Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 486 din 11 noiembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de libertate
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 27 ianuarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 56/2003 , excepţie ridicatã de Alexandru Rãdulescu în Dosarul nr. 634/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiatã. Se apreciazã cã prevederile criticate sunt conforme cu dispoziţiile art. 28 şi 49 din Constituţie, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a stabilit posibilitatea statelor de a aduce anumite restricţii în ceea ce priveşte secretul corespondenţei deţinuţilor. Totodatã, considerã cã nu este încãlcat nici accesul la justiţie al condamnaţilor, întrucât mãsurile luate de cãtre administraţia penitenciarelor cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate sunt supuse controlului judecãtoresc.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 februarie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 634/2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 56/2003 , excepţie ridicatã de Alexandru Rãdulescu într-o cauzã având ca obiect judecarea recursului formulat de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile criticate încalcã prevederile art. 28 din Constituţie, deoarece, în baza textului de lege criticat, corespondenţa deţinuţilor "se deschide ca şi anterior textului ordonanţei, cu excepţia corespondenţei cu avocatul şi organizaţiile pentru apãrarea drepturilor omului". Potrivit susţinerilor autorului excepţiei, corespondenţa deţinuţilor este reţinutã şi "orice persoanã, cu puţin exerciţiu, poate citi prin «fotografiere» un text în timp foarte, foarte scurt".
În privinţa convorbirilor telefonice, se aratã în continuarea motivãrii, "încãlcarea Constituţiei se face prin ordine şi regulamente de ordine interioarã". De asemenea, autorul excepţiei susţine cã în baza ordonanţei de urgenţã criticate "sistemul penitenciar poate viola şi comunicãrile instituţiilor statului, ale corpului diplomatic ori ale instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale ce nu au în titulaturã, explicit, cã sunt pentru apãrarea drepturilor omului".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, considerã cã "dispoziţiile <>art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 56/2003 sunt conforme cu art. 28 din Constituţia României, prin raportare la dispoziţiile art. 49 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertãţi. De asemenea, aceste prevederi sunt conforme şi cu art. 8 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale".
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere se aratã cã textul criticat este constituţional, întrucât acesta "trebuie raportat la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentalã, care prevãd posibilitatea restrângerii prin lege, în cazuri bine determinate, a exerciţiului unor drepturi sau libertãţi".
Astfel, aratã în continuare Guvernul, "textul <>art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 56/2003 , care consacrã regula secretului corespondenţei însoţitã de situaţiile de excepţie în care opereazã o restrângere justificatã a acestui drept, constituie expresia aplicãrii dispoziţiilor art. 28, coroborate cu cele ale art. 53 din Legea fundamentalã".
Totodatã, Guvernul considerã cã "din motivarea excepţiei poate fi reţinut cã obiecţia de neconstituţionalitate priveşte mai mult o problemã decurgând din implicaţiile practice ale normelor legale, din aplicarea legii în cazuri concrete, şi mai puţin legatã de conformitatea textelor de lege cu prevederile Constituţiei".
Avocatul Poporului considerã cã prevederile criticate sunt constituţionale.
În motivarea acestui punct de vedere se aratã cã deschiderea şi reţinerea corespondenţei persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate constituie o restrângere a exerciţiului dreptului consacrat de art. 28 din Constituţie, care este conformã cu art. 53 din Legea fundamentalã. Astfel, se aratã în continuare, "restrângerea exercitãrii secretului corespondenţei este reglementatã prin lege şi este impusã de necesitatea desfãşurãrii instrucţiei penale, fiind necesarã într-o societate democraticã. De asemenea, mãsurile impuse prin <>art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 56/2003 sunt proporţionale cu situaţia care le-a determinat şi nu aduc atingere existenţei dreptului consacrat la art. 28 din Constituţie".
În opinia Avocatului Poporului, susţinerile autorului excepţiei cã "prin modul concret de deschidere a corespondenţei deţinutului se aduce atingere secretului corespondenţei nu reprezintã critici de neconstituţionalitate, ci o problemã de aplicare a legii". În acest sens sunt menţionate deciziile Curţii Constituţionale nr. 51 din 6 februarie 2003 şi nr. 170 din 6 mai 2003, prin care Curtea a stabilit cã "nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului sãu contrar Constituţiei, interpretarea legii fiind atributul suveran al instanţei de judecatã în opera de înfãptuire a justiţiei".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 27 iunie 2003, aprobatã prin <>Legea nr. 403/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 10 octombrie 2003.
Aceste dispoziţii au urmãtorul conţinut:
"Dreptul la corespondenţã
Art. 7. - (1) Dreptul la corespondenţã al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate este garantat.
(2) Forma şi conţinutul corespondenţei nu pot fi modificate decât de persoana aflatã în executarea pedepsei privative de libertate.
(3) Corespondenţa are caracter confidenţial şi nu poate fi deschisã sau reţinutã decât în limitele şi condiţiile prevãzute de lege.
(4) În scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin intermediul corespondenţei, a drogurilor, substanţelor toxice, explozibililor sau a altor asemenea obiecte a cãror deţinere este interzisã, corespondenţa poate fi deschisã, fãrã a fi cititã, în prezenţa persoanei condamnate.
(5) Corespondenţa poate fi deschisã şi reţinutã dacã existã indicii temeinice cu privire la sãvârşirea unei infracţiuni. Persoana aflatã în executarea pedepsei privative de libertate este înştiinţatã în scris, de îndatã, cu privire la luarea acestor mãsuri, iar corespondenţa reţinutã se claseazã într-un dosar special, care se pãstreazã de administraţia penitenciarului.
(6) Deschiderea şi reţinerea corespondenţei, potrivit dispoziţiilor alin. (5), se pot face numai pe baza dispoziţiei emise în scris şi motivat, de cãtre directorul penitenciarului.
(7) Dispoziţiile alin. (4) şi (5) nu se aplicã în cazul corespondenţei cu apãrãtorul sau cu organizaţiile neguvernamentale care îşi desfãşoarã activitatea în domeniul protecţiei drepturilor omului."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã textele legale criticate contravin dispoziţiilor art. 28 din Constituţie privind secretul corespondenţei.
Textul constituţional are urmãtorul cuprins:
- Art. 28: "Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil."
Analizând prevederile criticate, Curtea reţine cã în cauzã sunt relevante şi dispoziţiile art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, text invocat în opinia instanţei de judecatã şi în punctele de vedere exprimate de Guvern şi de Avocatul Poporului.
Acest text constituţional are urmãtorul cuprins:
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
Întrucât în cauzã este invocat un drept fundamental, Curtea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, cu referire la art. 12 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi la art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificatã de România (ultimul text menţionat şi în opinia instanţei judecãtoreşti), texte care au urmãtorul cuprins:
- Art. 20 din Constituţie: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 12 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului: "Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viaţa sa particularã, în familia sa, în domiciliul sãu ori în corespondenţã, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoanã are dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri.";
- Art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "1. Orice persoanã are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sãu şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritãţi publice în exercitarea acestui drept decât în mãsura în care acest amestec este prevãzut de lege şi dacã constituie o mãsurã care, într-o societate democraticã, este necesarã pentru securitatea naţionalã, siguranţa publicã, bunãstarea economicã a ţãrii, apãrarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sãnãtãţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertãţilor altora."
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
<>Art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 56/2003 , criticat ca fiind neconstituţional, vizeazã o sferã aparte de persoane, şi anume persoane aflate în executarea pedepselor privative de libertate, reglementând condiţiile care garanteazã confidenţialitatea corespondenţei deţinuţilor. Alin. (4)-(7) ale art. 7 din ordonanţa de urgenţã instituie, având în vedere specificitatea obiectului reglementãrii, anumite limite şi condiţii privind secretul corespondenţei persoanelor aflate în executarea pedepselor. Examinând aspectele ce constituie restrângeri ale exercitãrii acestui drept de cãtre persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, Curtea constatã cã prevederile de lege criticate nu încalcã principiul constituţional al secretului corespondenţei şi nici prevederile art. 53 din Constituţie. Astfel, alin. (4) al art. 7 din ordonanţa de urgenţã prevede posibilitatea deschiderii corespondenţei, fãrã a fi cititã, în prezenţa persoanei condamnate, numai în scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin intermediul corespondenţei, a drogurilor, substanţelor toxice, explozibililor sau a altor asemenea obiecte a cãror deţinere este interzisã. Aceastã prevedere, fãrã a avea semnificaţia unei încãlcãri a secretului corespondenţei, corespunde cerinţelor constituţionale prevãzute la alin. (1) al art. 53, potrivit cãrora exercitarea dreptului poate fi restrânsã dacã se impune pentru apãrarea ordinii şi a sãnãtãţii publice, cu respectarea alin. (2) al aceluiaşi articol, întrucât mãsura nu aduce atingere însuşi dreptului (corespondenţa poate fi deschisã fãrã a fi cititã, numai în prezenţa condamnatului). De asemenea, şi dispoziţia cuprinsã în alin. (5) al art. 7 din ordonanţa de urgenţã, potrivit cãreia corespondenţa poate fi deschisã şi reţinutã dacã existã indicii temeinice cu privire la sãvârşirea unei infracţiuni, este conformã dispoziţiilor art. 53 alin. (2) din Constituţie, scopul prevederilor legale fiind acela al desfãşurãrii în bune condiţii a instrucţiei penale şi al apãrãrii ordinii publice.
Totodatã, Curtea constatã, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cã dispoziţiile criticate sunt conforme cu prevederile art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a stabilit, de principiu, cã "un anumit control al corespondenţei deţinuţilor se recomandã şi nu se opune Convenţiei", amintind cã "statele contractante se bucurã de o anumitã marjã de apreciere pentru a recurge la restricţii, dar decizia finalã asupra compatibilitãţii acestora cu Convenţia aparţine Curţii; amestecul trebuie sã corespundã unei «nevoi sociale imperioase» şi sã fie «proporţional cu scopul legitim urmãrit»; clauze din Convenţie, care se referã la excepţii de la un drept garantat, cer o interpretare restrictivã". (Cazul Silver şi alţii contra Regatului Unit, 1983).
În consecinţã, Curtea reţine cã sunt respectate dispoziţiile art. 20 din Constituţie întrucât principiul constituţional al secretului corespondenţei a fost aplicat în concordanţã cu art. 12 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi cu art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Cu privire la corespondenţa cu avocaţii a persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã "nu vede nici un motiv de a face deosebiri între diferitele categorii de corespondenţã cu avocaţii: indiferent care ar fi scopul final, ele se poartã pe subiecte de naturã confidenţialã şi privatã şi se bucurã, în principiu, de un statut privilegiat în virtutea art. 8. Din aceasta rezultã cã autoritãţile penitenciare pot deschide scrisoarea unui avocat cãtre un deţinut, dacã au motive plauzibile sã creadã cã acolo existã un element ilicit nerelevabil prin mijloace normale de detecţie. Totuşi, ele nu trebuie decât sã le deschidã, fãrã a le citi. Este cazul sã dea garanţii corespunzãtoare pentru a împiedica citirea, spre exemplu, prin deschiderea plicului în prezenţa deţinutului. Cât priveşte citirea corespondenţei unui deţinut destinatã unui avocat sau provenind de la acesta, ea nu ar trebui autorizatã decât în cazuri excepţionale, dacã autoritãţile pot crede într-un abuz de privilegiu, şi anume cã prin conţinutul scrisorii se ameninţã securitatea instituţiei sau a altora sau îmbracã un caracter de delict într-o altã manierã". De asemenea, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a stabilit cã "Dreptul la respect pentru corespondenţã capãtã o importanţã specialã, într-un cadru carceral, unde un consilier juridic poate avea dificultãţi mai mari în a face vizite clientului sãu din cauza - cum este în acest caz - a distanţei faţã de instituţie. În sfârşit, nu s-ar putea atinge obiectivul urmãrit, confidenţialitatea relaţiilor cu avocatul, dacã acest mod de comunicare ar face obiectul unui control automat". (Cazul Campbell contra Regatului Unit, 1992).
Curtea reţine, de asemenea, cã potrivit dispoziţiilor <>art. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 56/2003 , mãsurile luate de administraţia penitenciarelor cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate sunt supuse controlului judecãtoresc, exercitat de judecãtoria în a cãrei circumscripţie se aflã penitenciarul.
Susţinerile autorului excepţiei cã prevederile criticate nu sunt respectate de cãtre administraţia penitenciarelor nu pot fi analizate de cãtre instanţa de contencios constituţional, ci numai de cãtre instanţa de judecatã competentã, reprezentând o problemã privind interpretarea şi aplicarea legii.
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d.) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, excepţie ridicatã de Alexandru Rãdulescu în Dosarul nr. 634/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 noiembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
