Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 49 din 13 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 281 din Codul penal si a dispozitiilor art. 143, 146, ale art. 148 alin. 1 lit. h), ale art. 149-152 si ale art. 156 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 250 din 16 mai 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal şi a dispoziţiilor art. 143, 146, ale art. 148 alin. 1 lit. h), ale art. 149-152 şi ale art. 156 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Dorin Andronic în Dosarul nr. 404/2000 al Curţii de Apel Targu Mures - Secţia penalã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 8 februarie 2001 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 13 februarie 2001.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 octombrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 404/2000, Curtea de Apel Targu Mures - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal şi a dispoziţiilor art. 143, 146, art. 148 alin. 1 lit. h), art. 149-152 şi ale art. 156 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Dorin Andronic, inculpat apelant în cauza, trimis în judecata în temeiul art. 281 din Codul penal pentru sãvârşirea infracţiunii de exercitare fãrã drept a profesiei de avocat, prevãzutã la <>art. 25 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicatã.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate s-a susţinut ca dispoziţiile art. 281 din Codul penal contravin prevederilor art. 37 din Constituţie, referitoare la dreptul de asociere, precum şi ale art. 38 din Legea fundamentalã, referitoare la dreptul la munca, la alegerea profesiei şi a locului de munca. În opinia autorului exceptiei scopul prevederilor cuprinse în art. 281 din Codul penal este de a realiza evidenta şi controlul statului asupra forţei de munca, în condiţiile obligativitatii încadrãrii în munca, precum şi prevenirea sustragerii persoanelor fizice de la plata impozitelor şi taxelor aferente bugetului de stat. Astfel conceputã, infracţiunea de exercitare ilegala a unei profesii nu îşi mai gãseşte actualitatea întrucât în prezent exista legi speciale, cum sunt: <>Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfãşurarea unor activitãţi economice pe baza liberei iniţiative, <>Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, <>Legea nr. 12/1990 cu privire la protejarea populaţiei impotriva unor activitãţi comerciale ilicite şi altele, ce conţin sancţiuni penale distincte. Se considera ca dispoziţiile art. 281 din Codul penal sunt abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie. Autorul exceptiei susţine totodatã ca art. 281 din Codul penal, "care reprezintã o norma generalã în alb, nu mai corespunde stadiului actual de dezvoltare a societãţii româneşti", fiind în conflict cu legislaţia specialã din domeniul activitãţilor economice şi "contravenind în mod special prevederilor art. 134 din Constituţie, referitoare la economia de piata, infranand libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale şi generarea economiei de piata".
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143, 146, 149-152 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penalã, autorul exceptiei susţine ca "acestea sunt în vãditã contradictie cu prevederile art. 1 alin. (3), art. 20 şi art. 23 din Constituţia României, incalcand şi prevederile art. 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale". Dispoziţiile art. 146, 149-152 şi 156 sunt neconstituţionale, deoarece dau dreptul procurorului sa dispunã mãsura arestãrii preventive, deşi acest atribut revine exclusiv instanţelor judecãtoreşti. Referitor la art. 143 alin. 1 din Codul de procedura penalã, privind condiţiile reţinerii, se arata ca este neconstitutional, fiind contrar art. 1, 20, 23 şi 24 din Constituţie, deoarece "rastoarna prezumţia de nevinovatie" în condiţiile în care reţinerea şi arestarea preventivã a unei persoane se dispun pe baza de indicii, iar nu exclusiv pe baza de probe. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penalã, care prevede, printre condiţiile pentru luarea mãsurii arestãrii preventive, un motiv de maxima generalitate, şi anume acela ca lãsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol pentru ordinea publica, fãrã a preciza ce se înţelege prin aceasta, se arata ca aceste dispoziţii contravin prevederilor art. 23 alin. (4) din Constituţie.
Curtea de Apel Targu Mures - Secţia penalã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile art. 281 din Codul penal nu contravin prevederilor constituţionale. În motivarea acestei opinii instanta invoca textul <>art. 25 din Legea nr. 51/1995 , republicatã, care incrimineaza şi sancţioneazã exercitarea fãrã drept a profesiei de avocat, cu trimitere la dispoziţiile legii penale. În legatura cu excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile din Codul de procedura penalã criticate instanta arata ca este, de asemenea, neîntemeiatã, ţinând seama şi de faptul ca asupra constituţionalitãţii acestora Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin decizii anterioare.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca dispoziţiile art. 281 din Codul penal, având în vedere domeniile de reglementare diferite, nu sunt de natura sa încalce prevederile art. 37 alin. (1), ale art. 43 alin. (1) şi ale art. 134 din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Constituţie, care reglementeazã dreptul la munca, invocate în susţinerea exceptiei, se arata ca art. 281 din Codul penal nu limiteazã acest drept, ci numai sancţioneazã exercitarea fãrã drept a unei profesii sau a unei alte activitãţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acesteia în alte condiţii decât cele legale. Dispoziţiile art. 281 din Codul penal pot fi considerate o reflectare a dispoziţiilor art. 54 din Constituţie, care instituie în sarcina oricãrui cetãţean obligaţia de a-şi exercita drepturile şi libertãţile constituţionale cu buna-credinţa.
Referitor la neconcordanta cu dispoziţiile art. 49 din Constituţie Guvernul arata ca sancţionarea nerespectãrii dispoziţiilor legale care reglementeazã exercitarea unei profesii sau a altei activitãţi nu constituie o restrangere a exerciţiului dreptului la munca ori la libera alegere a profesiei şi a locului de munca, astfel încât nu se poate susţine neconstituţionalitatea art. 281 din Codul penal în raport cu aceste dispoziţii constituţionale. Atâta timp cat exista legi speciale care reglementeazã exercitarea unei profesii sau a altei activitãţi şi care prevãd ca nerespectarea acelor dispoziţii se pedepseşte potrivit legii penale, nu se poate susţine ca art. 281 din Codul penal nu este de actualitate. De asemenea, având în vedere ca dispoziţiile legale criticate nu contravin Constituţiei, nu se poate susţine nici ca acestea ar fi abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146, 149-152 şi ale art. 156 din Codul de procedura penalã, care reglementeazã luarea mãsurii arestãrii preventive de cãtre procuror şi procedura prelungirii duratei arestãrii, având în vedere obiectul diferit de reglementare, Guvernul considera ca nu exista nici o încãlcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, privitoare la caracterul de stat de drept al României şi la valorile sociale supreme garantate de Constituţie. Privitor la neconcordanta cu dispoziţiile art. 23 din Constituţie, sub aspectul abilitarii procurorului de a dispune luarea mãsurii arestãrii preventive, se arata ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece art. 23 alin. (4) din Constituţie prevede ca arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, or, procurorul are calitatea de magistrat potrivit <>Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã. În acest sens se citeaza Decizia Curţii Constituţionale nr. 28 din 15 februarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 3 iulie 2000. Prin acea decizie Curtea Constituţionalã a statuat, de asemenea, ca dreptul procurorului de a dispune arestarea preventivã nu contravine prevederilor art. 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În legatura cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 143 din Codul de procedura penalã, despre care autorul exceptiei susţine ca ar fi contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 20, 23 şi 24 din Constituţie, precum şi ale art. 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în punctul de vedere al Guvernului se arata ca, în fapt, autorul exceptiei se referã la dispoziţiile art. 148 alin. 1 raportate la art. 143 din Codul de procedura penalã. Aceste dispoziţii prevãd ca mãsura arestãrii preventive a inculpatului poate fi luatã dacã sunt probe sau indicii temeinice ca a sãvârşit o fapta prevãzutã de legea penalã şi numai în vreunul dintre cazurile prevãzute la lit. a)-h) ale art. 148 din Codul de procedura penalã. Or, indiciile nu sunt probe, ci presupuneri bazate pe aparente mai mult sau mai puţin concludente. Indiciile trebuie sa fie însã temeinice, nefiind suficienta o simpla presupunere ca persoana vizata a sãvârşit fapta prevãzutã de legea penalã. În aceste condiţii, se arata în opinia Guvernului, având în vedere şi faptul ca reglementarea legalã oferã garanţii puternice impotriva abuzului organelor judiciare în luarea mãsurii arestãrii preventive, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 din Codul de procedura penalã este nefondata.
În legatura cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penalã, în punctul de vedere al Guvernului se face referire la jurisprudenta Curţii Constituţionale care, prin deciziile nr. 26 din 15 februarie 2000 şi nr. 73 din 20 aprilie 2000, a statuat ca art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penalã nu este în contradictie cu prevederile art. 23 din Constituţie, nici cu cele ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi, în consecinta, nici cu prevederile art. 20 din Constituţie.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei îl constituie dispoziţiile art. 281 din Codul penal, privitoare la infracţiunea de exercitare fãrã drept a unei profesii, şi dispoziţiile art. 150-152 şi ale art. 156 din Codul de procedura penalã, privitoare la luarea şi prelungirea mãsurii arestãrii preventive, precum şi dispoziţiile art. 143, 146 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penalã, privitoare la condiţiile şi cazurile de luare a mãsurilor procesuale ale reţinerii şi arestãrii preventive a inculpatului.
Textul art. 281 din Codul penal, privitor la infracţiunea de exercitare fãrã drept a unei profesii, are urmãtorul conţinut: "Exercitarea fãrã drept a unei profesii sau a oricãrei alte activitãţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacã legea specialã prevede ca sãvârşirea unor astfel de fapte se sancţioneazã potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda."
Aceste prevederi legale sunt considerate de autorul exceptiei ca fiind contrare urmãtoarelor dispoziţii constituţionale:
- Art. 37 alin. (1): "Cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere.";
- Art. 38 alin. (1): "Dreptul la munca nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de munca sunt libere.";
- Art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia mãsuri de dezvoltare economicã şi de protecţie socialã, de natura sa asigure cetãţenilor un nivel de trai decent.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 134 alin. (1): "Economia României este economie de piata."
Totodatã se apreciazã ca textul art. 281 din Codul penal trebuie sa fie considerat ca fiind abrogat implicit, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "Legile şi toate celelalte acte normative rãmân în vigoare, în mãsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii".
1. Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine, în esenta, ca art. 281, "norma penalã în alb şi de maxima generalitate", a fost introdus în Codul penal din 1968 "în aplicarea <>Legii nr. 13/1968 privind exercitarea meseriilor de cãtre meseriasi în ateliere proprii. În prezent aceasta norma penalã [...] este anacronica, caducã şi efectiv abrogatã, constituind o veritabila frana în dezvoltarea economiei de piata".
Analizând aceste critici, Curtea constata ca sunt neintemeiate. Art. 281 din Codul penal, norma de incriminarecadru, a existat şi în Codul penal anterior, în art. 268^28, care sanctiona cu închisoare de la 1 luna la 2 ani sau cu amenda nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la exercitarea comerţului, meseriilor sau a altor ocupaţii, dar pentru fiecare dispoziţie se menţioneazã expres ca nerespectarea ei se sancţioneazã potrivit legii penale. De asemenea, în diferitele legi speciale erau prevãzute dispoziţii incriminatoare pentru nerespectarea dispoziţiilor privitoare la exercitarea acestora. În aceste condiţii Codul penal, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 79 şi nr. 79 bis din 21 iunie 1968, a sistematizat reglementarea în materie prin instituirea unei norme de incriminare cu caracter general şi a unei sancţiuni unice pentru exercitarea fãrã drept a oricãrei profesii sau activitãţi pentru care legea cere autorizaţie, dacã legea specialã prevede ca sãvârşirea acelor fapte se pedepseşte potrivit legii penale. În felul acesta s-a creat o singura incriminare-cadru la care sa se poatã face trimitere prin legi speciale, legi care au fost adoptate atât înainte de anul 1989, cat şi ulterior. În prezent sunt în vigoare mai multe astfel de legi speciale care reglementeazã desfãşurarea unor profesii, meserii sau a altor activitãţi şi prevãd ca exercitarea nelegalã a acestora constituie infracţiune, potrivit <>art. 281 din Codul penal. Menţionãm în acest sens: 1) Decretul nr. 76 din 31 martie 1950 pentru producerea, transportul, distribuţia şi vânzarea energiei electrice, modificat în 1969, care prevede la art. 24 alin. 1 ca "Executarea de instalaţii noi sau de lucrãri de modificãri ori de extindere a celor existente, privind producerea, transportul, distribuţia şi utilizarea energiei electrice, inclusiv a instalaţiilor electrice interioare, prevãzute la art. 2 lit. b) alin. ultim, de cãtre persoane care nu poseda autorizaţie legalã pentru executarea acestor activitãţi sau care, chiar dacã poseda astfel de autorizaţii, nu sunt împuternicite în acest scop de organizaţia în care aceste persoane activeazã, se pedepseşte potrivit <>art. 281 din Codul penal"; 2) Legea nr. 13 din 14 mai 1968 cu privire la exercitarea meseriilor de cãtre mestesugari în ateliere proprii, care la art. 10 alin. 4 prevede ca: "Exercitarea ca îndeletnicire a meseriilor fãrã autorizaţia prevãzutã la art. 4 constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit <>legii penale"; 3) Legea nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sãnãtãţii populaţiei, care la art. 187 alin. 2 prevede: "Exercitarea profesiunii de medic, farmacist sau dentist de cãtre alte persoane decât cele autorizate de Ministerul Sãnãtãţii, recomandarea folosirii de medicamente, produse biologice, tehnico-medicale sau aparate medicale în alte condiţii decât cele stabilite potrivit legii se sancţioneazã potrivit <>legii penale"; 4) Legea nr. 74 din 6 iulie 1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, republicatã, care la art. 41 prevede: "Practicarea profesiunii de medic de cãtre o persoana care nu are aceasta calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform <>legii penale"; 5) Legea nr. 40 din 19 decembrie 1975 privind creşterea şi ameliorarea animalelor, care la art. 47 prevede: "Executarea de insamantari artificiale de persoane neautorizate constituie infracţiunea de exercitare fãrã drept a unei profesii şi se pedepseşte conform <>art. 281 din Codul penal"; 6) Legea nr. 51 din 7 iunie 1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicatã, care la art. 25 prevede: "Exercitarea oricãrei activitãţi de asistenta juridicã specifica profesiei de avocat, de cãtre persoana care nu este înscrisã în tabloul avocaţilor, constituie infracţiune şi se sancţioneazã potrivit <>legii penale"; 7) Legea nr. 81 din 9 mai 1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmacistilor din România, care la art. 40 prevede: "Practicarea profesiunii de farmacist de cãtre o persoana care nu are aceasta calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale."
Cu privire la susţinerile autorului exceptiei de neconstituţionalitate, în sensul ca prevederile legale criticate ar fi specifice legiuitorului socialist, iar scopul incriminãrii l-ar constitui preîntâmpinarea actelor de evaziune fiscalã şi controlul forţei de munca sau ca prin incriminarea acestor fapte s-ar aduce atingere dreptului la munca şi dreptului la libera asociere, Curtea retine ca prevederile art. 281 din Codul penal nu contravin, sub nici un aspect, dispoziţiilor constituţionale invocate. Dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Constituţie prevãd ca "[...] Alegerea profesiei şi alegerea locului de munca sunt libere". Or, conţinutul infracţiunii reglementate de art. 281 din Codul penal priveşte exercitarea fãrã drept a unei profesii, iar nu alegerea profesiei sau a locului de munca şi nici restrangerea acestui drept.
Sustinand neconstituţionalitatea art. 281 din Codul penal, autorul exceptiei considera ca acest text ar fi abrogat implicit în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie.
Curtea constata ca aceasta critica este, de asemenea, neîntemeiatã. Dispoziţiile art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Legile şi toate celelalte acte normative rãmân în vigoare, în mãsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii", nu sunt aplicabile prevederilor criticate, atâta timp cat legi speciale, adoptate ulterior anului 1990, trimit pentru sancţionare la acest text.
Incriminarea şi sancţionarea faptelor de exercitare fãrã drept a unor profesii sau activitãţi, pentru care se cere o anumitã pregãtire şi, în consecinta, sunt supuse autorizãrii, exprima necesitatea apãrãrii unor valori sociale de o importanta deosebita, inclusiv viata şi integritatea fizica şi psihicã ale persoanei, precum şi interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngãdui ca anumite profesiuni, precum aceea de medic, de farmacist sau de stomatolog, sa fie practicate de persoane fãrã calificare şi fãrã rãspunderea necesarã în caz de urmãri periculoase ori pãgubitoare. Nu pot fi, de exemplu, tolerati electricieni instalatori care efectueazã lucrãri de instalaţii electrice fãrã sa aibã pregãtirea şi, mai ales, rãspunderea pe care o astfel de activitate o presupune. Faptul ca aceleaşi cerinţe, cu aceleaşi consecinţe juridice, au fost impuse şi profesiei de avocat este o opţiune a legiuitorului, determinata, astfel cum s-a mai arãtat, de o anumitã oportunitate, care intra în activitatea de legiferare a Parlamentului.
2. În legatura cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 143, 146, ale art. 148 alin. 1 lit. h), ale art. 149-152 şi ale art. 156 din Codul de procedura penalã Curtea constata ca rezolvarea litigiului nu depinde de aceste dispoziţii legale, care se referã la luarea mãsurii preventive a arestãrii şi a prelungirii ei, în condiţiile în care autorul exceptiei, apelant în cauza, este judecat în stare de libertate, în temeiul art. 281 din Codul penal, pentru sãvârşirea infracţiunii de exercitare fãrã drept a profesiei de avocat, prevãzutã la <>art. 25 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicatã.
În consecinta, în temeiul dispoziţiilor <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, potrivit cãrora "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei", dispoziţii coroborate cu cele ale alin. (6) al aceluiaşi articol ["Dacã excepţia este inadmisibila, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanta o respinge printr-o încheiere motivatã, fãrã a mai sesiza Curtea Constituţionalã."], rezulta ca excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila şi urmeazã sa fie respinsã.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal, excepţie ridicatã de Dorin Andronic în Dosarul nr. 404/2000 al Curţii de Apel Targu Mures - Secţia penalã.
2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143, 146, ale art. 148 alin. 1 lit. h), ale art. 149-152 şi ale art. 156 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 13 februarie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
