Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 489 din 12 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si ale art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 13 iulie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Arad, precum şi a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã de Corneliu Tiberiu Ciocu în Dosarul nr. 1.086/108/2010 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenitã inadmisibilã, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.086/108/2010, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi ale art. I şi II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente.
Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost ridicatã de statul român, prin Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Arad, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 a fost invocatã de Corneliu Tiberiu Ciocu cu ocazia soluţionãrii unei acţiuni prin care se solicitã, în baza Legii nr. 221/2009, plata unor despãgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnãri cu caracter politic şi mãsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã urmãtoarele:
I. Referitor la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, autorul acesteia susţine cã prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 138 alin. (5) potrivit cãrora "Nicio cheltuialã bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare", ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de cãtre Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice, ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeanã şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi.
1. În ceea ce priveşte încãlcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) şi ale art. 111 alin. (1), autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, "este deosebit de important, defavorabil, cu majorãri ale cheltuielilor bugetare de stat, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaşte cuantumul despãgubirilor ce pot fi acordate persoanelor îndreptãţite". Invocã în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 36/1996, precum şi prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. Totodatã, aratã cã proiectul legii în discuţie a fost transmis Parlamentului spre adoptare de cãtre Guvern, iar înregistrarea proiectului de lege la Senat, ca primã Camerã sesizatã, a avut loc la data de 21 noiembrie 2007. Expunerea de motive nu a fost însoţitã de fişa financiarã a actului normativ, care sã aibã în vedere dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 500/2002, singura analizã financiarã fiind cea prevãzutã la secţiunea a 4-a - Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung, cerinţa constituţionalã nefiind respectatã, iar legea fiind adoptatã la 2 ani de la data analizei ce cuprindea modificãrile cheltuielilor bugetare în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011.
Dincolo de faptul cã analiza financiarã din expunerea de motive devenise caducã prin trecerea a 2 ani pânã la adoptare, aceastã analizã nu satisface, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, exigenţele constituţionale şi legale, întrucât are un caracter formal, fãrã acoperire realã, estimând cã numãrul de cereri nu va fi mai mare de 10.000, iar valoarea despãgubirilor ce ar putea fi acordate de cãtre instanţele de judecatã pentru prejudiciul material suferit nu va depãşi 33.000 lei de persoanã. Or, pe de o parte, pânã în luna ianuarie 2010, dupã 6 luni de aplicare a legii, se confirmã susţinerile în sensul cã pe rolul instanţelor judecãtoreşti sunt foarte multe cauze cu un asemenea obiect, putându-se estima cã numãrul va ajunge la 3.600 la sfârşitul perioadei de 3 ani, la nivelul unui singur judeţ, iar pe de altã parte, instanţele judecãtoreşti - în lipsa unor criterii legale de cuantificare a despãgubirilor - au obligat statul la plata de despãgubiri de zeci de ori mai mari, în valoare de 600.000 euro.
2. Referitor la încãlcarea dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate aratã cã art. 104 din Tratatul de la Maastricht, instituind Uniunea Europeanã (tratat care a devenit parte a dreptului intern "prin Legea nr. 157/2005"), reglementeazã o anumitã disciplinã bugetarã, impunând statelor membre o obligaţie generalã, aceea de a evita deficitele publice excesive. Raportul dintre datoria publicã şi produsul intern brut (PIB) nu trebuie sã depãşeascã "valorile de referinţã" stabilite prin Protocol (anexã la tratat), respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevãzut sau real şi PIB. Or, având în vedere cã prin Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 deficitul bugetar s-a stabilit la 35.024,1 milioane lei şi cã estimarea minimalã este de peste 150.000 de cereri de chemare în judecatã (3.600 x 42 judeţe) în cei 3 ani de aplicare şi presupunând cã fiecare beneficiar va primi în medie 30.000 euro, efortul bugetar va fi de 1,5 miliarde euro anual, respectiv 6 miliarde lei (aproximativ 1% din PIB). Acoperirea acestor sume nu se va putea face nici prin alocare de sume suplimentare de la Fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia Guvernului, nici prin rectificãri bugetare.
3. Privitor la încãlcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate aratã cã prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se realizeazã un tratament juridic unitar pentru persoanele care au suferit condamnãri cu caracter politic sau mãsuri administrative asimilate acestora, întrucât se produce o inechitate socialã a reparaţiei acordate cu titlu de prejudiciu moral în cadrul aceleiaşi categorii de beneficiari, în egalã mãsurã având impact moral incontestabil "privarea de libertate în locuri de detenţie sau pentru efectuarea de cercetãri; internarea în spitale de psihiatrie; stabilirea de domiciliu obligatoriu; strãmutarea într-o altã localitate; deportarea în strãinãtate, dupã 23 august 1944, pentru motive politice; exmatricularea din şcoli, licee şi facultãţi; încetarea contractului de muncã sau retrogradarea, dispuse din motive politice". Existã o categorie de persoane care au fost persecutate de regimul politic şi nu au beneficiat pânã la apariţia Legii nr. 221/2009 de o minimã reparaţie moralã, însã prin dispoziţiile legale contestate se creeazã situaţia unei discriminãri între cei condamnaţi politic şi cei supuşi unor mãsuri administrative cu caracter politic, de vreme ce legiuitorul nu face distincţia între situaţia în care s-a aflat o persoanã supusã unui regim de detenţie şi situaţia în care s-a aflat o persoanã asupra cãreia s-a luat o mãsurã administrativã. Totodatã, se creeazã discriminãri între persoanele care au obţinut o minimã reparaţie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 şi cele care obţin aceste despãgubiri dupã acest moment.
Rãspunderea statului trebuie sã se facã în acord cu principiul proporţionalitãţii, iar posibilitatea compensãrii prejudiciului moral cu o sumã de bani stabilitã cu titlu de daune morale are drept scop nu atât a repune victima într-o situaţie similarã cu cea avutã anterior, cât a-i procura satisfacţia de ordin moral, susceptibilã mai mult de o recunoaştere a însãşi mãsurii luate asupra sa, ca fiind abuzivã, principiu urmãrit de legiuitorul român atât prin Decretul-lege nr. 118/1990 şi Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 214/1999, cât şi prin Legea nr. 221/2009.
În final aratã cã, referitor la daunele morale în general, sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a adoptat o poziţie moderatã prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparaţie moralã, invocând, cu titlu de exemplu, "Cauza Ţarãlungã, Cauza Temeşan sau Cauza Oancea".
II. Referitor la art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, autorul acesteia susţine cã prevederile de lege criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) şi (6), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 52 alin. (1) şi (3), art. 115 alin. (1), (4) şi (6), art. 124 alin. (2) şi (3) şi art. 148 alin. (2).
Considerã cã este neconstituţionalã modificarea adusã art. 5, prin care s-a stabilit un plafon maxim al despãgubirilor, afectându-se astfel independenţa justiţiei atât timp cât sunt impuse instanţelor de judecatã limite pentru acordarea unor despãgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit. De asemenea, prevederile criticate încalcã principiul neretroactivitãţii legii, având în vedere faptul cã acestea se aplicã inclusiv cauzelor în care exista, la data intrãrii în vigoare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, o hotãrâre pronunţatã în primã instanţã, iar art. 115 alin. (6) din Constituţie este încãlcat deoarece modificarea Legii nr. 221/2009 s-a fãcut prin ordonanţã de urgenţã, cu afectarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale.
Autorul excepţiei mai susţine cã prin art. II se instituie o inegalitate între persoanele care nu deţin o hotãrâre judecãtoreascã definitivã şi cele care sunt în posesia unor hotãrâri judecãtoreşti.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este neîntemeiatã, întrucât dreptul la despãgubiri pentru prejudiciul moral nu încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5). Impactul social asupra bugetului de stat prin acordarea acestui drept prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu poate constitui motiv de neconstituţionalitate a textului legal atâta vreme cât prejudiciul moral decurge în acest caz din încãlcarea unor drepturi fundamentale ale cetãţenilor.
În ceea ce priveşte însã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, opineazã în sensul cã aceasta este întemeiatã. Astfel, apreciazã cã dispoziţiile criticate din acest act normativ încalcã art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât instituie, prin plafonarea cuantumului despãgubirilor morale, o discriminare a persoanelor persecutate politic şi care solicitã despãgubiri în baza acestei legislaţii speciale faţã de persoanele care solicitã despãgubiri morale pentru erori judiciare pe calea dreptului comun. În opinia instanţei, aceste dispoziţii din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 încalcã şi independenţa justiţiei, consacratã prin art. 124 alin. (3) din Constituţie, întrucât impun o limitã a despãgubirilor morale ce pot fi acordate de instanţã, precum şi art. 15 alin. (2) din Legea fundamentalã, pentru cã impun aplicarea unui text legal unor acţiuni care au fost deja soluţionate în primã instanţã.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultã din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, şi cele ale art. I şi II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010.
Din examinarea motivelor de neconstituţionalitate invocate, Curtea observã cã, de fapt, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, autorul vizeazã numai art. I pct. 1 şi art. II din acest act normativ.
Dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, dispoziţiile modificatoare având urmãtoarea redactare:
"Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"a) acordarea unor despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de pânã la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea; [...]"".
Curtea constatã cã art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 modificã şi completeazã dispoziţiile de lege criticate prin introducerea a 3 puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despãgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluatã şi completatã prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, şi anume alin. (1^1).
Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporeazã, de la data intrãrii lor în vigoare, în actul de bazã, identificându-se cu acesta.
Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III/1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanţa de contencios constituţional a statuat cã, în cazul în care, dupã invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecãtoreşti, prevederea legalã supusã controlului a fost modificatã, Curtea Constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacã soluţia legislativã din legea modificatã este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificãrii.
Or, Curtea observã cã dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate şi completate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, cuprind douã soluţii legislative distincte, şi anume: pe de-o parte, teza întâi privind acordarea unor despãgubiri (soluţie legislativã preluatã şi de dispoziţiile modificatoare), iar pe de altã parte, teza a doua, adicã pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despãgubiri (soluţie legislativã introdusã prin dispoziţiile modificatoare).
Întrucât în cauza de faţã autorul excepţiei de neconstituţionalitate, statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, criticã soluţia legislativã de acordare a despãgubirilor [soluţie cuprinsã şi de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma anterioarã modificãrii], Curtea constatã cã obiect al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de cãtre acesta îl constituie, aşadar, numai dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, modificate prin art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, dispoziţii care, în prezent, au urmãtorul cuprins:
"(1) Orice persoanã care a suferit condamnãri cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic, precum şi, dupã decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia pânã la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevãzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de pânã la:
[...]".
Art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 are urmãtorul cuprins: "Dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţã de urgenţã, se aplicã proceselor şi cererilor pentru a cãror soluţionare nu a fost pronunţatã o hotãrâre judecãtoreascã definitivã pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã."
Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Arad, în calitate de autor al excepţiei de neconstituţionalitate, considerã cã textul de lege criticat încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de cãtre Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice, ale art. 138 alin. (5) potrivit cãrora "Nicio cheltuialã bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare" şi ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeanã, în timp ce autorul excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 apreciazã cã acestea aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacrã obligativitatea respectãrii Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) potrivit cãruia cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 52 alin. (1) şi (3) privind dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, art. 115 alin. (1), (4) şi (6) referitor la delegarea legislativã, art. 124 alin. (2) şi (3) privind înfãptuirea justiţiei şi art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeanã.
Aşadar, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele ale art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicatã direct de Avocatul Poporului şi a constatat cã dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã nr. 62/2010 - prin care se plafoneazã despãgubirile prevãzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - sunt neconstituţionale în raport cu criticile formulate.
Totodatã, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat cã dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.
Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale".
Prin urmare, reţinând cã acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizãrii Curţii Constituţionale şi momentul pronunţãrii instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta urmeazã sã fie respinsã ca devenitã inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Arad, şi a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã de Corneliu Tiberiu Ciocu în Dosarul nr. 1.086/108/2010 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 aprilie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
