Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.) în Dosarul nr. 39.919/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, judecătorul de cameră preliminară, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 213D/2015. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Arată că prezenţa părţilor într-o astfel de procedură a fost deja soluţionată de Curte prin Decizia nr. 599/2014, în care s-a stabilit că este nevoie de o procedură orală şi contradictorie pentru soluţionarea plângerilor de către judecătorul de cameră preliminară. Cât priveşte invocarea dublului grad de jurisdicţie, apreciază că acesta nu este incident în cauză, întrucât nu se judecă o acuzaţie în materie penală, iar, în ceea ce priveşte administrarea probelor, nu se încalcă niciun text constituţional invocat, întrucât soluţia procurorului poate fi criticată în faţa judecătorului, inclusiv din perspectiva refuzului de a administra probe, iar decizia pe care o ia judecătorul este obligatorie pentru organul de urmărire penală. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din data de 27 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 39.919/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, judecătorul de cameră preliminară, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost invocată de Asociaţia Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.) într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de către autorul excepţiei împotriva ordonanţei prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus clasarea cauzei privind pe numiţii Radu Banciu şi B1 TV, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de instigare la discriminare şi instigare publică. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea arată că, în procedura de soluţionare a plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, atât faptul de a nu putea fi prezent pentru a lua cunoştinţă de apărările şi susţinerile persoanelor cercetate, de a nu-şi putea susţine punctul de vedere, de a nu putea administra probe (în special probe pe care organul de cercetare penală refuză să le administreze), cât şi faptul de a nu putea exercita calea legală de atac împotriva sentinţei pronunţate, respectiv de a beneficia de dublul grad de jurisdicţie, determină încălcarea dreptului la un proces echitabil şi egalitatea în faţa legii în raport cu procedura de drept comun care beneficiază de toate garanţiile procesului penal. 6. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, judecătorul de cameră preliminară, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cât priveşte criticile autoarei potrivit cărora în susţinerea plângerii nu poate propune probe, judecătorul de cameră preliminară arată că nimic nu împiedică partea interesată să solicite în cursul urmăririi penale administrarea oricărui probatoriu pe care îl cunoaşte şi îl apreciază ca fiind necesar a fi administrat în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele. În acest context, reţine că, potrivit art. 289 alin. (1) din Codul de procedură penală, plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum şi indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă dacă sunt cunoscute. Ulterior, cu privire la probatoriul solicitat, organele judiciare se vor pronunţa apreciind în funcţie de utilitatea, pertinenţa şi concludenţa acestuia în cauză. Având în vedere că plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 340 din Codul de procedură penală reprezintă o cale de atac împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, legiuitorul a dorit să limiteze sau chiar să excludă probatoriul ce poate fi administrat în cadrul acestei proceduri, pentru a asigura astfel soluţionarea cauzei cu celeritate. Potrivit art. 341 alin. (2) din acelaşi cod, părţile pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii, iar persoana care a avut calitatea de inculpat poate formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Acest fapt nu exclude însă posibilitatea ca organele de cercetare penală să administreze probatoriul propus de către părţi şi eventual respins iniţial, în ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară apreciază că acesta este necesar a fi administrat în cauză, procedând potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. b) din Codul de procedură penală. Totodată, având în vedere că nu are loc o judecată de fond a cauzei, probele pe care părţile le propun se administrează de către organele de cercetare penală, nefiind necesar să fie administrate, în acest context, în mod nemijlocit de către instanţă. În ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac, judecătorul de cameră preliminară arată că este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili care dintre hotărârile pronunţate de către instanţe sunt supuse căilor de atac şi care sunt acestea. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise transmise de autoarea excepţiei la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, având denumirea marginală Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, care au următorul conţinut: "Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare, care este comunicat, împreună cu un exemplar al plângerii, procurorului şi părţilor, care pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Petentului i se va comunica termenul de soluţionare. Persoana care a avut în cauză calitatea de inculpat poate formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale." 11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, cât şi prevederilor art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 42 din 17 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 25 martie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin raportare la critici identice cu cele din prezenta cauză. 13. Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor" este neconstituţională. În motivarea soluţiei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că judecarea plângerii fără participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi a procurorului contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât norma legală nu permite comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi nu prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. Odată citate însă, toate părţile, inclusiv petentul, au posibilitatea să ia cunoştinţă despre desfăşurarea procedurii în faţa judecătorului de cameră preliminară şi au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, fiindu-le asigurate în acest fel toate drepturile şi garanţiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată. 14. Cât priveşte critica autoarei excepţiei potrivit căreia nu poate exercita calea de atac împotriva sentinţei [încheierii] pronunţate în această procedură şi, totodată, nu beneficiază de dublul grad de jurisdicţie, Curtea observă că aceasta priveşte, în realitate, prevederile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală potrivit cărora "Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă", cu privire la care Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, şi prin Decizia nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, respingând ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate având acest obiect. 15. Prin deciziile menţionate Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. De asemenea, Curtea a constatat faptul că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac este atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 129 şi art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, iar dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, Curtea a reţinut că prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile în cauză. 16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior citate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 17. Pentru aceleaşi motive, Curtea nu poate reţine nici încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 16 din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.) în Dosarul nr. 39.919/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, judecătorul de cameră preliminară, şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, judecătorul de cameră preliminară, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
