Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Muraru - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Federaţia Sindicatelor din Învãţãmîntul Preuniversitar din România impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 9 din 1 februarie 1996 .
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 16 aprilie 1996, în prezenta procurorului şi a recurentei, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, cînd Curtea, avînd nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 24 aprilie 1996.
CURTEA,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 9 din 1 februarie 1996, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate privind rectificarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1994 privind îmbunãtãţirea coeficienţilor de ierarhizare a salariilor de baza pentru personalul din sectorul bugetar, invocatã de Federaţia Sindicatelor din Învãţãmîntul Preuniversitar din România în Dosarul nr. 1.185/1994 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ. În motivarea deciziei s-a reţinut ca ordonanţele guvernamentale sînt acte de executare a legilor, în virtutea abilitarii acordate de Parlament potrivit art. 114 din Constituţie, dar ca, dupã aprobarea lor în conformitate cu procedura de adoptare a legilor, conţinutul lor normativ devine lege, reglementarea iniţialã, instituitã prin ordonanta, reprezentind exclusiv actul legiuitorului, ordonanta incetindu-şi practic efectele o data cu încorporarea ei în legea de aprobare, chiar dacã, sub aspectul tehnicii legislative utilizate, se face trimitere în lege la ordonanta aprobatã. Ca urmare, de vreme ce excepţia a fost ridicatã dupã ce <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1994 a fost aprobatã prin Legea nr. 134/1994, iar aceasta a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, orice critica de neconstituţionalitate raportatã la fosta ordonanta este inadmisibila, pentru ca aceasta nu mai exista.
Impotriva acestei decizii, Federaţia Sindicatelor din Învãţãmîntul Preuniversitar din România a declarat recurs pentru urmãtoarele motive:
1. s-a încãlcat principiul contradictorialitãţii, deoarece recurenta nu a fost citata la judecarea cauzei;
2. a fost pusã într-o vãditã situaţie de inferioritate, deoarece pîrîtul cu care se judeca (Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale) şi-a exprimat totuşi punctul sau de vedere prin adresa trimisa Curţii;
3. decizia este nelegalã şi nefondata, pentru ca nu se cunoaşte dacã cei care au semnat ordonanta au fãcut acelaşi lucru şi cu rectificarea, fiind evident ca, în realitate, nu de rectificare a fost vorba, ci de modificarea chiar a sensului ordonanţei şi ca acceptarea opiniei instanţei ar conduce la concluzia ca ordonanţele îşi produc efectele numai dupã aprobarea lor prin lege, ceea ce este inadmisibil, aceasta fãrã a mai vorbi ca rectificarea retroactiveaza, incalcindu-se astfel principiul constituţional al neretroactivitatii legii.
Recurenta a precizat ca obiectul acţiunii sale l-a constituit tocmai respectarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1994 , asa cum a fost ea publicatã iniţial în forma avutã pînã la aprobarea ei prin lege.
CURTEA,
avînd în vedere decizia atacatã, motivele de recurs invocate, raportul judecãtorului-raportor, rectificarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1994 , raportatã la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:
Primul motiv de recurs, referitor la soluţionarea exceptiei fãrã citarea pãrţilor, nu este întemeiat.
La judecata în fond, excepţia a fost soluţionatã potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care sînt derogatorii de la Codul de procedura civilã. Textul menţionat prevede ca "În cazul în care judecãtorul desemnat ca raportor considera ca excepţia este vadit nefondata sau incalca prevederile art. 23 alin. (3), va înştiinţa pe preşedinte pentru convocarea completului de judecata, care poate hotãrî, cu unanimitate de voturi, sa respingã excepţia, fãrã citarea pãrţilor".
Rezulta ca soluţia respingerii exceptiei fãrã citarea pãrţilor este perfect legalã. Ea este însã condiţionatã de unanimitatea opiniei membrilor completului de judecata în aprecierea caracterului vadit nefondat al exceptiei. Or, din dosarul cauzei nu rezulta ca un membru al completului n-ar fi fost de acord cu faptul ca excepţia este vadit nefondata, prin soluţia pronunţatã, completul considerind-o chiar lipsitã de obiect.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, relativ la poziţia de superioritate conferita celeilalte pãrţi, el este, de asemenea, lipsit de temei. Astfel, din actele dosarului reiese ca în cauza nu s-a creat în nici un fel o poziţie privilegiatã piritului. Dupã cum rezulta din adresa trimisa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale la 14 decembrie 1995, instanta de contencios constituţional a fãcut aplicatia art. 5 din Legea nr. 47/1992 potrivit cãruia autoritãţile publice sînt obligate sa comunice Curţii orice acte şi documente necesare acesteia în vederea realizãrii atribuţiilor sale. Concret, prin aceasta adresa nu s-a cerut piritului un punct de vedere sau formularea vreunei apãrãri, ci numai explicarea cauzelor pentru care modificãrile apãrute în Monitorul Oficial al României au fost considerate doar simple operaţiuni materiale de rectificare. De aceea, în rãspuns, autoritatea publica solicitatã s-a limitat doar la precizarea faptului ca rectificarea s-a impus datoritã anumitor erori constatate dupã publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial al României (scrisoarea nr. 6.529 din 11 ianuarie 1996). Asadar, nu s-a acordat piritului în nici un fel o poziţie privilegiatã în raport cu poziţia procesuala a reclamantei, relaţia primitã la solicitarea judecãtorului-raportor situindu-se înãuntrul cadrului legal al administrãrii de probe de cãtre Curte, în vederea soluţionãrii cauzei, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.
În sfîrşit, nici cel de-al treilea motiv de recurs, relativ la faptul ca rectificãrile fãcute erau, în realitate, modificãri de conţinut, operind chiar retroactiv, nu este întemeiat.
Acest motiv de recurs reitereaza, în fapt, susţinerile reclamantei, dezvoltate iniţial cu prilejul ridicãrii exceptiei de neconstituţionalitate, fãrã sa se ia în seama considerentele pe care se sprijinã decizia recuratã, inclusiv prin combaterea acestora.
Din aceste considerente se desprinde concluzia, fundamentatã constituţional, potrivit cãreia ordonanta şi legea prin care ea este aprobatã de Parlament, potrivit art. 114 din Constituţie, constituie acte juridice normative cu caracter distinct, aflate într-o succesiune fireasca dictata de conservarea caracterului de unic organ legiuitor al Parlamentului, asa cum prevãd dispoziţiile art. 58 din legea fundamentalã, în condiţiile delegarii legislative.
Astfel, în conformitate cu art. 107 alin. (3) din Constituţie, ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevãzute de aceasta, iar, conform art. 114 alin. (3), aceste ordonanţe se aproba de Parlament potrivit procedurii legislative, dacã prin legea de abilitare se specifica aceasta.
Prin urmare, ordonanta o data adoptatã de Guvern, în virtutea legii de abilitare, îşi produce efectele juridice cît timp Guvernul însuşi nu procedeazã la modificarea ei înãuntrul termenului stabilit prin aceasta sau nu are loc, dupã încheierea procedurii legislative de aprobare de cãtre Parlament, promulgarea legii respective, urmatã de intrarea sa în vigoare potrivit prevederilor art. 78 din Constituţie.
Evident ca, îndatã ce aceasta din urma faza este consumatã, ordonanta este consideratã ca incorporata în lege, care apare astfel ca un act juridic distinct de fosta ordonanta, ale carei dispoziţii, menţinute prin legea de aprobare, opereazã de aceasta data ca prevederi legale, ca urmare a intrãrii în vigoare a legii de aprobare.
Consecinta practica a efectelor decalate în timp ale celor doua categorii de acte juridice o constituie faptul ca, dupã aprobarea ordonanţei prin lege, nu mai este posibila criticarea celei dintii - care nu mai este în fiinta ca act juridic diferit de lege - şi ca deci orice critica la adresa ordonanţei era posibila numai cît timp aceasta era în vigoare (adicã înainte de apariţia legii de aprobare).
Din actele dosarului rezulta ca recurenta a intentat acţiunea sa în contencios administrativ la 16 noiembrie 1994, cînd <>Ordonanta Guvernului nr. 39/1994 era în vigoare în urma publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, la 29 august 1994, iar rectificãrile acesteia se publicasera în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 12 septembrie 1994, deci ea avea cunostinta de conţinutul lor şi le putea contesta. Cu toate acestea, prin acţiunea sa ea a solicitat instanţei judecãtoreşti doar aplicarea art. 3 alin. (1) din ordonanta în forma sa iniţialã şi nicidecum punerea în discuţie a constituţionalitãţii sau a valabilitãţii rectificarilor efectuate cu doua luni în urma, în finalul acţiunii reclamanta remarcind chiar "evidenta erorii materiale din anexele Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale care nu poate fi remediata decît pe calea acestei acţiuni".
Este adevãrat, la primul termen fixat (10 ianuarie 1995), ea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a rectificarilor, raportindu-se însã la prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1994 care nu mai era în vigoare, deoarece Legea nr. 134/1994, prin care ea fusese aprobatã şi în care erau incluse rectificãrile respective, aparuse în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 decembrie 1994.
Acesta este motivul pentru care prin decizia recuratã s-a reţinut ca excepţia este lipsitã de obiect, deoarece reclamanta din acţiune solicita declararea ca neconstituţionale a unor dispoziţii (rectificãrile în discuţie) care nu mai erau în vigoare.
În consecinta, pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c), al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, al art. 3 şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Federaţia Sindicatelor din Învãţãmîntul Preuniversitar din România impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 9 din 1 februarie 1996 .
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 24 aprilie 1996.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
