Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Codul penal, excepţie ridicată de Anton Ungureanu în Dosarul nr. 18.513/300/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 134 D/2015. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Prim-magistratul-asistent referă că autorul excepţiei a depus la dosar o cerere de judecare a cauzei în lipsă. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că stabilirea unei durate fixe a măsurii obligării la tratament medical nu este posibilă având în vedere natura acesteia. În plus, există un control legal al acestei măsuri, Codul de procedură penală reglementând o serie de garanţii în acest sens. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 38/C din 19 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 18.513/300/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 din Codul penal, excepţie ridicată de Anton Ungureanu în cadrul contestaţiei formulate împotriva sentinţei prin care instanţa de judecată a respins cererea de încetare a măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă dreptul la liberă circulaţie şi la viaţă intimă, familială şi privată, întrucât nu este prevăzută o durată sau un control legal al măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederea unei durate fixe a măsurii nu este posibilă având în vedere natura acesteia şi imposibilitatea prevederii unui interval de timp în care starea de sănătate a unei persoane se ameliorează în aşa fel încât nu mai necesită tratament medical. Se arată, totodată, că nu se încalcă niciun drept garantat prin Constituţie, atâta timp cât singura obligaţie derivând dintr-o astfel de măsură de siguranţă vizează urmarea unui tratament medical, nefiind astfel afectate drepturile la care petentul a făcut referire. 7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 1.530 din 9 martie 2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.463 din 12 martie 2015, prin care apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Arată că măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. Chiar dacă pentru măsura de siguranţă a obligării la tratament medical legea nu prevede o durată maximă (aşa cum o face în cazul pedepselor), această sancţiune va fi revocată dacă făptuitorul se însănătoşeşte sau apare o ameliorare a stării de sănătate care înlătură starea de pericol ce a stat iniţial la baza luării acestei măsuri. Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical dispusă provizoriu pe parcursul procesului penal va putea fi revocată chiar mai înainte de finalizarea procesului, pentru aceleaşi motive menţionate. Prin urmare, pentru măsura de siguranţă a obligării la tratament medical este prevăzut un control legal, întrucât, de îndată ce a dispărut starea de pericol, care reprezintă temeiul luării acestei măsuri, această sancţiune va fi ridicată. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 109 din Codul penal - Obligarea la tratament medical, având următorul cuprins: "(1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. (2) Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul, se poate dispune internarea medicală. (3) Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei." 12. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 23 - Libertatea individuală, art. 25 - Libera circulaţie, art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. 14. Astfel, obligarea la tratament medical reglementată de prevederile art. 109 din Codul penal constituie o măsură de siguranţă, respectiv un mijloc de constrângere cu caracter preventiv, destinat înlăturării unei stări de pericol care a contribuit sau ar putea contribui la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală. Această stare de pericol, distinctă de pericolul social pe care îl prezintă infracţiunea, priveşte persoana făptuitorului, decurgând din situaţia specială în care se află acesta "din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive". 15. Dat fiind acest caracter, legea prevede posibilitatea obligării la tratament medical, "până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol", durata măsurii fiind astfel circumstanţiată în considerarea motivului care a determinat dispunerea sa. Măsura va înceta în condiţiile legii dacă făptuitorul se însănătoşeşte sau apare o ameliorare a stării de sănătate care înlătură starea de pericol ce a stat iniţial la baza luării acestei măsuri (în condiţiile art. 567 din Codul de procedură penală - Obligaţiile în legătură cu tratamentul medical şi art. 568 din Codul de procedură penală - Înlocuirea sau încetarea obligării la tratament medical). 16. Aşa fiind, sunt întrunite în cauză condiţiile stabilite de art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, respectiv: măsura este dispusă prin lege, în scopul apărării ordinii publice, drepturilor şi libertăţilor celorlalţi, fiind necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol determinată de starea psihofizică a făptuitorului, generată de boală, inclusiv de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive. Nu se poate reţine vreo discriminare sau lipsă de proporţionalitate a acestei măsuri în raport de situaţia care a determinat-o. Cât priveşte durata măsurii, aceasta a fost circumstanţiată de legiuitor în considerarea specificului menţionat, fiind de asemenea prevăzut şi un control legal al acesteia. Astfel, potrivit art. 567 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical are obligaţia de a comunica instanţei dacă, datorită ameliorării stării de sănătate a persoanei în cauză, efectuarea tratamentului medical nu se mai impune. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Anton Ungureanu în Dosarul nr. 18.513/300/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 109 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
