Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 465 din 20 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) fraza a doua, art. 13 alin. (1) lit. b) si ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea securitatii ca politie politica
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 921 din 14 octombrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Rusu - procuror
Claudia Margareta Niţã - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) fraza a doua, art. 13 alin. (1) lit. b) şi ale <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politicã, excepţie ridicatã de Costicã Rad în Dosarul nr. 127/2005 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspund autorul excepţiei, personal şi prin avocat Vasile Jurj, precum şi partea U.M. 02565 Cluj - Ministerul Apãrãrii Naţionale, prin consilier juridic Dan Cimpoeru, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã Curţii faptul cã pãrţile Ministerul Justiţiei şi U.M. 0198 Bucureşti - Serviciul Român de Informaţii au transmis, prin Serviciul de registraturã al Curţii Constituţionale, note scrise şi depuse la dosarul cauzei, prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
Cauza fiind în stare de judecatã, autorul excepţiei, prin apãrãtor, reitereazã motivele de neconstituţionalitate prezentate în scris şi depuse la dosarul cauzei. Se aratã cã <>Legea nr. 187/1999 nu reglementeazã o procedurã care sã protejeze suficient dreptul privind viaţa intimã, familialã şi privatã, consacrat de art. 26 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece, pe de o parte, nu este permisã obţinerea originalelor şi a tuturor copiilor materialelor întocmite de organele securitãţii ca poliţie politicã şi, pe de altã parte, nu se prevede nici posibilitatea de a dispune cu privire la aceste documente, persoana vizatã având dreptul doar la consultarea propriului dosar şi la obţinerea de copii.
Pãstrarea în continuare de cãtre autoritãţile publice şi conservarea acestor documente de cãtre Arhivele Naţionale, dupã încetarea activitãţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii, fãrã consimţãmântul explicit şi liber exprimat al persoanei vizate, reprezintã ingerinţe "prevãzute de lege" ale statului în viaţa intimã, familialã şi privatã, nejustificate de un scop legitim şi fãrã a fi necesare într-o societate democraticã. Or, în cauza Leander împotriva Suediei, 1987, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a reţinut cã, "într-un sistem care se aplicã tuturor cetãţenilor, legea trebuie sã foloseascã termeni destul de clari pentru a le arãta în ce împrejurãri şi în ce condiţii ea abiliteazã puterea publicã sã-şi permitã asemenea amestec, virtual periculos, în viaţa privatã". În cauza P.G. şi J.H. împotriva Regatului Unit, 2001, instanţa europeanã a reţinut cã formula "prevãzutã de lege" se referã şi la calitatea legii, care trebuie sã fie compatibilã cu principiul supremaţiei legii "şi impune condiţii care depãşesc existenţa unei baze legale în legislaţia internã, cerând ca baza legalã sã fie «accesibilã» şi «previzibilã» (...)", iar în ceea ce priveşte noţiunea de "scopuri legitime" care sã permitã "ingerinţe" ale statului în exercitarea acestui drept, aceeaşi instanţã a decis cã acestea trebuie sã dea individului o protecţie adecvatã împotriva intervenţiilor arbitrare în viaţa intimã, familialã sau privatã a unei persoane (cauza Malone împotriva Regatului Unit, 1984). Tot astfel, în cauzele Rotaru împotriva României, 2000, şi Amann împotriva Elveţiei, 2000, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a reţinut încãlcarea art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi "a conchis cã întocmirea unei fişe şi stocarea ei constituie amestecuri în viaţa privatã şi nu pot fi considerate a fi «prevãzute de lege», de vreme ce legislaţia nu indicã suficient de clar aria şi condiţiile de exercitare ale acestor atribuţii discreţionare".
Se aratã, de asemenea, cã prin nerespectarea dreptului prevãzut de art. 26 din Constituţie, dispoziţiile de lege criticate încalcã totodatã şi dreptul persoanei de a dispune de ea însãşi, fãrã a încãlca drepturile şi libertãţile altora, ordinea publicã şi bunele moravuri, precum şi dreptul exclusiv al persoanei la propria imagine - "aspecte de conţinut ale dreptului la viaţa intimã, familialã şi privatã". Dreptul la viaţa intimã, familialã şi privatã este ocrotit şi de art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi de art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în acest sens indicându-se o bogatã jurisprudenţã în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În sfârşit, se aratã cã "nici dispoziţiile legale invocate şi nici chiar <>Legea nr. 187/1999 , în întreaga ei economie", nu protejeazã individul împotriva abuzurilor, deoarece prin sistemul de supraveghere secretã instituitã legal, menit a apãra siguranţa naţionalã, se poate ajunge, sub acest pretext, "la riscul subminãrii sau chiar al distrugerii democraţiei", în condiţiile în care legislaţia românã nu permite "contestarea deţinerii de cãtre serviciile de informaţii a unor date privind viaţa privatã ori contestarea veridicitãţii acestor informaţii".
Se precizeazã cã aspectele de neconstituţionalitate criticate nu vizeazã forma elipticã a textelor de lege atacate şi se solicitã, în consecinţã, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Având cuvântul, reprezentantul U.M. 02565 Cluj - Ministerul Apãrãrii Naţionale solicitã respingerea ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând în acest sens cã dosarele întocmite de organele securitãţii ca poliţie politicã "au o valoare inestimabilã, relevantã pentru stabilirea adevãrului unei perioade istorice a României, iar prin lege s-a instituit un regim special de gestionare a acestora de cãtre Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii". Pe de altã parte, aratã cã autorul excepţiei criticã forma elipticã a reglementãrilor legale indicate, şi nu contrarietatea acestora faţã de dispoziţiile Legii fundamentale. Or, Curtea Constituţionalã a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa cã "nu se poate substitui legiuitorului pentru adãugarea unor noi prevederi celor instituite". Depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând în acest sens cã autorul excepţiei criticã, în realitate, omisiuni legislative referitoare la reglementarea posibilitãţii de distrugere a documentelor ce alcãtuiesc dosarul întocmit de organele securitãţii ca poliţie politicã, la cererea persoanei vizate. Or, astfel de critici nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţionalã, care se pronunţã doar asupra conformitãţii textelor de lege supuse examinãrii faţã de prevederile Legii fundamentale, nu şi asupra omisiunilor legislative ale acestora.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 aprilie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 127/2005, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) fraza a doua, art. 13 alin. (1) lit. b) şi ale <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politicã. Excepţia a fost ridicatã de Costicã Rad în dosarul cu numãrul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece persoana vizatã nu poate cere decât eliberarea de copii de pe actele dosarului, fãrã a avea însã posibilitatea de a dispune cu privire la aceste documente, întrucât instituţiile abilitate pot în continuare sã deţinã, sã stocheze şi sã arhiveze materiale care conţin informaţii referitoare la viaţa particularã şi familialã a unei persoane. În aceastã manierã care nu prevede posibilitatea distrugerii materialelor şi informaţiilor - indiferent de suportul pe care se aflã - este îngrãdit dreptul cetãţeanului de a-şi proteja viaţa intimã, familialã şi privatã, precum şi dreptul acestuia de a dispune de el însuşi, în condiţiile impuse de art. 26 din Constituţie.
De asemenea, se susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 31 alin. (2) şi ale art. 53, precum şi prevederile art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în raport cu art. 20 alin. (2) din Legea fundamentalã. Critica de neconstituţionalitate se raporteazã, de asemenea, şi la "prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului şi pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte".
Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã textele legale criticate sunt constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dosarele supuse analizei în condiţiile <>Legii nr. 187/1999 sunt surse de o valoare inestimabilã, relevante pentru stabilirea adevãrului istoric al unei perioade dominate de o permanentã teroare împotriva cetãţenilor ţãrii, a drepturilor şi libertãţilor fundamentale. Prin urmare, aceste dosare au un regim special şi de aceea se impune, dupã încetarea activitãţii Consiliului, predarea lor Arhivelor Naţionale spre conservare.
De asemenea, verificarea într-o anumitã reglementare a legalitãţii unei ingerinţe la viaţa privatã, aşa cum aceasta a fost definitã prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, presupune analizarea mai multor condiţii. Astfel, ingerinţa trebuie sã fie prevãzutã de lege, sã urmãreascã unul din scopurile legitime şi sã fie necesarã într-o societate democraticã, cerinţe care se regãsesc pe deplin în economia reglementãrilor contestate. Faptul cã aceste dosare nu conţin numai informaţii referitoare la o singurã persoanã, ci şi informaţii relevante în egalã mãsurã pentru alte persoane, reprezintã un argument în plus pentru a considera cã distrugerea lor ar putea echivala cu un abuz al autoritãţilor de naturã a afecta drepturile şi libertãţile altora.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece instituirea unor reguli privind exercitarea dreptului de acces la propriul dosar întocmit de organele securitãţii ca poliţie politicã nu contravine principiului liberului acces la justiţie, atâta vreme cât deciziile Consiliului pot fi atacate la curtea de apel în competenţa cãreia îşi are domiciliul contestatorul.
De asemenea, dispoziţiile legale criticate se aplicã, fãrã discriminãri pe considerente arbitrare, tuturor cetãţenilor români sau strãini care dupã anul 1945 au avut cetãţenie românã şi sunt conforme cu prevederile constituţionale ale art. 31 alin. (2), potrivit cãrora autoritãţile publice sunt obligate sã asigure informarea corectã a cetãţenilor asupra problemelor de interes personal.
Avocatul Poporului mai aratã cã nu poate fi reţinutã critica referitoare la art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi nici la art. 20 şi 26 din Constituţie.
În plus, se precizeazã cã autorul excepţiei invocã neconstituţionalitatea textelor din <>Legea nr. 187/1999 din perspectiva unei omisiuni de reglementare; or, Curtea Constituţionalã a statuat cã nu se poate substitui legiuitorului prin adãugarea unor noi prevederi celor instituite.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) fraza a doua, art. 13 alin. (1) lit. b) şi <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politicã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999, rectificatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 619 din 17 decembrie 1999. Dispoziţiile menţionate au urmãtorul conţinut:
- Art. 1 alin. (1) fraza a doua: "(...) Acest drept se exercitã la cerere şi constã în studierea nemijlocitã a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului.";
- Art. 13 alin. (1) lit. b): "Persoanele îndreptãţite pot solicita Consiliului, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), în condiţiile prezentei legi, urmãtoarele:
.........................................................................
b) eliberarea unor copii de pe înscrisurile aflate în aceste dosare ori alte materiale;";
- Art. 23 alin. (1): "La încetarea activitãţii Consiliului fondul arhivistic şi documentar constituit pe baza prezentei legi se predã spre conservare Arhivelor Naţionale."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la dreptul oricãrei persoane de a se adresa justiţiei, precum şi la dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 26 privind respectarea şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private, ale art. 31 alin. (2) referitoare la obligativitatea autoritãţilor publice de a asigura informarea corectã a cetãţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, precum şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. De asemenea, se invocã nerespectarea prevederilor art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, referitoare la interdicţia unor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particularã, în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie, referitoare la prioritatea reglementãrilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, cu excepţia cazului în care legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, raportat la dispoziţiile din Constituţie şi din documentele internaţionale invocate, Curtea reţine urmãtoarele: autorul excepţiei considerã cã dispoziţiile art. 1 alin. (1) fraza a doua, art. 13 alin. (1) lit. b) şi ale <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 sunt neconstituţionale, deoarece persoana vizatã nu poate cere decât eliberarea de copii de pe actele propriului dosar întocmit de organele securitãţii ca poliţie politicã, fãrã a avea posibilitatea de a dispune cu privire la aceste documente, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii şi Arhivele Naţionale având competenţa sã deţinã în continuare, sã stocheze şi sã arhiveze materiale care conţin informaţii referitoare la persoana privatã.
<>Legea nr. 187/1999 reglementeazã dreptul de acces al cetãţenilor români la propriul dosar întocmit de organele securitãţii ca poliţie politicã, precum şi condiţiile în care acest drept se exercitã. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) fraza a doua din lege, "(...) Acest drept se exercitã la cerere şi constã în studierea nemijlocitã a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului". De drepturile prevãzute la alin. (1) şi (2) ale art. 1 - respectiv studierea nemijlocitã a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului, precum şi aflarea identitãţii agenţilor de securitate şi a colaboratorilor, care au contribuit cu informaţii la completarea acestui dosar - beneficiazã, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, orice cetãţean român, subiect al unui dosar din care rezultã cã a fost urmãrit de organele securitãţii statului, soţul supravieţuitor şi rudele pânã la gradul al doilea inclusiv ale persoanei decedate.
Analizând textele de lege criticate, Curtea constatã cã cerinţele legale necesare pentru exercitarea dreptului de acces la propriul dosar întocmit de organele securitãţii ca poliţie politicã sunt aplicabile fiecãruia dintre solicitanţi, în mod nediscriminatoriu, astfel cã nu se poate reţine încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Legea fundamentalã. De asemenea, nu poate fi primitã nici critica de neconstituţionalitate faţã de exigenţele dreptului de acces liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, în special cele referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, atâta vreme cât deciziile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ. De altfel, însuşi autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate se aflã în faza soluţionãrii de cãtre Curtea de Apel Cluj a unei contestaţii împotriva unei astfel de decizii.
În ceea ce priveşte pretinsa contrarietate a dispoziţiilor de lege criticate faţã de prevederile art. 26 şi ale art. 31 alin. (2) din Constituţie, Curtea constatã cã, potrivit textelor legale mai sus amintite, nici o altã persoanã în afara celor strict prevãzute de lege nu are acces la dosarul unei alte persoane. Aşadar, cât timp solicitantului îi este respectat şi asigurat dreptul de acces la actele propriului dosar întocmit de organele securitãţii ca poliţie politicã, în condiţiile prevãzute de lege, nu se poate susţine cã este încãlcat dreptul sãu constituţional la viaţa intimã, familialã şi privatã sau dreptul la informaţie. Mai mult, acesta este protejat de imixtiuni sau alte atingeri ale vieţii private tocmai prin reglementarea condiţiilor stricte de acces la propriul dosar, precum şi prin mãsuri de pãstrare, conservare şi pazã a fondului arhivistic şi documentar de cãtre Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii, respectiv Arhivele Naţionale.
Având în vedere considerentele arãtate mai sus, Curtea observã cã nici criticile de neconstituţionalitate faţã de prevederile art. 53 din Constituţie, şi nici cele faţã de dispoziţiile art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în raport cu normele art. 20 alin. (2) din Constituţie, nu sunt întemeiate.
În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei potrivit cãrora textele de lege criticate contravin şi art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea observã cã acestea sunt formulate printr-un memoriu trimis Curţii dupã învestirea sa prin încheierea de sesizare a instanţei de judecatã cu soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate şi susţinute, în faţa sa, în timpul dezbaterilor din şedinţa publicã de judecatã. Or, invocarea unor noi motive de neconstituţionalitate direct în faţa Curţii Constituţionale contravine <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cãruia "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial", precum şi jurisprudenţei constante a acesteia în materie. Ca atare, nici aceste critici nu pot fi reţinute.
Nu poate fi reţinutã, de altfel, nici aprecierea cã textele de lege criticate sunt neconstituţionale, prin raportare "la prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte", deoarece, potrivit <>Legii nr. 47/1992 , sesizãrile privind soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie motivate, în sensul indicãrii normei constituţionale sau internaţionale pretins a fi încãlcate, precum şi a argumentãrii relaţiei de contrarietate dintre acestea şi textele legale criticate.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la lipsa de calitate şi precizie a textelor de lege atacate, Curtea constatã cã acestea corespund exigenţelor impuse atât de documentele internaţionale invocate, referitoare la drepturile fundamentale ale omului, cât şi de jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Prevederile normative criticate, precum şi reglementãrile <>Legii nr. 187/1999 , în ansamblul lor, conţin suficiente elemente de naturã a preciza clar persoanele cãrora le sunt adresate, precum şi condiţiile legale de exercitare a drepturilor prevãzute de acestea.
Autorul excepţiei mai susţine cã eliberarea de copii de pe actele şi înscrisurile doveditoare aflate la dosar, precum şi pãstrarea, stocarea şi conservarea fondului arhivistic de cãtre instituţiile abilitate de lege, reprezintã mãsuri ce nu asigurã suficientã protecţie persoanei sub aspectul vieţii intime, familiale şi private, afectându-i, totodatã, dreptul de a dispune de sine însuşi, precum şi dreptul la propria imagine. Considerã cã, pentru a asigura deplina protecţie a acestor valori, <>Legea nr. 187/1999 ar trebui sã prevadã restituirea sau distrugerea documentelor ce alcãtuiesc propriul dosar, la cererea persoanei interesate.
Curtea constatã cã aceste aprecieri nu pot fi primite. Potrivit prevederilor <>Legii nr. 47/1992 , dar şi jurisprudenţei constante în materie a Curţii, instanţa de contencios constituţional nu are competenţa de a modifica sau completa textele de lege supuse controlului de constituţionalitate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. Pe de altã parte, dosarele întocmite de organele securitãţii ca poliţie politicã, care conţin informaţii cu privire şi la alte persoane decât subiectul respectivului dosar, aparţin fondului arhivistic naţional şi reprezintã o importantã sursã pentru documentare în scopul restabilirii adevãrului istoric începând cu anul 1945, astfel cã restituirea acestora cãtre persoanele vizate, precum şi distrugerea lor ar veni în conflict atât cu interesul privat al altor persoane de a-şi studia propriul dosar, cât şi cu interesul general al societãţii de a reconstitui şi a cunoaşte, în consecinţã, realitatea istoricã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) fraza a doua, art. 13 alin. (1) lit. b) şi ale <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securitãţii ca poliţie politicã, excepţie ridicatã de Costicã Rad în Dosarul nr. 127/2005 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 septembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţã
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
