Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 459 din 1 iunie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 coroborat cu art. 3 lit. m) si art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele masuri pentru diminuarea consecintelor incetarii rascumpararii de unitati de fond de catre Fondul National de Investitii, ale art. 720^1 din Codul de procedura civila si ale art. 1662 si art. 1663 din Codul civil
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Ion Tiucã - procuror Claudia Margareta Niţã - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 coroborat cu art. 3 lit. m) şi <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecinţelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãţi de fond de cãtre Fondul Naţional de Investiţii, ale art. 720^1 din Codul de procedurã civilã şi ale art. 1662 şi art. 1663 din Codul civil, excepţie ridicatã de Marcela Frãţilã, Ioan Florin Frãţilã şi Cabinetul Individual de Avocaţi "Florin Frãţilã" în Dosarul nr. 37.448/3/2005 (5.466/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã. La apelul nominal rãspund autorii excepţiei, Ioan Florin Frãţilã, atât în nume personal, cât şi în calitate de reprezentant al Cabinetului Individual de Avocaţi "Florin Frãţilã", precum şi Marcela Frãţilã. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Magistratul-asistent referã faptul cã partea Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. a depus la dosar note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei. Cauza fiind în stare de judecatã, partea Ioan Florin Frãţilã solicitã admiterea excepţiei, susţinând, în esenţã, urmãtoarele: Dispoziţiile art. 2 coroborat cu art. 3 lit. m) şi <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 sunt discriminatorii în sensul cã cererile şi acţiunile formulate de anumite autoritãţi ale statului, enumerate la art. 17 din lege, sunt scutite de taxa judiciarã de timbru când au ca obiect venituri publice, în timp ce orice acţiune judecãtoreascã îndreptatã împotriva acestor instituţii nu este taxatã la o sumã fixã, ci la un nivel proporţional cu valoarea pretenţiilor şi fãrã a fi limitatã superior, cum se întâmplã în cazul atacãrii actelor administrative, potrivit art. 3 lit. m) din aceeaşi lege. Autorul subliniazã faptul cã prin invocarea excepţiei nu urmãreşte scutirea de la plata taxei de timbru, a cãrei raţiune nu o contestã, ci evocã doar modul inechitabil de stabilire a acestei taxe în cazul acţiunii formulate împotriva Casei de Economii şi Consemnaţiuni - S.A., instituţie publicã ce ar fi însã scutitã de la plata taxei judiciare de timbru în cazul în care ar formula o acţiune judecãtoreascã împotriva autorului excepţiei. Dispoziţiile <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 au ca efect atingerea dreptului de proprietate al creditorilor, întrucât, fãrã acordul acestora, dispun înlocuirea Casei de Economii şi Consemnaţiuni cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, aceastã instituţie subrogându-se în toate drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Naţional de Investiţii şi/sau cu Societatea Comercialã SOV INVEST - S.A., fãrã a prezenta însã aceleaşi garanţii ca şi debitorul iniţial. Art. 720^1 din Codul de procedurã civilã împiedicã accesul direct la instanţã, deoarece obligã reclamantul la parcurgerea procedurii prealabile de conciliere, chiar dacã opoziţia pãrţii pârâte în ceea ce priveşte recunoaşterea pretenţiilor ce i se imputã este de notorietate. Având cuvântul, autoarea excepţiei Marcela Frãţilã solicitã admiterea acesteia, pentru aceleaşi motive prezentate de celãlalt autor. Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate nu contravin normelor invocate din Legea fundamentalã. Astfel, aratã cã dispoziţiile <>art. 2 şi 3 din Legea nr. 146/1997 se aplicã în mod unitar tuturor celor aflaţi în ipoteza normei, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. Pe de altã parte, critica de neconstituţionalitate se raporteazã la alte texte din lege prin care legiuitorul a instituit scutiri de la taxa judiciarã de timbru, şi nu la norme ale Constituţiei, astfel cã nu poate fi primitã. Dispoziţiile <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 prevãd subrogarea totalã a Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Statului în drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti, indiferent dacã este vorba de faza de judecatã sau de executare silitã, astfel cã drepturile creditorilor nu sunt în nici un mod afectate. Cât priveşte art. 720^1 din Codul de procedurã civilã, se aratã cã, dupã parcurgerea procedurii de conciliere directã şi obligatorie, pãrţile se pot adresa instanţei de judecatã, valorificându-şi pe aceastã cale toate drepturile procesuale şi subiective. De asemenea, nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1662 şi 1663 din Codul civil nu poate fi reţinutã, deoarece beneficiul de discuţie şi cel de diviziune decurg din caracterul accesoriu şi subsidiar al contractului de fidejusiune şi nu sunt de naturã a contraveni dreptului de acces liber la instanţã, dreptului la apãrare sau dreptului de proprietate.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 6 ianuarie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 37.448/3/2005 (5.466/2005), Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 2 şi <>art. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecinţelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãţi de fond de cãtre Fondul Naţional de Investiţii, ale art. 720^1 din Codul de procedurã civilã, precum şi ale art. 1662 şi art. 1663 din Codul civil". Excepţia a fost ridicatã de Marcela Frãţilã, Ioan Florin Frãţilã şi Cabinetul Individual de Avocaţi "Florin Frãţilã" -într-o cauzã comercialã având ca obiect pretenţii. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin urmãtoarele: Dispoziţiile <>art. 2 din Legea nr. 146/1997 , coroborate cu cele ale art. 3 lit. m) şi art. 17 din aceasta, contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, 52 şi ale art. 56 alin. (2), întrucât stabilesc taxe de timbru proporţionale cu valoarea pretenţiilor, fãrã ca acestea sã fie însã limitate superior. Autorii considerã cã, aşa cum art. 3 lit. m) prevede o limitã maximã a taxei de timbru, stabilitã la o valoare modicã de aproximativ 12% din venitul mediu brut pe economia naţionalã (342.000 lei), sau cum art. 17 scuteşte instituţiile statului de la plata taxei de timbru când cererile au ca obiect venituri publice, tot la fel ar trebui sã se calculeze şi valoarea taxei judiciare de timbru corespunzãtoare acţiunilor şi cererilor prevãzute la <>art. 2 din Legea nr. 146/1997 , cu atât mai mult cu cât, potrivit Constituţiei, jurisdicţiile administrative sunt gratuite. <>Art. 14 din Legea nr. 333/2001 , care prevede înlocuirea debitorului iniţial - Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. - cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, fãrã acordul creditorului, deci contrar normelor Codului civil, încalcã, în opinia autorilor excepţiei, art. 16, 21, 44, 53, 135 şi 136 din Constituţie. Noua societate debitoare are un grad de solvabilitate inferior celei iniţiale, astfel cã este afectat dreptul de proprietate al creditorilor, în special în condiţiile în care, potrivit prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, recuperarea sumelor de bani reprezentând titluri de creanţã este, practic, imposibilã, atât timp cât aceste sume nu sunt, de regulã, prevãzute în bugetul de stat. Mai mult, Guvernul poate decide oricând desfiinţarea Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Statului, aflatã sub conducerea sa, în considerarea faptului cã procesul de privatizare s-a încheiat, ceea ce pune în pericol însãşi existenţa proprietãţii private a creditorilor. Capitalul este unul dintre cei mai importanţi factori de producţie, iar prin modificarea legislativã operatã de art. 14, statul nu şi-a respectat obligaţia consacratã de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Pe de altã parte, liberul acces la justiţie este îngrãdit prin aceea cã "existã o reţinere a unora dintre instanţele de judecatã de a da câştig de cauzã persoanelor fizice în confruntarea cu statul, motivatã de presiunile care se fac de formaţiunile politice la putere". Cât priveşte dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedurã civilã, se susţine cã încalcã prevederile art. 16, 21, 24, 44, 53, 135 şi 136 din Constituţie. Obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile de conciliere reprezintã un obstacol împotriva accesului liber la justiţie şi exercitãrii dreptului la apãrare şi restrânge proprietatea privatã, toate acestea în afara condiţiilor prevãzute de art. 53 din Constituţie. Pe de altã parte, dispoziţiile de lege criticate opereazã o discriminare bazatã pe avere şi pe calitatea persoanei, comerciant sau nu, şi împiedicã, totodatã, exercitarea comerţului datoritã procedurii "birocratice" care impune un timp îndelungat de conciliere între pãrţile litigante, chiar dacã refuzul pârâtului de a da curs pretenţiilor reclamantului (cum este cazul de faţã) este un fapt notoriu, arhicunoscut. Referitor la neconstituţionalitatea art. 1662 şi 1663 din Codul civil, se aratã cã acestea încalcã art. 21, 24 şi 44 din Constituţie, deoarece beneficiul de diviziune şi discuţiune reprezintã, în opinia autorilor excepţiei, o "eschivã" a fidejusorului de a nu-şi îndeplini obligaţiile. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, <>art. 2 şi 3 din Legea nr. 146/1997 nu contravin art. 21 din Constituţie, deoarece accesul liber la justiţie nu presupune şi gratuitatea acestui serviciu public, iar valoarea taxei de timbru este inclusã în contravaloarea cheltuielilor de judecatã ce revin pãrţii cãzute în pretenţii. Pe de altã parte, pãrţile, persoane fizice sau juridice, care se adreseazã justiţiei pentru realizarea unor interese proprii, individuale în cadrul unor litigii împotriva autoritãţilor publice, nu sunt în aceeaşi situaţie ca şi acestea din urmã. Dispoziţiile <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 nu contravin prevederilor constituţionale pretins încãlcate, actul normativ criticat reglementând preluarea de cãtre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a drepturilor şi obligaţiilor Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., în acest scop fiind instituite norme pentru protejarea, în situaţii de crizã, a drepturilor creditorilor. Art. 720^1 din Codul de procedurã civilã respectã exigenţele dreptului la apãrare, ale dreptului de proprietate şi ale liberului acces la justiţie, nu opereazã nici o discriminare şi dã expresie, totodatã, principiului celeritãţii, specific dreptului comercial. Cât priveşte art. 1662 şi 1663 din Codul civil, instanţa de judecatã aratã cã excepţiile referitoare la beneficiul de discuţie şi de diviziune decurg din caracterul accesoriu, subsidiar al obligaţiei fidejusorului, raportatã la obligaţia principalã, şi nu sunt de naturã a încãlca dreptul la apãrare sau dreptul de proprietate. Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Avându-se în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 şi 3 din Legea nr. 146/1997 , coroborat cu art. 17 din aceasta, se observã cã autorul nu contestã obligaţia plãţii unor taxe de timbru, ci doar modul de stabilire a acestora. Legat de acest aspect, se aratã cã atât modul de interpretare şi de aplicare a legii, cât şi stabilirea modalitãţii de platã a taxelor de timbru, precum şi cuantumul lor nu reprezintã probleme de constituţionalitate, nefiind, aşadar, de competenţa Curţii Constituţionale. Cât priveşte aspectele de fond ale motivãrii excepţiei, se aratã cã, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a stabilit în mod constant cã textele de lege criticate şi în prezenta cauzã nu încalcã art. 21, 52 şi art. 56 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 , raportat la art. 16, 21, 44, 53, 135 şi 136 din Constituţie, se considerã cã este neîntemeiatã. Invocându-se deciziile nr. 335/2001 şi nr. 28/2002 ale Curţii Constituţionale, se susţine cã prevederile legale criticate urmãresc o diminuare a consecinţelor create la Fondul Naţional de Investiţii, în sensul stabilirii unor mãsuri pe care statul le considerã necesare pentru sprijinirea categoriilor defavorizate. Înlocuirea fidejusorului Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este o astfel de mãsurã, întrucât în locul unei societãţi comerciale cu un patrimoniu limitat s-a subrogat o instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, care poate recurge la venituri bugetare pentru executarea eventualelor obligaţii. Dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedurã civilã, criticate ca fiind neconstituţionale faţã de art. 16, 21, 24, 44, 53, 135 şi 136 din Legea fundamentalã, oferã pãrţilor, în mod egal şi fãrã nici o discriminare, posibilitatea soluţionãrii conflictului în mod amiabil, tocmai în considerarea principiului celeritãţii, mai pregnant în materie comercialã. Odatã parcursã aceastã procedurã prealabilã a concilierii, pãrţile au posibilitatea de a se adresa ulterior instanţelor de judecatã, urmând ca, în cursul procesului, acestea sã îşi exercite toate drepturile şi garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil. Totodatã, se apreciazã cã prevederile art. 44, 135 şi 136 din Constituţie, invocate în motivarea excepţiei, nu au incidenţã în cauzã. Cât priveşte dispoziţiile art. 1662 şi 1663 din Codul civil, se aratã cã prin reglementarea celor douã excepţii - beneficiul de diviziune şi de discuţie - s-a urmãrit protejarea dreptului de proprietate al fidejusorului, în condiţiile în care contractul de fidejusiune are un caracter accesoriu faţã de contractul principal dintre creditor şi debitor şi are drept scop tocmai garantarea executãrii obligaţiei acestuia din urmã. Mai mult, se prezumã cã, la încheierea contractului de fidejusiune, pãrţile contractante, în special creditorii, au cunoscut reglementãrile legale aplicabile în materie, astfel cã aceştia nu pot susţine încãlcarea dreptului de acces la justiţie sau a dreptului la apãrare. Avocatul Poporului apreciazã cã textele de lege criticate sunt constituţionale. În esenţã, se susţine cã dispoziţiile <>art. 2 şi 3 din Legea nr. 146/1997 nu contravin art. 16, 21 şi art. 56 alin. (2) din Legea fundamentalã, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 101/2006 . De asemenea, nici prevederile <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 , ale art. 720^1 din Codul de procedurã civilã, precum şi cele ale art. 1662 şi 1663 din Codul civil nu nesocotesc normele constituţionale pretins a fi încãlcate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 coroborat cu art. 3 lit. m) şi <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, ale <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecinţelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãţi de fond de cãtre Fondul Naţional de Investiţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 4 iulie 2001, ale art. 720^1 din Codul de procedurã civilã, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 1662 şi 1663 din Codul civil. Dispoziţiile de lege criticate din <>Legea nr. 146/1997 au urmãtorul conţinut: - Art. 2: "(1) Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecãtoreşti, se taxeazã astfel: [... ] (2) În cazul contestaţiei la executarea silitã, taxa se calculeazã la valoarea bunurilor a cãror urmãrire se contestã sau la valoarea debitului urmãrit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmãrite. Taxa aferentã acestei contestaţii nu poate depãşi suma de 1.830.000 lei (194 lei - pentru anul 2006), indiferent de valoarea contestatã. (3) Valoarea la care se calculeazã taxa de timbru este cea declaratã în acţiune sau în cerere. Dacã aceastã valoare este contestatã sau apreciatã de instanţã ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevãzute la art. 28 alin. (2) din prezenta lege." Dispoziţiile <>art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 , la care autorii excepţiei fac referire, reglementeazã nivelul taxei de timbru pentru acţiunile şi cererile neevaluabile în bani, respectiv pentru cererile introduse de cei vãtãmaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritãţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. Art. 17 prevede scutirea de la plata taxei de timbru a instituţiilor statului aici enumerate, atunci când cererile au ca obiect venituri publice. Dispoziţiile <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecinţelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãţi de fond de cãtre Fondul Naţional de Investiţii au urmãtorul cuprins: "(1) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului preia fãrã platã toate drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Naţional de Investiţii şi/sau cu Societatea Comercialã SOV INVEST - S.A., prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta lege. (2) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se subrogã în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. şi dobândeşte calitatea procesualã pe care aceasta o are, la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti, indiferent dacã este vorba de faza de judecatã sau de executare silitã." Dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedurã civilã prevãd urmãtoarele: "În procesele şi cererile în materie comercialã evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecatã, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directã cu cealaltã parte. În scopul arãtat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversã, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijinã acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandatã cu dovadã de primire, prin telegramã, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigurã transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face şi prin înmânarea înscrisurilor sub semnãturã de primire. Data convocãrii pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2. Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arãtarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecãrei pãrţi. Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocãrii prevãzute la alin. 2, dovada cã de la data primirii acestei convocãri au trecut 30 de zile se anexeazã la cererea de chemare în judecatã." Prevederile art. 1662 şi 1663 din Codul civil dispun urmãtoarele: - Art. 1662: "Fidejusorul nu este ţinut a plãti creditorului, decât când nu se poate îndestula de la debitorul principal asupra averii cãruia trebuie mai întâi sã se facã discuţie, afarã numai când însuşi a renunţat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul. În cazul din urmã, efectul obligaţiei sale se reguleazã dupã principiile statornicite în privinţa datoriilor solidare."; - Art. 1663: "Creditorul nu este îndatorat sã discute averea debitorului principal, dacã garantul nu o cere de la cele dintâi lucrãri îndreptate contra sa." Autorul excepţiei considerã cã textele de lege menţionate încalcã urmãtoarele prevederi constituţionale: art. 16 "Egalitatea în drepturi", art. 21 "Accesul liber la justiţie", art. 24 "Dreptul la apãrare", art. 44 "Dreptul de proprietate privatã", art. 52 "Dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã", art. 53 "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi", art. 56 alin. (2), potrivit cãruia "Sistemul legal de impuneri trebuie sã asigure aşezarea justã a sarcinilor fiscale", art. 135 "Economia" şi art. 136 "Proprietatea". Examinând textele de lege criticate, raportate la prevederile din Legea fundamentalã invocate, Curtea Constituţionalã constatã urmãtoarele: Dispoziţiile <>art. 2 din Legea nr. 146/1997 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Prin <>Decizia nr. 101 din 9 februarie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 9 martie 2006, Curtea, pentru argumentele acolo expuse, a reţinut cã acestea nu încalcã art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi nici art. 56 privind contribuţiile financiare. De asemenea, prin <>Decizia nr. 164 din 22 martie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 30 iunie 2005, Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 , reţinând cã acestea nu contravin art. 21 din Constituţie, invocat şi în cauza de faţã. În plus, autorii prezentei excepţii susţin nerespectarea art. 52 din Legea fundamentalã privind dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, prevederi care însã nu au incidenţã în cauzã. Cât priveşte referirile autorilor excepţiei la prevederile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 , Curtea constatã cã acestea nu au legãturã cu soluţionarea cauzei şi nu sunt, practic, vizate de critica de neconstituţionalitate, decât ca element de comparaţie cu normele juridice cuprinse în art. 2 din lege; or, controlul de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţionalã se efectueazã numai prin raportarea la texte din Legea fundamentalã sau convenţii şi tratate la care România este parte, şi nu faţã de alte texte legale. În acest sens este jurisprudenţa constantã a Curţii, concretizatã, de exemplu, prin <>Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau <>Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000. Aşa fiind, aceste susţineri urmeazã sã fie respinse. Cât priveşte dispoziţiile <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecinţelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãţi de fond de cãtre Fondul Naţional de Investiţii, Curtea constatã cã excepţii cu acelaşi obiect au fost respinse, de exemplu, prin deciziile nr. 335 din 28 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 30 ianuarie 2002, sau nr. 28 din 30 ianuarie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 1 martie 2002. Cu aceste prilejuri Curtea a reţinut, în esenţã, cã textul de lege criticat nu contravine principiului egalitãţii în drepturi, accesului liber la justiţie şi nici dreptului de proprietate, drepturi fundamentale pretins a fi încãlcate şi în prezenta cauzã. Subrogarea prevãzutã la <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 are ca efect preluarea de cãtre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a tuturor drepturilor şi obligaţiilor Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. rezultate din actele juridice prevãzute în anexa la lege, deci inclusiv din Contractul de fidejusiune/cauţiune nr. 2.205 din 16 decembrie 1999, preluarea acestor obligaţii implicând, în mod necesar, executarea lor silitã, în eventualitatea pronunţãrii unei hotãrâri judecãtoreşti definitive împotriva Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Statului. Astfel, nu se poate susţine cã prin schimbarea debitorului Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. a fost creatã o situaţie nefavorabilã pentru investitori, fiind afectat gajul general al acestora asupra patrimoniului fidejusorului, deoarece în locul unei societãţi comerciale, cu un patrimoniu limitat, s-a subrogat o instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, care poate recurge la venituri bugetare pentru executarea eventualelor obligaţii. Referitor la dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã, de asemenea, cã prin <>Decizia nr. 136 din 21 februarie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 9 martie 2006, aceasta a reţinut cã "rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedurã extrajudiciarã care sã ofere pãrţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fãrã implicarea autoritãţii judecãtoreşti competente. Faţã de aceste raţiuni majore, condiţionarea sesizãrii instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnicã nu poate fi calificatã ca o îngrãdire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea prohibitã de prevederile constituţionale de referinţã, atâta vreme cât partea interesatã poate sesiza instanţa judecãtoreascã cu cererea de chemare în judecatã." Având în vedere cele arãtate, Curtea observã cã nu se poate reţine nici contrarietatea textului de lege menţionat faţã de art. 16, 44, 53, 135 sau 136 din Constituţie, invocate în plus în cauza de faţã. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1662 şi 1663 din Codul civil, Curtea Constituţionalã reţine cã autorii excepţiei susţin neconstituţionalitatea acestora faţã de art. 21, 24 şi 44 din Constituţie, arãtând cã, prin invocarea celor douã excepţii caracteristice contractului de fidejusiune, respectiv beneficiul de discuţie şi beneficiul de diviziune, reglementate de textele de lege indicate, este posibil ca fidejusorul sã nu îşi îndeplineascã obligaţiile contractuale faţã de creditor, patrimoniul acestuia din urmã fiind, astfel, afectat. Contractul de fidejusiune are un caracter accesoriu faţã de obligaţia principalã a debitorului şi are drept scop major îndestularea creditorului pentru situaţia în care debitorul nu îşi va executa obligaţia faţã de acesta. Ca atare, sub acest aspect, nu se poate susţine atingerea dreptului de proprietate al creditorilor prin riscul neexecutãrii obligaţiei debitorului. Totodatã însã, obligaţia fidejusorului fiind una accesorie şi subsidiarã, acesta poate invoca beneficiul de discuţiune şi beneficiul de diviziune. Cele douã excepţii, care au menirea de a proteja bunurile fidejusorului, în sensul cã nu pot fi urmãrite decât dupã ce creditorul s-a îndreptat mai întâi împotriva bunurilor debitorului, pot fi invocate în anumite condiţii, prevãzute de textele de lege indicate - art. 1662 şi 1663 din Codul civil -, precum şi cu respectarea clauzelor contractuale dintre fidejusor şi creditor. Având în vedere acest mecanism juridic de garantare a dreptului de creanţã al creditorilor, dar şi de protejare subsecventã a bunurilor fidejusorului, nu se poate reţine cã cele douã posibilitãţi legale ale fidejusorului, exercitate potrivit legii, afecteazã în vreun fel accesul liber la justiţie, dreptul la apãrare sau dreptul de proprietate al creditorului. De altfel, Curtea Constituţionalã, prin <>Decizia nr. 42 din 3 februarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 3 martie 2004, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1662 teza a doua din Codul civil, reţinând cã textul de lege nu contravine art. 44 şi 136 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecinţelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãţi de fond de cãtre Fondul Naţional de Investiţii,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 coroborat cu art. 3 lit. m) şi <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecinţelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãţi de fond de cãtre Fondul Naţional de Investiţii, ale art. 720^1 din Codul de procedurã civilã şi ale art. 1662 şi art. 1663 din Codul civil, excepţie ridicatã de Marcela Frãţilã, Ioan Florin Frãţilã şi Cabinetul Individual de Avocaţi "Florin Frãţilã" în Dosarul nr. 37.448/3/2005 (5.466/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 iunie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
