Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 460 din 16 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(6) şi art. 70 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 17 august 2015
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 şi art. 70 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Attila Janos Szucs în Dosarul nr. 11.832/296/2014 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.411D/2014.
2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013 şi de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(6) şi ale art. 70 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 254/2013. Se arată că, prin Decizia nr. 222 din 2 aprilie 2015, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 9 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 11.832/296/2014, Judecătoria Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 şi art. 70 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Attila Janos Szucs într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare formulate de autorul excepţiei împotriva deciziei administraţiei penitenciarului de respingere a cererii de aprobare a vizitei intime.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, prin folosirea sintagmei "pot beneficia", dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 254/2013 lasă la aprecierea administraţiei penitenciarului acordarea dreptului la vizită intimă, aspect ce creează discriminare între potenţialii titulari ai acestui drept, cu încălcarea art. 16 din Legea fundamentală. Se susţine că interzicerea dreptului la vizită intimă afectează atât viaţa intimă, familială şi privată a persoanei condamnate, cât şi sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a acesteia, contravenind dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (2), art. 26 şi art. 34 din Constituţie, precum şi prevederilor art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată, pentru acest motiv, că acordarea dreptului invocat de către administraţia penitenciarului ar trebui să fie obligatorie, şi nu facultativă, şi nu ar trebui să fie condiţionată de îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în cuprinsul articolului criticat.
6. Referitor la dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 254/2013, se arată că acestea nu prevăd o adaptare a numărului şi cantităţii pachetelor cu alimente ce pot fi primite de către deţinut, în funcţie de necesităţile fizice ale acestuia, respectiv de greutatea corporală şi de consumul zilnic. Se subliniază faptul că textul criticat nu prevede asigurarea unor condiţii minime pentru depozitarea şi conservarea alimentelor, ceea ce duce la deteriorarea acestora. Se susţine încălcarea, pentru aceste motive, a prevederilor constituţionale enumerate.
7. Judecătoria Satu Mare - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că autorul excepţiei se plânge de modul de aplicare a textelor criticate şi că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză.
8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 69 şi art. 70 din Legea nr. 254/2013. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorul critică, în realitate, prevederile art. 69 şi ale art. 70 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Curtea constată, de asemenea, că, prin Decizia nr. 222 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 2 iunie 2015, instanţa de contencios constituţional a constatat că prevederile art. 69 alin. (1) lit. b) şi ale art. 110 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013 sunt neconstituţionale. În consecinţă, aplicarea dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013 este suspendată de drept, acestea neputând face obiectul controlului de constituţionalitate. Referitor la acest aspect, Curtea reţine că, deşi în mod formal, prevederile art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013 încă fac parte din fondul activ al legislaţiei, ele nu mai sunt aplicabile. Prin urmare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(6) şi art. 70 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins:
- Art. 69: "(1) Pot beneficia de vizită intimă persoanele condamnate care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate; [...]
c) există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi;
d) nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea de ieşire din penitenciar;
e) nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancţiunea a fost ridicată;
f) participă activ la programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială ori la muncă.
(2) Persoana condamnată căsătorită poate beneficia de vizită intimă numai cu soţul sau soţia.
(3) Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relaţie similară relaţiilor stabilite între soţi anterior datei primirii în penitenciar.
(4) Dovada existenţei relaţiei de parteneriat se face prin declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar.
(5) Directorul penitenciarului poate aproba vizite intime între persoane condamnate, în condiţiile prezentului articol.
(6) Numărul, periodicitatea şi procedura desfăşurării vizitelor intime se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.";
- Art. 70 alin. (1) şi (2): "(1) Persoanele condamnate au dreptul de a primi bunuri şi de a efectua cumpărături.
(2) Numărul şi greutatea pachetelor, categoriile de bunuri care pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de către persoanele condamnate, precum şi procedura de primire, păstrare şi folosire se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi."
12. Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 22 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 26 cu privire la viaţa intimă familială şi privată, art. 34 referitor la dreptul la ocrotirea sănătăţii şi art. 35 privind dreptul la un mediu sănătos, precum şi prevederile art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la viaţă şi la interzicerea torturii.
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 222 din 2 aprilie 2015, a statuat că legiuitorul, potrivit atribuţiilor sale constituţionale, prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi în marja de apreciere conferită de către acestea, are dreptul de a restricţiona vizitele intime pentru persoanele aflate în locuri de detenţie, dar reglementarea diferită a acestui drept pentru persoane care se află în situaţii juridice similare este discriminatorie, dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea analizată.
14. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 9 iulie 2013, pronunţată în Cauza Varnas împotriva Lituaniei, că, deşi privarea de libertate a unei persoane presupune limitări ale vieţii sale private şi de familie, este esenţial dreptul persoanei în cauză de a menţine legătura cu membrii apropiaţi ai familiei sale (paragraful 108). De asemenea, instanţa europeană a remarcat că mai mult de jumătate din statele membre ale Consiliului Europei au prevăzut în legislaţia internă dreptul deţinuţilor la vizite conjugale, cu limitări şi restricţii specifice, dar că prevederile Convenţiei nu trebuie interpretate în sensul că ele obligă statele semnatare să reglementeze acest fel de vizite. S-a arătat că acesta este un aspect cu privire la care statele părţi au o largă marjă de apreciere, având libertatea de a stabili singure măsurile ce trebuie luate pentru implementarea dispoziţiilor Convenţiei, în raport cu nevoile şi resursele comunităţii sau ale individului (paragraful 109).
15. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 222 din 2 aprilie 2015, anterior analizate, Curtea reţine că dreptul la vizită intimă nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limitări sau condiţionări, potrivit finalităţii avute în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării acestora.
16. Astfel, condiţionarea acordării dreptului la vizită intimă de îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(6) din Legea nr. 254/2013 este justificată de necesitatea realizării scopului educativ al pedepselor, nefiind de natură a încălca dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, prevăzut la art. 26 din Constituţie, şi nici dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii, prevăzute la art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 34 din Legea fundamentală şi art. 2 şi 3 din Convenţie. În acest sens, Curtea reţine că aceasta are un scop legitim, fiind o măsură adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între interesul individual şi cel colectiv. Prin urmare, condiţionarea criticată este proporţională cu scopul legitim urmărit, acela al asigurării efectului educativ al aplicării pedepselor penale.
17. Curtea reţine, de asemenea, că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, întrucât acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor condamnate, care se află în executarea unei pedepse penale privative de libertate.
18. Având în vedere obiectul de reglementare al art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(6) din Legea nr. 254/2013, respectiv condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru acordarea dreptului la vizită intimă persoanelor condamnate aflate în locuri de detenţie, Curtea constată că prevederile art. 15 referitoare la universalitate şi cele ale art. 35 privind dreptul la un mediu sănătos nu au incidenţă în cauză.
19. Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 254/2013, autorul arată că acestea nu prevăd o adaptare a numărului şi cantităţii pachetelor cu alimente, ce pot fi primite de către deţinut, în funcţie de necesităţile fizice ale acestuia, respectiv de greutatea corporală şi de consumul zilnic. Se subliniază faptul că textul criticat nu prevede asigurarea unor condiţii minime pentru depozitarea şi conservarea alimentelor, ceea ce duce la deteriorarea acestora. Se susţine încălcarea, pentru aceste motive, a prevederilor constituţionale enumerate.
20. Argumentele aduse în susţinerea excepţiei nu reprezintă însă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci vizează mai degrabă modificarea şi completarea textului criticat, precum şi modalitatea de interpretare şi aplicare a acestuia la nivelul penitenciarelor. Or, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Prin urmare, sub aspectul criticii referitoare la dispoziţiile art. 70 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 254/2013 excepţia apare ca inadmisibilă.
21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Attila Janos Szucs în Dosarul nr. 11.832/296/2014 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. a), c)-f) şi alin. (2)-(6) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
2. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Attila Janos Szucs în Dosarul nr. 11.832/296/2014 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală.
Decizia se comunică Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2015.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
