat, la care se referã speţa de faţã, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mai multe cauze, reţinând, în esenţã, urmãtoarele: cea dintâi frazã a art. 2 din primul Protocol adiţional garanteazã, în primul rând, un drept de acces la aşezãmintele şcolare existente la un moment dat (cauza Campbell şi Cosans împotriva Regatului Unit, 1982, Cauza lingvisticã belgianã, 1967), acest drept implicând, prin însãşi natura sa, o reglementare din partea statului; textul Convenţiei vizeazã în mod deosebit instruirea în cadrul claselor elementare (cauza Cipru împotriva Turciei, 1994) şi priveşte mai puţin învãţãmântul superior sau specializat, cu atât mai mult în contextul solicitãrii acestor drepturi de cãtre persoane deţinute sau strãine (Cererea nr. 5.962/72 şi Cererea nr. 7.671/76); refuzul unei solicitãri din partea unui strãin nu trebuie sã fie considerat ca o atingere la dreptul de instrucţie ci, pur şi simplu, ca o mãsurã de control a migraţiei, care nu apare abordatã în art. 2 (cauza Sergez Vikulov şi alţii împotriva Letoniei, 2004); chiar dacã în urma expulzãrii persoana interesatã ar fi împiedicatã sã-şi mai continue studiile, aceastã mãsurã nu poate fi analizatã, în sine, ca o atingere a dreptului la instrucţie (cauzele Sorabjee împotriva Regatului Unit, 1995, Jaramillo împotriva Regatului Unit, 1995 etc.).
Avocatului Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 sunt constituţionale.
Textul de lege criticat nu conţine norme contrare dreptului la învãţãturã, consacrat de art. 32 alin. (1) din Constituţie, deoarece posibilitatea atribuitã Autoritãţii pentru strãini de a nu prelungi dreptul de şedere temporarã în situaţia în care cetãţeanul strãin nu a promovat un an de studii din cauze imputabile acestuia are caracter de excepţie, regula fiind cea a prelungirii dreptului de şedere temporarã, în condiţiile legii.
În plus, ordonanţa în cauzã consacrã, la art. 3 alin. (6), dreptul strãinilor, cuprinşi în învãţãmântul de toate gradele, de a avea acces, fãrã restricţii, la activitãţile şcolare şi de instruire în societate, fiind astfel pe deplin respectat dreptul acestora la învãţãturã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 27 decembrie 2002, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 357/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 25 iulie 2003. Ordonanţa menţionatã a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, modificatã şi completatã mai întâi prin <>Legea nr. 482/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004, apoi prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 113/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 25 iulie 2005. Prevederile legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 58 alin. (4): "În situaţia în care strãinul nu a promovat un an de studii din cauze imputabile acestuia, Autoritatea pentru strãini poate sã nu-i prelungeascã dreptul de şedere temporarã."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (2) şi ale art. 32 alin. (1) din Constituţie, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 20 alin. (2): "Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 32 alin. (1): "Dreptul la învãţãturã este asigurat prin învãţãmântul general obligatoriu, prin învãţãmântul liceal şi prin cel profesional, prin învãţãmântul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare."
De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 2 teza întâi din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificat de România prin <>Legea nr. 30/1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Aceste dispoziţii prevãd urmãtoarele: "(...) Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învãţãmântului, va respecta dreptul pãrinţilor de a asigura aceastã educaţie şi acest învãţãmânt conform convingerilor lor religioase şi filozofice."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã dispoziţiile <>art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 prevãd posibilitatea ca, în situaţia în care strãinul nu a promovat un an de studii din cauze imputabile acestuia, Autoritatea pentru strãini sã nu-i prelungeascã dreptul de şedere temporarã. Aşadar, potrivit acestui text, Autoritatea pentru strãini, structurã specializatã şi competentã a exercita atribuţiile conferite prin lege în ceea ce priveşte regimul strãinilor în România, analizeazã situaţia specificã fiecãrui solicitant şi apreciazã asupra îndeplinirii condiţiilor prevãzute de art. 58 din ordonanţã; pe baza examinãrilor efectuate, aceasta poate refuza prelungirea dreptului de şedere temporarã, în funcţie de circumstanţele proprii cauzei. Conform art. 82 din ordonanţã, solicitantul poate ataca decizia Autoritãţii pentru strãini pe calea contenciosului administrativ.
Curtea reţine cã autorul excepţiei considerã cã prin lipsa de detalii a textului de lege criticat - respectiv a criteriilor în funcţie de care Autoritatea pentru strãini apreciazã într-un sens sau altul -, precum şi prin omiterea reglementãrii situaţiei în care strãinul nu a promovat anul de studiu din cauze neimputabile acestuia, art. 58 alin. (4) nu respectã cerinţele de "calitate şi precizie" ale legii şi, de asemenea, îngrãdeşte dreptul la învãţãturã, consacrat de art. 32 alin. (1) din Constituţie, precum şi de art. 2 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Faţã de aceste critici, Curtea constatã cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 cuprinde, la cap. IV, secţiunea 1, subsecţiunea 3, reglementãri referitoare la modalitãţile şi condiţiile de prelungire a dreptului de şedere temporarã pentru strãinii veniţi în scop de studii, ceea ce reprezintã tocmai expresia preocupãrii statului de a asigura desfãşurarea instrucţiei şi a învãţãmântului pentru aceastã categorie de persoane, cu respectarea normelor constituţionale şi internaţionale invocate referitoare la dreptul la învãţãturã. În consecinţã, nici critica de neconstituţionalitate faţã de prevederile art. 11 alin. (2) şi ale art. 20 alin. (2) din Legea fundamentalã nu este întemeiatã.
În ceea ce priveşte lipsa de precizie a textului de lege criticat, consideratã de autorul excepţiei drept cauzã a arbitrariului în soluţionarea de cãtre Autoritatea pentru strãini a cererilor de prelungire a dreptului de şedere temporarã, Curtea Constituţionalã constatã cã acesta oferã suficiente elemente pentru ca persoana în cauzã sã fie în mãsurã sã prevadã consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat. De altfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a precizat în jurisprudenţa sa - pe care autorul excepţiei o invocã, fãrã a indica însã şi cauzele la care se referã - cã "asemenea consecinţe nu au nevoie sã fie previzibile cu o certitudine absolutã. O atare certitudine (absolutã), oricât de doritã ar fi, este imposibil de realizat şi, mai mult, poate da naştere la o rigiditate excesivã a reglementãrii" (cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, 1999).
În ceea ce priveşte criticile referitoare la omisiunea de reglementare a situaţiei în care strãinul nu a promovat anul de studiu din cauze neimputabile acestuia, precum şi faţã de precizãrile privind situaţia de fapt, se observã cã nici aceste susţineri nu pot fi reţinute. Potrivit competenţei sale, Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor normative cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului, în vreme ce interpretarea şi aplicarea normelor juridice constituie atributul exclusiv al instanţei de drept comun competente sã soluţioneze cauzele deduse judecãţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 58 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Zheng Hao în Dosarul nr. 220/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 29 septembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţã
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
