Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 472 din 28 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 lit. c), art. 56 alin. (2) lit. m), art. 62 alin. (3), art. 66 lit. p) şi art. 92 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, a prevederilor art. 49 lit. c), art. 51 alin. (4), art. 53, art. 54, art. 85 alin. (2) teza a doua, art. 235 alin. (4) şi (5) şi art. 323 din Statutul profesiei de avocat, a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, precum şi a art. 26 alin. (1) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 573 din 28 iulie 2016
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 lit. c), art. 56 alin. (2) lit. m), art. 62 alin. (3), art. 66 lit. p) şi art. 92 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, a prevederilor art. 49 lit. c), art. 51 alin. (4), art. 53, art. 54, art. 85 alin. (2) teza a doua, art. 235 alin. (4) şi (5) şi art. 323 din Statutul profesiei de avocat, a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, precum şi a art. 26 alin. (1) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, excepţie ridicată de Ion-Gabriel Angheluş, Andrei Ion şi Mihai Romulus Alecu în Dosarul nr. 928/120/2015* al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3D/2016.
2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14 iunie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Şofronea, şi în prezenţa autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere solicitarea formulată de Baroul Dâmboviţa de amânare a pronunţării în scopul depunerii unor concluzii scrise, Curtea, în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, coroborate cu cele ale art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de 21 iunie 2016. La aceea dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru 28 iunie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
3. Prin Încheierea din 22 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 928/120/2015*, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 lit. c), art. 56 alin. (2) lit. m), art. 62 alin. (3), art. 66 şi art. 92 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, a prevederilor art. 49 lit. c), art. 51 alin. (4), art. 53, art. 54, art. 85 alin. (2) teza a doua, art. 235 alin. (4) şi (5) şi art. 323 din Statutul profesiei de avocat, a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, precum şi a prevederilor art. 26 alin. (1) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor (CAA). Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ion-Gabriel Angheluş, Andrei Ion şi Mihai Romulus Alecu într-o cauză având ca obiect cererea de suspendare provizorie a executării unui act administrativ, în contradictoriu cu Baroul Dâmboviţa.
4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că suspendarea calităţii de avocat în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale (către barou, către Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale), corelată cu obligaţia avocatului de a-şi asigura substituirea în această împrejurare, este neconstituţională şi încalcă grav principiul pacta sunt servanda, întrucât permite ingerinţa unei terţe părţi în contractele de asistenţă juridică dintre avocaţi şi justiţiabili, ce are drept consecinţă încălcarea libertăţii şi a independenţei profesiei de avocat. Arată că suspendarea calităţii de avocat în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale este o măsură ce încalcă principiul proporţionalităţii, ce are drept consecinţă încălcarea libertăţii şi a independenţei profesiei de avocat, afectând, implicit, şi dreptul justiţiabilului la apărare şi la apărătorul liber ales, desfiinţând principiul sacrosant al confidenţialităţii ce guvernează raportul avocat şi client, ca urmare a unor ingerinţe nepermise în raporturile contractuale dintre avocaţi şi clienţii justiţiabili. Astfel, prin măsura suspendării se periclitează secretul profesional şi este împiedicat avocatul să îşi desăvârşească rolul esenţial, şi anume acela de apărător al drepturilor şi intereselor justiţiabililor.
5. Apreciază că prin această sancţiune se încalcă grav dreptul la muncă şi, totodată, la subzistenţă al avocatului afectat de această măsură, care se află astfel în imposibilitatea de aşi desfăşura profesia pentru care este calificat.
6. Din perspectiva autorilor excepţiei de neconstituţionalitate soluţia legislativă criticată încalcă şi principiul egalităţii, consacrat de art. 16 din Constituţie, prin instituirea unei discriminări, în primul rând, între avocaţi faţă de aplicarea legii, în interiorul profesiei, precum şi, în al doilea rând, o discriminare a cetăţenilor avocaţi faţă de toţi cetăţenii României.
7. Totodată, autorii susţin că prevederile criticate permit Consiliului U.N.B.R., organ de conducere cu rol administrativ, să adopte norme cu putere de lege şi, de asemenea, să adauge la lege în mod discreţionar, având tendinţa de a se transforma într-un fel de "stabor în statul de drept", "un consiliu privat cu interese oculte, cu tendinţe spre puteri legislative absolutiste". În acest context arată că nu există nicio cale legală, dar mai ales efectivă/practică de atac şi de contestare în faţa unei instanţe independente de judecată din România, în sensul că nicio persoană fizică - avocat nu poate ataca actele legislative şi normative emise de Consiliul U.N.B.R., ceea ce, în opinia autorilor excepţiei, denotă caracterul total neconstituţional şi imprevizibil al textelor de lege criticate.
8. În susţinerea criticilor lor, autorii excepţiei invocă şi încălcarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în sfera protecţiei drepturilor avocaţilor, sens în care menţionează Cauza H. contra Belgiei, Cauza Mateescu contra României, Cauza Morice Olivier contra Franţei şi altele.
9. În opinia Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât "măsurile sancţionatorii criticate sunt abuzive şi conduc la încălcarea dreptului la muncă şi subzistenţă prin excluderea din profesie, ca efect al suspendării din profesie până la plata contribuţiilor profesionale către barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale, sume ce nu pot fi însă achitate mai ales când avocatul suspendat nu poate produce venit din singura sursă, şi anume profesia de avocat". Aşa fiind, în opinia instanţei de judecată, "decizia de suspendare din calitatea de avocat produce efecte dezastruoase şi ilegale prin depăşirea proporţionalităţii în ceea ce priveşte raportul dintre măsura suspendării şi efectele produse de aceasta".
10. De asemenea, mai apreciază că "măsura disciplinară este deosebit de gravă, în condiţiile în care asigurarea pensiilor este obligatorie pentru avocaţi şi membrii lor de familie, acestea reprezentând principala formă de asigurare materială în caz de bătrâneţe, incapacitate de muncă sau de pierdere a susţinătorului".
11. Instanţa consideră, totodată, că "clientela şi cabinetul avocatului sunt proprietatea acestuia şi, ca atare, intră în sfera dreptului de proprietate, care este un drept civil", potrivit prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sens în care face referire la Hotărârea din 26 iunie 1986, pronunţată în Cauza Van Marle şi alţii, precum şi la Hotărârea din 14 ianuarie 2014, pronunţată în Cauza Mateescu contra României.
12. Instanţa de judecată mai apreciază că, deşi Legea nr. 51/1995 prevede că "avocatul suspendat este obligat ca în termen de 15 zile să îşi asigure substituirea, această prevedere este lovită de nulitate absolută, în temeiul art. 6 alin. (3) coroborat cu art. 7 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, potrivit cărora nimeni nu poate impune unei persoane un anumit avocat, orice clauză ori convenţie contrară, prohibitivă sau restrictivă fiind lovită de nulitate absolută, iar independenţa avocatului nu poate prejudicia interesele clientului său". Mai mult, "această măsură este o ingerinţă inacceptabilă în raportul contractual dintre client şi avocat, fiind ilegal ca o terţă persoană să dispună încetarea efectelor contractului legal încheiat între justiţiabil şi avocat".
13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
14. Guvernul consideră ca fiind neîntemeiate criticile formulate. Arată că prevederile supuse controlului de constituţionalitate sunt expresia unei obligaţii legale, asumată de către autorii excepţiei de neconstituţionalitate în virtutea apartenenţei acestora la o asociaţie profesională, şi anume plata unor contribuţii profesionale, iar, în caz de nerespectare, suportarea sancţiunilor corespunzătoare. În acest context, apreciază că sancţiunea suspendării din profesie a avocatului pentru neplata totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale reprezintă o sancţiune proporţională în raport cu scopul urmărit, şi anume executarea obligaţiilor profesionale ale avocatului, în condiţiile în care sancţiunea aplicată acestuia, pe de o parte, este disuasivă, fiind în măsură să îl determine să îşi modifice ulterior comportamentul, şi, pe de altă parte, are un caracter temporar. O atare sancţiune are practic ca efect obligarea avocatului suspendat să îşi plătească taxele şi contribuţiile profesionale pentru a-şi putea relua activitatea avocaţială.
15. Avocatul Poporului apreciază ca fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor criticate din Statutul profesiei de avocat, sens în care arată că sunt incidente prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, consideră că aceasta este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 406 din 14 iulie 2005 şi Decizia nr. 237 din 15 martie 2012.
16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare şi din criticile formulate, îl constituie prevederile art. 28 lit. c), art. 56 alin. (2) lit. m), art. 62 alin. (3), art. 66 lit. p) şi art. 92 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, prevederile art. 49 lit. c), art. 51 alin. (4), art. 53, art. 54, art. 85 alin. (2) teza a doua, art. 235 alin. (4) şi (5) şi art. 323 din Statutul din 3 decembrie 2011 al profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64 din 3 decembrie 2011 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011, prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 28 noiembrie 2000, precum şi prevederile art. 26 alin. (1) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, adoptat de Congresul avocaţilor în temeiul art. 64 lit. d) din Legea nr. 51/1995.
19. Prevederile criticate din Legea nr. 51/1995, republicată, au următorul cuprins:
- Art. 28 lit. c): "Calitatea de avocat este suspendată: [..] în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale, timp de 3 luni de la scadenţa acestora şi până la lichidarea integrală a datoriilor;";
- Art. 56 alin. (2) lit. m): "Consiliul baroului are următoarele atribuţii: [...] suspendă din exercitarea profesiei, pe durata neplăţii taxelor, avocatul care nu achită taxele şi contribuţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei timp de 3 luni de la scadenţa acestora, dacă a fost avertizat despre neplată şi nu s-a conformat obligaţiei;";
- Art. 62 alin. (3): "La cererea a cel puţin unei treimi din numărul barourilor, Consiliul U.N.B.R. este obligat să convoace Congresul avocaţilor în sesiune extraordinară.";
- Art. 66 lit. p): "Consiliul U.N.B.R. are următoarele atribuţii [...] anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate şi rezolvă plângerile şi contestaţiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, în cazurile prevăzute de lege şi de statutul profesiei;";
- Art. 92 alin. (2): "Avocatul înscris în barou, cu drept de exercitare a profesiei, este obligat să contribuie la constituirea fondului Casei de Asigurări a Avocaţilor. Contribuţia nu poate fi mai mică decât suma stabilită de Consiliul U.N.B.R., astfel încât să acopere nevoile curente de plată ale Casei de Asigurări a Avocaţilor. Avocaţii pot face parte şi din alte forme de asigurări sociale."
20. Prevederile criticate din Statutul profesiei de avocat au următorul conţinut:
- Art. 49 alin. (1) lit. c): "Exerciţiul profesiei de avocat se suspendă: [...] în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale timp de 3 luni de la scadenţa acestora, până la lichidarea integrală a datoriilor;";
- Art. 51 alin. (4): "Decizia consiliului baroului este executorie. Despre aceasta se va face menţiune, în mod corespunzător, în tabloul avocaţilor şi în tabloul avocaţilor incompatibili.";
- Art. 53: "Exercitarea profesiei de către avocatul al cărui drept de exercitare a profesiei este suspendat potrivit prevederilor art. 49 în perioada măsurii suspendării constituie abatere disciplinară gravă.";
- Art. 54 alin. (1) şi (2): "(1) Avocatul împotriva căruia s-a dispus măsura suspendării este obligat ca în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării măsurii să îşi asigure substituirea.
(2) Încălcarea dispoziţiilor prezentului articol constituie abatere disciplinară gravă.";
- Art. 85 alin. (2) teza a doua: "Consiliul U.N.B.R. adoptă decizii şi hotărâri obligatorii. La cererea majorităţii barourilor, hotărârile Consiliului U.N.B.R. pot fi atacate, pentru nelegalitate, la Congresul avocaţilor, în prima sa şedinţă.";
- Art. 235 alin. (4) şi (5): "(4) Depăşirea termenului de plată a contribuţiilor prevăzute în prezentul articol atrage suspendarea calităţii de avocat, în condiţiile legii.
(5) Distinct de măsura suspendării calităţii de avocat, depăşirea termenului de plată a contribuţiilor prevăzute de prezentul articol atrage obligaţia de plată a majorărilor de întârziere în cuantum de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, aplicat la suma datorată.";
- Art. 323: "(1) Neplata contribuţiilor lunare în cuantumul şi la termenele stabilite atrage aplicarea măsurii prevăzute la art. 28 lit. c) din Lege.
(2) Filiala va notifica în prealabil avocatul debitor şi va sesiza baroul în cazurile în care întârzierea plăţii este mai mare de 3 luni. La sesizare se va ataşa dovada notificării.
(3) Respectarea procedurii prealabile de notificare prevăzute la alin. (2) nu este necesară dacă avocatul nu a dat declaraţia privind veniturile realizate pe o perioadă mai mare de 6 luni şi nici nu a plătit cotele de contribuţie la C.A.A.
(4) Încălcarea repetată a obligaţiilor prevăzute la art. 92 alin. (2) din Lege constituie abatere disciplinară gravă."
21. Prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000 prevăd că "Nivelul contribuţiei minime obligatorii datorate de avocaţii înscrişi în tablourile barourilor cu drept de exercitare a profesiei va fi stabilit de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România potrivit nevoilor curente şi de perspectivă ale Casei de Asigurări a Avocaţilor", iar prevederile art. 26 alin. (1) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor prevăd că "Neplata totală sau parţială a contribuţiilor lunare obligatorii de pensii şi asigurări sociale, principale şi accesorii, în cuantumul şi la termenele prevăzute de prezentul statut, timp de 3 luni de la scadenţa acestora şi până la lichidarea integrală a datoriilor, atrage aplicarea măsurii suspendării calităţii de avocat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale Statutului profesiei de avocat."
22. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, reglementările criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), art. 9, art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21, art. 24, art. 26 alin. (2), art. 36 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 44, art. 45, art. 47 alin. (1), art. 53 şi art. 148 alin. (1) şi (2). De asemenea, apreciază că sunt încălcate şi dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art. 8 şi art. 17), ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (art. 2, 3, 5, 7, 8, 10, 12, 17, 22, 23, 25, 28), ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi cele ale Cartei principiilor fundamentale ale drepturilor avocatului european.
23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte prevederile criticate din cuprinsul Legii nr. 51/1995, republicată, Curtea reţine că în jurisprudenţa sa, exemplu fiind Decizia nr. 150 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 11 martie 2009, sau Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 27 noiembrie 2013, a statuat că, în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale. Această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituţională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, astfel încât cei care doresc să practice această profesie sunt datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. Curtea a statuat, de asemenea, că, deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 164 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 26 martie 2007).
24. În contextul criticilor formulate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 311 din 8 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 2 septembrie 2004, Curtea a reţinut că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, stabileşte că profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile legii sale speciale şi ale statutului profesiei, avocatul având obligaţia, conform prevederilor art. 44 alin. (1) din aceeaşi lege, să achite cu regularitate şi la timp taxele şi contribuţiile stabilite pentru formarea bugetului baroului şi a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaţilor din România şi ale filialelor.
25. Aşa fiind, referitor la critica autorilor excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia suspendarea calităţii de avocat în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale este neconstituţională şi are drept consecinţă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, prin Decizia nr. 237 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 27 aprilie 2012 (făcând trimitere şi la jurisprudenţa sa anterioară, respectiv Decizia nr. 406 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 6 septembrie 2005, şi Decizia nr. 242 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 16 martie 2009), Curtea a statuat că "instituirea prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat a unor obligaţii pentru cei în cauză, precum şi a unor măsuri sancţionatorii faţă de cei ce încalcă regulile prevăzute este întru totul legitimă". Prin decizia menţionată, Curtea a constatat că dreptul la muncă, prevăzut de art. 41 din Constituţie, nu are legătură cu măsura suspendării din funcţie a unui avocat în cazul neîndeplinirii unor obligaţii prevăzute de lege şi a subliniat totodată că suspendarea din profesie a avocatului pentru neplata totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale este o sancţiune proporţională în raport cu scopul urmărit, şi anume executarea obligaţiilor profesionale ale avocatului. O atare sancţiune are, practic, ca efect obligarea avocatului suspendat să îşi plătească taxele şi contribuţiile profesionale pentru a-şi putea relua activitatea avocaţială. Curtea a reţinut că soluţia legislativă instituită nu constituie o restrângere a exercitării dreptului de a profesa avocatura, ci o garanţie legală stabilită în scopul asigurării unui climat de ordine în valorificarea de către titulari a drepturilor şi intereselor legitime. Având în vedere faptul că avocatura este un serviciu public, al cărui specific impune necesitatea prevederii, prin lege, a unor condiţii de exercitare a acestei profesii, instituirea, prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat, a unor obligaţii pentru cei în cauză, precum şi a unor măsuri sancţionatoare faţă de cei ce încalcă regulile prevăzute nu este grevată de niciun viciu de neconstituţionalitate.
26. De asemenea, prin Decizia nr. 406 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 6 septembrie 2005, Curtea a constatat că soluţia legislativă criticată, referitoare la suspendarea din exercitarea profesiei a avocatului care nu achită taxele şi contribuţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei, nu încalcă nici dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a menţionat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat asupra unor probleme de drept relevante şi în cauza de faţă, stabilind de principiu, în urma radierii unui avocat de pe lista avocaţilor, că un consiliu al Ordinului avocaţilor are "competenţa să statueze asupra unei contestaţii referitoare la un drept". Pe de altă parte, în Cauza H. contra Belgiei, 1981, Curtea a stabilit că, "în plus, consiliul Ordinului îndeplinea faţă de H. o funcţie jurisdicţională care se situa în prelungirea atribuţiilor sale în materie disciplinară". De asemenea, în Cauza Albert şi Le Compte contra Belgiei, 1983, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat ca fiind conforme normelor Convenţiei drepturile Consiliului provincial al Ordinului medicilor din Brabant de a aplica unui medic o suspendare a dreptului de a practica medicina sau radierea din Ordinul medicilor.
27. Cu privire la susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cărora nu ar exista nicio cale legală, dar mai ales efectivă de atac şi de contestare a actelor emise de Consiliul U.N.B.R., Curtea reţine că, atât potrivit Legii nr. 51/1995, republicată, cât şi art. 235 alin. (1) din Statutul profesiei, "avocatul are obligaţia să achite, la termenul stabilit, taxele şi contribuţiile la formarea bugetului baroului, al bugetului U.N.B.R. şi al bugetului sistemului de asigurări al avocaţilor". Potrivit art. 265 alin. (2) din Statut, "fapta săvârşită de avocat, în nume propriu sau în numele şi pentru forma de exercitare a profesiei din care face parte, prin care se încalcă dispoziţiile legii, ale statutului profesiei, (...) constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit art. 89 din Lege". Astfel, în temeiul art. 56 alin. (2) lit. m) din Legea nr. 51/1995, republicată, Consiliul baroului suspendă din exercitarea profesiei, pe durata neplăţii taxelor, avocatul care nu achită taxele şi contribuţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei timp de 3 luni de la scadenţa acestora, dacă a fost avertizat despre neplată şi nu s-a conformat obligaţiei. Decizia consiliului baroului poate fi contestată la Consiliul U.N.B.R., în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia. Contestaţia nu suspendă executarea (art. 51 din Statutul profesiei). Neplata totală sau parţială de către avocat a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către barou constituie abatere disciplinară, iar judecarea acţiunilor disciplinare se supune regulilor de procedură reglementate prin art. 88 şi următoarele din Legea nr. 51/1995, republicată, precum şi prin art. 277 şi următoarele din Statutul profesiei de avocat. Astfel, aşa cum este stipulat în art. 88 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, republicată, "procedura judecării abaterilor disciplinare este stabilită în statutul profesiei şi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă".
28. Curtea constată totodată că, potrivit reglementărilor legale în materie, nerespectarea de către avocat a obligaţiei substituirii sale în termen de 15 zile de la data comunicării măsurii suspendării constituie o abatere disciplinară gravă. Fiindu-i suspendată calitatea de avocat şi implicit dreptul de a profesa, avocatul nu mai poate îndeplini activităţi profesionale şi trebuie, deci, să îşi asigure substituirea în cauzele pentru care a fost angajat, scopul acesteia reprezentându-l protejarea clientului beneficiar al serviciilor de asistenţă juridică contractate, care nu trebuie lipsit de apărare din cauze care nu îi sunt imputabile. Termenul de 15 zile prevăzut în acest scop este unul rezonabil, îngăduind timpul necesar asigurării unei substituiri corespunzătoare, dar şi suficient de strict încât să nu pericliteze, prin trecerea unui interval de timp prea îndelungat, interesele clientului. De asemenea, avocatul are obligaţia să depună toate diligenţele necesare pentru îndeplinirea serviciului profesional ce i-a fost încredinţat, iar în cazul în care avocatul este împiedicat să îndeplinească serviciul profesional, îşi va asigura substituirea, inclusiv printr-un avocat care îşi desfăşoară activitatea într-o altă formă de exercitare a profesiei, dacă în prealabil obţine acordul clientului în acest scop. Ca atare, instituţia substituirii are drept scop tocmai protejarea intereselor clientului şi a dreptului acestuia la apărare, această împrejurare fiind determinată de imposibilitatea exercitării serviciului profesional de către avocatul aflat în cazurile prevăzute de lege privind încetarea sau suspendarea calităţii de avocat, astfel încât nu poate fi reţinută critica autorilor excepţiei potrivit căreia prin măsura suspendării se periclitează secretul profesional şi este împiedicat avocatul să îşi desăvârşească rolul esenţial, şi anume acela de apărător al drepturilor şi intereselor justiţiabililor.
29. În contextul celor mai sus menţionate, Curtea reţine că avocatura este un serviciu public, al cărui specific impune necesitatea prevederii, prin lege, a unor condiţii de exercitare a acestei profesii. Instituirea, prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat, a unor obligaţii pentru cei în cauză, precum şi a unor măsuri sancţionatoare faţă de cei ce încalcă regulile prevăzute nu încalcă sub niciun aspect dispoziţiile constituţionale invocate.
30. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000, referitor la nivelul contribuţiei minime obligatorii datorate de avocaţii înscrişi în tablourile barourilor cu drept de exercitare a profesiei, autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că sintagma "potrivit nevoilor curente şi de perspectivă ale Casei de Asigurări a Avocaţilor (CAA)", inserată în cuprinsul acestui text legal, încalcă "principiul proporţionalităţii şi previzibilităţii conduitei de conformare a avocatului la obligaţii hazardate şi imprevizibile lăsate la îndemâna unor terţi (...)". Totodată, autorii excepţiei apreciază că prin textul criticat este afectat şi "dreptul de asociere/alegere a unui sistem de pensii private sau publice şi contribuţia pe bază de contract de asigurare de pensie în acest sistem privat de pensii CAA."
31. În contextul criticilor formulate, Curtea reţine că acestea sunt neîntemeiate întrucât, potrivit art. 92 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, avocatul înscris în barou cu drept de exercitare a profesiei este obligat să contribuie la constituirea fondului Casei de Asigurări a Avocaţilor. Contribuţia nu poate fi mai mică decât suma stabilită de Consiliul U.N.B.R., astfel încât să acopere nevoile curente de plată ale Casei de Asigurări a Avocaţilor. Totodată, acest text de lege prevede faptul că avocaţii pot face parte şi din alte forme de asigurări sociale. Curtea reţine că, într-adevăr, Legea nr. 51/1995, republicată, nu stabileşte cuantumul taxelor şi al contribuţiilor datorate pentru formarea bugetului baroului, al Casei de Asigurări a Avocaţilor şi al Uniunii Avocaţilor din România, dar el este stabilit în mod legal de organele lor de conducere, respectiv de către Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, în temeiul art. 1 din actul normativ mai sus menţionat, care prevede că profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome. De asemenea, potrivit art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000, Casa de Asigurări a Avocaţilor are patrimoniu unic şi buget propriu, aprobat cu procedura prevăzută de lege, iar structura veniturilor sistemului, modul de constituire a acestora, structura cheltuielilor şi destinaţia lor se stabilesc pe baza Statutului Casei de Asigurări a Avocaţilor.
32. În acest sens, prin Decizia nr. 311 din 8 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 2 septembrie 2004, Curtea a reţinut că "în legătură cu dreptul la pensie şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocatului, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 452/2001, dispune că acesta se exercită printr-un sistem unic, propriu şi autonom care este organizat şi funcţionează pe baza principiilor autonomiei, solidarităţii, obligativităţii, contributivităţii, descentralizării şi al repartiţiei, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995, republicată, şi de Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor. Acest sistem este gestionat de Casa de Asigurări a Avocaţilor din România, ca instituţie autonomă de interes public cu personalitate juridică, cu statut de organizare şi funcţionare aprobat de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România. Tot Consiliul Uniunii Avocaţilor din România stabileşte, aşa cum prevede art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000, nivelul contribuţiei minime obligatorii datorate de avocaţii înscrişi în tablourile barourilor cu drept de exercitare a profesiei potrivit nevoilor curente şi de perspectivă ale Casei de Asigurări a Avocaţilor. Aşadar, rezultă cu claritate că nivelul contribuţiei este stabilit de organul abilitat pentru aceasta, în condiţiile legii, iar nu în mod arbitrar (...)".
33. În ceea ce priveşte critica referitoare la prevederile art. 49 lit. c), art. 51 alin. (4), art. 53, art. 54, art. 85 alin. (2) teza a doua, art. 235 alin. (4) şi (5) şi art. 323 din Statutul din 3 decembrie 2011 al profesiei de avocat, Curtea constată că Statutul profesiei de avocat este un act administrativ, cu caracter normativ, adoptat în baza Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată. Art. 146 din Constituţie, enumerând atribuţiile Curţii Constituţionale, prevede la lit. d) că aceasta "hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; [...]", dispoziţie preluată şi de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. Or, Statutul profesiei de avocat nu se încadrează în aceste categorii de acte normative. În aceste condiţii, instanţa de judecată, potrivit alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, trebuia să respingă excepţia printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională. Întrucât aceasta nu a aplicat dispoziţiile legale menţionate, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 lit. c), art. 51 alin. (4), art. 53, art. 54, art. 85 alin. (2) teza a doua, art. 235 alin. (4) şi (5) şi art. 323 din Statutul profesiei de avocat ca fiind inadmisibilă.
34. De asemenea, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor (CAA), Curtea reţine că, în temeiul art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000, "Casa de Asigurări a Avocaţilor are statut de organizare şi funcţionare aprobat de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România". Rezultă deci că Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor nu este un act normativ de nivelul legii sau al ordonanţei Guvernului şi, prin urmare, pentru aceleaşi considerente menţionate în paragraful de mai sus, nici acesta nu poate constitui obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Aşa fiind, şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion-Gabriel Angheluş, Andrei Ion şi Mihai Romulus Alecu în Dosarul nr. 928/120/2015* al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 28 lit. c), art. 56 alin. (2) lit. m), art. 62 alin. (3), art. 66 lit. p) şi art. 92 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, precum şi prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 lit. c), art. 51 alin. (4), art. 53, art. 54, art. 85 alin. (2) teza a doua, art. 235 alin. (4) şi (5) şi art. 323 din Statutul profesiei de avocat, precum şi a prevederilor art. 26 alin. (1) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2016.
PREŞEDINTE
prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
