Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 460 din 20 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005  privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente si ale art. 1073, art. 1075 si art. 1077 din Codul civil  Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 460 din 20 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente si ale art. 1073, art. 1075 si art. 1077 din Codul civil

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 19 mai 2010

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente şi ale art. 1073, art. 1075 şi art. 1077 din Codul civil, excepţie ridicatã de Rozalia Szabo în Dosarul nr. 3.270/320/2006 (nr. în format vechi 9/2009) al Tribunalului Mureş - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Se prezintã Arvay Tunde Ana, interpret de limbã maghiarã, solicitatã în cauzã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã nu existã motive pentru ca instanţa de contencios constituţional sã reconsidere jurisprudenţa în materie a Curţii.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 mai 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 3.270/320/2006 (nr. în format vechi 9/2009), Tribunalul Mureş - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente şi ale art. 1073, art. 1075 şi art. 1077 din Codul civil.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Szabo Rozalia într-o cauzã civilã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât permit instanţei de judecatã ca, pe baza unei promisiuni sinalagmatice încheiate sub forma înscrisului sub semnãturã privatã, sã dispunã obligarea la încheierea unui contract de vânzare-cumpãrare în formã autenticã, în caz contrar, hotãrârea instanţei ţinând loc de consimţãmânt. Procedând astfel, considerã cã instanţa nu face altceva decât "sã construiascã ea contractul", fãrã a exista acordul de voinţã în forma imperativ cerutã de lege, pornind de la un presupus acord consensual, insuficient pentru a da naştere vânzãrii.
Tribunalul Mureş - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã prevederile criticate stabilesc posibilitatea instanţei de judecatã de a pronunţa o hotãrâre care sã ţinã loc de contract, posibilitate care existã doar în cazul în care anterior obligaţia de a încheia contractul a fost asumatã de pãrţi printr-un antecontract. Considerã cã textele de lege criticate nu aduc vreo ingerinţã nelegitimã dreptului de proprietate, ci se referã doar la executarea unei obligaţii contractuale, indiferent de titularul dreptului de proprietate care îşi asumã obligaţia de a încheia în formã autenticã un contract cu privire la vânzarea unui teren.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, având urmãtorul conţinut: "(12) În situaţia în care dupã încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fãrã construcţii, una dintre pãrţi refuzã ulterior sã încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentã care poate pronunţa o hotãrâre care sã ţinã loc de contract."
Totodatã, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art. 1073, art. 1075 şi art. 1077 din Codul civil, potrivit cãrora:
- Art. 1073: "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactã a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdãunare.";
- Art. 1075: "Orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbã în dezdãunãri, în caz de neexecutare din partea debitorului.";
- Art. 1077: "Nefiind îndeplinitã obligaţia de a face, creditorul poate asemenea sã fie autorizat a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietãţii private şi ale art. 124 alin. (2) potrivit cãrora justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.
Totodatã, autorul invocã şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, referitoare la egalitatea în faţa legii şi dreptul la o protecţie egalã împotriva oricãrei discriminãri.
Analizând excepţia, Curtea constatã urmãtoarele:
I. În ceea ce priveşte prevederile art. 5 alin. (2) din titlul X "Circulaţia juridicã a terenurilor" al <>Legii nr. 247/2005 , acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate raportate la dispoziţiile constituţionale privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate.
Astfel, prin <>Decizia nr. 714 din 17 iunie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 31 iulie 2008, Curtea a reţinut cã prin încheierea unui antecontract sub forma unei promisiuni sinalagmatice de vânzare şi de cumpãrare a unui imobil, se naşte în sarcina pãrţilor antecontractului obligaţia de a face, respectiv de a încheia un contract de vânzarecumpãrare în viitor. În caz de neexecutare a obligaţiilor asumate, opereazã rãspunderea contractualã, executarea în naturã a obligaţiei "de a face" putându-se realiza prin acţiune personalã având ca obiect pronunţarea unei hotãrâri ce ţine loc de contract de vânzare-cumpãrare. Curtea a constatat cã prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (2), deoarece, în cazul în care instanţa de judecatã nu pronunţã o hotãrâre care sã ţinã loc de contract de vânzarecumpãrare, partea în culpã este obligatã la plata de daune interese sau instanţa de judecatã poate constrânge pãrţile sã încheie contractul prin stabilirea de daune cominatorii pânã la executarea obligaţiei în naturã.
Totodatã, Curtea reţine cã textul de lege criticat nu conţine vreo prevedere care sã îngrãdeascã accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, pãrţile în proces beneficiind de toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplinã a acestor drepturi, supunându-se cenzurii instanţei mãsura dispusã în cadrul unei proceduri contradictorii.
Celelalte dispoziţii constituţionale şi cele din actele internaţionale la care România este parte nu sunt incidente în cauzã.
II. Referitor la prevederile <>art. 1073 din Codul civil, prin Decizia nr. 1.309 din 2 decembrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 29 decembrie 2008, Curtea a reţinut cã acesta face parte din Capitolul VII al Codului civil - "Despre efectele obligaţiilor" - şi stabileşte regula de principiu potrivit cãreia creditorul are dreptul de a urmãri şi de a obţine de la debitor îndeplinirea exactã a prestaţiei la care s-a obligat sau de a cere daune interese în caz de neexecutare. Or, tocmai finalitatea acestui text din Codul civil constã în realizarea drepturilor legale ale creditorului prin determinarea debitorului de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui contract încheiat între pãrţi. Aşa fiind, Curtea nu a reţinut existenţa vreunei contradicţii între aceste prevederi de lege şi dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil sau cele referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietãţii.
III. Cât priveşte <>art. 1077 din Codul civil, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 134 din 5 februarie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2009, faptul cã prevederile criticate constau în determinarea debitorului de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui contract încheiat între pãrţi, sub sancţiunea suportãrii cheltuielilor pe care le implicã executarea. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmãreşte contracararea manoperelor abuzive, care ar duce la întârzierea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurãrii celeritãţii, ca exigenţã a executãrii obligaţiilor civile. Astfel, prin executarea silitã a unei obligaţii de a face, se asigurã realizarea drepturilor legale ale creditorului, aceasta dând expresie principiului garantãrii dreptului de proprietate privatã.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
IV. Potrivit prevederilor art. 1075 din Codul civil, "Orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbã în dezdãunãri, în caz de neexecutare din partea debitorului", partea în culpã fiind obligatã la plata de daune interese, text ce este în acord cu dispoziţiile constituţionale invocate de autor.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente şi ale art. 1073, art. 1075 şi art. 1077 din Codul civil, excepţie ridicatã de Rozalia Szabo în Dosarul nr. 3.270/320/2006 (nr. în format vechi 9/2009) al Tribunalului Mureş - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 aprilie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Cristina Toma

------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016