Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicatã de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 186/2004 al Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi nici celor din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 mai 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 186/2004, Tribunalul Vaslui a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, referitoare la înşelãciunea sãvârşitã prin folosirea de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, excepţie ridicatã de Daniel Eugen Muha, inculpat-apelant în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale cuprinse în art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Se considerã cã prin formularea textului art. 215 alin. 2 din Codul penal s-a reglementat o dublã incriminare şi, drept consecinţã, o dublã sancţionare a unei singure acţiuni materiale, parte componentã a laturii obiective a infracţiunii. Deşi sunt invocate prevederile art. 11 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, autorul excepţiei face referire la art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la convenţie, care prevede dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de douã ori. Totodatã, se apreciazã cã sunt încãlcate şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece "echitatea se referã nu numai la desfãşurarea procesului, ci şi la tehnica juridicã a incriminãrii".
Tribunalul Vaslui apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, faţã de dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţie, art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 6 din aceeaşi convenţie, este nefondatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale, respectiv celor din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei. În susţinerea acestei opinii aratã cã reglementarea şi aplicarea instituţiei concursului de infracţiuni nu înseamnã dubla sancţionare a aceleiaşi fapte, ci, dimpotrivã, aplicarea unor sancţiuni care au ca temei pluralitatea faptelor prevãzute de legea penalã, sãvârşite de aceeaşi persoanã. Trebuie observat cã, se aratã în continuare, legiuitorul român nu a consacrat ca tratament sancţionator al concursului de infracţiuni sistemul cumulului de pedepse, ci a optat pentru aplicarea pedepsei celei mai grele, care poate fi sporitã pânã la maximul ei special, iar în cazul în care acesta nu este îndestulãtor, se aplicã un spor de pânã la 5 ani de închisoare, respectiv de pânã la jumãtate din maximul special al amenzii. Semnificativ este faptul cã legiuitorul interzice în mod expres, în art. 34 alin. 2 din Codul penal, ca prin aplicarea regulilor privind sancţionarea concursului de infracţiuni sã fie depãşit totalul pedepselor stabilite de instanţã pentru infracţiunile concurente. Dacã în cazul sãvârşirii infracţiunii de înşelãciune prin intermediul unei fapte care constituie ea însãşi o infracţiune nu s-ar aplica regulile privind concursul de infracţiuni, s-ar institui un tratament sancţionator inegal şi discriminatoriu între infractorul care foloseşte mijloace care nu constituie infracţiuni şi cel care foloseşte mijloace frauduloase care constituie ele însele infracţiuni, prin sancţionarea acestora în acelaşi fel, respectiv prin consacrarea unei impunitãţi faţã de cel de-al doilea infractor, deşi aceştia se aflã în situaţii diferite.
Avocatul Poporului, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerã cã dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, care au urmãtorul conţinut: "Înşelãciunea sãvârşitã prin folosire de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni."
În motivarea excepţiei se susţine, în principal, cã infracţiunea de înşelãciune prevãzutã la art. 215 alin. 2 din Codul penal este o infracţiune unicã complexã, care absoarbe în ea mijlocul fraudulos, astfel încât acesta nu mai poate fi reţinut ca infracţiune de sine stãtãtoare şi pedepsitã în concurs cu înşelãciunea calificatã. De aceea, susţine autorul excepţiei, textul legal criticat conţine o dublã sancţionare pentru aceeaşi infracţiune, ceea ce contravine prevederilor art. 20 din Constituţie, conform cãrora "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile", precum şi dispoziţiilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi celor ale art. 6 pct. 1 fraza întâi din convenţie, texte care au urmãtoarea redactare:
- art. 4. pct. 1: "Nimeni nu poate fi urmãrit sau pedepsit penal de cãtre jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru sãvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotãrâre definitivã conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.";
- art. 6 pct. 1 fraza întâi: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptatã împotriva sa. [...]"
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã pentru urmãtoarele considerente:
Art. 215 alin. 2 din Codul penal prevede, în fraza întâi, o variantã agravantã a infracţiunii de înşelãciune, care se realizeazã atunci când înşelãciunea, în varianta simplã prevãzutã la alin. 1, sau înşelãciunea în convenţii, prevãzutã la alin. 3, se sãvârşeşte prin folosirea de nume sau calitãţi mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase.
Menţiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit cãreia, dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni, nu contravine dispoziţiilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dispoziţii care interzic urmãrirea sau pedepsirea persoanei care a mai fost condamnatã sau achitatã anterior, printr-o hotãrâre definitivã, pentru aceleaşi fapte. Faptul cã se reţine în toate cazurile, inclusiv atunci când folosirea mijlocului fraudulos constituie prin el însuşi infracţiune, înşelãciunea calificatã, în condiţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, nu înseamnã dubla sancţionare a infracţiunii.
Mijloacele frauduloase folosite de fãptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite. Simpla existenţã a acestora, indiferent de numãrul sau gravitatea lor, conferã infracţiunii de înşelãciune caracterul calificat, fiind necesarã, potrivit voinţei legiuitorului, o sancţionare mai asprã a acestei categorii de infractori. Faptul cã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune nu poate schimba caracterul agravant al incriminãrii. A pune pe acelaşi plan pe cel care foloseşte mijloace frauduloase ce nu sunt infracţiuni cu acela care foloseşte astfel de mijloace, dar care constituie prin ele însele infracţiuni, înseamnã a acorda impunitate acestuia din urmã pentru infracţiunile respective, ceea ce este inadmisibil.
Existenţa pluralitãţii de infracţiuni în aceastã situaţie nu semnificã o pluralitate de sancţiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni.
Legiuitorul Codului penal român nu a acceptat aşa-numita teorie a unitãţii între infracţiunea-mijloc şi infracţiunea-scop în reglementarea infracţiunii de înşelãciune, însuşindu-şi principiul, în sensul cã, dacã mijlocul fraudulos folosit pentru inducerea sau menţinerea în eroare a pãgubitului constituie prin el însuşi infracţiune, aceastã infracţiune trebuie sã fie reţinutã în concurs cu înşelãciunea calificatã, fiind considerate o pluralitate de infracţiuni şi pedepsite ca atare. Aceasta este o opţiune a legiuitorului şi, astfel cum s-a arãtat, nu este contrarã Constituţiei sau Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În consecinţã, fiind vorba despre douã infracţiuni, este firesc sã se aplice infractorului douã pedepse, dupã regulile prevãzute pentru concursul de infracţiuni, fãrã ca prin aceasta sã fie încãlcate în vreun fel dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
De altfel, dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţionalã, prin <>Decizia nr. 106 din 8 iunie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 14 iulie 2000, şi, mai recent, prin <>Decizia nr. 50 din 14 februarie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002, a respins excepţia. Neexistând elemente noi de naturã a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicatã de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 186/2004 al Tribunalului Vaslui.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
________________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
