Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 468 din 14 noiembrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320^1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 21 ianuarie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Craiova - Secţia penală în Dosarul nr. 19.876/215/2013 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 575D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile art. 320^1 alin. 6 din Codul de procedură penală permit instanţei de judecată ca, în măsura în care constată că se impune, să schimbe încadrarea juridică a faptelor reţinute în rechizitoriu şi să aplice procedura accelerată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 19.876/215/2013, Judecătoria Craiova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa arată că pentru a beneficia de reducerea pedepsei, potrivit dispoziţiilor art. 320^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, inculpatul trebuie să recunoască în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea în care acestea au fost descrise în rechizitoriu, dar că, în varianta în care acesta recunoaşte faptele în modalitatea efectivă în care ele au fost comise, modalitate ce diferă de cea reţinută în actul de sesizare a instanţei, iar, prin hotărârea de condamnare - ce va fi pronunţată prin aplicarea procedurii de drept comun - se arată că faptele săvârşite au fost reţinute în rechizitoriu într-un mod greşit, el nu mai poate beneficia de reducerea pedepsei prevăzută prin norma anterior referită, chiar dacă a avut o atitudine sinceră şi deschisă, recunoscând faptele ce i-au fost imputate aşa cum ele au fost, în realitate, săvârşite. Se susţine, astfel, că reducerea pedepsei, conform art. 320^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, depinde de un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei inculpatului în faţa instanţei de judecată, respectiv reţinerea corectă sau eronată de către procuror, prin rechizitoriu, a stării de fapt. Se arată că această situaţie generează discriminare între persoanele care, fiind trimise în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni, până la începerea cercetării judecătoreşti, recunosc, în faţa instanţei, faptele săvârşite, dispoziţiile art. 320^1 din Codul de procedură penală, fiind de natură a încălca prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1). Se susţine că, potrivit principiului egalităţii în drepturi, atitudinea sinceră a inculpaţilor, de recunoaştere a faptelor în modalităţile în care au fost comise, trebuie să se reflecte într-o reducere similară a limitelor pedepselor, reducere ce nu trebuie să depindă de reţinerea corectă sau greşită de către procuror a stării de fapt. Se arată că, în practică, există numeroase situaţii în care, pentru a beneficia de reducerea limitelor pedepselor, inculpaţii recunosc săvârşirea unor fapte pe care nu le-au comis sau, dimpotrivă, pe care le-au comis în împrejurări ce prezintă un pericol social sporit faţă de cele reţinute în rechizitoriu. Se arată că există şi situaţii în care inculpaţii recunosc o parte din faptele arătate în rechizitoriu şi neagă comiterea altor fapte reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanţei, iar, ulterior, în urma cercetării judecătoreşti, instanţa dispune condamnarea lor pentru faptele recunoscute şi achitarea pentru cele reţinute în mod greşit de organele de urmărire penală, situaţie în care persoanele în cauză nu mai pot beneficia de reducerea limitelor pedepselor, potrivit dispoziţiilor art. 320^1 alin. 7 din Codul de procedură penală. Prin urmare, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 320^1 din Codul de procedură penală nu sunt constituţionale, în măsura în care se aplică doar inculpaţilor care recunosc în totalitate faptele pentru care au fost trimişi în judecată, în modalităţile de comitere ce au fost reţinute în rechizitoriu, nu şi celor care, înaintea începerii cercetării judecătoreşti, recunosc săvârşirea faptelor, în modalităţile în care acestea au fost în realitate comise, stare de fapt confirmată apoi de instanţa de judecată prin hotărârea pronunţată în cauză.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că procedura prevăzută la art. 320^1 din Codul de procedură penală oferă beneficiul celerităţii judecării cauzelor penale, inculpaţii putând să opteze sau nu pentru aplicarea acesteia, după cum consideră că aspectele reţinute în actul de sesizare a instanţei sunt corecte sau eronate. Se subliniază faptul că instanţa, în măsura în care apreciază că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente sau că starea de fapt reţinută în rechizitoriu nu conduce la aflarea adevărului, face aplicarea procedurii de drept comun, potrivit căreia inculpatul poate beneficia de o reducere a pedepsei ca efect al circumstanţelor atenuante reţinute în cauză, reducere ce este, în unele cazuri, mai mare decât cea care ar rezulta din aplicarea prevederilor art. 320^1 alin. 7 din Codul de procedură penală.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 320^1 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
"Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.
Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia.
În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispoziţiile art. 334 şi 340-344 se aplică în mod corespunzător.
Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. 1-6 nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.
Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun."
Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că în cuprinsul Încheierii de sesizare, pronunţată în data de 10 septembrie 2013, precum şi în cel al Încheierii din 2 iulie 2013, Judecătoria Craiova - Secţia penală a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, dar nu sunt îndeplinite condiţiile art. 320^1 alin. 4 din Codul de procedură penală, motiv pentru care, în temeiul alin. 8 al aceluiaşi art. 320^1, a dispus continuarea judecării cauzei potrivit procedurii de drept comun.
Curtea reţine că, potrivit art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acel termen de judecată. Or, critica de neconstituţionalitate formulată de către Judecătoria Craiova - Secţia penală, din oficiu, vizează situaţia în care inculpatul nu recunoaşte faptele aşa cum ele au fost reţinute în rechizitoriu, ci în modalitatea efectivă în care au fost comise, modalitate ce diferă de cea reţinută în actul de sesizare a instanţei, sau recunoaşte doar o parte din faptele descrise în rechizitoriu.
Curtea constată că aceasta este însă o situaţie ipotetică, ce nu are legătură cu soluţionarea cauzei, de vreme ce inculpatul din Dosarul nr. 19.876/215/2013 al Judecătoriei Craiova - Secţia penală, în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, a recunoscut faptele aşa cum au fost descrise în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Curtea reţine că aplicarea procedurii de drept comun a fost dispusă de către instanţa de judecată pentru că aceasta a apreciat că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat şi nicidecum pentru că inculpatul a recunoscut doar o parte din fapte.
Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia". Or, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.
În aceste condiţii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, criticile aduse textului art. 320^1 din Codul de procedură penală neavând legătură cu soluţionarea cauzei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Craiova - Secţia penală în Dosarul nr. 19.876/215/2013.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Craiova - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 14 noiembrie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
