Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 490 din 30 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (1), art. 438 şi art. 440 din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 490 din 30 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (1), art. 438 şi art. 440 din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 20 octombrie 2016

Comenteaza legea


    Valer Dorneanu         - preşedinte
    Mircea Ştefan Minea    - judecător
    Daniel Marius Morar    - judecător
    Mona-Maria Pivniceru   - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu  - judecător
    Augustin Zegrean       - judecător
    Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (1), art. 438 şi art. 440 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Carmen Mariana Agache, Cosmin Gabriel Scărlătescu şi Daniela Lorelay Dănoiu în Dosarul nr. 4.128/300/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.739D/2015.
    2. La apelul nominal răspund personal autorii excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorilor excepţiei. Partea Carmen Mariana Agache solicită admiterea excepţiei. Arată că, având calitatea de avocaţi în primă instanţă, prin promovarea apelului au dobândit calitatea de părţi, iar prin decizia pronunţată în apel s-a dispus inclusiv asupra drepturilor autorilor excepţiei. Cu toate acestea, autorii excepţiei susţin că nu pot promova calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. În continuare, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 783 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009. Depune concluzii scrise în susţinerea celor expuse oral. Părţile Cosmin Gabriel Scărlătescu şi Daniela Lorelay Dănoiu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, achiesând la cele expuse de partea Carmen Mariana Agache.
    4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă. Apreciază că, în realitate, se solicită modificarea întregii instituţii a recursului în casaţie din punctul de vedere al sferei titularilor şi al cazurilor în care se poate promova această cale extraordinară de atac.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.128/300/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (1), art. 438 şi art. 440 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Carmen Mariana Agache, Cosmin Gabriel Scărlătescu şi Daniela Lorelay Dănoiu cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că au avut calitatea de avocaţi din oficiu ai părţilor civile din dosar. Prin admiterea apelului împotriva sentinţei de fond pronunţată de Judecătoria Sectorului 2, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit onorariul autorilor excepţiei la suma de 25.000 lei pentru fiecare, iar, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de autorii excepţiei împotriva încheierii de şedinţă din data de 17 octombrie 2015. Autorii excepţiei apreciază că, în calitate de avocaţi ai părţilor civile, s-au putut întemeia pe dispoziţiile art. 409 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul de procedură penală pentru a introduce calea de atac a apelului. Cu toate acestea, deşi au suferit o vătămare în drepturile lor legitime prin decizia penală pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, referitor la onorariul cuvenit, autorii excepţiei arată că nu pot introduce calea de atac a recursului în casaţie, deoarece subiectele procesuale ce se încadrează în sfera titularilor sunt prevăzute de dispoziţiile art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar acestea nu fac referire şi la avocaţi. Astfel, aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, art. 21, art. 24 şi art. 129.
    7. În continuare, se arată că prin nemenţionarea avocaţilor ca persoane ce pot introduce calea de atac a recursului în casaţie se creează un vid legislativ cu consecinţe ce determină şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 438 şi art. 440 din Codul de procedură penală. Astfel, din acest vid legislativ rezultă şi lipsa unui motiv de casaţie pentru situaţia juridică expusă, ceea ce determină încălcarea prevederilor constituţionale amintite.
    8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că limitarea sferei persoanelor care pot exercita recursul în casaţie şi a motivelor ce pot fi invocate în această cale extraordinară de atac nu vine în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de autorii excepţiei. Se susţine că noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Recursul în casaţie urmăreşte asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii ţări prin analizarea conformităţii hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Faţă de specificul acestei căi extraordinare de atac, legea impune condiţii stricte cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii de recurs în casaţie şi la titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.
    9. Instanţa apreciază că reţinerea neconstituţionalităţii unui text de lege pentru considerentele expuse de autorii excepţiei ar presupune să se constate că părţilor fie nu li se recunoaşte un grad de jurisdicţie în condiţiile impuse de tratatele internaţionale, fie că, în raport de persoanele aflate în aceeaşi situaţie, se prevăd condiţii diferite de declarare şi examinare a căii de atac, fie că textele invocate limitează dreptul la apărare. Se susţine că, în contextul concret al cauzei, autorii excepţiei au beneficiat de liberul acces la justiţie, în condiţiile impuse de particularităţile specifice poziţiei acestora, de calitatea lor procesuală, dar şi de momentul la care au intervenit în cursul procesului penal, instanţa de judecată pronunţându-se asupra cererii lor. Prin enumerarea limitativă a titularilor căii extraordinare de atac în art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a intenţionat să îngrădească accesul liber la justiţie şi nici dreptul la un recurs efectiv, fiind vorba despre o cale de atac exercitată numai împotriva unor hotărâri definitive, după parcurgerea etapei judecăţii în primă instanţă şi în apel. Făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 506 din 5 decembrie 2013, instanţa arată că principiul dublului grad de jurisdicţie prevăzut de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie este recunoscut numai în materie penală şi doar dacă obiectul judecăţii îl formează raportul penal de conflict. Or, recurenţii - autori ai excepţiei nu sunt parte a acestui raport, aceştia având calitatea de apărători din oficiu desemnaţi pentru părţile civile din dosar.
    10. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 438 din Codul de procedură penală, instanţa apreciază că, în contextul noii politici penale în care se urmăreşte asigurarea celerităţii procesului penal, au fost restrânse cazurile de casare numai la anumite motive de nelegalitate şi au fost eliminate cele formale şi fără impact major asupra legalităţii. Acest text de lege nu este în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale şi nici cu cele ale Convenţiei, atât timp cât recursul constituie o cale de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive şi doar în cazuri strict determinate, de violare gravă a legii, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.
    11. În concluzie, instanţa apreciază că, în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, sunt vizate aspecte importante care au legătură cu fondul cauzei ce ţin de vinovăţie şi elementele infracţiunii de natură să conducă la o concluzie care să justifice înlăturarea caracterului definitiv al unei hotărâri judecătoreşti. Cu privire la chestiunile care ţin de onorarii sau amenzi judiciare există mijloace specifice prin care pot fi remediate, recursul în casaţie fiind dedicat doar împrejurărilor ce ţin de fondul cauzei, respectiv chestiunilor care conduc asupra soluţiei de condamnare sau achitare şi consecinţelor acestora asupra situaţiei condamnatului.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Având în vedere prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, apreciază că dispoziţiile art. 438 din Codul de procedură penală sunt conforme cu prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei. Arată că, atunci când a reglementat recursul în casaţie, legiuitorul infraconstituţional a avut în vedere atât necesitatea de a îndrepta hotărârile definitive, dar nelegale, cât şi necesitatea de a asigura siguranţa şi stabilitatea circuitului juridic. De aceea s-a impus o limitare a cazurilor care pot constitui temei pentru declararea unui recurs în casaţie, cât şi a persoanelor care pot invoca aceste cazuri, din perspectiva interesului procesual.
    14. Se susţine că prevederile art. 21 din Constituţie şi cele ale art. 6 din Convenţie nu au fost încălcate, câtă vreme părţile interesate au putut apela la o instanţă de judecată care se bucură de jurisdicţie deplină, putând să se prevaleze de toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil. În ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, arată că acesta nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie. Acest drept poate fi supus unor condiţionări de fond şi formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte. În continuare, apreciază că nici critica privind pretinsa nerespectare a dreptului la apărare nu este întemeiată. Dispoziţiile legale criticate nu restrâng în niciun fel dreptul la apărare al părţii care formulează cererea de recurs în casaţie, aceasta putând fi asistată de un avocat în tot cursul judecăţii, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să pună întrebări părţilor şi altor subiecţi procesuali, să exercite drepturile procesuale ale părţii pe care o asistă, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepţii şi obiecţiuni. De asemenea, dispoziţiile criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice fără privilegii sau discriminări, fiind conforme cu prevederile art. 16 din Constituţie.
    15. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile legale care stabilesc titularii dreptului de a formula cerere de recurs în casaţie au făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la art. 16 din Constituţie, Curtea Constituţională reţinând că restrângerea de către legiuitor a titularilor dreptului de a formula cerere de recurs în casaţie la cei prevăzuţi la art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală este justificată de finalitatea instituţiei analizate, aceea de verificare a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, şi de natura acesteia, cea de cale extraordinară de atac. Referitor la criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 436 alin. (1), art. 438 şi art. 440 din Codul de procedură penală, prin raportare la art. 20, art. 21, art. 23 şi art. 53 din Legea fundamentală, precum şi la prevederile convenţionale invocate, apreciază că acestea nu pot fi reţinute. Apreciază că finalitatea recursului în casaţie este aceea de a înlătura erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. În plus, necesitatea îndreptării hotărârilor penale definitive contrare legii trebuie conciliată cu autoritatea de lucru judecat a acestor hotărâri şi cu nevoia de a asigura stabilitatea raporturilor juridice formate pe baza lor. În ceea ce priveşte restrângerea dreptului persoanei vătămate la dublul grad de jurisdicţie, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 424/2015, prin care s-a reţinut că, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casaţie, legiuitorul a urmărit atât degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac. În plus, textele legale criticate constituie reguli de procedură a căror stabilire se poate face numai prin lege, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie.
    16. În final, în ceea ce priveşte principiul previzibilităţii legii, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt suficient de clare, predictibile şi neechivoce, destinatarul normei juridice fiind capabil să-şi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul respectării obligatorii a legilor.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 436 alin. (1), art. 438 şi art. 440 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:
    - Art. 436 alin. (1): "(1) Pot formula cerere de recurs în casaţie:
    a) procurorul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă;
    b) inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal;
    c) partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă.";
    - Art. 438: "(1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:
    1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;
    2-6. abrogat
    7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
    8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;
    9.-10. abrogat
    11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;
    12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;
    13-14. abrogat
    (2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
    (3) În cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.";
    - Art. 440: "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.
    (2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi 438 ori dacă cererea este vădit nefondată, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
    (3) Dacă cererea de recurs în casaţie a fost retrasă, instanţa ia act de retragere, prin încheiere.
    (4) În cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie."
    20. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 129 referitor la căile de atac.
    21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece reglementează dreptul de a formula cerere de recurs în casaţie numai în ceea ce priveşte procurorul, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Având în vedere acest aspect, Curtea constată că, analizând o critică de neconstituţionalitate identică, a respins excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 21 august 2015. Cu acel prilej, Curtea a statuat că, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casaţie, ce are ca scop controlul legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, finalitatea acestuia fiind aceea de a înlătura erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
    22. În continuare, Curtea a reţinut că titularii dreptului de a promova calea extraordinară de atac analizată sunt, conform art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală: procurorul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă; inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal; şi partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă. Astfel, nu pot declara recurs în casaţie persoana vătămată, martorul, expertul, interpretul, avocatul sau vreo altă persoană ale cărei drepturi legitime au fost încălcate prin măsuri sau acte ale instanţei, acestea putându-şi valorifica drepturile doar pe calea apelului, conform art. 409 din Codul de procedură penală.
    23. Curtea a reţinut, totodată, că, aşa cum reiese şi din Expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casaţie, prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac. În realizarea acestui scop, au fost menţinute, ca motive ale recursului în casaţie, doar acelea care vizează îndreptarea erorilor de drept, fiind eliminate din sfera acestei instituţii şi din competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie motivele care vizau aspecte procedurale şi care au fost transformate în motive ale contestaţie în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac.
    24. Având în vedere argumentele expuse anterior şi raportând textele criticate la scopul recursului în casaţie, Curtea a constatat că restrângerea de către legiuitor a titularilor dreptului de a formula cerere de recurs în casaţie la cei prevăzuţi la art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, aşa cum acesta a fost modificat prin dispoziţiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, este justificată de finalitatea instituţiei analizate, aceea de verificare a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, şi de natura acesteia, cea de cale extraordinară de atac.
    25. Pentru acest motiv, Curtea a apreciat că textele criticate nu creează discriminare între titularii dreptului de a promova recurs în casaţie şi ceilalţi participanţi la procesul penal, întrucât aceştia din urmă se află, din această perspectivă, într-o situaţie juridică diferită, eventualele lor interese procesuale putând fi valorificate doar în condiţiile permise de lege.
    26. Totodată, Curtea nu a putut reţine nici încălcarea prin textele criticate a dreptului de acces liber la justiţie al celorlalţi participanţi la procesul penal, care nu se regăsesc printre titularii dreptului de a promova recurs în casaţie, prevăzuţi la art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea acestei jurisprudenţe, Curtea apreciază că atât soluţia cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

    28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Carmen Mariana Agache, Cosmin Gabriel Scărlătescu şi Daniela Lorelay Dănoiu în Dosarul nr. 4.128/300/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 436 alin. (1), art. 438 şi art. 440 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport de criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2016.

                           PREŞEDINTELE INTERIMAR AL
                             CURŢII CONSTITUŢIONALE
                         prof. univ. dr. VALER DORNEANU

                              Magistrat-asistent,
                             Daniela Ramona Mariţiu

                                      ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 490 din 30 iunie 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 490 din 30 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (1), art. 438 şi art. 440 din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 490 din 30 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (1), art. 438 şi art. 440 din Codul de procedură penală