Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 487 din 30 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 24 octombrie 2016
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava în Dosarul nr. 252/39/2015 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.644D/2015.
2. La apelul nominal răspunde pentru partea Curtea de Conturi a României domnul consilier juridic Cătălin Gentimir, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că dispoziţiile legale criticate stabilesc ca motiv pentru contestaţia în anulare specială situaţia în care instanţa de judecată, respingând sau admiţând în parte recursul, a omis, din greşeală, să se pronunţe asupra unuia dintre motivele de modificare sau casare. Susţine că din analiza textului de lege criticat rezultă că acesta se adresează exclusiv recurentului, deoarece acesta este singurul care are interesul de a ataca, pe calea contestaţiei în anulare specială, hotărârea pronunţată în recurs. Arată că, printr-o interpretare per a contrario s-ar ajunge la o situaţie ilogică în care intimatul ar susţine contrar propriilor interese chiar cererea de recurs a reclamantului. Mai apreciază că legiuitorul a stabilit şi pentru intimat accesul la justiţie prin contestaţia în anulare specială, numai că pentru alte motive. Textele constituţionale atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei instanţelor şi procedura de judecată, inclusiv asupra exercitării căilor de atac. Consideră că atât timp cât instanţa constituţională a statuat că legiuitorul este suveran în a reglementa în mod diferit situaţii diferite în ceea ce priveşte căile de atac ordinare, cu atât mai mult legiuitorul poate reglementa în ceea ce priveşte o cale extraordinară de atac. În final menţionează Decizia nr. 76 din 23 februarie 2016 prin care Curtea a analizat textul de lege criticat şi a constatat constituţionalitatea acestuia.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate Curtea s-a mai pronunţat.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Decizia nr. 2.877 din 14 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 252/39/2015, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei decizii a Curţii de Apel Suceava prin care a fost admis recursul declarat şi a fost respinsă ca nefondată acţiunea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin dispoziţiile legale criticate s-a consacrat doar pentru recurent posibilitatea de a-şi valorifica susţinerile formulate prin cererea de recurs şi omise de instanţă, legiuitorul deschizând calea contestaţiei în anulare doar uneia din părţi, intimatul din aceeaşi cauză neputându-şi valorifica susţinerile omise a fi cercetate. Legiuitorul pune într-o poziţie dezavantajată intimatul căruia, ca urmare a admiterii recursului părţii adverse, i se respinge acţiunea, dar nu i se deschide calea contestaţiei atunci când apărările sale nu au fost analizate. Dreptul de a invoca omisiunea cercetării motivelor este un drept garantat pentru ambele părţi, în temeiul art. 21 alin. (3) din Constituţie. Această omisiune nu poate avea relevanţă diferită în funcţie de calitatea părţilor, de natură a justifica o cale de atac doar pentru recurent.
7. În concluzie solicită constatarea faptului că dispoziţiile art. 318 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865 sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit ambelor părţi procesuale posibilitatea de a formula calea de atac.
8. Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 387 din 30 septembrie 2004, Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009 sau Decizia nr. 557 din 16 octombrie 2014.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
11. Avocatul Poporului precizează că punctul său de vedere potrivit căruia dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale a fost reţinut şi în deciziile nr. 557 din 16 octombrie 2014, nr. 646 din 14 iunie 2012 şi nr. 199 din 17 februarie 2009. În consecinţă, menţionează că îşi menţine punctul de vedere exprimat.
12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 318 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, care au următorul conţinut: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
15. Dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora "Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile legale criticate.
16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 76 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 25 aprilie 2016, paragrafele 15-22, a reţinut că textul de lege criticat reglementează unul dintre motivele care pot justifica introducerea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, prin care, în anumite cazuri expres prevăzute de lege şi în condiţiile impuse prin aceasta, instanţa care a pronunţat hotărârea atacată este chemată să o anuleze şi să procedeze la o nouă judecată. Curtea a reţinut că textul legal criticat vizează ipoteza hotărârilor instanţelor de recurs care pot fi atacate cu contestaţie în anulare în situaţia în care instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Din textul de lege criticat rezultă că acesta se adresează exclusiv recurentului, această împrejurare determinându-l pe autorul excepţiei să susţină că este nesocotit principiul egalităţii armelor în proces, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, de vreme ce intimatul care nu a obţinut o "satisfacţie echitabilă" nu are posibilitatea ca, în virtutea acestui text de lege, să invoce omisiunea de a-i fi analizate apărările.
18. Faţă de această critică, Curtea a observat că este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia ar fi încălcat dreptul la apărare prin faptul că textul de lege criticat nu îi permite unei părţi să atace cu contestaţie în anulare hotărârea instanţei de recurs întrucât nu a avut calitatea de recurent. Curtea a reţinut, cu acel prilej, că recurentul este singurul care are interesul de a ataca pe calea contestaţiei în anulare specială hotărârea pronunţată în recurs, pentru motivul că instanţa a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate. Curtea a apreciat că, altminteri, s-ar ajunge în situaţia ilogică în care intimatul ar susţine, contrar propriilor interese, motivele invocate de recurent în cererea sa.
19. Curtea a observat că lipsa din cuprinsul textului de lege criticat a posibilităţii intimatului de a utiliza calea extraordinară a contestaţiei în anulare pentru ipoteza în care nu i-au fost examinate apărările formulate cu prilejul soluţionării recursului nu poate fi echivalată cu situaţia în care nu au fost analizate de către instanţă unul sau mai multe dintre motivele de recurs. O asemenea variantă s-ar constitui într-un recurs la recurs, inadmisibil în configuraţia proiectată de legiuitorul român pentru căile de atac, ordinare şi extraordinare. Raţiunea pentru care nu a fost instituit şi în beneficiul intimatului dreptul de a formula contestaţie în anulare ca urmare a neanalizării de către instanţă a apărărilor formulate de acesta în cursul soluţionării recursului rezidă chiar în necesitatea asigurării exigenţelor unui proces echitabil, desfăşurat într-un termen rezonabil, care să fie susceptibil de a se finaliza cu o soluţie judicioasă, pronunţată de o instanţă independentă şi imparţială. Or, eventuala exercitare de către intimat a unei astfel de contestaţii, pentru motivul menţionat, ar conduce la o relativizare a autorităţii hotărârilor judecătoreşti, precum şi la o incertitudine cu privire la finalizarea procesului, care este conceput ca o succesiune de etape procesuale şi de acte procedurale riguros înlănţuite, astfel organizate încât să ofere eficienţă actului de justiţie.
20. Prin decizia menţionată, Curtea nu a reţinut nici pretinsa încălcare a art. 16 din Legea fundamentală, întrucât recurentul şi intimatul nu se află în situaţii juridice identice din perspectiva interesului pe care îl pot avea în promovarea contestaţiei în anulare. Astfel, intimatului nu îi este prevăzută prin lege posibilitatea de a formula contestaţie în anulare pentru motivul cuprins la art. 318 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, dar poate uza de această cale extraordinară de atac în ipoteza în care situaţia sa se circumscrie celorlalte cazuri de contestaţie în anulare prevăzute de lege, respectiv când procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă sau când dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale.
21. De altfel, dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, prin mai multe decizii, dintre care se reţin cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 387 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 10 noiembrie 2004, Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009, Decizia nr. 557 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 4 decembrie 2014, şi Decizia nr. 646 din 14 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 31 iulie 2012 prin care Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate ca neîntemeiate, stabilind, printre altele, că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie. În acest sens, Curtea a statuat că, de vreme ce legiuitorul este suveran în a reglementa în mod diferit, în situaţii diferite, accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat liberul acces la justiţie, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuţie este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiţie, are caracter de excepţie, şi deci poate fi valorificată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. În caz contrar există riscul producerii unor perturbări majore ale stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice.
22. De asemenea, Curtea a mai avut în vedere şi dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi pe cele ale art. 129 din Legea fundamentală, care prevede că, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", texte constituţionale care atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac.
23. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba soluţia şi considerentele deciziilor menţionate, cele statuate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava în Dosarul nr. 252/39/2015 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 318 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2016.
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
