Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 494 din 10 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 58 lit. ad) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 19 iunie 2012
Acsinte Gaspar - preşedinte
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Simina Gagu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Diana PA" - S.R.L. din Câmpina în Dosarul nr. 534/310/2011 al Judecãtoriei Sinaia şi care constituie obiectul Dosarului nr. 647D/2011 al Curţii Constituţionale.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 24 aprilie 2012, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 10 mai 2012.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 mai 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 534/310/2011, Judecãtoria Sinaia a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Diana PA" - S.R.L. din Câmpina într-o cauzã având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevãzute de art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat, lipsit de un conţinut explicit, este ambiguu şi derutant, atât pentru parte, cât şi pentru judecãtorul chemat sã analizeze o situaţie de fapt, raportatã la aceastã normã. Acest aspect poate conduce la paralelisme sau la aplicarea a douã sancţiuni pentru aceeaşi faptã, mai ales cã obligaţiile operatorilor de transport sunt cuprinse nu numai în Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005, ci şi în alte acte normative cu aceeaşi valoare juridicã, în care sunt, de asemenea, prevãzute sancţiuni pentru încãlcarea acestora.
Totodatã, autorul susţine cã prevederile de lege criticate îngrãdesc "accesul direct la justiţie", întrucât, de vreme ce nu prevãd în ce constau obligaţiile a cãror neîndeplinire este sancţionatã, acestea nu permit formularea unor apãrãri şi verificarea legalitãţii sancţiunii. Aratã, de asemenea, cã nu se poate respecta prezumţia de nevinovãţie şi nu poate fi evitat arbitrariul aplicãrii sancţiunii contravenţionale, încãlcându-se dreptul la un proces echitabil.
Judecãtoria Sinaia considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, apreciind cã textul de lege criticat are o formulare ambiguã, care nu clarificã elementele constitutive ale contravenţiei pe care o reglementeazã, spre deosebire de restul actului normativ, în care sunt prevãzute în mod expres obligaţiile ce revin operatorilor de transport rutier. Aratã cã se încalcã dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât "echitatea se referã nu numai la desfãşurarea procesului, ci şi la tehnica juridicã a incriminãrii".
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005 sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã prevederile legale criticate reflectã dreptul legiuitorului de a aprecia cu privire la modalitatea de reglementare a condiţiilor în care anumite fapte sã fie sancţionate contravenţional. Aceleaşi prevederi conţin suficiente repere pentru asigurarea previzibilitãţii şi claritãţii normei, astfel ca destinatarul lor sã înţeleagã cã încãlcarea dispoziţiilor care constituie cadrul general pentru transporturile rutiere de mãrfuri şi persoane şi activitãţile conexe acestora se sancţioneazã în funcţie de gradul de pericol social şi sã prevadã, într-o mãsurã rezonabilã, consecinţele care pot apãrea dintr-un act determinat. De asemenea, considerã cã enumerarea limitativã a faptelor care constituie contravenţii în aceastã materie ar putea avea consecinţe nefavorabile, întrucât s-ar limita posibilitãţile de interpretare ale autoritãţii judiciare chemate sã efectueze clarificarea şi încadrarea juridicã a faptelor.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, şi aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 102/2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 9 mai 2006, prevederi introduse în cuprinsul ordonanţei de urgenţã prin art. I pct. 43 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 74/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 17 iunie 2008 şi aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 218/2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009. Textul de lege criticat are urmãtorul cuprins: "Constituie contravenţii urmãtoarele fapte: (...)
ad) neîndeplinirea obligaţiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier şi operatorilor de activitãţi conexe transportului rutier."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã textul de lege menţionat contravine dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil desfãşurat într-un termen rezonabil. Totodatã, analizând motivele de neconstituţionalitate invocate în susţinerea excepţiei, Curtea reţine incidenţa în cauzã şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentalã, potrivit cãrora "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
De asemenea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţiile privind dreptul la un proces echitabil cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
I. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale prin Încheierea din 12 mai 2011, pronunţatã de Judecãtoria Sinaia, Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere a fost abrogatã expres, în integralitatea ei, prin dispoziţiile art. 93 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011.
Cu toate acestea, având în vedere cã prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005 au continuat sã producã efecte juridice în cauza dedusã judecãţii, aceasta fiind soluţionatã definitiv prin Sentinţa civilã nr. 897 din 2 august 2011, pronunţatã de Judecãtoria Sinaia, în sensul anulãrii în parte a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi înlocuirii sancţiunii amenzii aplicate cu sancţiunea avertismentului, Curtea, în lumina jurisprudenţei sale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), urmeazã a analiza constituţionalitatea acestor prevederi.
II. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este întemeiatã, urmând sã o admitã pentru considerentele ce vor fi arãtate în cele ce urmeazã.
Astfel, Curtea reţine cã prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005 calificã drept contravenţie neîndeplinirea obligaţiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier şi operatorilor de activitãţi conexe transportului rutier. Sãvârşirea acestei contravenţii se sancţioneazã cu amendã de la 4.000 lei la 5.000 lei, aplicatã întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier români sau strãini, potrivit art. 59 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţã, şi cu amendã de la 7.000 lei la 9.000 lei, aplicatã întreprinderilor care efectueazã activitãţi conexe transportului rutier, potrivit art. 59 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ.
Totodatã, din examinarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, aflat la dosar, Curtea observã, cã, în cauza de faţã, operatorul de transport a fost sancţionat contravenţional cu o amendã de 4.000 lei pentru neîndeplinirea "obligaţiei ce îi revine operatorului de transport rutier conform OMTCT (Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului), actualizat, art. 38 lit. u), respectiv nu s-a asigurat existenţa la bordul vehiculului a legitimaţiilor de serviciu valabile ale conducãtorilor auto, conform modelului din anexa 32 la OMTCT nr. 1892/2006".
În aceste condiţii, Curtea constatã cã descrierea faptei ce constituie contravenţie nu se regãseşte în conţinutul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005, ci în cuprinsul art. 38 lit. u) din Normele privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activitãţilor conexe acestora, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.892/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 şi 919 bis din 13 noiembrie 2006, şi completate prin art. I pct. 13 din Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.172/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 24 noiembrie 2009. Prevederile art. 38 lit. u) din norme au urmãtorul cuprins:
"Întreprinderile/operatorii de transport care efectueazã operaţiuni de transport rutier au urmãtoarele obligaţii: [...] u) sã asigure existenţa la bordul vehiculelor cu care efectueazã operaţiuni de transport rutier a legitimaţiei de serviciu valabile a conducãtorului auto, din care sã reiasã cã este angajat al operatorului de transport rutier/întreprinderii. Modelul legitimaţiei de serviciu este prevãzut în anexa nr. 32 la prezentele norme."
În continuare, Curtea reţine cã, potrivit art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, "Textul legislativ trebuie sã fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fãrã dificultãţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce", iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege, "Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care sã excludã orice echivoc, cu respectarea strictã a regulilor gramaticale şi de ortografie".
De asemenea, Curtea reţine cã prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005 nu pot fi considerate norme de trimitere. În absenţa indicãrii cu exactitate a dispoziţiilor legale la care se face trimiterea, nu sunt respectate regulile de tehnicã legislativã, cuprinse în art. 50 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000, potrivit cãruia, "În cazul în care o normã este complementarã altei norme, pentru evitarea repetãrii în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conţine". Dimpotrivã, redactarea art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005 are un caracter de maximã generalitate, care, într-o tehnicã legislativã corectã, ar fi trebuit sã figureze ca normã- cadru, detaliatã subsecvent de toate celelalte prevederi care stabilesc contravenţiile şi sancţiunile corespunzãtoare.
Pe de altã parte, Curtea observã cã norma legalã criticatã diferã, sub aspectul tehnicii de reglementare, de celelalte norme din cuprinsul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005, prin care sunt instituite contravenţii, deoarece acestea stabilesc în mod concret faptele a cãror sãvârşire atrage rãspunderea contravenţionalã.
Prin urmare, Curtea constatã cã stabilirea faptelor a cãror sãvârşire constituie contravenţii este lãsatã, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fãrã ca legiuitorul sã fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în condiţiile în care obligaţiile ce trebuie a fi respectate de întreprinderi, operatorii de transport rutier sau de operatorii de activitãţi conexe transportului rutier se regãsesc în tot cuprinsul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005.
Totodatã, în lipsa unei reprezentãri clare a elementelor care constituie contravenţia, judecãtorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionãrii plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea constatã cã tehnica de reglementare ce se regãseşte în cazul prevederilor legale criticate nu corespunde nici regulilor instituite prin art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, potrivit cãruia "Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmeazã sã se aplice pentru fiecare dintre acestea". Totodatã, potrivit art. 1 teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, "Constituie contravenţie fapta sãvârşitã cu vinovãţie, stabilitã şi sancţionatã prin lege, ordonanţã, prin hotãrâre a Guvernului sau, dupã caz, prin hotãrâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti".
În aceste condiţii, Curtea constatã cã prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate sunt deficitare, întrucât nu stabilesc distinct, precis, explicit şi cu claritate obligaţiile ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier şi operatorilor de activitãţi conexe transportului rutier, a cãror neîndeplinire atrage rãspunderea contravenţionalã.
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a reţinut în repetate rânduri cã orice act normativ trebuie sã îndeplineascã anumite condiţii calitative, printre acestea numãrându-se previzibilitatea, ceea ce presupune cã acesta trebuie sã fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din data de 14 noiembrie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã legea trebuie, într-adevãr, sã fie accesibilã justiţiabilului şi previzibilã în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea sã satisfacã cerinţa de previzibilitate, ea trebuie sã precizeze cu suficientã claritate întinderea şi modalitãţile de exercitare a puterii de apreciere a autoritãţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmãrit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvatã împotriva arbitrariului. În plus, nu poate fi consideratã "lege" decât o normã enunţatã cu suficientã precizie, pentru a permite cetãţeanului sã îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie sã fie capabil sã prevadã, într-o mãsurã rezonabilã, faţã de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumitã faptã (a se vedea Hotãrârea din 4 mai 2000, pronunţatã în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotãrârea din 25 ianuarie 2007, pronunţatã în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).
În lumina celor enunţate mai sus, Curtea constatã cã, în mod evident, prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005, caracterizate printr-o tehnicã legislativã inadecvatã, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevãzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie.
Aşa fiind, Curtea reţine cã imprecizia textului de lege supus controlului de constituţionalitate, constând în lipsa stabilirii cu suficientã claritate a obligaţiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier şi operatorilor de activitãţi conexe transportului rutier, a cãror neîndeplinire atrage rãspunderea contravenţionalã şi în absenţa descrierii faptei a cãrei sãvârşire constituie contravenţie, afecteazã, pe cale de consecinţã, şi garanţiile constituţionale şi convenţionale care caracterizeazã dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apãrare. De altfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a reţinut, în esenţã, cã nerespectarea garanţiilor fundamentale, care protejeazã presupuşii autori ai unor fapte ilicite, în faţa posibilelor abuzuri ale autoritãţilor desemnate sã-i urmãreascã şi sã-i sancţioneze, reprezintã un aspect ce trebuie examinat în temeiul art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Hotãrârea din 4 octombrie 2007, pronunţatã în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68).
Pentru ca dreptul la un proces echitabil sã nu rãmânã teoretic şi iluzoriu, Curtea reaminteşte cã normele juridice trebuie sã fie clare, precise şi explicite, astfel încât sã îl poatã avertiza în mod inechivoc pe destinatarul acestora asupra gravitãţii consecinţelor nerespectãrii enunţurilor legale pe care le cuprind. Or, prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005 ignorã aceste exigenţe esenţiale de redactare.
Faţã de cele de mai sus, Curtea constatã cã deficienţele de redactare evidenţiate în ceea ce priveşte prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005 sunt de naturã sã încalce dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
De aceea, revine legiuitorului sarcina ca pe viitor, în reglementarea domeniului contravenţional, sã adopte norme care sã întruneascã, aşa cum s-a arãtat, criteriile de precizie, claritate şi, implicit, previzibilitate, impuse de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
De altfel, Curtea observã cã, în contextul legislativ actual, sancţiunile şi mãsurile aplicabile în cazul încãlcãrii dispoziţiilor privind transporturile rutiere sunt reglementate prin Hotãrârea Guvernului nr. 69/2012 privind stabilirea încãlcãrilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mãrfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţionalã a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum şi a sancţiunilor şi mãsurilor aplicabile în cazul constatãrii acestor încãlcãri, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 14 februarie 2012.
Or, spre deosebire de prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005, prin art. 4 pct. 57.2 şi 77.2 din Hotãrârea Guvernului nr. 69/2012 sunt reglementate cu claritate contravenţiile constând în fapta operatorului de transport rutier sau a întreprinderii de transport rutier în cont propriu de nerespectare a obligaţiei de a asigura existenţa la bordul vehiculelor cu care efectueazã transport rutier contra cost, respectiv în cont propriu, a legitimaţiei de serviciu valabilã a conducãtorului auto, din care sã reiasã cã este angajat al acestora.
În fine, în privinţa invocãrii dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea reţine cã acestea nu au relevanţã în cauzã, întrucât nu vizeazã situaţia criticatã de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, ci posibilitatea acestuia de a se adresa neîngrãdit justiţiei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Societatea Comercialã "Diana PA" - S.R.L. din Câmpina în Dosarul nr. 534/310/2011 al Judecãtoriei Sinaia şi constatã cã prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere sunt neconstituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 mai 2012.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Simina Gagu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
