Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 490 din 21 noiembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 6 februarie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercială "OMV Petrom" - S.A. în Dosarul nr. 1.604/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 153D/2013.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24 octombrie 2013, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 21 noiembrie 2013.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 20 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.604/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercială "OMV Petrom" - S.A. cu ocazia soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ ce are ca obiect "anulare act administrativ".
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât amenda prevăzută pentru fapta contravenţională comisă nu se stabileşte prin raportare numai la urmările acelei fapte, ci luându-se în calcul întreaga activitate comercială desfăşurată de către contravenient în anul financiar anterior. Legiuitorul are o marjă largă de apreciere în stabilirea amenzilor pentru sancţionarea contravenţiilor care sunt săvârşite în domeniul concurenţial şi nu numai, însă este imperios necesar ca această marjă de apreciere să se circumscrie regimului constituţional şi să nu depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea scopului urmărit. În măsura în care sintagma "cifra de afaceri totală" din articolul criticat se interpretează în sensul aplicării acesteia la toate activităţile economice desfăşurate de societate, şi nu doar la acelea circumscrise activităţii contravenţionale, constituie o restrângere excesivă a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, fără a fi întrunite condiţiile expres prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie.
Cu toate că se poate accepta că impunerea unei amenzi contravenţionale poate constitui o ingerinţă legală asupra dreptului de proprietate generată de nevoia de ocrotire a ordinii de drept şi a societăţii democratice, scopul acesteia nu poate justifica o restrângere excesivă care să aducă atingere însăşi existenţei dreptului de proprietate. Mai mult, dispoziţiile legale criticate încalcă flagrant art. 44 alin. (8) din Constituţie, permiţând statului confiscarea averii dobândite de către o societate comercială în mod licit, în afara ilicitului contravenţional din domeniul concurenţei. Astfel, amenda prevăzută de art. 51 din Legea concurenţei, în măsura în care vizează cifra de afaceri aferentă întregii activităţi comerciale desfăşurate de către contravenient, iar nu cifra de afaceri aferentă activităţii comerciale desfăşurate pe piaţa relevantă a produselor ce au făcut obiectul activităţii contravenţionale, restrânge în mod excesiv dreptul de proprietate al persoanei sancţionate, reprezentând o veritabilă măsură confiscatorie pentru partea reprezentând amenda aplicată averii licit dobândite. Cuantumul amenzii ar trebui calculat prin raportare la piaţa produselor sau serviciilor ce fac obiectul comportamentului anticoncurenţial, şi nu prin raportare la toate pieţele în care contravenientul desfăşoară activităţi şi care nu au nicio legătură cu activitatea contravenţională. Cu titlu de exemplu, Instrucţiunile privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 stipulează că baza pentru stabilirea amenzilor este reprezentată de "valoarea vânzărilor de bunuri sau servicii care au legătură cu încălcarea".
De asemenea, interpretarea prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în sensul în care acestea permit aplicarea în mod nediferenţiat a unor sancţiuni contravenţionale unor întreprinderi participante la o înţelegere anticoncurenţială (prin raportare la cifra de afaceri totală a acestora), creează în mod total nejustificat premisele instituirii unui cadru sancţionator discriminatoriu, mai favorabil întreprinderilor cu un singur obiect de activitate, faţă de întreprinderile care îşi desfăşoară întreaga activitate printr-o singură persoană juridică, deşi în esenţă ambele se fac vinovate de săvârşirea aceleaşi fapte contravenţionale.
Astfel, se solicită declararea ca fiind neconstituţională a sintagmei "cifra de afaceri totală" din cuprinsul art. 51 alin. (1) din Legea concurenţei, în măsura în care aceasta se interpretează în sensul că valoarea amenzii se calculează prin raportare la cifra de afaceri totală aferentă întregii activităţi comerciale realizate de contravenient, iar nu prin raportare la cifra de afaceri totală realizată din activitatea comercială desfăşurată pe piaţa relevantă a produsului în legătură cu care a fost săvârşită fapta contravenţională.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Dispoziţiile de lege criticate prin care se stabileşte sancţiunea care trebuie aplicată pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1), ale art. 6 sau ale art. 12 din Legea concurenţei nu sunt de natură să afecteze libertatea economică, prevăzută de art. 45 din Constituţie, şi nici libertatea comerţului, prevăzută de art. 135 alin. (1) lit. a) din Legea fundamentală, întrucât, pe de-o parte, statul are obligaţia să impună reguli de disciplină economică, pe care agenţii economici trebuie să le respecte, iar, pe de altă parte, legiuitorul are competenţa de a stabili sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora. De asemenea, nu se poate reţine nicio încălcare a prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât nu s-a constatat existenţa vreunui drept sau a vreunei libertăţi care să fi fost restrânse prin dispoziţiile de lege criticate. În plus, delimitarea făcută de reclamanta între veniturile aferente activităţii ce a dus la constatarea contravenţiei şi veniturile aferente celorlalte activităţi nu are temei juridic şi nu poate duce la concluzia vreunei discriminări prin comparaţie cu o persoană juridică ce desfăşoară activitate pe o singură piaţă.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Împrejurarea că legiuitorul a ales să sancţioneze contravenţional un agent economic prin stabilirea unui sistem de determinare a cuantumului amenzii precum cel criticat, raportat la cifra de afaceri totală realizată, nu constituie o încălcare a libertăţii economice sau a dreptului de proprietate privată, reglementarea fiind stabilită în limitele principiilor dreptului contravenţional referitoare la regimul sancţionator. Aceste aspecte reprezintă o opţiune a legiuitorului, exprimând preocuparea statului pentru a asigura libertatea comerţului şi respectarea principiilor concurenţei loiale prin instituirea unor sancţiuni descurajante. Apreciază, de asemenea, că dispoziţiile criticate, ce prevăd sancţionarea cu amendă a societăţilor comerciale pentru practici anticoncurenţiale, prohibite de Legea nr. 21/1996, nu numai că nu restrâng exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, ci dau expresie dispoziţiilor art. 45 şi art. 135 alin. (1) din Constituţie.
Dispoziţia legală criticată oferă posibilitatea de individualizare a sancţiunii amenzii în marje largi, proporţional cu gravitatea faptei săvârşite - contravenţiile enumerate la alin. (1) al art. 51 se sancţionează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior -, instanţele judecătoreşti învestite cu soluţionarea plângerii contravenţionale urmând a se pronunţa dacă individualizarea sancţiunii a fost sau nu proporţională cu fapta săvârşită.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, art. 3, art. 10 şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Din încheierea de sesizare şi din susţinerile părţilor aflate la dosar rezultă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost sancţionat cu amendă contravenţională pentru încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi a dispoziţiilor art. 101 din Tratatul privind funcţionare Uniunii Europene. Aşa fiind, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, cu următorul conţinut:
"Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării următoarele fapte, săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi:
a) încălcarea prevederilor art. 5 şi 6 din prezenta lege, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 referitor la economia României.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 dispun că încălcarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării.
Prin Decizia nr. 1.315 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Curtea a statuat că reglementarea răspunderii contravenţionale şi a sancţiunilor cu caracter administrativ este de competenţa legiuitorului şi ţine de politica statului, care, în scopul prevenirii săvârşirii faptelor de natură contravenţională, impune sancţiuni disuasive.
Regimul sancţionator contravenţional aplicabil în domeniul concurenţei comportă anumite trăsături specifice, cum ar fi amenzile prevăzute în cuantumuri foarte ridicate, aplicabilitatea limitată a dreptului comun în materie contravenţională spre deosebire de aplicabilitatea normelor comunitare şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi o individualizare a sancţiunii distinctă de cea a altor contravenţii.
În ceea ce priveşte încălcarea normelor de concurenţă, domeniu reglementat de Legea nr. 21/1996, Curtea observă că principala sancţiune este amenda.
Obiectivul amenzilor impuse în cazul încălcării normelor de concurenţă îl reprezintă descurajarea prin sancţionarea întreprinderilor respective (descurajare cu caracter specific) şi descurajarea altor întreprinderi de la adoptarea sau continuarea unui comportament care încalcă normele de concurenţă (descurajare cu caracter general).
În cadrul mecanismului de combatere a practicilor anticoncurenţiale, dispoziţiile de lege criticate stabilesc două praguri marginale în scopul calculării valorii efective a amenzii - un minimum de 0,5% şi un maximum de 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării.
Stabilirea "cifrei de afaceri totală" ca şi criteriu de raportare în cadrul individualizării sancţiunii, chiar dacă determină în final cuantumuri mari ale amenzii, nu poate determina neconstituţionalitatea textului de lege criticat, cu atât mai mult cu cât individualizarea amenzii se face în funcţie de gravitatea faptei săvârşite.
Având în vedere impactul încălcărilor regulilor de concurenţă, care produc consecinţe grave atât economiei în ansamblul său, cât şi, în mod direct, consumatorilor şi celorlalte întreprinderi de pe piaţă, pentru a fi eficiente, sancţiunile trebuie să transmită un puternic mesaj de descurajare contravenienţilor şi să fie într-un cuantum necesar realizării efectului disuasiv.
De altfel, textul criticat prevede că sancţiunea este amenda "de până la 10% [...]", iar, potrivit art. 52 din Legea nr. 21/1996, Consiliul Concurenţei - autoritatea competentă să constate şi să sancţioneze contravenţiile prevăzute de Legea concurenţei - trebuie să individualizeze sancţiunea aplicată, ţinând seama de gravitatea şi durata faptei şi de consecinţele sale asupra concurenţei (a se vedea şi Decizia nr. 243 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, şi Decizia nr. 556 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 15 august 2007).
Curtea observă că astfel de amenzi, instituite ca procent din cifra de afaceri şi care pot determina cuantumuri mari ale sancţiunilor, pot fi regăsite în diverse domenii în care impactul încălcărilor poate produce consecinţe grave. Exemple în acest sens sunt art. 195 alin. (1) pct. 2 lit. e) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 [amendă cuprinsă între 1%-10% din cifra de afaceri anuală]; art. 143 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice [amendă în cuantum de până la 2% din cifra de afaceri, iar, în cazul unor încălcări repetate, cu amendă în cuantum de până la 5% din cifra de afaceri]; art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poştale [amendă de la 5.000 lei până la 2% din cifra de afaceri].
De asemenea, Curtea constată că nivelul maxim al amenzilor pentru contravenţiile săvârşite în domeniul concurenţei în unele state membre ale Uniunii Europene este stabilit la aceeaşi cotă: Franţa - 10% din cifra totală de afaceri realizată la nivel mondial în anul precedent; Germania - 10% din cifra totală de afaceri realizată la nivel mondial; Olanda - 450.000 Euro sau 10% din cifra totală de afaceri realizată la nivel mondial în anul precedent; Portugalia - 10% din cifra totală de afaceri; Spania - 10% din cifra totală de afaceri realizată în anul precedent; Marea Britanie - 10% din cifra totală de afaceri realizată la nivel mondial (Studiu întocmit la data de 8 august 2013 de Directoratul pentru afaceri financiare şi economice - Comitetul pentru concurenţă din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Tabelul nr. 9, pag. 28).
În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 44 din Legea fundamentală, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa constantă, de exemplu Decizia nr. 836 din 16 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 257 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 27 iunie 2013, a reţinut că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, aşa încât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia pot fi stabilite de lege.
Din această perspectivă, Curtea a statuat prin Decizia nr. 575 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.111 din 8 decembrie 2005, că nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituţie sau a prevederilor art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece stabilirea unor amenzi nu are semnificaţia unui transfer de proprietate care să încalce Constituţia sau normele convenţionale, ci este consecinţa săvârşirii unor fapte ilegale sancţionate de lege, în cuantumul apreciat de legiuitor în funcţie de gravitatea şi frecvenţa faptelor respective.
Aşa fiind, nu se poate susţine că prin instituirea unei sancţiuni contravenţionale în sarcina persoanelor juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea sancţiunii aplicate contravenientului înseamnă o diminuare a patrimoniului acestuia. (A se vedea Decizia nr. 1.343 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 7 decembrie 2009, şi Decizia nr. 385 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 7 iunie 2012.)
În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 45 şi ale art. 135, constatăm că, prin Decizia nr. 686 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 1 octombrie 2007, Curtea a reţinut că art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 stabileşte sancţiuni contravenţionale în vederea combaterii unor practici anticoncurenţiale având ca obiect restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa românească. Aceste dispoziţii sunt în sensul art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, potrivit căruia "Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie", astfel încât nu numai că nu restrâng exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, ci dau expresie dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 45 şi art. 135 alin. (1) din Legea fundamentală. Principiul consacrat de Constituţie potrivit căruia economia României este o economie de piaţă, bazată pe libera concurenţă, precum şi garantarea liberului acces al persoanei la o activitate economică şi a liberei iniţiative, prevăzute de normele constituţionale invocate, nu pot fi privite decât în cadrul creat de stat, prin reglementări adecvate, în realizarea sarcinilor ce îi revin potrivit art. 135 alin. (2) din Constituţie. Aşa fiind, stabilirea unei contravenţii pentru fapte apreciate ca fiind practici anticoncurenţiale şi sancţionarea acesteia cu amendă reprezintă o opţiune a legiuitorului, care, cu referire la prevederile din legea criticată, exprimă preocuparea statului pentru a asigura libertatea comerţului şi respectarea principiilor concurenţei loiale. În acelaşi sens sunt şi deciziile nr. 243 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, şi nr. 556 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 15 august 2007.
Totodată, prin deciziile nr. 287 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 21 mai 2007, şi nr. 959 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2007, Curtea a reţinut că, prin sancţionarea cu amendă a societăţilor comerciale pentru practici anticoncurenţiale, interzise de Legea nr. 21/1996, nu se aduce atingere valorilor apărate de Constituţie, ci, dimpotrivă, se descurajează comportamentul contrar normelor adoptate în activitatea economică şi financiară şi se asigură mediul concurenţial loial între societăţile comerciale, aceasta constituind expresia concretă a obligaţiei statului, prevăzută de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.
Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.
În final, Curtea observă că autoarea excepţiei aduce în sprijinul criticilor formulate dispoziţiile art. 23 alin. (2) lit. (a) din Instrucţiunile privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul art. 23 alin. (2) lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, care stipulează că baza pentru stabilirea amenzilor este reprezentată de "valoarea vânzărilor de bunuri sau servicii care au legătură cu încălcarea".
Plecând de la această afirmaţie şi fără a trece la un control de constituţionalitate raportat la dispoziţiile actului invocat, Curtea observă că autorul excepţiei înţelege să citeze respectivul act, făcând abstracţie chiar de dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 1/2003 şi de cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în jurisprudenţa sa.
Astfel, pentru o mai bună înţelegere a problemei, Curtea reaminteşte că Regulamentul (CE) nr. 1/2003 prevede că, "pentru fiecare întreprindere şi asociaţie de întreprinderi care participă la încălcarea normelor, amenda nu depăşeşte 10 % din cifra de afaceri totală din exerciţiul financiar precedent".
Totodată, prin Hotărârea din 11 iunie 2009 pronunţată în Cauza C-429/07, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că "separarea principiului interzicerii practicilor anticoncurenţiale de sancţiunile prevăzute în cazul nerespectării acestuia ar determina ca acţiunea autorităţilor care au obligaţia de a supraveghea respectarea acestei interdicţii şi de a sancţiona asemenea practici să fie lipsită de efectivitate. Astfel, dispoziţiile articolelor 101 TFUE şi 102 TFUE (fostele articole 81 CE şi 82 CE) ar fi lipsite de efect dacă nu ar fi însoţite de măsuri coercitive prevăzute la articolul 103 TFUE (fostul articol 83 CE). După cum a arătat avocatul general la punctul 38 din concluzii, există o legătură intrinsecă între amenzi şi aplicarea articolelor 101 TFUE şi 102 TFUE (fostele articole 81 CE şi 82 CE). Efectivitatea sancţiunilor aplicate de autorităţile naţionale sau comunitare de concurenţă în temeiul articolului 103 TFUE (fostul articol 83 CE) reprezintă, aşadar, o condiţie a aplicării coerente a articolelor 101 TFUE şi 102 TFUE (fostele articole 81 CE şi 82 CE)". (a se vedea în acest sens şi Hotărârea nr. 161/2012 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea Constituţională a Belgiei, paragraful B.11)
De asemenea, prin Hotărârea din 27 septembrie 2006 pronunţată în Cauza T-59/02, Tribunalul Uniunii Europene a statuat că, "în cazul în care scopul amenzii s-ar limita doar la a nega profitul aşteptat sau avantajul scontat, întreprinderea nu va ţine seama suficient de faptul că comportamentul în cauză constituie o încălcare a articolului 101 TFUE (fostul articol 81 CE). A privi amenda doar ca o compensare pentru prejudiciile create ar echivala cu negarea efectului descurajator pe care aceasta trebuie să-l aibă şi care se referă la comportamentul viitor, dar şi a caracterului punitiv al unei astfel de măsuri în legătură cu respectiva încălcare comisă. Similar, în cazul unei întreprinderi care este activă pe un număr mare de pieţe şi are o capacitate financiară deosebit de mare, luarea în calcul doar a cifrei de afaceri de pe piaţa relevantă nu poate fi suficientă pentru a asigura amenzii un efect de descurajare. Cu cât o întreprindere este mai mare şi cu cât are la dispoziţie mai multe resurse globale care îi permit să acţioneze în mod independent pe piaţă, cu atât mai mult trebuie să fie conştientă de importanţa rolului său în ceea ce priveşte buna funcţionare a concurenţei pe piaţă.
În acest context, a ţine cont de cifra de afaceri totală, în scopul de a calcula cuantumul amenzii, nu duce la o amendă disproporţionată".
Prin Hotărârea Tribunalului din 16 septembrie 2013 pronunţată în Cauza T-386/10 s-a statuat că "limita de 10 % urmăreşte să evite aplicarea unor amenzi pe care, după toate probabilităţile, întreprinderile, având în vedere dimensiunea lor, astfel cum este determinată prin cifra lor de afaceri totală, chiar dacă aproximativ şi imperfect, nu vor fi în măsură să le plătească.
Aşadar, este vorba despre o limită care este uniform aplicabilă tuturor întreprinderilor şi este stabilită în funcţie de dimensiunea fiecăreia dintre acestea şi care urmăreşte evitarea amenzilor în cuantum excesiv şi disproporţionat. Această limită are, astfel, un obiectiv distinct şi autonom în comparaţie cu cel al criteriilor privind gravitatea şi durata încălcării. Singura consecinţă posibilă a unei asemenea limite este reducerea cuantumului amenzii calculat pe baza acestor criterii până la nivelul maxim autorizat. Aplicarea sa presupune că întreprinderea în cauză nu plăteşte amenda care, în principiu, ar fi datorată pe baza unei aprecieri întemeiate pe criteriile respective. În (...) ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului egalităţii de tratament, pe de o parte, (...), faptul că, în temeiul aplicării limitei de 10 % prevăzute la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, anumiţi factori, precum gravitatea şi durata încălcării, nu se reflectă în mod efectiv în cuantumul amenzii aplicate unui participant la încălcare, spre deosebire de ceilalţi participanţi care nu au beneficiat de reducere pe baza limitei respective, nu reprezintă decât o simplă consecinţă a aplicării acestei limite superioare cuantumului final al amenzii aplicate. Pe de altă parte, Tribunalul s-a pronunţat deja în sensul că simplul fapt că amenda aplicată în final se ridică la 10 % din cifra de afaceri a reclamantei, deşi acest procent este mai redus în privinţa altor participanţi la înţelegere, nu poate constitui o încălcare a principiului egalităţii de tratament. Astfel, această consecinţă este inerentă interpretării limitei de 10 % drept un simplu nivel maxim autorizat care se aplică după o eventuală reducere a cuantumului amenzii în temeiul unor circumstanţe atenuante sau al principiului proporţionalităţii".
Având în vedere cele reţinute, Curtea constată că dispoziţia de lege criticată nu vine în coliziune cu prevederile constituţionale invocate de către autorul excepţiei, motiv pentru care urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, ridicată de Societatea Comercială OMV Petrom - S.A. în Dosarul nr. 1.604/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Mihaela Senia Costinescu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
