Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 486 din 12 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2, art. 49 alin. (1) si (2) si art. 77 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 400 din 8 iunie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2, art. 49 alin. (1) şi (2) şi art. 77 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Oxana Vlas în Dosarul nr. 2.024/4/2009 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent învedereazã faptul cã partea Oficiul Român pentru Imigrãri a transmis la dosar note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 apreciazã cã nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei existente în materie, iar, referitor la celelalte texte de lege criticate, considerã cã sunt constituţionale, întrucât se aplicã fãrã privilegii şi fãrã discriminãri tuturor subiecţilor ce intrã sub incidenţa normelor pe care le conţin.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 noiembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 2.024/4/2009, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2, art. 49 alin. (1) şi (2) şi art. 77 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Oxana Vlas într-o cauzã având ca obiect plângerea formulatã de aceasta împotriva hotãrârii Oficiului Român pentru Imigrãri de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat sau a protecţiei subsidiare. Încheierea de sesizare a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã la data de 4 octombrie 2010, constituindu-se Dosarul nr. 3.997D/2010.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 sunt imprecise cu privire la "spectrul motivelor de pedepse şi tratamente inumane" care permit acordarea protecţiei subsidiare, textul limitând sfera de aplicabilitate a interzicerii torturii şi tratamentelor inumane şi degradante doar la cele ce pot surveni ca urmare a unuia dintre cele cinci motive de persecuţie prevãzute de Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor (rasa, religia, naţionalitatea, opinia politicã şi apartenenţa la un anumit grup social). Totodatã, susţine cu privire la aceleaşi texte de lege cã nu sunt suficient de clare şi accesibile, astfel încât sã garanteze dreptul la viaţa privatã.
Referitor la dispoziţiile art. 49 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 122/2006, susţine cã permit discriminarea solicitanţilor, întrucât lasã soluţionarea cererilor de azil "la libera alegere şi doleanţã a funcţionarilor Oficiului Român pentru Imigrãri", care nu analizeazã situaţia concretã a fiecãrui solicitant de azil în parte.
Cât priveşte dispoziţiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 122/2006, autorul excepţiei susţine cã "simpla declarare a unui stat ca ţarã sigurã de origine doar în baza faptului cã nu existã mulţi cetãţeni care sã solicite azil în alte state este o discriminare în drepturile cetãţeneşti prevãzute la art. 16 alin. (1) din Constituţia României, raportate la dispoziţiile art. 33 din Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor [care instituie interdicţia de expulzare şi returnare a refugiaţilor peste frontierele teritoriilor unde viaţa sau libertatea lor ar fi ameninţate pe motive de rasã, religie, naţionalitate, apartenenţã la un anumit grup social sau opinii politice]".
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti, referindu-se şi la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile de lege ce formeazã obiectul excepţiei sunt constituţionale. Astfel, în ce priveşte prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 invocã jurisprudenţa Curţii în materie, referitor la art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 122/2006 aratã cã se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã de ipoteza normei, fãrã nicio discriminare pe criterii arbitrare, iar formularea art. 77 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege nu conţine dispoziţii contrare criteriilor de nediscriminare prevãzute de art. 4 din Constituţie, fiind aplicabile în mod egal destinatarilor normei juridice.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2, art. 49 alin. (1) şi (2) şi art. 77 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 26 alin. (1) şi (2) pct. 2: "(1) Protecţia subsidiarã se poate acorda cetãţeanului strãin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care existã motive temeinice sã se creadã cã, în cazul returnãrii în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuitã, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datoritã acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţãri.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: [... ]
2. torturã, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;";
- Art. 49 alin. (1) şi (2): "(1) În procesul decizional, funcţionarii prevãzuţi la art. 48 alin. (2) au dreptul sã solicite expertize şi sã consulte experţi.
(2) Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate solicita oricãror instituţii publice, agenţii sau organizaţii care funcţioneazã pe teritoriul României orice documente necesare pentru analizarea situaţiei solicitantului şi soluţionarea cererii de azil a acestuia, cu respectarea confidenţialitãţii în condiţiile stabilite la art. 10. În aceste cazuri nu este necesar acordul solicitantului.";
- Art. 77 alin. (1) lit. a): "(1) Sunt considerate ţãri sigure de origine statele membre ale Uniunii Europene, precum şi alte state stabilite, la propunerea Oficiului Român pentru Imigrãri, prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, pe baza urmãtoarelor criterii:
a) numãrul cererilor de azil formulate de cetãţenii ţãrii respective şi coeficienţii de acordare a unei forme de protecţie;".
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, sunt nesocotite urmãtoarele dispoziţii din Legea fundamentalã: art. 16 alin. (1) care consacrã principul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, art. 22 alin. (2) care interzice tortura şi tratamentele inumane şi degradante şi art. 26 alin. (1) care obligã autoritãţile publice la respectarea şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private. De asemenea, în motivarea excepţiei sunt invocate şi prevederile art. 3 -"Interzicerea torturii" şi art. 8 - "Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie" din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 au mai format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale invocate şi în cauza de faţã şi prin prisma unor critici similare. Prin mai multe decizii, dintre care pot fi menţionate, exemplificativ, Decizia nr. 1.178 din 30 septembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 779 din 3 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 14 iulie 2010. Curtea a reţinut, cu acele prilejuri, cã textele de lege criticate reprezintã, prin însãşi forma suplimentarã de protecţie pe care o instituie în favoarea acelor strãini care nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat, o modalitate de concretizare a rigorilor impuse de necesitatea respectãrii de cãtre statul român a principiului fundamental referitor la interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a observat cã dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 oferã suficiente repere şi elemente pentru ca persoana cãreia acestea i se adreseazã sã înţeleagã condiţiile în funcţie de care i se poate acorda forma de protecţie solicitatã, astfel cã nu se poate reţine critica referitoare la pretinsa lipsã de precizie şi claritate a acestora.
Întrucât nu au fost relevate elemente noi, de naturã sã determine modificarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 122/2006, autorul excepţiei susţine cã permit discriminarea solicitanţilor, întrucât lasã soluţionarea cererilor de azil "la libera alegere şi doleanţã a funcţionarilor Oficiului Român pentru Imigrãri", care nu analizeazã situaţia concretã a fiecãrui solicitant de azil în parte. Curtea constatã cã, din perspectiva unei astfel de critici, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, întrucât pretinsa discriminare nu este imputatã, în realitate, textului de lege criticat, ci modalitãţii în care funcţionarii Oficiului Român de Imigrãri înţeleg sã îl aplice. Prevederile art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 122/2006 nu sunt susceptibile de a crea discriminãri între diferite categorii de solicitanţi, dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie neavând incidenţã în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de faţã. Aceasta, deoarece textele de lege menţionate nu fac altceva decât sã reglementeze anumite aspecte ale activitãţii funcţionarilor Oficiului Român pentru Imigrãri. Oferindu-le acestora posibilitatea de a solicita efectuarea unor expertize şi de a consulta anumiţi experţi, textul le permite sã recurgã la cele mai eficiente mijloace în vederea clarificãrii situaţiei fiecãrui solicitant. Aceeaşi este finalitatea dispoziţiilor alin. (2) al art. 49 din Legea nr. 122/2006, potrivit cãrora Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate solicita oricãror instituţii publice, agenţii sau organizaţii care funcţioneazã pe teritoriul României orice documente necesare pentru analizarea situaţiei solicitantului şi soluţionarea cererii sale de azil, în condiţiile respectãrii confidenţialitãţii acestora.
Curtea nu poate reţine nici critica referitoare la dispoziţiile art. 77 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006, care conţine unul dintre criteriile pe baza cãrora statele terţe Uniunii Europene pot fi considerate "ţãri sigure de origine", şi anume cel care are în vedere numãrul cererilor de azil formulate de cetãţenii ţãrii respective şi coeficienţii de acordare a unei forme de protecţie. Curtea constatã cã nici în acest caz art. 16 alin. (1) din Constituţie nu poate fi luat ca reper pentru analiza pretinsei neconstituţionalitãţi, acesta putând fi invocat, prin ipotezã, numai în acele situaţii în care existã cel puţin doi termeni între care sã se poatã face o comparaţie. Or, textul de lege criticat nu vizeazã anumite categorii de persoane între care ar putea exista o diferenţã de tratament juridic şi cu privire la care ar fi posibilã realizarea unei comparaţii pentru a se stabili existenţa sau inexistenţa unei discriminãri. De altfel, autoarea excepţiei se rezumã la a susţine încãlcarea principiului egalitãţii, fãrã a argumenta însã aceastã afirmaţie, invocând doar prevederile art. 33 din Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor, care instituie interdicţia de expulzare şi returnare a refugiaţilor peste frontierele teritoriilor unde viaţa sau libertatea lor ar fi ameninţate pe motive de rasã, religie, naţionalitate, apartenenţã la un anumit grup social sau opinii politice. Or, raportarea la acest text din documentul internaţional menţionat ar putea fi avutã în vedere doar de judecãtorul fondului litigiului, care va ţine seama şi de dispoziţiile art. 77 alin. (3) din Legea nr. 122/2006, potrivit cãrora "Cererea de azil a strãinului care provine dintr-o ţarã sigurã de origine este respinsã ca evident nefondatã, cu excepţia cazului în care situaţia de fapt sau dovezile prezentate de solicitant aratã existenţa unei temeri bine întemeiate de persecuţie în sensul art. 23 alin. (1)".
În plus, Curtea observã cã autorul excepţiei afirmã cã prevederile de lege ce formeazã obiectul excepţiei au condus la o analizare a cererii sale de azil exclusiv "dintr-o perspectivã teoreticã", fãrã sã existe implicarea activã a funcţionarului de la Oficiul Român pentru Imigrãri în verificarea situaţiei reale a statului din care acesta provine. Or, Curtea constatã cã aceastã abordare nu pune în discuţie constituţionalitatea textelor de lege, ci modul de aplicare a acestora, aspect asupra cãruia are competenţa de a se pronunţa doar instanţa învestitã cu soluţionarea plângerii. De asemenea, tot judecãtorul fondului va analiza în ce mãsurã alte tipuri de violãri grave ale drepturilor omului pot fi considerate ca reprezentând un risc de persecuţie de naturã a justifica acordarea statutului de refugiat.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Oxana Vlas în Dosarul nr. 2.024/4/2009 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
II. Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (1) şi (2) şi art. 77 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 aprilie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
