Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 487 din 16 decembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) si (7), art. 27 alin. (1) si (2) si art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 30 ianuarie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) şi (7), art. 27 alin. (1) şi (2) şi <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Domnica-Viorica Luca, Rodica Mioara Petrescu Creţu şi Gabriel Dan Crecy în Dosarul nr. 2.767/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal se prezintã autorii excepţiei, Domnica-Viorica Luca, Rodica Mioara Petrescu Creţu şi Gabriel Dan Crecy, personal, precum şi Societatea Comercialã "FABERROM" - S.A., prin consilier juridic, lipsã fiind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, autorii excepţiei solicitã admiterea excepţiei astfel cum a fost formulatã în faţa instanţei de judecatã.
Reprezentantul Societãţii Comerciale "FABERROM" - S.A. solicitã respingerea excepţiei ca neavând legãturã cu cauza dedusã soluţionãrii de cãtre instanţa de judecatã, întrucât imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, apreciind cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã principiul egalitãţii în faţa legii şi nici nu îngrãdesc accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivã, reglementeazã posibilitatea atacãrii în justiţie a deciziei prin care se refuzã acordarea mãsurilor reparatorii. În ceea ce priveşte susţinerile autorilor privind redactarea defectoasã a dispoziţiilor criticate sau neconcordanţa dintre anumite texte legale, apreciazã cã acestea nu pot face obiectul controlului de neconstituţionalitate, ci reprezintã probleme de legiferare care aparţin în exclusivitate legiuitorului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 31 martie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 2.767/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) şi (7), art. 27 alin. (1) şi (2) şi <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioda 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Domnica-Viorica Luca, Rodica Mioara Petrescu Creţu şi Gabriel Dan Crecy în cadrul unei cauze civile având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate în baza <>Legii nr. 10/2001 , în contradictoriu cu Societatea Comercialã "FABERROM" - S.A. din Bucureşti, Ministerul Industriilor şi A.P.A.P.S.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin urmãtoarele:
a) În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 lit. a), care prevãd cã mãsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent atunci când persoana îndreptãţitã era asociat la persoana juridicã, proprietarã a imobilelor şi a activelor la data preluãrii acestora în mod abuziv, cu excepţia cazului în care persoana îndreptãţitã era unic asociat sau persoanele îndreptãţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii, autorii excepţiei susţin cã redactarea acestui text de lege este defectuoasã, întrucât "legiuitorul vorbeşte despre asociat unic al societãţii comerciale, deşi Codul comercial în vigoare la 11 iunie 1948, când a fost efectuatã naţionalizarea imobilului, nu reglementa existenţa unor societãţi comerciale unipersonale, asimilabile societãţii comerciale cu rãspundere limitatã reglementatã de <>Legea nr. 31/1990 ". Având în vedere cã textul de lege criticat nu a fost reglementat în raport cu prevederile legale privind societãţile comerciale existente la data naţionalizãrii, acesta este parţial inaplicabil în speţã şi, totodatã, prin consecinţele sale, încalcã principiul accesului liber la justiţie, deoarece, potrivit dispoziţiilor legale criticate, decizia sau dispoziţia deţinãtorului imobilului nu poate fi atacatã în justiţie.
b) Referitor la dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 10/2001 , autorii excepţiei susţin cã "acest text de lege este mai mult decât ambiguu", iar sintagma "dacã restituirea în naturã nu este aprobatã sau nu este posibilã" reprezintã o justificare a abuzurilor sãvârşite de deţinãtorii imobilelor, încãlcându-se astfel prevederile art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie.
Deşi alin. (7) al art. 24 prevede cã, dacã oferta este refuzatã, persoana îndreptãţitã poate ataca în justiţie decizia prevãzutã de alin. (1) în termen de 30 zile de la data comunicãrii acesteia, nu se prevede nici o sancţiune pentru deţinãtorul imobilului în ipoteza în care acesta nu aprobã sau afirmã cã nu este posibilã restituirea în naturã a acestuia şi, de asemenea, nu se prevede nici o sancţiune pentru ipoteza în care deţinãtorul imobilului nu emite decizie sau dispoziţie motivatã, prin care sã ofere restituirea prin echivalent, pentru a curge termenul de 30 zile pentru persoana îndreptãţitã spre a se adresa justiţiei.
c) Cu privire la dispoziţiile <>art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 , autorii excepţiei susţin cã aceste texte legale, aşa cum sunt redactate, "lasã la discreţia deţinãtorului imobilului aprecierea dacã imobilele au fost preluate cu titlu valabil, dacã au intrat în patrimoniul unei societãţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, fãrã ca persoana îndreptãţitã sã aibã posibilitatea sã verifice valabilitatea titlului deţinãtorului ori a modului de privatizare". Se creeazã astfel o inegalitate între deţinãtor şi persoana îndreptãţitã, ceea ce contravine art. 16 şi 21 din Constituţie.
În ceea ce priveşte alin. (2) al art. 27, autorii excepţiei susţin, de asemenea, cã acest text legal este inaplicabil în speţã, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1), "deţinãtorul imobilului se poate pronunţa în privinţa situaţiei juridice a acestuia numai dupã ce a fost notificat de cãtre persoana îndreptãţitã, iar aceasta este obligatã sã respecte termenul de 6 luni pentru a formula o nouã notificare cãtre A.P.A.P.S.".
Se instituie astfel o inegalitate între persoana îndreptãţitã şi deţinãtorul imobilului, ceea ce contravine art. 16 din Constituţie, întrucât persoana îndreptãţitã, fiind la discreţia totalã a deţinãtorului imobilului, nu poate formula notificarea în termenul prevãzut de lege.
d) Referitor la dispoziţiile <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , autorii excepţiei susţin cã aceste dispoziţii "intrã în coliziune cu art. 18 lit. a) teza finalã, potrivit cãruia poate beneficia de restituirea în naturã persoana îndreptãţitã care era asociat unic al societãţii naţionalizate ori persoanele îndreptãţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã opineazã în sensul cã dispoziţiile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, nefiind de naturã sã creeze situaţii inechitabile pentru unele categorii de cetãţeni. De asemenea, nu se încalcã nici accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât, dimpotrivã, întregul proces de aplicare a <>Legii nr. 10/2001 este supus controlului instanţelor judecãtoreşti.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, având în vedere urmãtoarele:
În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. a), apreciazã cã acest articol stabileşte în ce constau mãsurile reparatorii în anumite cazuri expres determinate, iar persoana nemulţumitã de modul de stabilire a mãsurilor reparatorii se poate adresa instanţei judecãtoreşti şi, ca atare, este respectat principiul liberului acces la justiţie prevãzut de art. 21 din Constituţie.
Cu privire la susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (7) ar contraveni principiului accesului liber la justiţie, prevãzut de art. 21 din Constituţie, apreciazã cã aceasta este nefondatã, întrucât, potrivit alin. (7) al art. 24, "persoana îndreptãţitã poate ataca în justiţie decizia prevãzutã la alin. (1), în termen de 30 zile de la data comunicãrii acesteia".
Referitor la critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) contravin principiului egalitãţii în faţa legii, prevãzut de art. 16 din Constituţie, nici aceasta nu este fondatã, întrucât dispoziţiile legale criticate stabilesc care sunt mãsurile reparatorii prin echivalent la care are dreptul persoana îndreptãţitã şi unde se adreseazã notificarea, nefiind vorba despre nici o discriminare între deţinãtor şi persoana îndreptãţitã. Totodatã, stabilirea valabilitãţii titlului se face potrivit <>art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001 , iar decizia sau dispoziţia motivatã a deţinãtorului poate fi atacatã la instanţa judecãtoreascã, potrivit legii.
În legãturã cu pretinsa contradicţie dintre prevederile <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi cele ale art. 18 din aceeaşi lege, Guvernul considerã cã problema invocatã nu este de neconstituţionalitate, ci de aplicare a legii.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând urmãtoarele:
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 18 lit. a) faţã de dispoziţiile art. 21 din Constituţie, critica nu poate fi primitã, întrucât stabilirea modalitãţii de restituire în anumite situaţii expres prevãzute de lege constituie o problemã de legiferare ce cade în competenţa exclusivã a legiuitorului.
Referitor la susţinerea potrivit cãreia textul de lege este "defectuos redactat", aratã cã, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, nu intrã în competenţa Curţii Constituţionale modul de interpretare şi aplicare a prevederilor legale criticate.
De asemenea, invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în aceastã materie, şi anume Deciziile nr. 300/1997 şi nr. 43/2001.
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea <>art. 24 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 10/2001 faţã de art. 21 din Constituţie, apreciazã cã textele criticate nu împiedicã persoana îndreptãţitã sã solicite instanţei de judecatã ca, dupã expirarea termenului legal de 60 de zile de la înregistrarea notificãrii sau de la depunerea actelor doveditoare, sã oblige persoana deţinãtoare sã emitã decizia sau dispoziţia de restituire în naturã sau prin echivalent. Mai mult, potrivit Normelor metodologice de aplicare a <>Legii nr. 10/2001 , în cazul în care persoana îndreptãţitã a depus toate actele doveditoare pe care le posedã şi a fãcut precizarea cã nu mai deţine alte probe, unitatea deţinãtoare este obligatã sã se pronunţe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile. Din redactarea acestui text rezultã cã legiuitorul a prevãzut posibilitatea ca persoana îndreptãţitã sã acţioneze în justiţie unitatea deţinãtoare a imobilului preluat în mod abuziv de cãtre stat, în cazul în care acesta nu respectã termenul legal de soluţionare a notificãrii.
Referitor la susţinerea autorilor excepţiei, în sensul cã <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 intrã în coliziune cu prevederile art. 18 lit. a) teza finalã, aratã cã în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (de exemplu, prin Deciziile nr. 1/1992, nr. 27/1996, nr. 45/1995 şi nr. 191/2003) s-a statuat cã o asemenea susţinere nu poate fi primitã, întrucât ar implica transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 58 din Constituţie, potrivit cãruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţãrii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) şi (7), art. 27 alin. (1) şi (2) şi <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001), cu modificãrile ulterioare, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 18 lit. a): "Mãsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi în urmãtoarele cazuri: a) persoana îndreptãţitã era asociat la persoana juridicã proprietarã a imobilelor şi a activelor la data preluãrii acestora în mod abuziv, cu excepţia cazului în care persoana îndreptãţitã era unic asociat sau persoanele îndreptãţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii;"
- Art. 24 alin. (1) şi (7): "(1) Dacã restituirea în naturã nu este aprobatã sau nu este posibilã, dupã caz, deţinãtorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, dupã caz, prin dispoziţie motivatã, în termenul prevãzut la art. 23 alin. (1) sã facã persoanei îndreptãţite o ofertã de restituire prin echivalent, corespunzãtoare valorii imobilului. [...]
(7) Dacã oferta este refuzatã potrivit alin. (3), persoana îndreptãţitã poate ataca în justiţie decizia prevãzutã la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicãrii acesteia."
- Art. 27 alin. (1) şi (2): "(1) Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societãţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptãţitã are dreptul la mãsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societãţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominalã folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzãtoare valorii imobilelor solicitate.
(2) Notificarea prin care se solicitã restituirea potrivit alin. (1) se adreseazã instituţiei publice implicate care a efectuat privatizarea - Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (fostul Fond al Proprietãţii de Stat), ministerul de resort, autoritatea administraţiei publice locale - în a cãrei razã este sau era situat imobilul, indiferent de valoarea acestuia."
- Art. 32 alin. (1): "Persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naţionalizate prin <>Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul la mãsuri reparatorii constând în acţiuni acordate cu precãdere la societatea comercialã care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate sau cu prioritate la o altã societate comercialã tranzacţionatã pe piaţa de capital."
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţia României, care, în urma revizuirii şi a republicãrii Constituţiei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile <>art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 , nu poate fi primitã susţinerea autorilor excepţiei în sensul cã modul în care s-a reglementat stabilirea mãsurilor reparatorii în echivalent împiedicã accesul liber la justiţie, deoarece textul criticat nu cuprinde o asemenea restricţie. Toate mãsurile luate de autoritãţile şi persoanele juridice prevãzute în <>Legea nr. 10/2001 pentru stabilirea şi punerea în executare a mãsurilor reparatorii prevãzute de lege pot fi atacate în justiţie de cãtre persoanele interesate, pe baza dispoziţiilor pe care însãşi legea le prevede.
Referitor la dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 10/2001 , autorii excepţiei susţin cã alin. (1) este "ambiguu", iar alin. (7) contravine prevederilor art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie, întrucât nu prevãd sancţiuni împotriva deţinãtorului imobilului care refuzã sã-l restituie persoanei îndreptãţite.
Critica privind împiedicarea accesului liber la justiţie nu poate fi primitã, în condiţiile în care textul de lege vizat reglementeazã chiar posibilitatea persoanei îndreptãţite de a ataca în justiţie decizia prin care se refuzã mãsura reparatorie. De asemenea, nu poate fi primitã nici critica privind art. 24 alin. (1), deoarece interpretarea legii - deci şi rezolvarea eventualelor ambiguitãţi - nu este de competenţa Curţii Constituţionale, aceastã atribuţie revenind instanţelor judecãtoreşti în exercitarea atribuţiilor de aplicare a legii.
Referitor la <>art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 , autorii excepţiei susţin cã prin textul criticat se creeazã o inegalitate de tratament între deţinãtorul imobilului şi persoana îndreptãţitã la mãsuri reparatorii, întrucât se lasã la aprecierea deţinãtorului imobilului dacã imobilul a fost preluat cu titlu valabil. Nici aceastã criticã nu poate fi primitã, întrucât din textul criticat nu rezultã un asemenea privilegiu pentru deţinãtorul imobilului. Persoana îndreptãţitã are posibilitatea sã obţinã, în condiţiile legii, mãsurile reparatorii pentru imobilele de care a fost deposedatã fãrã titlu valabil, iar asupra valabilitãţii titlului se pronunţã, de asemenea, în condiţiile legii, instanţa de judecatã, iar nu deţinãtorul imobilului. Nu se poate reţine aşadar încãlcarea art. 16 din Constituţie referitor la principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice.
Cu privire la dispoziţiile <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , autorii reclamã existenţa unor neconcordanţe între prevederile acestui text şi dispoziţiile cuprinse în art. 18 lit. a). Existenţa unor neconcordanţe între diferite texte legale sau ambiguitãţi în formularea altora nu reprezintã aspecte care vizeazã neconstituţionalitatea acestor texte, care sã se afle în competenţa Curţii Constituţionale, ci probleme ce intrã în atribuţiile legiuitorului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) şi (7), art. 27 alin. (1) şi (2) şi <>art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Domnica-Viorica Luca, Rodica Mioara Petrescu Creţu şi Gabriel Dan Crecy în Dosarul nr. 2.767/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 decembrie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
