Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 477 din 10 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 228 alin. 6 si art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedura penala si ale art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII pct. 31 şi 39 şi ale art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, excepţie ridicatã de Gabriel Emanuel Niţulescu în Dosarul nr. 113/205/2011 al Tribunalului Argeş - Secţia penalã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 636D/2011. La apelul nominal se prezintã personal autorul excepţiei, lipsind cealaltã parte, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Magistratul-asistent referã asupra cauzei şi aratã cã partea Petre Grecu a transmis concluzii scrise prin care solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Cauza este în stare de judecatã. Preşedintele acordã cuvântul autorului excepţiei, care solicitã admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în faţa Tribunalului Argeş - Secţia penalã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã procedura reglementatã de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã reprezintã o veritabilã cale de atac a soluţiilor procurorului de netrimitere în judecatã, iar prevederile art. 2 privind dreptul la douã grade de jurisdicţie în materie penalã din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu sunt aplicabile în cauzã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Decizia penalã nr. 220/R din 28 martie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 113/205/2011, Tribunalul Argeş - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII pct. 31 şi 39 şi ale art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor. Excepţia a fost ridicatã de Gabriel Emanuel Niţulescu cu ocazia soluţionãrii recursului împotriva unei sentinţe penale pronunţate într-o cauzã având ca obiect o plângere formulatã în temeiul art. 278^1 din Codul de procedurã penalã. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile din Codul de procedurã penalã criticate încalcã egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apãrare şi dreptul la douã grade de jurisdicţie în materie penalã, întrucât, pe de o parte, în situaţia în care procurorul îşi însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penalã de neîncepere a urmãririi penale, motivarea rezoluţiei este facultativã, iar, pe de altã parte, soluţia pronunţatã de judecãtor în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedurã penalã, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecatã, nu este supusã niciunei cãi de atac. Astfel, aratã cã lipsa motivãrii rezoluţiei de neîncepere a urmãririi penale creeazã discriminare şi înlãturã egalitatea de arme în momentul în care persoana interesatã atacã rezoluţia în faţa judecãtorului, petentul neavând posibilitatea de a-şi evalua şansele de succes şi nici de a evidenţia în instanţã actele şi faptele care au fost sau nu au fost luate în considerare de procuror. Totodatã, susţine cã o lege nu poate elimina cãile de atac împotriva unei hotãrâri judecãtoreşti, ci poate doar sã stabileascã modul în careaceste cãi de atac pot fi exercitate. Considerã cã, în condiţiile garantãrii dreptului la douã grade de jurisdicţie pentru dovedirea nevinovãţiei în materie penalã, s-ar crea o discriminare dacã persoana vãtãmatã prin sãvârşirea infracţiunii poate apela la un singur grad de jurisdicţie în atacarea actului de netrimitere în judecatã al procurorului. În fine, autorul excepţiei invocã neconstituţionalitatea art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, arãtând cã procesul a început înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Tribunalul Argeş - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din actele normative internaţionale invocate de autorul excepţiei. Aratã cã, deşi calea de atac reglementatã de dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã poartã numele de plângere, aceasta asigurã un control real, efectiv şi eficace al actelor procurorului de netrimitere în judecatã, rãspunzând exigenţelor europene în materia drepturilor la un proces echitabil şi la un recurs efectiv recunoscute de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 828/2010, nr. 125/2011, nr. 242/2011, nr. 753/2011 şi nr. 1.409/2011. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Potrivit Încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. XVIII pct. 31 şi 39 şi ale art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Punctele 31 şi 39 ale art. XVIII din Legea nr. 202/2010 modificã prevederile art. 228 alin. 1, 2, 4 şi 6, respectiv ale art. 278^1 alin. 10 şi 13 din Codul de procedurã penalã. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese cã aceasta priveşte, în realitate, doar dispoziţiile art. 228 alin. 6 şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã şi ale art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor din urmã prevederi de lege, care au urmãtorul cuprins: - Art. 228 alin. 6 din Codul de procedurã penalã : "În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, dispune prin rezoluţie neînceperea urmãririi penale. În situaţia în care procurorul îşi însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penalã, motivarea rezoluţiei este facultativã sau poate cuprinde doar argumente suplimentare. Copie de pe rezoluţie şi de pe propunerea organului de cercetare penalã se comunicã persoanei care a fãcut sesizarea, precum şi, dupã caz, persoanei faţã de care s-au efectuat acte premergãtoare. Dispoziţiile art. 245 alin. 1 lit. c^1) se aplicã în mod corespunzãtor."; - Art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã : "Hotãrârea judecãtorului pronunţatã potrivit alin. 8 este definitivã."; - Art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 : "Hotãrârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rãmân supuse cãilor de atac, motivelor şi termenelor prevãzute de legea sub care a început procesul." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare şi ale art. 129 privind folosirea cãilor de atac, precum şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 privind interzicerea discriminãrii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 2 privind dreptul la douã grade de jurisdicţie în materie penalã din Protocolul nr. 7 la Convenţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele: I. Autorul excepţiei nu formuleazã nicio criticã de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, care reglementeazã procedura de urmat în cazul hotãrârilor pronunţate înainte de intrarea în vigoare a noii legi, acestea rãmânând supuse cãilor de atac, motivelor şi termenelor prevãzute de legea sub care a început procesul. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "Sesizãrile trebuie [...] motivate", ceea ce înseamnã cã, în lipsa indicãrii de cãtre autorul excepţiei a unor texte sau principii din Constituţie care sã constituie temeiul contestãrii prezumţiei de constituţionalitate a prevederilor de lege criticate, instanţa de contencios constituţional nu este în mãsurã sã se substituie pãrţii cu privire la invocarea unor motive de neconstituţionalitate. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 este inadmisibilã. II. Referitor la dispoziţiile art. 228 alin. 6 din Codul de procedurã penalã, acestea nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei, întrucât, pe de o parte, în cazul în care procurorul este de acord cu propunerea organului de cercetare penalã de a nu se începe urmãrirea penalã şi îşi însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea respectivã, nu se impune o nouã motivare a rezoluţiei, tocmai pentru cã argumentele prezentate de organul de cercetare penalã au fost apreciate de procuror ca valabile şi suficiente, în caz contrar ele fiind suplimentate de acesta din urmã, iar, pe de altã parte, în procedura plângerii în faţa judecãtorului împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmãririi penale, petentul, potrivit art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, are deplina libertate de a demonstra nelegalitatea actului atacat în raport cu lucrãrile şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentãrii unor probe suplimentare faţã de cele deja administrate, respectiv înscrisuri noi. Prin urmare, nu poate fi reţinutã pretinsa încãlcare a accesului liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apãrare, întrucât, la soluţionarea plângerii, judecãtorul verificã legalitatea rezoluţiei atacate tocmai pe baza lucrãrilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea rezoluţiei, inclusiv motivarea propunerii organului de cercetare penalã de neîncepere a urmãririi penale. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate aduse art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãruia hotãrârea pronunţatã de judecãtor în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedurã penalã, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecatã, este definitivã, nu poate fi reţinutã nicio contradicţie între acest text de lege şi prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. Stabilirea competenţei instanţelor judecãtoreşti şi instituirea regulilor de desfãşurare a procesului, deci şi reglementarea cãilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, cã acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii", atunci când reglementeazã exercitarea cãilor de atac ("Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii"), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecãtoreşti şi la procedura de judecatã, stabileşte cã acestea "sunt prevãzute numai prin lege" [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004]. Dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã nu încalcã accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apãrare, consacrate de art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât nu înlãturã posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de cãtre o instanţã independentã, imparţialã şi stabilitã prin lege, într-un termen rezonabil. Niciuna din prevederile din Legea fundamentalã şi din Convenţie invocate de autorul excepţiei nu reglementeazã dreptul la exercitarea cãilor de atac în orice cauzã. Astfel, aşa cum s-a arãtat mai sus, art. 129 din Constituţie stipuleazã cã pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac numai în condiţiile legii. Având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, în care nu se judecã infracţiunea care a format obiectul cercetãrii sau urmãririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecatã emisã de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la douã grade de jurisdicţie în materie penalã din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. Prin urmare, eliminarea cãilor de atac în aceastã materie este justificatã de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, legiuitorul urmãrind sã asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotãrâri definitive prin care sã fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. Referitor la presupusa încãlcare a prevederilor art. 16 din Constituţie, nu este contrarã principiului egalitãţii în drepturi instituirea unor reguli speciale de procedurã, inclusiv în ceea ce priveşte cãile de atac, atât timp cât aceste reguli se aplicã în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, Decizia nr. 1.456 din 3 noiembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2011, şi Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ În numele legii DECIDE:
I. Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, excepţie ridicatã de Gabriel Emanuel Niţulescu în Dosarul nr. 113/205/2011 al Tribunalului Argeş - Secţia penalã. II. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 alin. 6 şi art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 mai 2012.
