Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 462 din 20 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor cap. II, in ansamblu, precum si ale art. 8 alin. (3) fraza finala, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) si (3), ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 944 din 24 octombrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Rusu - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cap. II, în ansamblu, precum şi ale art. 8 alin. (3) fraza finalã, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) şi (3), ale <>art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Continental Distribution" - S.R.L. Bucureşti în Dosarul nr. 946/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, se aratã cã dispoziţiile <>cap. II din Legea nr. 64/1995 nu încalcã dreptul la apãrare al debitorului, acesta beneficiind de toate garanţiile procesuale necesare. În acest sens este invocatã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 65 din 3 februarie 2005 . Totodatã, se aratã cã prevederile art. 8 alin. (3) sunt constituţionale, acestea cuprinzând mãsuri pentru buna administrare a justiţiei, iar selecţia actelor care se vor trimite instanţei de recurs este fãcutã de judecãtorul-sindic. Reprezentantul Ministerului Public apreciazã cã nici dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. d) nu contravin textelor constituţionale invocate. Totodatã, se susţine cã nici prevederile art. 19 alin. (1) nu încalcã Constituţia, în acest sens considerându-se cã administratorul sau lichidatorul judiciar desfãşoarã o activitate atât în interesul debitorului, cât şi al creditorilor sub supravegherea judecãtorului-sindic.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 aprilie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 946/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cap. II, în ansamblu, precum şi ale art. 8 alin. (3) fraza finalã, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) şi (3), ale <>art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Continental Distribution" - S.R.L. Bucureşti într-o cauzã având ca obiect o procedurã de reorganizare judiciarã şi faliment.
În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>cap. II din Legea nr. 64/1995 , intitulat "Participanţii la procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului", determinã strict limitativ participanţii la aceastã procedurã, iar printre aceştia nu se regãseşte şi debitorul, "astfel cã, în lipsa sa - nefiind parte, procedura se poate desfãşura oricum, inclusiv cu încãlcarea dreptului sãu la apãrare, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 24". Totodatã, se aratã cã, deşi sunt incluşi "în categoria participanţilor «adunarea generalã a membrilor sau a asociaţilor/acţionarilor» şi «reprezentantul membrilor sau al asociaţilor/acţionarilor»", aceştia "nu sunt totuna cu debitorul". De asemenea, se mai susţine cã "din momentul deschiderii procedurii şi numirii administratorului/ lichidatorului, debitorul este lipsit de orice posibilitate în materie procesualã", întrucât, pe de o parte, "hotãrârile pronunţate de judecãtorul-sindic nu pot fi atacate decât prin intermediul administratorului/lichidatorului, [iar, pe de altã parte], dupã promovarea unor acţiuni, dacã judecãtorul-sindic sau administratorul/lichidatorul nu aprobã plata taxelor impuse de instanţa de control, acestea vor fi anulate ca neîntemeiate". În consecinţã, sunt considerate a fi încãlcate prevederile art. 129 din Constituţie.
Autorul excepţiei considerã cã dispoziţiile art. 8 alin. (3) teza finalã "lasã la libera apreciere a cuiva, neprecizat în Lege, selecţia actelor care ar interesa rezolvarea recursului [pentru hotãrârile date de judecãtorul-sindic, în baza art. 11 din Lege], grefierul-şef urmând sã semneze doar pentru conformitate, fãrã a fi obligat sã realizeze selecţia respectivã", şi, în consecinţã, "instanţele învestite cu judecarea recursului nu au posibilitatea sã aprecieze temeinicia motivelor invocate", ceea ce este de naturã a încãlca prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2) şi ale art. 126 alin. (2).
Se mai susţine cã, "din interpretarea textelor" art. 11 alin. (1) lit. d) şi art. 50 alin. (1) şi (3) din lege, "judecãtorul-sindic poate dispune restrângerea unor drepturi ale debitorului, pe calea ridicãrii dreptului acestuia de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de ele", ceea ce încalcã prevederile art. 44 alin. (1) şi ale art. 53 din Constituţie. În continuare, autorul excepţiei apreciazã cã "întreaga reglementare a acestei materii, cuprinsã în <>Legea nr. 64/1995 , este neconstituţionalã, confuzã şi generatoare, în practicã, de abuzuri flagrante în detrimentul debitorilor". Totodatã, se susţine cã, potrivit art. 136 alin. (5) din Constituţie, "exercitarea dreptului de proprietate privatã ar putea fi restrânsã numai «în condiţiile <>legii organice»", iar cum Legea nr. 64/1995 nu este o asemenea lege, acesta "nu poate conţine asemenea norme restrictive decât prin încãlcarea textelor constituţionale".
Autorul excepţiei considerã cã dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi ale art. 51 alin. (1) încalcã principiul constituţional al liberului acces la justiţie, având în vedere cã "libertatea asociaţilor/acţionarilor de a se întruni în adunarea generalã pentru a adopta hotãrâri, care, ulterior, ar putea fi atacate în justiţie, este limitatã de necesitatea prezenţei, în postura de preşedinte, a administratorului/ lichidatorului", precum şi datoritã faptului cã debitorul nu poate dispune de disponibilul din conturi pentru susţinerea acţiunilor sale în justiţie, decât dacã administratorul/ lichidatorul sau judecãtorul-sindic dispune bãncii plata acestora.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În argumentarea acestei opinii, instanţa apreciazã cã "autorul excepţiei nu criticã un text expres, ci o aşa-zisã «omisiune» a legiuitorului, în sensul cã nu s-a prevãzut ca printre aceşti participanţi sã se afle şi debitorul persoanã juridicã sau fizicã". Se considerã cã "aceastã chestiune este una care ţine de tehnica legislativã [...] şi nu de neconstituţionalitatea unor texte din actul normativ [şi, în consecinţã,] excepţia trebuie respinsã ca inadmisibilã".
Totodatã, se considerã cã printr-o interpretare sistematicã a <>Legii nr. 64/1995 şi a Codului de procedurã civilã "rezultã cã debitorul este parte în procedura colectivã de executare silitã". Instanţa apreciazã cã "debitorul falit are o capacitate procesualã de exerciţiu diminuatã", întrucât "legiuitorul a înţeles, în condiţiile art. 53 alin. (1) din Constituţie, sã restrângã exerciţiul anumitor drepturi prin lege ale debitorului falit, deoarece se impune, dupã caz, pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor". Aceastã soluţie legislativã s-a impus, întrucât "debitorul falit, prin neexecutarea obligaţiilor sale, încalcã drepturile de creanţã ale unor creditori, poate crea blocaje financiare (falimente în lanţ), prejudiciind, astfel, atât subiecţii individuali de drepturi, cât şi societatea în ansamblul ei".
Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a textului <>art. 8 alin. (3) teza finalã şi alin. (4) din Legea nr. 64/1995 , instanţa apreciazã cã "acestea sunt dispoziţii de ordin tehnic-procedural, care duc la [accentuarea celeritãţii] actului de judecatã şi nu sunt susceptibile de a vãtãma drepturi şi libertãţi, şi nici de a conferi caracter pãrtinitor actului de justiţie", pãrţile având posibilitatea "sã se foloseascã de proba cu înscrisuri în cadrul recursului", ceea ce nu este de naturã a încãlca prevederile art. 124 şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Totodatã, se aratã cã prevederile art. 11 alin. (1) lit. d) şi ale <>art. 50 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1995 sunt constituţionale, în acest sens fiind invocatã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În susţinerea acestui punct de vedere se aratã cã dispoziţiile <>cap. II din Legea nr. 64/1995 "nu contravin sub nici un aspect accesului liber la justiţie şi nici dreptului pãrţilor la apãrare, deoarece debitorii aflaţi în stare de insolvenţã se pot adresa instanţelor judecãtoreşti cu cereri, opoziţii şi întâmpinãri şi pot exercita cãile de atac în condiţiile procedurale stabilite de lege şi sunt în acord cu principiul egalitãţii în faţa legii, conform cãruia justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi". Totodatã, se apreciazã cã judecãtorul-sindic nu este o instanţã extraordinarã.
Avocatul Poporului apreciazã cã "criticile de neconstituţionalitate care se referã la omisiuni legislative ori reglementãri legale despre care se pretinde cã ar fi incomplete ori nesatisfãcãtor redactate nu reprezintã o problemã de constituţionalitate".
Se considerã cã prevederile art. 50 alin. (1) şi (3), precum şi ale <>art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1), ale art. 53 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (5).
Guvernul şi preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile cap. II, intitulat "Participanţii la procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului", în ansamblul sãu, din <>Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, precum şi prevederile art. 8 alin. (3) fraza finalã, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) şi (3), ale art. 51 alin. (1) din aceeaşi lege. Curtea observã cã, ulterior sesizãrii sale, <>Legea nr. 64/1995 a fost modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 249/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 28 iulie 2005. Astfel, prin articolul unic pct. 2, 3, 4, 5 şi 6 din <>Legea nr. 249/2005 au fost modificate prevederile art. 9, ale art. 11 alin. (1) lit. c) şi i), ale art. 23 alin. (2), ale art. 38 alin. (1) şi (7) şi ale <>art. 41 din Legea nr. 64/1995 , fãrã însã a fi modificate esenţial, în acest mod, dispoziţiile <>cap. II din Legea nr. 64/1995 , astfel încât critica de neconstituţionalitate a autorului excepţiei subzistã şi în aceste condiţii.
Textele legale criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 8 alin. (3) fraza finalã: "(3) [...] În vederea soluţionãrii recursului, se trimit la curtea de apel în copie certificatã, sub semnãtura grefierului-şef al tribunalului, numai actele care intereseazã rezolvarea recursului.";
- Art. 11 alin. (1) lit. d): "(1) Principalele atribuţii ale judecãtorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: [...] d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea.";
- Art. 19 alin. (1): "Pe perioada desfãşurãrii procedurii prevãzute de prezenta lege adunarea generalã a asociaţilor/acţionarilor va fi convocatã ori de câte ori se va considera necesar şi va fi prezidatã de administrator sau lichidator, dacã legea ori judecãtorul-sindic nu dispune altfel.";
- Art. 50 alin. (1) şi (3): "(1) Deschiderea procedurii ridicã debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacã acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 33 alin. (1) lit. g) sau, dupã caz, ale art. 39, intenţia de reorganizare. [...]
(3) Judecãtorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odatã cu desemnarea unui administrator, indicând totodatã şi condiţiile de exercitare a acestuia.";
- Art. 51 alin. (1): "Judecãtorul-sindic va da dispoziţii tuturor bãncilor la care debitorul are disponibil în conturi sã nu dispunã de acestea fãrã un ordin al sãu sau al administratorului/lichidatorului."
Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 21 alin. (1) şi (2), ale art. 24 alin. (1), ale art. 44 alin. (1), ale art. 53 alin. (1), ale art. 124 alin. (2), ale art. 126 alin. (2), ale art. 129 şi ale art. 136 alin. (5), texte care au urmãtorul cuprins:
- Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat.";
- Art. 44 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.";
- Art. 53 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.";
- Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.";
- Art. 126 alin. (2): "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege.";
- Art. 129: "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii.";
- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice."
În esenţã, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã dispoziţiile legale criticate, în mod nejustificat şi cu încãlcarea prevederilor constituţionale menţionate, limiteazã accesul liber la justiţie şi restrâng dreptul la apãrare şi dreptul de proprietate al debitorului în cadrul procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului.
Curtea observã, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, în ansamblul sãu, a <>cap. II din Legea nr. 64/1995 , cã anterior modificãrii acestuia prin <>Legea nr. 149/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004, capitolul respectiv se numea "Organele care aplicã procedura reorganizãrii şi lichidãrii judiciare" şi cuprindea, conform prevederilor art. 5 alin. (1), instanţele judecãtoreşti, judecãtorul-sindic, administratorul, lichidatorul, adunarea creditorilor şi comitetul creditorilor. Dupã modificarea operatã prin <>Legea nr. 149/2004 , organele care aplicã procedura sunt instanţele judecãtoreşti, judecãtorul-sindic, administratorul şi lichidatorul, în timp ce adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, adunarea generalã a membrilor sau asociaţilor/acţionarilor, reprezentantul membrilor sau asociaţilor/acţionarilor sunt participanţi la aceastã procedurã. Însã, în nici un caz nu se poate susţine cã debitorul nu este parte în procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului.
De altfel, prin <>Decizia nr. 65 din 3 februarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 9 martie 2005, Curtea a statuat, referindu-se la "raportarea textului de lege criticat la dispoziţiile art. 24 din Constituţie, [cã] debitorii se pot adresa instanţelor judecãtoreşti cu cereri, opoziţii şi întâmpinãri şi pot exercita cãile legale de atac în condiţiile procedurale stabilite de lege". În acest sens sunt, spre exemplu, dispoziţiile art. 25 alin. (2), ale art. 80 alin. (4), ale art. 83 alin. (1) sau ale <>art. 87 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 . În consecinţã, din economia textului <>Legii nr. 64/1995 , Curtea reţine cã nu rezultã vreo încãlcare a prevederilor art. 24 alin. (1) şi ale art. 129 din Constituţie.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 8 alin. (3) teza finalã din Legea nr. 64/1995 , Curtea reţine cã, potrivit textului art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege, astfel încât este la latitudinea legiuitorului sã instituie o anumitã procedurã în considerarea unei situaţii speciale. Nu este normal sã se trimitã instanţei de recurs întregul dosar privind procedura reorganizãrii sau a falimentului, ci numai acele pãrţi ale acestuia care sunt direct vizate prin recurs. Aprecierea în concret a relevanţei actelor ce vor fi trimise instanţei de recurs o va face judecãtorul-sindic. În consecinţã, nu se poate susţine o eventualã încãlcare a prevederilor art. 124 alin. (2) sau ale art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d) şi ale <>art. 50 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1995 , Curtea s-a mai pronunţat. Prin <>Decizia nr. 318 din 14 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 28 octombrie 2004, de exemplu, Curtea a stabilit cã "în ceea ce priveşte susţinerea de cãtre autorul excepţiei a încãlcãrii prevederilor art. 53 din Constituţie, republicatã, Curtea constatã cã acest text nu are incidenţã în cauzã, întrucât dreptul comerciantului de a-şi conduce activitatea nu este unul dintre drepturile şi libertãţile fundamentale prevãzute la titlul II din Constituţie, la care se referã dispoziţiile art. 53.
Curtea reţine cã posibilitatea ridicãrii dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea se înscrie în reglementãrile menite sã asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenţa loialã şi condiţiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, neaducându-se astfel atingere textului constituţional al art. 135 alin. (2) lit. a).
De asemenea, Curtea constatã cã mãsura ridicãrii dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea, de a-şi administra bunurile şi de a dispune de acestea nu are semnificaţia unui transfer de proprietate, operându-se numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afecteazã în esenţã dreptul de proprietate al debitorului. Prin urmare, textele legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 136 alin. (5) din Constituţie, republicatã, care, de altfel, prevãd inviolabilitatea proprietãţii private «în condiţiile legii organice». De asemenea, este de reţinut cã, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege".
În acelaşi sens sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 138 din 8 aprilie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 6 mai 2003, şi nr. 279 din 29 iunie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 20 septembrie 2004.
În legãturã cu invocarea neconstituţionalitãţii <>art. 19 alin. (1) din lege, Curtea, prin Decizia nr. 377 din 14 octombrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 12 decembrie 2003, a statuat, printre altele, cã lichidatorul, "în exercitarea atribuţiilor sale legale, trebuie sã apere, deopotrivã, interesele legitime atât ale creditorilor, cât şi ale debitorului, desfãşurându-şi activitatea sub controlul judecãtorului-sindic şi în mod transparent, cu participarea pãrţilor din proces". În consecinţã, Curtea constatã cã prezidarea adunãrii generale a asociaţilor/ acţionarilor de cãtre administratorul sau lichidatorul judiciar nu este de naturã a încãlca prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie.
Cu privire la critica de neconstituţionalite a dispoziţiilor <>art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , Curtea reţine cã mãsura prevãzutã de text se impune, întrucât, astfel cum aratã şi instanţa de judecatã, debitorul, prin neexecutarea obligaţiilor sale, încalcã drepturile de creanţã ale unor creditori şi poate crea blocaje financiare, prejudiciind, astfel, atât subiecţii individuali de drepturi, cât şi circuitul comercial, în ansamblu. În consecinţã, dreptul debitorului de a dispune de disponibilul sãu din conturi numai în baza unui ordin al judecãtorului-sindic sau al administratorului/ lichidatorului se justificã, din prisma prevederilor art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţie, pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cap. II, în ansamblu, precum şi ale art. 8 alin. (3) fraza finalã, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) şi (3), ale <>art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Continental Distribution" - S.R.L. Bucureşti în Dosarul nr. 946/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 septembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
