Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 490 din 20 aprilie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 490 din 20 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 383 din 10 iunie 2010

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Radiana Gheorghiu în Dosarul nr. 1.327/299/2009 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 8.303D/2009 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 8.315D/2009, nr. 8.688D/2009, nr. 8.896D/2009 şi nr. 8.901D/2009, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de Paraschiva Velican, Ileana Firan şi Elena Tiştere, de Minel Armãşelu, Constantin Burduşa, Oprea Curuia, Nicolae Duduialã, Elena Georgeta Dumitru, Ion Dincã, Ilie Epure Georoceanu, Ion Orbetu, Mihai Mutu, Camelia Munteanu, Dumitru Mostioru, Nicolae Dumitru, Constantin Olingher, Maria Pãun, Trita Stroie, Ion Scrieciu, Constantin Stoian, Gheorghe Târziu, Veronica Birceanu, Valerica Baloniu, de Ioan Buşu şi de Florica Marin şi Viorica Ardeleanu în dosarele nr. 3.719/299/2009, nr. 2.445/299/2009, nr. 6.573/299/2009 şi nr. 7.257/299/2009 ale Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 8.315D/2009, nr. 8.688D/2009, nr. 8.896D/2009 şi nr. 8.901D/2009 la Dosarul nr. 8.301D/2009, având în vedere cã acestea au un obiect identic.
Reprezentantul Ministerului Public aratã cã este de acord cu conexarea cauzelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 8.315D/2009, nr. 8.688D/2009, nr. 8.896D/2009 şi nr. 8.901D/2009 la Dosarul nr. 8.301D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 13 octombrie 2009, 16 octombrie 2009, 19 noiembrie 2009, 15 octombrie 2009 şi 17 august 2009, pronunţate în dosarele nr. 1.327/299/2009, nr. 3.719/299/2009, nr. 2.445/299/2009, nr. 6.573/299/2009 şi nr. 7.257/299/2009, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Radiana Gheorghiu, de Paraschiva Velican, Ileana Firan şi Elena Tiştere, de Minel Armãşelu, Constantin Burduşa, Oprea Curuia, Nicolae Duduialã, Elena Georgeta Dumitru, Ion Dincã, Ilie Epure Georoceanu, Ion Orbetu, Mihai Mutu, Camelia Munteanu, Dumitru Mostioru, Nicolae Dumitru, Constantin Olingher, Maria Pãun, Trita Stroie, Ion Scrieciu, Constantin Stoian, Gheorghe Târziu, Veronica Birceanu, Valerica Baloniu, de Ioan Buşu şi de Florica Marin şi Viorica Ardeleanu în cadrul soluţionãrii unor contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, cã dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece îi favorizeazã pe debitori prin instituirea competenţei organelor de executare de la sediul acestora.
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti şi-a exprimat opinia în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, având urmãtorul cuprins: "Poprirea se înfiinţeazã la cererea creditorului, de executorul judecãtoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile de lege criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi cele ale art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv la instanţã, din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor criticate din Codul de procedurã civilã prin <>Decizia nr. 835 din 26 mai 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 18 iunie 2009, constatând cã acestea nu contravin prevederilor invocate din Constituţie.
Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã textul de lege criticat stabileşte competenţa materialã şi teritorialã pentru soluţionarea cererii creditorului de înfiinţare a popririi. Astfel, legea atribuie competenţa materialã de a dispune înfiinţarea popririi executorului judecãtoresc, creditorul având a alege între douã birouri execuţionale deopotrivã competente, cel de la domiciliul sau sediul debitorului, respectiv cel de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
Reglementarea criticatã a fost adoptatã de legiuitor în cadrul atribuţiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cãrora competenţa, procedura de judecatã, inclusiv procedura executãrii silite, precum şi cãile de atac sunt prevãzute numai prin lege.
De asemenea, textul de lege criticat nu încalcã prevederile art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilã tuturor persoanelor aflate în situaţia prevãzutã de ipoteza normei, fãrã nicio distincţie sau în considerarea altor criterii, precum celeritatea desfãşurãrii procedurii de executare silitã.
Totodatã, Curtea a statuat cã este nefondatã şi critica potrivit cãreia reglementarea dedusã controlului îngrãdeşte accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care art. 399 din Codul de procedurã civilã prevede cã împotriva oricãrui act de executare se poate face contestaţie de cãtre cei interesaţi sau vãtãmaţi prin executare, oferind toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplinã a acestor drepturi.
Curtea a mai reţinut faptul cã este de competenţa legiuitorului de a stabili procedura de executare silitã, astfel încât acesta poate reglementa atât reguli generale, cât şi excepţii de la acestea în funcţie de specificul fiecãrui caz în parte. În cazul de faţã, legiuitorul are deplinã legitimitate constituţionalã în a reglementa competenţa executorului judecãtoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit de a înfiinţa poprirea la cererea creditorului.
Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauzã privesc, în esenţã, aceleaşi aspecte şi având în vedere cã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Radiana Gheorghiu, de Paraschiva Velican, Ileana Firan şi Elena Tiştere, de Minel Armãşelu, Constantin Burduşa, Oprea Curuia, Nicolae Duduialã, Elena Georgeta Dumitru, Ion Dincã, Ilie Epure Georoceanu, Ion Orbetu, Mihai Mutu, Camelia Munteanu, Dumitru Mostioru, Nicolae Dumitru, Constantin Olingher, Maria Pãun, Trita Stroie, Ion Scrieciu, Constantin Stoian, Gheorghe Târziu, Veronica Birceanu, Valerica Baloniu, de Ioan Buşu şi de Florica Marin şi Viorica Ardeleanu în dosarele nr. 1.327/299/2009, nr. 3.719/299/2009, nr. 2.445/299/2009, nr. 6.573/299/2009 şi nr. 7.257/299/2009, toate ale Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 aprilie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

---------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016