Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Benke Karoly - magistrat-asistent-şef
1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 48/2016 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, sesizare formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor. 2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 5.490 din 10 iunie 2016 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.100C/2016. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate sunt invocate critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă. 4. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se apreciază că procedura de adoptare a hotărârii contestate nu respectă prevederile regulamentare incidente în materia iniţierii proiectelor de hotărâre şi a etapelor procedurale ulterioare iniţierii, prevăzute de art. 92 şi următoarele din Regulamentul Camerei Deputaţilor. În acest sens se arată că prin nerespectarea art. 14 alin. (1), art. 27 şi art. 35 din Legea nr. 96/2006 au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), precum şi ale art. 67 din Constituţie. 5. Cu privire la competenţa Curţii Constituţionale, se arată că atât timp cât actele de aplicare a regulamentelor care guvernează activitatea parlamentară afectează producerea validă a unui act juridic al uneia dintre Camere sau al Parlamentului, se pune în discuţie chiar existenţa acestuia ca act juridic, cu alte cuvinte constituţionalitatea extrinsecă a hotărârii adoptate. Aceasta depinde de respectarea condiţiilor procedurale care guvernează etapele adoptării unei asemenea hotărâri, condiţii care sunt o concretizare a prevederilor art. 67 şi 76 din Constituţie. În condiţiile în care aspectele de constituţionalitate extrinsecă au fost învederate Biroului permanent, fără ca acesta să ţină cont de contestaţia astfel formulată, rezultă că au fost epuizate mecanismele parlamentare de contestare a hotărârii menţionate, ceea ce înseamnă că singura cale de a o contesta pentru motive de neconstituţionalitate este aceea a formulării unei sesizări la Curtea Constituţională, cât timp autonomia regulamentară a Camerei Deputaţilor a fost interpretată şi aplicată cu încălcarea limitelor sale constituţionale. În aceste condiţii, se apreciază că soluţionarea criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă formulate este de competenţa Curţii Constituţionale. 6. Pe fondul acestor critici se arată că procedura de iniţiere a modificării Regulamentului Camerei Deputaţilor a debutat prin solicitarea Biroului permanent adresată Comisiei pentru Regulament în vederea întocmirii raportului pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. Comisia a fost sesizată prin Adresa nr. 697BP din 20 aprilie 2016, iar la 17 mai 2016 s-a întrunit în şedinţă pentru a discuta solicitarea antereferită. În cadrul dezbaterilor, a fost analizat şi dezbătut punctul de vedere al Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care subliniază lipsa dispoziţiilor procedurale din Regulamentul Camerei Deputaţilor referitoare la situaţia încetării de drept a calităţii de titular al oricărei funcţii obţinute prin susţinere politică potrivit art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006. În şedinţa menţionată s-a întocmit raportul cu privire la modificarea şi completarea art. 21, art. 26, art. 28, art. 123 şi art. 127 din Regulamentul Camerei Deputaţilor; acest raport a fost înaintat Biroului permanent la data de 19 mai 2016, dată la care Comisia pentru regulament a redactat şi proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. 7. Or, se arată că prin Adresa Biroului permanent nr. 697BP din 20 aprilie 2016 nu s-a solicitat întocmirea unui asemenea raport în privinţa art. 21, art. 26 şi art. 28 din Regulamentul Camerei Deputaţilor; prin urmare, adresa respectivă nu poate fi considerată iniţiativă de modificare şi completare a Regulamentului, iniţiativă cu care să fi fost sesizată Comisia cu întocmirea unui raport. De asemenea, Comisia menţionată nu a fost legal şi regulamentar sesizată cu punctul de vedere al Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi, prin urmare, nu poate fi considerat temei al sesizării Comisiei. Se mai menţionează că nici din raportul Comisiei nu rezultă titularul dreptului de iniţiativă. Aşadar, în lipsa unei iniţiative exercitate cu respectarea Regulamentului, a legii şi a Constituţiei, nu se poate trage decât concluzia că actul juridic astfel adoptat este nevalid, inexistent. 8. În continuare, se arată că nu este cunoscut când şi dacă proiectul de hotărâre a fost prezentat în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, când şi dacă Biroul permanent a trimis proiectul de hotărâre către Comisia de regulament, când şi dacă au fost respectate prevederile art. 62 din Regulament cu privire la avizare, când şi dacă au fost respectate prevederile art. 93 din Regulament referitor la distribuirea la casetele electronice ale deputaţilor imediat după prezentarea proiectului de hotărâre la Biroul permanent pentru a curge termenul de întocmire a raportului şi depunere a amendamentelor. Se arată că dreptul de a depune amendamente a fost exercitat, fiind depuse amendamente la aceasta inclusiv de deputaţi care nu sunt membri ai Comisiei, deşi iniţiativa nu a fost distribuită la casetele electronice ale deputaţilor. Mai mult, raportul nu cuprinde niciuna dintre menţiunile prevăzute de art. 67 alin. (2) şi (3) din Regulament privitoare la dezbaterea proiectului de hotărâre. 9. Se precizează că nici în condiţiile art. 60 pct. 17 sau art. 256 din Regulamentul Camerei Deputaţilor raportul Comisiei şi proiectul de hotărâre redactat de Comisie nu pot fi considerate iniţiativă de modificare şi completare a Regulamentului Camerei Deputaţilor sau raport asupra unui proiect de hotărâre. 10. În concluzie, se subliniază faptul că inexistenţa documentelor şi dovezilor care să ateste parcurgerea etapelor procedurale regulamentare incidente în cazul iniţierii unei modificări şi completări a Regulamentului, etape care sunt prevăzute în mod imperativ, face ca procedura desfăşurată cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor anterior dezbaterii şi adoptării sale în şedinţa plenului Camerei din 8 iunie 2016 să fie neregulamentară şi, pe cale de consecinţă, ilegală şi neconstituţională. Prin urmare, înscrierea pe ordinea de zi a şedinţei plenului Camerei Deputaţilor din 8 iunie 2016 a proiectului de hotărâre de modificare şi completare a Regulamentului Camerei Deputaţilor nu a respectat exigenţele regulamentare, legale şi constituţionale. Votul din plenul Camerei Deputaţilor nu poate acoperi viciile de neconstituţionalitate ale procedurii anterioare dezbaterii şi adoptării în plen, fiind vorba despre etape distincte ale formării valide a unui act juridic, dar etape a căror respectare cumulativă face ca procedura în ansamblul său să fie constituţională. 11. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se arată că, din coroborarea art. 64 alin. (2) teza finală şi art. 70 alin. (2) din Constituţie, calitatea de membru al Biroului permanent, deci şi de preşedinte al Camerei Deputaţilor, încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese, prin demisie, pierderea drepturilor electorale, incompatibilitate, deces, revocare, cu menţiunea că, în cazul revocării, aceasta poate fi dispusă ca sancţiune juridică şi politică. Constituantul nu învesteşte legiuitorul cu competenţa de a institui şi alte cauze de încetare a mandatului înainte de expirarea acestuia, aşa cum se întâmplă în cazul incompatibilităţilor, astfel încât nu se pot adăuga la Constituţie şi alte cauze de încetare a mandatului. În acest context, se apreciază că art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 este neconstituţional, fiind contrar art. 64 alin. (2) coroborat cu art. 70 din Constituţie, întrucât prevede un nou caz de încetare a mandatului membrului Biroului permanent, şi anume pierderea sprijinului politic. 12. Încetarea de drept a calităţii de membru al Biroului permanent este o instituţie juridică pe care constituantul nu a avut-o în vedere, iar valorificarea la nivel regulamentar a unor prevederi legale contrare Constituţiei nu se poate realiza decât cu încălcarea Constituţiei. Mai mult, în condiţiile în care Regulamentul trebuie să se limiteze la procedurile parlamentare de urmat, acesta nu poate prevedea noi cazuri de încetare a mandatului preşedintelui Camerei Deputaţilor din moment ce acest aspect nu ţine de procedură, ci reprezintă o reglementare substanţială care nu ţine de domeniul regulamentar. Încetarea de drept a mandatului încalcă dreptul suveran al Plenului de a aprecia, cu ocazia adoptării prin vot neimperativ a unei hotărâri, dacă sancţionează sau nu cu revocarea pe cel sau cea care a pierdut susţinerea politică din partea grupului parlamentar. Or, a lua act de încetarea de drept a mandatului înseamnă că efectul încetării de drept se produce automat, plenul Camerei neputând alege, votul devenind imperativ. Se concluzionează în sensul că instituţia încetării de drept a calităţii de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi a celorlalţi membri ai Biroului permanent, indiferent că este prevăzută prin lege sau regulament, este neconstituţională, contravenind art. 64 alin. (2) teza finală şi (5), art. 69 alin. (2) şi art. 70 din Constituţie. 13. Se arată că art. 21 alin. (4) raportat la art. 28 alin. (4^1) din Regulament are o redactare defectuoasă, imprecisă şi neclară, întrucât creează confuzie între instituţia revocării şi a încetării de drept. Situaţiile enumerate la art. 21 alin. (4) lit. c) şi d) din Regulament nu apar cu certitudine ca fiind motive de revocare sau încetare de drept, ele par a constitui forme ale revocării politice, neputând fi calificate ca sancţiuni juridice, ci, eventual, numai sancţiuni politice. Or, revocarea ca sancţiune politică nu se poate constata decât prin votul plenului Camerei Deputaţilor, suveran în a aprecia dacă sancţionează sau nu cu revocarea pe cel sau cea care a pierdut susţinerea politică din partea grupului parlamentar. 14. Cu privire la art. 21 alin. (4) lit. c) din Regulament, se arată că, întrucât funcţia de membru al Biroului permanent nu aparţine unui grup parlamentar sau altuia, ci persoanei care deţine calitatea în cauză, încalcă art. 1 alin. (1) şi art. 2 din Constituţie. 15. Se susţine că înainte de obţinerea de către un deputat a funcţiei de membru al Biroului permanent sau a celei de preşedinte al Camerei, grupul parlamentar din care persoana deputatului face parte are doar dreptul de a propune persoane în vederea obţinerii, prin votul suveran şi neimperativ al Camerei, a funcţiei de membru al Biroului permanent sau de preşedinte al Camerei, pe durata sesiunii parlamentare sau pe durata mandatului Camerei, după caz, cu respectarea principiului configuraţiei politice rezultat din alegeri, principiu prevăzut de art. 64 alin. (5) din Constituţie şi dezvoltat de jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 16. Formularea "grupul parlamentar căruia îi aparţine funcţia" contravine art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) din Constituţie, cât timp implică faptul că o funcţie existentă în cadrul unei autorităţi publice aparţine unei structuri a Parlamentului care nu este obligatorie, respectiv grupul parlamentar. Pierderea funcţiei de către persoana pe care acel grup a propus-o are ca efect organizarea de noi alegeri în vederea ocupării funcţiei, astfel că nu se poate afirma că funcţia aparţine deja unui grup parlamentar. Mai mult, într-o asemenea logică, ar însemna că votul exprimat cu ocazia alegerii unui deputat în funcţia respectivă este unul imperativ, ceea ce este contrar art. 69 alin. (2) din Constituţie. Singurul drept al grupului parlamentar este acela de a propune un nou candidat pentru obţinerea, prin votul plenului, şi numai în eventualitatea existenţei unei vacanţe a funcţiei în condiţiile Constituţiei, legilor şi Regulamentului. De asemenea, se mai arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, grupul parlamentar care a propus persoana pentru obţinerea funcţiilor la care se referă art. 21 alin. (4) lit. c) din Regulament poate doar să ceară revocarea sa ca sancţiune politică a acesteia. Decizia revocării se ia, prin vot neimperativ, de plenul suveran al Camerei Deputaţilor prin hotărâre. Aşadar, pierderea calităţii de membru al grupului parlamentar nu poate avea ca efect automat pierderea calităţii de membru al Biroului permanent, întrucât o atare ipoteză normativă ar contraveni libertăţii votului exprimat în plenul Camerei, pus în această ipoteză în situaţia doar de a constata, şi nu de a decide. Mai mult, libertatea parlamentarilor de a părăsi un grup parlamentar nu trebuie să producă efecte automate asupra calităţii acelui parlamentar de membru al Biroului permanent. În mod simetric, nici excluderea din grupul parlamentar nu trebuie să producă asemenea efecte. 17. Prin urmare, revocarea membrului Biroului permanent - ca sancţiune politică - este decisă, prin vot, de plenul Camerei, şi nu de grupul parlamentar din care persoana nu mai face parte şi care a propus-o pentru obţinerea acestei calităţi. 18. Cu privire la art. 21 alin. (4) lit. d) din Regulament, se precizează că acesta generează incertitudine juridică prin faptul că nu precizează cine constată încetarea de drept, cine face informarea în plen şi care este termenul în care se face informarea. De asemenea, preluarea soluţiei legislative cuprinse în art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006, prevederi care la rândul lor prezintă aspecte de neconstituţionalitate, face ca art. 21 alin. (4) lit. d) din Regulament să fie la rândul său neconstituţional. Sintagmele "pierdere a sprijinului politic" şi "funcţie obţinută prin susţinere politică" denotă o lipsă de precizie şi previzibilitate, nefiind clar la ce fel de susţinere/sprijin politic s-ar referi textul în cauză în condiţiile în care susţinerea politică ar trebui înţeleasă ca rezidând în propunerea persoanei pentru obţinerea funcţiei de membru al Biroului permanent, iar sprijinul politic la votul suveran al plenului Camerei, prin care majoritatea se exprimă în favoarea obţinerii de către persoană a funcţiei în cauză. Astfel, susţinerea politică nu este sursa funcţiei, ci doar un "prilejuitor", oferind exclusiv vocaţia la dobândirea funcţiei, votul suveran al plenului Camerei fiind sursa dobândirii funcţiei şi constituind manifestarea sprijinului politic a majorităţii în favoarea persoanei care a candidat. 19. Aşadar, "pierderea sprijinului politic" are în vedere manifestarea votului suveran al plenului Camerei în favoarea revocării ca sancţiune politică, propusă de grupul parlamentar care l-a susţinut politic pe deputatul vizat de revocare, susţinerea politică manifestată prin aceea că a fost propus iniţial pentru dobândirea calităţii de membru al Biroului permanent. 20. În aceste condiţii, se apreciază că art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 nu este formulat astfel încât să permită doar această interpretare, motiv pentru care contravine securităţii juridice, drept pentru care şi art. 21 alin. (1) lit. d) din Regulament suferă de aceleaşi vicii de neconstituţionalitate. 21. Cu privire la dispoziţiile art. 26 din Regulament, se arată că sunt, de asemenea, neconstituţionale, soluţia normativă preconizată prin formularea "grupului parlamentar căruia în aparţine funcţia" fiind contrară art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 64 alin. (2), (3) şi (5) şi art. 69 din Constituţie. De asemenea, prin raportare la art. 21 alin. (4) lit. c) şi d) din Regulament, art. 26 dă naştere la o interpretare şi o aplicare confuză a normelor, întrucât se induce ipoteza instituirii unor proceduri diferite pentru revocare ca sancţiune politică. Mai mult, în ipoteza în care preşedintele Camerei nu mai face parte din grupul parlamentar care l-a propus, nu se cunoaşte dacă se va face aplicarea art. 21 alin. (4) lit. d) sau art. 26 din Regulament, ceea ce demonstrează lipsa de precizie şi previzibilitate a acestui din urmă text regulamentar. 22. În fine, se concluzionează că art. 28 alin. (1) din Regulament "este constituţional [...] în măsura în care deputatul aparţine grupului parlamentar care l-a propus", dar că formularea acestui text regulamentar este echivocă şi lipsită de precizie, ceea ce încalcă art. 1 alin. (3) şi art. 64 alin. (5) din Constituţie. 23. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a comunicat preşedintelui Camerei Deputaţilor data la care urmează a avea loc dezbaterile asupra sesizării de neconstituţionalitate formulate. 24. Secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis, prin Adresa nr. 2/4.263 din 15 iunie 2016, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, prin care se apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată. 25. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, invocându-se deciziile Curţii Constituţionale nr. 710 din 6 mai 2009, nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009 şi nr. 209 din 7 martie 2012, se arată că aplicarea Regulamentului este atribuţia inerentă fiecărei Camere, iar eventualele contestaţii privind aplicarea concretă a acestuia trebuie să urmeze mecanismele specifice Camerei respective. Mai mult, în cadrul şedinţei de plen a Camerei respective, se poate invoca lipsa îndeplinirii actelor procedurale, iar Camera astfel sesizată, în temeiul plenitudinii ei decizionale, să hotărască în sensul continuării dezbaterilor în plen sau al reluării procedurilor în comisie. 26. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se arată că funcţia de preşedinte este o funcţie politică, ca şi celelalte funcţii din Biroul permanent şi că, în virtutea configuraţiei politice izvorâte din voinţa corpului electoral, se desemnează şi preşedintele Senatului, respectiv preşedintele Camerei Deputaţilor. Votul acordat preşedintelui unei Camere este un vot politic. 27. Astfel, aşa cum orice reglementare care ar face posibilă revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor ori de câte ori s-ar realiza majoritatea de voturi suficientă adoptării unei asemenea măsuri ar fi de natură să creeze o instabilitate instituţională perpetuă, contrară voinţei electoratului care a definit configuraţia politică a Camerelor Parlamentului pentru întregul ciclu electoral şi intereselor cetăţenilor pe care Parlamentul îi reprezintă, aceeaşi finalitate ar avea-o şi rămânerea în funcţie a unui parlamentar care nu se mai bucură de susţinerea politică a grupului parlamentar care l-a propus pentru funcţia de preşedinte şi cu ajutorul căruia a obţinut numărul de voturi necesar pentru învestire. 28. Dispoziţiile contestate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la mandatul imperativ sau libertăţii parlamentarilor de a părăsi un grup parlamentar, întrucât persoana care nu mai deţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor îşi păstrează calitatea de parlamentar dobândită în alegeri. 29. Învestirea în funcţia de preşedinte nu echivalează cu un mandat imperativ, întrucât se păstrează atât caracterul mandatului dobândit în alegeri referitor la persoana care a îndeplinit această funcţie, cât şi configuraţia politică rezultată din alegeri, prin faptul că acelaşi grup parlamentar care a făcut propunerea iniţială pentru funcţia de preşedinte va face propunerea şi pentru noul preşedinte. 30. De asemenea, nu poate fi acceptată susţinerea potrivit căreia, în ipoteza în care preşedintele nu mai este membru al grupului parlamentar care l-a propus, nu este clar care prevedere regulamentară devine aplicabilă, respectiv cea din art. 26, referitoare la revocare, sau cea din art. 21 alin. (4) lit. d) în forma criticată, deoarece ne aflăm în prezenţa a doua situaţii reglementate distinct. La art. 21 alin. (4) se regăsesc cazurile de încetare de drept a calităţii de Preşedinte al Camerei Deputaţilor, printre care se află cel al pierderii calităţii de membru al grupului parlamentar căruia îi aparţine funcţia şi care l-a propus ori pierderea sprijinului politic, caz în care partidul respectiv poate determina schimbarea persoanei care ocupa funcţia pentru motive care nu pot fi în niciun caz cenzurate, întrucât reprezintă expresia autonomiei normative şi jurisdicţionale exclusive a Camerei. În cazul revocării Preşedintelui Camerei Deputaţilor, potrivit art. 26 din Regulament, revocarea nu este condiţionată de pierderea calităţii de membru al partidului respectiv. 31. Se mai arată că textele deduse controlului de constituţionalitate răspund cerinţelor privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normei juridice şi, cu privire specială asupra art. 26 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, se apreciază că acesta este clar, întrucât în conţinutul acestuia nu se regăsesc pasaje echivoce sau soluţii normative contradictorii, şi precis, fiind redactat într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în interesul lor curent din limba română. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu actul normativ de bază în care se integrează, iar detalierea diferitelor situaţii procedurale este departe de a fi ambiguă, fiind redată previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 32. Cu privire la art. 28 alin. (1) din Regulament, se apreciază că acesta este constituţional din moment ce propunerea de revocare din calitatea de membru al Biroul permanent poate fi făcută doar de grupul parlamentar al cărui reprezentant este membrul respectiv, şi nu de orice grup parlamentar. 33. Se remarcă şi faptul că autorul sesizării de neconstituţionalitate invocă, pe cale incidentală, neconformitatea art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu prevederile Legii fundamentale, întrucât contravine "securităţii juridice în statul de drept". Faţă de această situaţie, se apreciază că o atare susţinere excedează obiectului prezentei sesizări, neconstituţionalitatea unei legi putând fi examinată pe cale separată. 34. La termenul de judecată din data de 21 iunie 2016, Curtea a constatat, din oficiu, că, potrivit art. 28 şi art. 52 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cauza nu este în stare de judecată şi a amânat dezbaterile pentru data de 28 iunie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA,examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile regulamentare criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 35. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1, art. 10, art. 27-28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra sesizării de neconstituţionalitate. 36. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum este formulat, îl constituie Hotărârea nr. 48/2016 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016. În realitate, având în vedere criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 1, 2, 3 şi 4 din Hotărârea nr. 48/2016, precum şi hotărârea în ansamblul său. Dispoziţiile criticate punctual au următorul conţinut normativ: "Art. I. - Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 12 aprilie 2016, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 21, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(4) Calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi a celorlalţi membri ai Biroului permanent încetează înainte de expirarea mandatului, ca urmare a revocării în condiţiile prezentului regulament, sau încetează de drept, în următoarele situaţii: a) în caz de demisie, la data menţionată în cererea de demisie; b) în caz de încetare a calităţii de deputat, la data prevăzută la art. 7 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată; c) în caz de pierdere a calităţii de membru al grupului parlamentar căruia îi aparţine funcţia şi care l-a propus pentru această funcţie, la data precizată de deputat sau de liderul grupului respectiv, după caz; d) în caz de pierdere a sprijinului politic, potrivit art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006, republicată, la data informării plenului Camerei Deputaţilor despre încetarea de drept a calităţii de membru al Biroului permanent». 2. Articolul 26 se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art. 26 Preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar care l-a propus şi căruia îi aparţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor». 3. La articolul 28, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art. 28 (1) Revocarea din funcţie a oricăruia dintre ceilalţi membri ai Biroului permanent al Camerei Deputaţilor poate fi solicitată de grupul parlamentar care l-a propus şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar respectiv. Votul este secret şi se exprimă prin bile». 4. La articolul 28, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins: «(4^1) În cazurile prevăzute la art. 21 alin. (4), preşedintele de şedinţă al Camerei Deputaţilor ia act de situaţia de încetare de drept a calităţii de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de membru al Biroului permanent şi supune votului plenului Camerei Deputaţilor adoptarea hotărârii de vacantare a funcţiei»". 37. Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (1), (3) şi (5) privind caracterul de stat suveran al României, statul de drept şi respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale, precum condiţiile de calitate a actelor normative, art. 2 alin. (2) privind suveranitatea, art. 64 alin. (2), (3), şi (5) privind organizarea internă a Camerelor Parlamentului, art. 67 privind actele juridice ale Parlamentului, art. 69 privind mandatul reprezentativ, art. 70 privind mandatul deputaţilor sau al senatorilor şi art. 79 privind Consiliul Legislativ. 38. Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată că sesizarea de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituţie atât sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât a fost semnată de preşedintele Camerei Deputaţilor, cât şi sub cel al obiectului controlului de constituţionalitate. 39. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea constată că atribuţia prevăzută la art. 146 lit. c) din Constituţie vizează verificarea conformităţii Regulamentului Camerei Deputaţilor, a Senatului sau a activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu Constituţia. Curtea, în cadrul acestei atribuţiuni, se pronunţă numai asupra textului normativ al Regulamentului, nu şi asupra constituţionalităţii legilor sau a modului de aplicare a legilor sau a regulamentelor parlamentare [Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015]. Aceste regulamente sunt aprobate prin hotărâri, cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere şi privesc organizarea internă, proprie Camerei respective sau a şedinţelor comune ale acestora [a se vedea Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, şi art. 76 alin. (1) din Constituţie]. Aşadar, ele sunt acte normative cu un obiect de reglementare specific. În aceste condiţii, "competenţa conferită Curţii Constituţionale de art. 146 lit. c) din Legea fundamentală nu poate privi decât controlul conformităţii regulamentelor Parlamentului cu dispoziţiile Constituţiei, control declanşat la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori; Curtea Constituţională nu este competentă a se pronunţa şi asupra modului de aplicare a regulamentelor, în sensul celor arătate a statuat Curtea Constituţională în deciziile sale nr. 44/1993, nr. 68/1993, nr. 22/1995 şi nr. 98/2005" (a se vedea Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009). 40. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că "exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituţie priveşte exclusiv controlul constituţionalităţii prevederilor regulamentelor Parlamentului, iar nu şi controlul constituţionalităţii hotărârilor şi măsurilor adoptate de Camerele Parlamentului în aplicarea regulamentelor proprii" (Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010). "Rezolvarea problemelor ridicate de hotărârile adoptate şi de măsurile dispuse de Camerele Parlamentului se poate face (...) pe căi şi prin proceduri parlamentare" (Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, precitată), la care se adaugă controlul de constituţionalitate a hotărârilor parlamentare ca urmare a reglementării, prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, a atribuţiei Curţii referitoare la controlul constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului [art. 146 lit. l) coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992] sau pe calea constatării conflictului juridic de natură constituţională [art. 146 lit. e) din Constituţie], după caz. 41. Având în vedere cele anterior reţinute, se constată că aspectele invocate de autorul sesizării de neconstituţionalitate vizează punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 92 alin. (2), art. 93 şi 99 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu alte cuvinte se aduce în discuţie procedura de lucru netransparentă care a avut ca urmare adoptarea hotărârii contestate. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, Curtea nu se poate pronunţa asupra modului de aplicare în fapt a regulamentelor parlamentare. Faptul că, în speţă, Comisia pentru regulament al Camerei Deputaţilor a fost sau nu sesizată cu un proiect de hotărâre, că proiectul de hotărâre a fost întocmit ulterior sesizării sale chiar de Comisie, că proiectul de hotărâre a fost sau nu distribuit la casetele electronice ale deputaţilor sau că a existat sau nu posibilitatea depunerii de amendamente sunt chestiuni care vizează modul în care Parlamentul înţelege să îşi aplice propriul regulament în vigoare. Sigur că autonomia parlamentară nu înseamnă posibilitatea încălcării de către Camera Deputaţilor a propriului Regulament, de aceea, plenul, în situaţia în care constată că sau produs asemenea încălcări, în temeiul plenitudinii sale decizionale cu privire la acest aspect, poate să hotărască în sensul continuării dezbaterilor în plen sau al reluării procedurilor în comisii [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012]. 42. Aşadar, tot în temeiul autonomiei de care se bucură, Camera Deputaţilor, prin votul pe care îl dă asupra proiectului de hotărâre, acoperă viciile regulamentare de procedură ale acesteia, Curtea neavând competenţa ca ea însăşi să cerceteze şi să determine starea de fapt pentru ca din constatările astfel efectuate să stabilească starea de constituţionalitate a normei regulamentare. O atare concluzie se impune cu atât mai mult cu cât nicio normă constituţională nu impune exigenţe procedurale cu privire la modul în care este iniţiată o hotărâre de modificare a Regulamentului. Desigur, parlamentarii, fie că provin din rândul majorităţii, fie că provin din cel al opoziţiei, trebuie să se abţină de la exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale şi să respecte o regulă de proporţionalitate, de natură să asigure adoptarea deciziilor ca urmare a unei dezbateri publice prealabile [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, precitată]. 43. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă, faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 48/2016 este inadmisibilă. 44. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea observă, din motivarea sesizării, că autorul acesteia are în vedere două aspecte principale, şi anume: (a) dacă funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor "încetează de drept" în ipoteza pierderii calităţii de membru al grupului parlamentar sau al retragerii sprijinului politic. Argumentele autorului sesizării în sensul neconstituţionalităţii unei atari soluţii legislative ţin de faptul că încetarea de drept a mandatului ar putea avea loc doar prin demisie sau pierderea calităţii de deputat, nu şi prin revocare. Or, în urma modificărilor adoptate, cauzele de încetare de drept a calităţii de preşedinte al Camerei Deputaţilor sunt demisia, pierderea calităţii de deputat şi două cauze care anterior erau circumscrise noţiunii de revocare; astfel, prin extragerea acestor două cauze din sfera revocării şi introducerea lor în sfera încetării de drept, plenul Camerei Deputaţilor nu mai votează revocarea pentru aceste motive, ci doar constată vacantarea funcţiei; şi (b) dacă funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor poate aparţine unui grup parlamentar, înţeles ca structură a Parlamentului cu caracter neobligatoriu. 45. Cu privire la analiza noţiunii de "încetare de drept" a calităţii de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Curtea urmează a realiza un examen jurisprudenţial pentru a determina înţelesul acestei sintagme. Astfel, prin Decizia nr. 62 din 1 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 21 februarie 2005, Curtea a statuat că "propunerea de revocare [a membrului Biroului permanent - sn.] nu poate aparţine decât grupului care l-a propus", întrucât "revocarea reprezintă o modalitate simetrică cu desemnarea membrului pentru a fi ales în Biroul permanent". 46. Prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, şi Decizia nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005, Curtea a statuat, în privinţa alegerii preşedinţilor Camerelor, birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare, că textul Constituţiei instituie "principiul configuraţiei politice", prin care se înţelege "compunerea politică a fiecărei Camere, rezultată din alegeri. [...] preşedintele Senatului/Camerei Deputaţilor are un statut juridic distinct de statutul celorlalţi membri ai Biroului permanent". "Statuând, prin dispoziţiile art. 64 alin. (2) teza a patra, posibilitatea revocării membrilor birourilor permanente înainte de expirarea mandatului, Constituţia lasă Parlamentului libertatea de a reglementa condiţiile şi procedurile în care poate avea loc revocarea, cu respectarea celorlalte principii constituţionale şi legale. Având în vedere că textul constituţional nu stabileşte alte distincţii decât cele cuprinse în art. 64, rezultă că revocarea unui membru al Biroului permanent înainte de expirarea mandatului se poate hotărî fie ca sancţiune juridică pentru încălcări grave ale ordinii de drept, fie pentru considerente independente de vinovăţia acestuia în exercitarea atribuţiilor, cum ar fi pierderea sprijinului politic al grupului parlamentar care l-a propus. [...] reglementarea revocării preşedintelui Camerei Deputaţilor/Senatului nu poate contraveni principiului configuraţiei politice". "Votul acordat preşedintelui unei Camere este un vot politic care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia sau, în cazul unei revocări ca sancţiune, când acest grup sau o altă componentă a Camerei solicită înlocuirea din funcţie a preşedintelui pentru săvârşirea unor fapte care atrag răspunderea sa juridică". 47. Prin Decizia nr. 1.630 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 2 februarie 2012, Curtea a statuat că "ipoteza analizată de Curte [prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005 - sn.] şi textele din Regulamentul Senatului cu privire la care aceasta s-a pronunţat privesc însă revocarea unui membru al Biroului permanent al Senatului (preşedintele Senatului) cu titlu de sancţiune juridică, pentru încălcarea Constituţiei sau a regulamentelor parlamentare, la cererea altui grup parlamentar decât cel care la propus, iar nu ipoteza revocării ca urmare a retragerii sprijinului politic. [...] excluderea sa din partid nu poate rămâne fără consecinţe juridice în ceea ce priveşte funcţia dobândită, funcţie eminamente politică. Aceste consecinţe juridice sunt prevăzute de art. 33 din Legea nr. 96/2006 şi constau în încetarea de drept a statutului de membru al Biroului permanent sau de titular al oricărei funcţii obţinute prin susţinere politică". "[...] nu poate fi reţinută nici susţinerea autorului sesizării în sensul că excluderea din partid nu echivalează cu retragerea sprijinului politic, motivată prin aceea că, în Parlament, senatorii şi deputaţii nu sunt organizaţi pe partide, ci în grupuri parlamentare constituite pe criterii de afinitate, care nu au în vedere exclusiv criteriul politic". 48. Prin Decizia nr. 1.631 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 2 februarie 2012, Curtea a statuat că "dacă în cazul revocării, motivele revocării - existenţa unor fapte de încălcare a prevederilor Constituţiei sau ale Regulamentului - au caracter obiectiv şi trebuie arătate în cuprinsul propunerii de revocare, în cazul retragerii sprijinului politic ca urmare a excluderii din partidul politic, motivele deciziei partidului privesc doar raporturile cu partidul în cauză şi nu există obligaţia de a fi prezentate". 49. Prin Decizia nr. 805 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2012, Curtea a statuat că "atât revocarea preşedintelui Senatului, cât şi alegerea unui nou preşedinte sunt instituţii similare sub aspectul desemnării persoanei propuse pentru revocarea/alegerea din/în această funcţie şi au loc în urma exprimării votului majoritar al membrilor Senatului". 50. Având în vedere cele anterior expuse, dacă din deciziile Curţii Constituţionale nr. 62 din 1 februarie 2005 şi nr. 601 şi nr. 602 din 14 noiembrie 2005, se desprinde ideea că încetarea mandatului preşedintelui Camerei Deputaţilor nu poate fi realizată înainte de expirarea acestuia decât prin revocare, odată cu pronunţarea Deciziei nr. 1.630 din 20 decembrie 2011, Curtea a admis ca motiv de încetare, distinct de revocare a mandatului, "încetarea de drept", motivată, în speţă, de retragerea sprijinului politic a acestuia. Prin Decizia nr. 1.631 din 20 decembrie 2011, aşadar, pronunţată în aceeaşi zi, Curtea a considerat că revocarea exprimă numai o sancţiune juridică, pe când retragerea sprijinului politic este o sancţiune, implicit, politică. Aşadar, dacă în deciziile nr. 601 şi nr. 602 din 14 noiembrie 2005 revocarea se dispunea atât pentru motive juridice, cât şi politice, prin deciziile nr. 1.630 şi 1.631 din 20 decembrie 2011, revocarea se dispune numai pentru motive juridice, iar pentru motive politice are loc "încetarea de drept" a mandatului, fără a fi exprimat vreun vot decizional al plenului în acest sens. În consecinţă, Curtea este chemată să răspundă în esenţă la problema dacă art. 64 alin. (2) teza a patra din Constituţie reglementează instituţia revocării drept unica modalitate de încetare a mandatului de membru al Biroului permanent înainte de expirarea acestuia. 51. Curtea reţine, cu privire la aspectele enunţate, că instituţia revocării cuprinsă în art. 64 alin. (2) teza a patra din Constituţie este aplicabilă numai în ipoteza în care cererea astfel formulată are la bază o motivaţie de ordin juridic, ea fiind, prin excelenţă, o sancţiune juridică în privinţa încălcării Constituţiei, a legilor sau regulamentelor parlamentare, în timp ce încetarea de drept - chiar nereglementată expres prin textul Constituţiei - are o componentă politică şi este o chestiune de la sine înţeleasă, rezultată din chiar principiul configuraţiei politice. 52. În lipsa unui mecanism de control al partidului politic/grupului parlamentar asupra membrului/membrilor săi din Biroul permanent, s-ar putea foarte uşor să se ajungă la nerespectarea configuraţiei politice a Biroului permanent astfel cum aceasta a rezultat din alegeri şi că, într-un mod mai mult sau mai puţin transparent, preşedintele Camerei ar putea migra spre un nou partid politic/grup parlamentar care l-ar susţine, în mod mai mult sau mai puţin făţiş, iar sensul votului politic dat la alegerea sa în funcţie este denaturat, iar configuraţia politică rezultată din alegeri ar fi compromisă. 53. De aceea, Curtea apreciază ca fiind constituţională opţiunea exprimată prin hotărârea criticată în sensul că pierderea calităţii de membru al grupului parlamentar şi retragerea sprijinului politic reprezintă motive de încetare de drept a mandatului, rezultate din necesitatea respectării principiului configuraţiei politice. Prin urmare, neexprimând o sancţiune juridică, aceste motive nu vizează art. 64 alin. (2) teza a patra din Constituţie, ci art. 64 alin. (5) din Constituţie. 54. Cu privire la critica referitoare la faptul că funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor nu poate aparţine unui grup parlamentar, înţeles ca structură a Parlamentului cu caracter neobligatoriu, Curtea reţine că grupul parlamentar reprezintă o structură organizatorică a Camerelor Parlamentului, constituit pe bază de afinitate politică, în sensul că reuneşte deputaţi şi senatori având aceeaşi concepţie politică sau concepţii înrudite. Grupul parlamentar nu este o structură obligatorie a Parlamentului, rezultând din uniunea voluntară a parlamentarilor; astfel crearea grupului parlamentar constituie un drept, iar nu o obligaţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.490 din 17 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 22 decembrie 2010, sau Decizia nr. 1.611 din 15 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 23 decembrie 2010). 55. Propunerea de a fi ales în funcţia de preşedinte poate veni atât din partea unui partid politic, dacă nu există organizat într-un grup parlamentar, cât şi din partea unui asemenea grup, în măsura în care, desigur, o atare structură a fost creată. "Art. 64 alin. (5) din Constituţie stă la baza alcătuirii Biroului permanent. Din textul constituţional menţionat rezultă, fără echivoc, că prin configuraţia politică a fiecărei Camere se înţelege compunerea acesteia rezultată din alegeri, pe baza proporţiei pe care grupurile parlamentare o deţin în totalul membrilor Camerei respective" [deciziile nr. 601 şi nr. 602 din 14 noiembrie 2005]. Exprimarea cuprinsă în art. I pct. 1 şi 2 din hotărâre atestă faptul că o anumită funcţie revine de iure unui anumit grup parlamentar, potrivit principiului configuraţiei politice rezultate din alegeri şi a stabilirii, prin negocieri politice, a algoritmului politic, plenul urmând să decidă asupra persoanei propuse, în mod obligatoriu, de acest grup. De altfel, Constituţia prevede că preşedintele Camerei se alege, astfel că, în urma unui vot esenţialmente politic, acesta este ales în funcţie cu respectarea configuraţiei politice rezultate din alegeri, configuraţie care se reflectă asupra componenţei Biroului permanent în ansamblul său. De aceea, această funcţie i-a revenit grupului parlamentar în urma algoritmului politic, iar cel ales în funcţie deţine calitatea astfel dobândită pe care o exercită ca atare. Trebuie avut însă în vedere că schimbarea pe parcursul legislaturii a configuraţiei politice rezultate din alegeri va avea efecte, în mod inevitabil, asupra algoritmului politic, aşadar, asupra dobândirii diverselor calităţi în Biroul permanent, dar fără schimbarea numărului de locuri la care grupurile parlamentare erau îndreptăţite conform rezultatelor alegerilor. De aceea, în privinţa funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor, grupul parlamentar urmează să îşi menţină dreptul de a propune o nouă persoană pentru funcţia respectivă doar dacă nu a retras el însuşi sprijinul politic, cu alte cuvinte, mandatul preşedintelui Camerei Deputaţilor nu a încetat de drept prin retragerea sprijinului politic sau nu s-a schimbat configuraţia iniţială - aşadar, cea rezultată din alegeri - a Camerei Deputaţilor [a se vedea Decizia nr. 1.631 din 20 decembrie 2011]. 56. Dacă se întruneşte oricare dintre condiţiile negative alternative, grupul parlamentar pierde dreptul să propună un candidat pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi, în condiţiile alegerii în funcţie a unui candidat susţinut politic de un alt grup parlamentar, primului îi revine un loc corespunzător în Biroul permanent pentru a se respecta configuraţia politică rezultată din alegeri. 57. În consecinţă, sintagma "căruia îi aparţine funcţia" cuprinsă în art. I pct. 1 din Hotărârea nr. 48/2016 referitor la art. 21 alin. (4) lit. c) din Regulament, precum şi în art. I pct. 2 din aceeaşi hotărâre referitor la art. 26 din Regulament, nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea actelor normative raportate la cerinţele Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, ea fiind o expresie a principiului configuraţiei politice a Camerelor prevăzut de art. 64 alin. (5) din Constituţie. 58. În aceste condiţii, rezultă că criticile de neconstituţionalitate care privesc art. I pct. 4 referitor la art. 28 alin. (4^1) în privinţa trimiterii la art. 21 alin. (4) lit. a)-d) din Regulament sunt neîntemeiate, întrucât acest text îşi va găsi în continuare aplicarea în privinţa încetării de drept pentru acte/fapte care, prin natura lor, nu sunt susceptibile a se constitui în motive de revocare, neputând fi supuse unui vot decizional, fiind fie chestiuni factuale (decesul), fie o manifestare unilaterală expresă de voinţă ale celui în cauză (demisia), fie ţin de pronunţarea unei hotărâri a instanţelor judecătoreşti (spre exemplu, pierderea drepturilor electorale), fie de pierderea calităţii de membru al grupului parlamentar sau a sprijinului politic de care persoana s-a bucurat. 59. Criticile de neconstituţionalitate care privesc art. I pct. 3 referitor la art. 28 alin. (1) din Regulament nu cuprind o motivare clară şi, în acest caz, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale [Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012], sesizarea privind textul antereferit urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 60. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în privinţa soluţiei referitoare la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2016 şi la art. I pct. 3 din aceasta, şi cu majoritate de voturi în privinţa soluţiei referitoare la dispoziţiile art. I pct. 1, 2 şi 4 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2016, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 48/2016 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 3 din aceeaşi hotărâre. Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile art. I pct. 1, 2, 4 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2016 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2016. PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Karoly * OPINIE SEPARATĂ 1. În dezacord cu soluţia adoptată, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 467 din 28 iunie 2016, considerăm că sesizarea de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. I pct. 1, 2 şi 4 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2016 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor trebuia admisă pentru argumentele care vor fi expuse în continuare. 2. Problema de principiu ridicată prin prezenta sesizare de neconstituţionalitate este aceea a modului de încetare a calităţii de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Sediul materiei în această privinţă îl constituie art. 64 alin. (2) teza a patra din Constituţie, care reglementează instituţia revocării ca modalitate de încetare a mandatului de membru al Biroului permanent înainte de expirarea acestuia, precum şi art. 70 alin. (2) din Constituţie privind motivele încetării de drept a mandatului de deputat/senator. 3. Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, respectiv Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, şi Decizia nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005, a stabilit că, prin dispoziţiile art. 64 alin. (2) teza a patra, Constituţia reglementează "posibilitatea revocării membrilor birourilor permanente înainte de expirarea mandatului, Constituţia lasă Parlamentului libertatea de a reglementa condiţiile şi procedurile în care poate avea loc revocarea, cu respectarea celorlalte principii constituţionale şi legale. Având în vedere că textul constituţional nu stabileşte alte distincţii decât cele cuprinse în art. 64, rezultă că revocarea unui membru al Biroului permanent înainte de expirarea mandatului se poate hotărî fie ca sancţiune juridică pentru încălcări grave ale ordinii de drept, fie pentru considerente independente de vinovăţia acestuia în exercitarea atribuţiilor, cum ar fi pierderea sprijinului politic al grupului parlamentar care l-a propus" [a se vedea, în acelaşi sens, şi pct. 3 din opinia separată întocmită la Decizia nr. 805 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2012]. 4. Aşadar, Curtea a stabilit, de principiu, că încetarea mandatului unui membru al Biroului permanent, în speţă a preşedintelui Camerei, poate avea loc fie ca sancţiune juridică, fie ca sancţiune politică, ambele categorii de sancţiuni constituindu-se în motive de revocare din funcţie. Surprinzător, jurisprudenţa Curţii a cunoscut un reviriment implicit odată cu pronunţarea Deciziei nr. 1.630 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 2 februarie 2012, în sensul că a admis că retragerea sprijinului politic - calificată în doctrină ca o "găselniţă", care sancţionează "lipsa de cuminţenie sau obedienţă" a membrului Biroului permanent faţă de partidul/grupul parlamentar care l-a propus în funcţie*1) - este cauză de "încetare de drept" a calităţii de membru în Biroul permanent, nemaifiind, aşadar, un motiv de revocare. De asemenea, prin Decizia nr. 1.631 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 2 februarie 2012, Curtea a considerat că revocarea exprimă numai o sancţiune juridică, pe când retragerea sprijinului politic este o sancţiune, implicit, politică. Tot în acest cadru, menţionăm faptul că, în doctrină, s-a apreciat că în cazul preşedintelui Camerei revocarea nu se poate întemeia pe retragerea sprijinului politic acordat la învestitură, acesta fiind incompatibil cu statutul de neutralitate şi imparţialitate al preşedintelui*2).────────── *1) I. Deleanu - Instituţii şi proceduri constituţionale - în dreptul român şi în dreptul comparat, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 623. *2) I. Muraru şi M. Constantinescu - Drept parlamentar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 90-91.────────── 5. Din cele anterior menţionate, observăm două orientări jurisprudenţiale antitetice cu privire la interpretarea unuia şi aceluiaşi text constituţional, respectiv art. 64 alin. (2). Prin urmare, este nevoie să stabilim care a fost voinţa legiuitorului constituant în privinţa modului de încetare a calităţii de membru al Biroului permanent, aşadar, şi a funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru a se putea stabili constituţionalitatea textelor regulamentare contestate. 6. Pentru început, observăm că, potrivit art. 64 alin. (2) şi (5) din Constituţie, Camerele Parlamentului îşi aleg Biroul permanent pe baza configuraţiei politice a fiecăreia dintre cele două Camere. Aşadar, reţinem că membrii Biroului permanent se aleg prin votul plenului Camerei respective. Preşedinţii Camerelor sunt, de asemenea, membri ai Biroului permanent. Cu privire la aceştia, art. 64 alin. (2) teza a doua din Constituţie stabileşte în mod expres că se aleg, desigur, tot prin votul plenului Camerei respective. De asemenea, alegerea acestora trebuie să reflecte configuraţia politică per ansamblu a întregului Biroul permanent, întrucât configuraţia politică nu se raportează numai la ceilalţi membri ai Biroului permanent. 7. Astfel, atât timp cât acel membru al Biroului permanent a fost ales prin vot, încetarea calităţii sale poate fi dispusă tot prin vot, cu alte cuvinte, prin revocare. A accepta ca modalitate alternativă de încetare a calităţii sale doar voinţa partidului politic/grupului parlamentar ar însemna ca votul decizional al Camerei Parlamentului de numire în funcţie să fie pus în inferioritate de o structură străină/internă a Parlamentului. Mai mult, s-ar ajunge la situaţia în care o structură care a propus o persoană în Biroul permanent şi a fost aleasă prin votul corespunzător al Camerei Parlamentului să aibă competenţa ea însăşi de a o îndepărta/înlătura, fără votul corespunzător al Camerei Parlamentului. Cu alte cuvinte, cel care are competenţa de a propune alegerea are şi competenţa de a solicita revocarea din funcţie a persoanei alese [partidul politic/ grupul parlamentar], iar cel ce are competenţa de a alege are şi competenţa de a revoca din funcţie persoana aleasă [Camera Parlamentului]. Altfel, Parlamentul rămâne spectator la convulsiile şi la jocurile politice din interiorul unui partid politic, aspecte care pot avea grave repercusiuni asupra funcţionării Parlamentului, instituţie fundamentală a statului român. 8. Desigur, astfel cum am arătat la pct. 2, pe lângă revocare, există şi situaţii de încetare de drept a calităţii de membru al Biroului permanent înainte de termen, şi anume în urma demisiei din această calitate sau din cea de deputat/senator, după caz, pierderii drepturilor electorale, a incompatibilităţii ori a decesului [a se vedea, în acest sens, art. 70 alin. (2) din Constituţie]. Aceste modalităţi de încetare de drept a mandatului nu pot fi supuse votului Parlamentului, întrucât ele sunt situaţii obiective/necenzurabile care prin însăşi natura lor nu sunt susceptibile de vot. De exemplu, o hotărâre judecătorească de condamnare, prin care este aplicată pedeapsa accesorie/complementară a pierderii drepturilor electorale [art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) sau d) din Codul penal] nu poate fi supusă unui vot decizional în Parlament [a se vedea Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012, pct. VIII şi XI]. 9. Or, pierderea calităţii de membru al partidului politic care a propus persoana respectivă în Biroul permanent (inclusiv în funcţia de preşedinte al Camerei) sau retragerea sprijinului politic dat acestuia, prin natura lor, nu sunt motive susceptibile de a conduce la încetarea de drept a acestei calităţi. Ele pot fi motive de încetare a calităţii, dar pentru a se dispune încetarea este nevoie de un vot decizional al Parlamentului pentru că numai cel care a ales poate aplica şi sancţiunea încetării calităţii. Iar această modalitate de încetare a calităţii de membru în Biroul permanent (inclusiv a celei de preşedinte al Camerei) nu poate fi alta decât revocarea - definită ca o desfacere unilaterală a unui act prin manifestarea de voinţă a persoanei care l-a făcut. Aşadar, sancţiunea politică se aplică de plenul Camerei care a ales persoana respectivă în Biroul permanent. 10. Având în vedere cele de mai sus, nu putem decât să constatăm că revocarea este, în mod evident, o sancţiune, care poate fi aplicată atât pentru motive juridice (un fel de răspundere disciplinară pentru nerespectarea normelor juridice), cât şi pentru motive politice. În consecinţă, art. I pct. 1 din hotărâre este neconstituţional, întrucât a extras din sfera revocării motivele politice şi le-a mutat în sfera "încetării de drept" a mandatului, sustrăgându-le, practic, de sub controlul decizional al Camerei. Se reţine, astfel, încălcarea art. 64 alin. (2) teza a patra din Constituţie. Din această încălcare rezultă, în mod implicit, faptul că un partid politic/grup parlamentar exercită o atribuţie a Camerei Deputaţilor, substituindu-se acesteia, deci se încalcă şi art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 2 alin. (2) privind suveranitatea şi art. 67 privind actele juridice ale Parlamentului. 11. Art. I pct. 2 din hotărârea atacată este neconstituţional, pentru că revocarea pe care aceasta o reglementează, în condiţiile existenţei încetării de drept prevăzute la art. I pct. 1 din hotărâre, vizează, în mod implicit, numai sancţiunea juridică, nu şi cea politică, aşadar, numai una dintre cele două laturi ale revocării. 12. De asemenea, pentru motivele mai sus enunţate, apreciem că sunt întemeiate şi criticile de neconstituţionalitate care privesc art. I pct. 4 referitor la art. 28 alin. (4^1) în privinţa trimiterii la art. 21 alin. (4) lit. c) şi d) din Regulament, întrucât preşedintele de şedinţă al Camerei Deputaţilor este pus doar în situaţia de a lua act de situaţia de încetare de drept a calităţii de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de membru al Biroului permanent şi de a supune votului plenului Camerei Deputaţilor numai adoptarea hotărârii de vacantare a funcţiei. Or, în condiţiile în care pierderea calităţii de membru al Biroului permanent (inclusiv a celei de preşedinte al Camerei) se realizează prin revocare pentru cele două motive (excluderea din partidul politic/retragerea sprijinului politic), mai întâi trebuie supusă votului propunerea de revocare şi, ulterior, hotărârea de vacantare a funcţiei. 13. În consecinţă, apreciem că revirimentul jurisprudenţial implicit realizat prin Decizia nr. 1.630 din 20 decembrie 2011 a fost unul discutabil din punct de vedere constituţional, mai ales că, în chiar cuprinsul deciziilor nr. 601 şi nr. 602 din 14 noiembrie 2005, Curtea a precizat expres că revocarea poate fi dispusă şi pentru motive politice. 14. Pentru considerentele mai sus expuse, considerăm că dispoziţiile art. I pct. 1, 2 şi 4 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2016 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor sunt neconstituţionale, iar sesizarea de neconstituţionalitate ar fi trebuit admisă în raport cu acestea. Judecători, prof. univ. dr. Mircea Ştefan Minea Daniel Marius Morar Augustin Zegrean -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
