Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 462 din 28 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 143 alin. 1 teza intai si alin. 3, precum si ale art. 148 alin. 1 lit. i) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 11 ianuarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 şi ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Gregorian Bivolaru în Dosarul nr. 2.320/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textele de lege criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 1.284 din 21 iulie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 2.320/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 şi ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de recurentul inculpat Gregorian Bivolaru, aflat în stare de libertate, într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursului declarat de acesta împotriva Încheierii de şedinţã din data de 18 iunie 2004, pronunţatã de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã, încheiere prin care s-a respins ca inadmisibilã cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu motivarea cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã nu are legãturã cu soluţionarea cauzei. Judecând recursul, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penalã a reţinut cã de prevederile din Codul de procedurã penalã, criticate ca fiind neconstituţionale, depinde soluţionarea cauzei, deoarece Tribunalul Bucureşti era învestit cu judecarea recursului declarat de inculpatul Gregorian Bivolaru împotriva Încheierii din 31 mai 2004, pronunţatã de Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 3.989/2004, încheiere prin care s-a dispus arestarea lui preventivã, iar aceastã mãsurã era reglementatã, între altele, de art. 143 şi 148 din Codul de procedurã penalã. În aceastã situaţie, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penalã a reţinut cã, în cauzã, este incident cazul de casare prevãzut de art. 385^9 pct. 17^1 din Codul de procedurã penalã şi, pe cale de consecinţã, conform art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedurã penalã şi <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 [devenit art. 29 alin. (1) în urma republicãrii acestei legi], a admis recursul, a casat încheierea atacatã şi, rejudecând, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã prevederile art. 143 şi ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedurã penalã contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (1) şi (11), precum şi celor ale art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens susţine cã: "în cazul punerii în mişcare a urmãririi penale sunt necesare temeiuri (probe) cã cel acuzat a sãvârşit o infracţiune"; la "arestarea preventivã a inculpatului sunt necesare probe, iar nu presupuneri, date sau indicii"; "dacã în conformitate cu prevederile art. 66 din Codul de procedurã penalã prezumţia de nevinovãţie nu poate fi rãsturnatã decât cu probe temeinice, prezumţie care ulterior poate fi validatã prin administrarea unor probe în apãrare, este evident cã legiuitorul nu a înţeles sã rãstoarne aceastã prezumţie cu presupuneri, cu date, cu indicii, prezumţie care constituie un principiu fundamental, reglementat de Constituţie"; "dispoziţiile art. 143 alin. 3 din Codul de procedurã penalã sunt în contradicţie cu art. 5 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în conformitate cu care arestarea preventivã se poate dispune când existã motive verosimile sau când existã motive temeinice, în sens de probe".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penalã, exprimându-şi opinia, apreciazã cã dispoziţiile art. 143 şi ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedurã penalã nu încalcã prevederile art. 23 din Constituţie, republicatã, referitoare la libertatea individualã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã, potrivit art. 143 alin. 1 şi art. 136 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, unul dintre temeiurile arestãrii preventive este existenţa unor "probe sau indicii temeinice" cã învinuitul sau inculpatul a sãvârşit o infracţiune pedepsitã cu detenţia pe viaţã sau cu închisoarea. La art. 143 alin. 3 din Codul de procedurã penalã se defineşte noţiunea de "indicii temeinice", astfel: "sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauzã rezultã presupunerea cã persoana (...) a sãvârşit fapta". Pe de altã parte, prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale stabileşte ca temei al arestãrii preventive existenţa unor "motive verosimile de a bãnui cã persoana a sãvârşit o infracţiune". Din analiza hotãrârilor pronunţate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului rezultã cã temeiurile de fapt necesare pentru dispunerea mãsurii arestãrii preventive nu trebuie sã atingã nivelul probelor de vinovãţie cerute pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare. Temeiul arestãrii preventive, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, constã în existenţa unor "date" care sã obiectiveze "motivele" pentru care se bãnuieşte cã persoana faţã de care s-a dispus arestarea preventivã a sãvârşit o infracţiune, în acest sens organele judiciare având obligaţia sã deţinã şi sã învedereze "o explicaţie credibilã şi întemeiatã" pentru dispunerea mãsurii. Aceste date trebuie sã conducã la bãnuiala sau presupunerea cã învinuitul sau inculpatul a sãvârşit o infracţiune. Dacã organele judiciare ar deţine probe certe de vinovãţie, s-ar impune pronunţarea unei hotãrâri de condamnare la pedeapsa închisorii, iar nu la luarea unei mãsuri privative de libertate cu caracter provizoriu. Dispoziţiile art. 143 şi ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedurã penalã sunt în concordanţã cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, nefiind încãlcate dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (1).
Avocatul Poporului considerã cã este neîntemeiatã critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 143 şi ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedurã penalã faţã de dispoziţiile art. 23 din Constituţie, republicatã. Astfel, instituirea prin prevederile legale criticate a condiţiilor şi cazurilor în care poate fi luatã mãsura reţinerii şi arestãrii inculpatului este conformã cu art. 23 alin. (2) din Constituţie, republicatã, potrivit cãruia luarea acestor mãsuri privative de libertate este permisã numai în cazurile şi cu procedura prevãzutã de lege. Pe cale de consecinţã, expresia "indicii temeinice" conţinutã de art. 143 şi 148 din Codul de procedurã penalã nu poate fi consideratã neconstituţionalã, deoarece legiuitorul ordinar a stabilit, în temeiul textului constituţional, condiţiile în care se pot dispune reţinerea şi arestarea inculpatului. Mai mult, dispoziţiile art. 143 şi ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedurã penalã sunt în concordanţã cu art. 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În concluzie, Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
În legãturã cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate se constatã cã, deşi sunt criticate dispoziţiile art. 143 şi ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, din motivarea excepţiei rezultã cã aceastã criticã vizeazã doar prevederile art. 143 alin. 1 teza întâi şi, implicit, alin. 3, precum şi pe cele ale art. 148 alin. 1 lit. i). Art. 143 alin. 1 din Codul de procedurã penalã a fost modificat prin <>art. I pct. 67 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã şi a unor legi speciale, dar teza întâi a acestui alineat, precum şi alin. 3 al aceluiaşi articol au fost menţinute în redactarea iniţialã. Prin aceeaşi lege a fost introdusã lit. i) la art. 148. Astfel fiind, Curtea Constituţionalã urmeazã sã se pronunţe numai asupra constituţionalitãţii acestor texte de lege, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 143 alin. 1 teza întâi şi alin. 3 (Condiţiile reţinerii): "Mãsura reţinerii poate fi luatã de organul de cercetare penalã faţã de învinuit, dacã sunt probe sau indicii temeinice cã a sãvârşit o faptã prevãzutã de legea penalã. [...] Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauzã rezultã presupunerea cã persoana faţã de care se efectueazã urmãrirea penalã a sãvârşit fapta.";
- Art. 148 alin. 1 lit. i) (Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului): "Mãsura arestãrii inculpatului poate fi luatã dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute în art. 143 şi numai în vreunul din urmãtoarele cazuri: [...]
i) existã date sau indicii suficiente care justificã temerea cã inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vãtãmate sau cã va încerca o înţelegere frauduloasã cu aceasta."
În opinia autorului excepţiei, prevederile art. 143 alin. 1 teza întâi şi alin. 3, precum şi cele ale art. 148 alin. 1 lit. i) din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale, deoarece luarea mãsurii preventive a reţinerii atunci când existã "indicii temeinice" cã învinuitul a sãvârşit o faptã prevãzutã de legea penalã, precum şi cea a arestãrii preventive în situaţia în care "existã date sau indicii" suficiente care justificã temerea cã inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vãtãmate - deci în lipsa unor probe -, ar contraveni dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (1), potrivit cãrora "Libertatea individualã şi siguranţa persoanei sunt inviolabile", şi ale art. 23 alin. (11), conform cãrora, "Pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã", precum şi celor ale art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la libertate şi la siguranţã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constatã cã aceasta este neîntemeiatã pentru urmãtoarele considerente:
Referitor la dispoziţiile art. 143 alin. 1 teza întâi din Codul de procedurã penalã, este de observat cã mãsura reţinerii se poate lua numai atunci când existã probe sau indicii temeinice cã învinuitul a sãvârşit o faptã prevãzutã de legea penalã. Aceastã dispoziţie a legii este o reflectare a prevederilor art. 23 alin. (2) din Constituţie, republicatã, potrivitã cãrora reţinerea unei persoane este permisã numai în cazurile şi cu procedura prevãzute de lege.
Prin termenul "probã" se înţelege, conform dispoziţiilor art. 63 din Codul de procedurã penalã, "orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a sãvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurãrilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei". În legãturã cu termenul "indicii temeinice" din conţinutul alin. 3 al art. 143 din Codul de procedurã penalã, rezultã cã ele sunt simple presupuneri, determinate de aparenţe mai mult sau mai puţin grãitoare. Indicii temeinice existã atunci când din examinarea unor date existente în cauzã se desprinde presupunerea cã persoana faţã de care se efectueazã urmãrirea penalã a sãvârşit fapta pentru care este urmãritã. Mãsura reţinerii se ia în cazurile prevãzute în art. 148, oricare ar fi limitele pedepsei cu închisoarea prevãzute de lege pentru fapta sãvârşitã.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 148 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, text care reglementeazã condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea, recurentul-inculpat omite faptul cã arestarea are loc tocmai datoritã unor necesitãţi de ordin procesual, enumerate limitativ de art. 148, în considerarea precizãrii conţinute în art. 143 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãreia mãsura reţinerii poate fi luatã de organul de cercetare penalã în cazul când sunt probe sau indicii temeinice cã s-a sãvârşit o faptã penalã.
Termenul de "indicii temeinice" semnificã, astfel cum s-a arãtat, faptul cã din datele existente s-ar putea presupune cã persoana în cauzã a sãvârşit cu adevãrat fapta.
În susţinerea excepţiei se invocã, dar numai parţial, art. 23 din Constituţie, republicatã, referitor la libertatea individualã, fãcându-se abstracţie de conţinutul alin. (4) al acestui articol, potrivit cãruia arestarea preventivã se dispune de judecãtor şi numai în cursul procesului penal. Aşadar, legea fundamentalã conţine o garanţie procesualã de o deosebitã însemnãtate, destinatã a preveni arestãrile abuzive, deoarece luarea acestei mãsuri este de competenţa instanţei de judecatã. Ca o garanţie suplimentarã, alin. (7) al art. 23 prevede cã încheierile instanţei privind mãsura arestãrii preventive sunt supuse cãilor de atac prevãzute de lege.
Art. 23 alin. (9) şi (10) din Constituţie, republicatã, prevede cã punerea în libertate a celui arestat este obligatorie, dacã motivele mãsurii de arestare au dispãrut, persoanei arestate rezervându-i-se, pe de altã parte, chiar dreptul de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. Acest ansamblu de garanţii procesuale, expres prevãzute în Constituţie, este de naturã sã asigure protejarea oricãrei persoane faţã de orice arestare efectuatã cu încãlcarea legii.
De asemenea, din analiza textelor considerate ca fiind neconstituţionale nu rezultã o încãlcare a dispoziţiilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, republicatã, referitoare la prezumţia de nevinovãţie. Reglementând, printre cazurile în care poate fi luatã mãsura reţinerii (art. 143 alin. 1 teza întâi) şi a arestãrii preventive [art. 148 alin. 1 lit. i)], şi pe acela în care existã "indicii temeinice", respectiv "date sau indicii suficiente", legea nu-l considerã pe inculpat deja vinovat de sãvârşirea infracţiunii - lucru ce nu este posibil de stabilit decât prin hotãrârea judecãtoreascã de condamnare rãmasã definitivã -, ci prevede numai o condiţie pentru luarea mãsurii reţinerii sau a arestãrii preventive a inculpatului, esenţialmente diferite de privarea de libertate în executarea unei pedepse definitiv aplicate.
Mãsura reţinerii, ca şi aceea a arestãrii preventive, constituie o restrângere provizorie a libertãţii persoanei, permisã de Constituţie, republicatã, prin art. 53, în scopul bunei desfãşurãri a instrucţiei penale, iar condiţia ca fapta sã fie prevãzutã de legea penalã reprezintã tocmai o garanţie împotriva luãrii arbitrare a acestor mãsuri. Raportând dispoziţiile de lege criticate la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se constatã, în mod contrar afirmaţiilor autorului excepţiei, cã aceste dispoziţii legale transpun întocmai în dreptul intern prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din convenţie, potrivit cãrora o persoanã poate fi lipsitã de libertatea sa dacã a fost arestatã sau reţinutã în vederea aducerii sale în faţa autoritãţii judiciare competente, sau când existã motive verosimile de a bãnui cã a sãvârşit o infracţiune sau când existã motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica sã sãvârşeascã o infracţiune sau sã fugã dupã sãvârşirea acesteia. De altfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în cazul "Brogan şi alţii contra Regatului Unit", în 1988, a decis cã nu s-au violat prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale atunci când arestarea persoanei respective s-a fãcut în condiţiile existenţei unor motive verosimile de a bãnui cã a sãvârşit o infracţiune.
În legãturã cu prevederile de lege criticate ca fiind neconstituţionale, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 344 din 5 decembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 11 februarie 2003, constatând cã "dispoziţiile art. 143 şi 148 din Codul de procedurã penalã, care reglementeazã condiţiile reţinerii şi arestãrii preventive, nu încalcã prevederile constituţionale privind drepturile şi libertãţile fundamentale ale cetãţenilor [...]." Prin aceeaşi decizie s-a constatat, de asemenea, cã "dispoziţiile menţionate sunt în concordanţã cu prevederile art. 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale".
Cele statuate prin decizia amintitã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. 1 teza întâi şi alin. 3, precum şi ale art. 148 alin. 1 lit. i) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Gregorian Bivolaru în Dosarul nr. 2.320/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
