Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 484 din 29 septembrie 2005  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 484 din 29 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.040 din 23 noiembrie 2005

    Ioan Vida - presedinte
    Nicolae Cochinescu - judecator
    Aspazia Cojocaru - judecator
    Constantin Doldur - judecator
    Acsinte Gaspar - judecator
    Petre Ninosu - judecator
    Ion Predescu - judecator
    Serban Viorel Stanoiu - judecator
    Florentina Balta - procuror
    Cristina Catalina Turcu - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedura civila, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Retrom" - S.A. din Pascani in Dosarul nr. 4.247/2004 al Judecatoriei Pascani.
    La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
    Presedintele dispune sa se faca apelul si in Dosarul nr. 413 D/2005, avand ca obiect aceeasi exceptie de neconstitutionalitate, ridicata de Societatea Comerciala "Retrom" - S.A. din Pascani in Dosarul nr. 9.538/2004 al Tribunalului Iasi.
    La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
    Curtea, din oficiu, pune in discutie conexarea dosarelor sus-mentionate, avand in vedere obiectul identic al exceptiilor ridicate.
    Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexarii cauzelor.
    Curtea, in temeiul dispozitiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 413 D/2005 la Dosarul nr. 310 D/2005, care este primul inregistrat.
    In ambele dosare autorul exceptiei si partea Florin Constantinescu au depus cereri de renuntare la judecarea exceptiei de neconstitutionalitate, insotite de copii ale unei tranzactii incheiate de parti.
    Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea cererilor.
    Curtea, in temeiul art. 55 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, respinge cererile formulate.
    Presedintele constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, apreciind ca se impune pastrarea jurisprudentei Curtii Constitutionale in materie.

                                    CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, retine urmatoarele:
    Prin incheierile din 24 martie 2005 si din 15 aprilie 2005, pronuntate in dosarele nr. 4.247/2004 si nr. 9.538/2004, Judecatoria Pascani si Tribunalul Iasi au sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedura civila, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Retrom" - S.A. din Pascani in dosarele mentionate, dintre care primul are ca obiect o cerere de validare a popririi iar cel de-al doilea, recursul impotriva unei sentinte civile prin care s-a respins o contestatie la executare.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, care in esenta este aceeasi, autorul sustine ca textul de lege criticat incalca dispozitiile art. 126 alin. (1) din Constitutie. In acest sens arata ca dreptul la actualizarea unei creante stabilite printr-o hotarare judecatoreasca sau alt titlu executoriu este un drept accesoriu dreptului de creanta, tot astfel cum este si dreptul la dobanzi si penalitati. Consecinta este aceea ca dreptul la actiune in realizarea dreptului accesoriu la actualizare este supus prescriptiei extinctive.
    Autorul exceptiei sustine ca nu se va putea actualiza o creanta decat prin actul unei instante de judecata, si nu printr-o operatiune tehnico-administrativa efectuata de un executor judecatoresc.
    Faptul ca impotriva actualizarii efectuate de catre executorul judecatoresc este deschisa calea contestatiei la executare este lipsit de relevanta atata timp cat neconstitutionalitatea textului de lege criticat consta in aceea ca executorului respectiv i se confera o competenta ce incalca in mod evident atributiile puterii judecatoresti.
    Judecatoria Pascani apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, intrucat textul de lege criticat nu reglementeaza o procedura de competenta instantei judecatoresti, ci una executionala, in cadrul careia executorul judecatoresc nu solutioneaza un litigiu, ci stabileste valoarea actualizata a sumelor ce trebuie platite.
    De asemenea, impotriva acestei actualizari partile au deschisa calea contestatiei la executare.
    Tribunalul Iasi apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In acest sens arata ca actualizarea de catre organul de executare a valorii obligatiei stabilite in bani, in raport cu criteriile cuprinse in titlul executoriu sau in lipsa acestor criterii in functie de cursul monedei la care se face plata, nu are semnificatia unui capat de cerere distinct fata de actiunea introdusa la instanta de judecata. Considera ca aceasta este doar o modalitate de echivalare a obligatiei stabilite in bani, prin titlul executoriu, cu valoarea reala din momentul executarii silite, "avand ca scop evitarea perpetuarii unor litigii care au ca sorginte aceeasi obligatie stabilita in bani, dar a carei valoare reala se schimba ulterior, datorita inflatiei".
    Textul de lege criticat nu reglementeaza o procedura de competenta instantei judecatoresti, ci una executionala, in cadrul careia executorul judecatoresc nu solutioneaza un litigiu, ci stabileste valoarea actualizata a sumelor ce trebuie platite. Impotriva acestei actualizari partile au deschisa calea contestatiei la executare.
    Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul arata ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, textul de lege criticat fiind adoptat cu respectarea art. 126 alin. (2) din Constitutie. Astfel, actualizarea valorii obligatiei stabilite in bani in functie de cursul monedei in care se face plata nu reprezinta un act care sa justifice parcurgerea din nou a fazei judecatii, ci o operatiune tehnica ce poate fi realizata fara dificultate de catre organul de executare.
    Avocatul Poporului apreciaza ca textul de lege criticat este constitutional, intrucat dispozitiile legale criticate nu reglementeaza o procedura de competenta instantelor judecatoresti, ci o procedura executionala lasata in mod firesc in sarcina organului de executare. In cadrul acestei proceduri executorul judecatoresc nu are de solutionat un litigiu, ci are de stabilit valoarea actualizata a obligatiilor de plata, potrivit elementelor si criteriilor cuprinse in titlul executoriu. Sub acest aspect respectiva operatie reprezinta un act administrativ care nu mai este supus principiilor procesual civile privind publicitatea si contradictorialitatea.
    In acest sens Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat prin deciziile nr. 177 din 18 iunie 2002, nr. 265 din 24 iunie 2003 si nr. 323 din 9 septembrie 2003.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

                                    CURTEA,

examinand incheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedura civila, care au urmatorul continut: "Daca titlul executoriu contine suficiente criterii in functie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligatiei stabilite in bani, indiferent de natura ei, se va proceda si la actualizarea sumei. In cazul in care titlul executoriu nu contine nici un asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare in functie de cursul monedei in care se face plata, determinat la data platii efective a obligatiei cuprinse in titlul executoriu."
    Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile art. 126 alin. (1) din Constitutie, care au urmatorul continut: "Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege."
    Examinand exceptia, Curtea constata ca asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedura civila s-a mai pronuntat, respingand exceptia de neconstitutionalitate, de exemplu, prin deciziile nr. 177 din 18 iunie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 520 din 18 iulie 2002, si nr. 79 din 25 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 192 din 26 martie 2003.
    Pentru a pronunta aceasta solutie Curtea a retinut ca textul de lege criticat nu reglementeaza o procedura de competenta instantelor judecatoresti, ci o procedura executionala, data in mod firesc in sarcina organului de executare. In cadrul acestei proceduri executorul judecatoresc nu are de solutionat un litigiu, ci de stabilit valoarea actualizata a obligatiilor de plata, potrivit elementelor si criteriilor cuprinse in titlul executoriu. Sub acest aspect operatia de actualizare efectuata de executorul judecatoresc este una tehnico-administrativa, care nu este supusa principiilor procesual civile privind publicitatea si contradictorialitatea. Impotriva acestei operatii persoana care se considera vatamata in drepturile sale - debitorul sau creditorul obligatiei de plata - are deschisa calea contestatiei la executare, potrivit art. 399-404 din Codul de procedura civila.
    Intrucat nu au intervenit elemente noi, de natura a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atat solutia, cat si considerentele cuprinse in deciziile mentionate isi pastreaza valabilitatea si in prezenta cauza.

    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUTIONALA
                                In numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 371^2 alin. 3 din Codul de procedura civila, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Retrom" - S.A. din Pascani in dosarele nr. 4.247/2004 si nr. 9.538/2004 ale Judecatoriei Pascani si Tribunalului Iasi.
    Definitiva si general obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 29 septembrie 2005.

                      PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                           prof. univ. dr. IOAN VIDA

                              Magistrat-asistent,
                            Cristina Catalina Turcu

                                    --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016