Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 458 din 31 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 373^1 din Codul de procedura civila, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 256 din 17 aprilie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 din Codul de procedurã civilã, astfel cum au fost modificate prin <>art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Thyssenkrupp Bilstein Compa - S.A. Sibiu, Thyssenkrupp Bilstein Suspension Gmbh şi Thyssenkrupp AG în Dosarul nr. 4.858/306/2007 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din data de 26 martie 2009, în prezenţa reprezentantului autorilor excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 31 martie 2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 octombrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 4.858/306/2007, Tribunalul Sibiu - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã şi a prevederilor art. 373^1 din Codul de procedurã civilã, astfel cum au fost modificate de <>art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Thyssenkrupp Bilstein Compa - S.A. Sibiu, Thyssenkrupp Bilstein Suspension Gmbh şi Thyssenkrupp AG.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece, deşi executarea silitã reprezintã o fazã a procesului civil, prin înlãturarea intervenţiei instanţei în controlul de legalitate al începerii procedurii execuţionale, i s-a acordat acesteia un caracter administrativ, ce încalcã principiul separaţiei puterilor în stat. Prin modificarea dispoziţiilor art. 373^1 din Codul de procedurã civilã s-au eliminat dispoziţiile legale care supuneau controlului de legalitate al instanţelor de judecatã începerea executãrii, în prezent executorul judecãtoresc fiind liber sã aprecieze asupra legalitãţii cererii creditorului întocmai ca o instanţã de judecatã, ceea ce este vãdit neconstituţional. Se mai aratã cã prin aprecierea greşitã de cãtre executorul judecãtoresc a îndeplinirii sau nu a condiţiilor necesare punerii în executare, patrimoniul creditorului/debitorului poate fi afectat în sensul micşorãrii nejustificate sau a imposibilitãţii de reîntregire, ceea ce încalcã dreptul de proprietate privatã.
Tribunalul Sibiu - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã în cauzã este neîntemeiatã, arãtând cã normele criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 21, art. 44 şi ale art. 126.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 373^1 din Codul de procedurã civilã, astfel cum a fost modificat prin <>art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 994 din 13 decembrie 2006, având urmãtorul cuprins: "Art. 373^1. - Cererea de executare silitã se depune la executorul judecãtoresc, dacã legea nu prevede altfel.
Executorul judecãtoresc este dator sã stãruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integralã şi cu celeritate a obligaţiei prevãzute în titlul executoriu şi pentru respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor pãrţilor şi ale altor persoane interesate.
În interesul executãrii, executorul judecãtoresc poate cere debitorului sã dea o declaraţie scrisã cu privire la veniturile şi bunurile sale şi locul unde se aflã acestea.
În situaţia prevãzutã de art. 371^7 alin. 1, executorul judecãtoresc este dator sã punã în vedere pãrţii sã-şi îndeplineascã de îndatã obligaţia de avansare a cheltuielilor de executare."
Se susţine cã aceste dispoziţii legale încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 - Statul român, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privatã şi ale art. 126 - Instanţele judecãtoreşti, cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, precum şi la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie privind dreptul de proprietate privatã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, Curtea reţine urmãtoarele:
Procesul civil constituie activitatea desfãşuratã de instanţã, pãrţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participã la înfãptuirea de cãtre instanţele judecãtoreşti a justiţiei în cauzele civile, în vederea realizãrii sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecãţii şi executãrii silite a hotãrârilor judecãtoreşti şi a altor titluri executorii. Aşadar, procesul civil parcurge douã faze: judecata şi executarea silitã, aceasta din urmã intervenind în cazul hotãrârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în mãsura în care debitorul nu îşi executã de bunãvoie obligaţia.
Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanţiilor ce caracterizeazã dreptul la un proces echitabil atât în faza judecãţii, cât şi a executãrii silite, cea mai importantã dintre aceste garanţii fiind "dreptul la un tribunal" în sensul art. 21 din Constituţie şi al art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, adicã liberul acces la o instanţã independentã şi imparţialã, stabilitã prin lege, şi controlul actelor efectuate în ambele faze ale procesului de cãtre instanţele judecãtoreşti.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, care a statuat în jurisprudenţa sa cã "dreptul la un tribunal garantat de art. 6 alin. 1 din Convenţie ar fi iluzoriu dacã ordinea juridicã internã a unui stat contractant ar permite ca o hotãrâre judecãtoreascã definitivã şi obligatorie sã rãmânã inoperantã în detrimentul unei pãrţi. Executarea unei sentinţe, a oricãrei instanţe, trebuie consideratã ca fãcând parte integrantã din «proces» în sensul art. 6". (cauzele SC Ruxandra Trading împotriva României, 2007, Hornsby împotriva Greciei, 1997).
Cu scopul declarat de a adapta procedura executãrii silite la exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi pentru eliminarea deficienţelor constatate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în aceastã materie, care au determinat condamnarea statului român într-o serie de cauze, legiuitorul român a procedat la adoptarea unor modificãri ale normelor incidente în materia executãrii silite. Curtea considerã cã este pozitiv un astfel de demers, pentru asigurarea bunei desfãşurãri a acestei proceduri, prin scurtarea duratei sale şi evitarea exercitãrii unor acţiuni abuzive sau nejustificate, cu condiţia ca modificãrile legislative realizate sã respecte exigenţele statului de drept, astfel cum sunt consacrate de Legea fundamentalã, şi un just echilibru între mijloacele folosite şi scopul urmãrit prin adoptarea unor asemenea mãsuri.
Astfel, în ceea ce priveşte art. 373^1 din Codul de procedurã civilã, a cãrui modificare este criticatã în prezenta cauzã, se observã cã, în redactarea anterioarã intervenţiei legiuitorului prin <>art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 , avea urmãtorul cuprins: "Cererea de executare silitã se depune la executorul judecãtoresc, dacã legea nu dispune altfel. Executorul judecãtoresc va solicita încuviinţarea executãrii de cãtre instanţa de executare, cãreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului urmãritor şi titlul executoriu.
Instanţa încuviinţeazã executarea silitã prin încheiere datã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor. Încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de încuviinţare a executãrii silite nu este supusã niciunei cãi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executãrii silite poate fi atacatã cu recurs de cãtre creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.
Dupã încuviinţarea cererii, instanţa va alcãtui un dosar privind executarea, la care executorul judecãtoresc este obligat sã depunã câte un exemplar al fiecãrui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia."
În aceastã redactare, textul de lege îndeplinea exigenţele unui proces echitabil, plasând executarea silitã sub controlul instanţei de judecatã încã de la debutul acestei proceduri.
Prin <>art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 s-a dat o nouã redactare art. 373^1 din Codul de procedurã civilã, fiind eliminatã obligaţia executorului judecãtoresc de a solicita încuviinţarea executãrii silite de cãtre instanţa de executare, precum şi procedura încuviinţãrii executãrii silite, în ansamblul sãu. Curtea constatã cã dispoziţiile art. 373^1 din Codul de procedurã civilã, astfel cum au fost modificate prin <>art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 , sunt neconstituţionale, pentru motivele ce urmeazã a fi expuse.
Astfel, prin înlãturarea controlului judecãtoresc asupra începerii executãrii silite s-a conferit executorului judecãtoresc competenţa de a decide cu privire la legalitatea şi temeinicia cererii de executare silitã, activitate ce constituia atributul instanţei de judecatã. Altfel spus, verificãrile efectuate anterior modificãrii art. 373^1 din Codul de procedurã civilã de cãtre instanţa de executare, în vederea încuviinţãrii executãrii silite (existenţa şi legalitatea titlului executoriu, caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, calitatea pãrţilor din procedura de executare silitã etc.), trebuie sã fie realizate, faţã de noua reglementare a acestui text de lege, de cãtre executorul judecãtoresc, care, potrivit art. 373^1 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, "este dator sã stãruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integralã şi cu celeritate a obligaţiei prevãzute în titlul executoriu şi pentru respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor pãrţilor şi ale altor persoane interesate".
Conferirea unei asemenea competenţe executorilor judecãtoreşti, care nu fac parte din autoritatea judecãtoreascã şi a cãror activitate, potrivit <>art. 4 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecãtoreşti, se aflã sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei, încalcã atât dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4), potrivit cãrora "Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã - în cadrul democraţiei constituţionale", cât şi pe cele ale art. 126 alin. (1), potrivit cãrora "Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege".
De asemenea, lãsarea unei faze a procesului civil la aprecierea reprezentanţilor unui serviciu administrativ, care nu se bucurã de garanţiile de independenţã şi imparţialitate ale instanţei de judecatã, încalcã dreptul pãrţilor la un proces echitabil consfinţit de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Aceasta cu atât mai mult cu cât legalitatea începerii procedurii de executare produce efecte asupra tuturor actelor de executare ulterioare şi, prin urmare, asupra tuturor pãrţilor implicate în aceastã procedurã. Curtea reţine, în acest sens, cã executarea silitã nu trebuie privitã unilateral, numai din perspectiva creditorului şi a drepturilor acestuia, ci şi din perspectiva debitorului, cãruia deopotrivã trebuie sã-i fie asigurate garanţiile ce caracterizeazã dreptul la un proces echitabil, prin înlãturarea oricãror posibilitãţi de abuz şi a eventualelor demersuri şicanatorii. Accesul la o instanţã de judecatã, prin posibilitatea contestãrii actelor de executare fãcute cu încãlcarea legii, nu constituie întotdeauna un remediu suficient oferit persoanei împotriva cãreia s-a procedat în mod nelegal la începerea executãrii silite. Este necesarã o garanţie procesualã a debitorului pentru prevenirea oricãrui abuz în exercitarea dreptului de cãtre creditorul urmãritor, iar controlul judecãtoresc al începerii executãrii silite constituia o asemenea garanţie, adecvatã şi eficientã, a dreptului la un proces echitabil al tuturor pãrţilor implicate în aceastã procedurã.
Curtea mai constatã cã argumentele prezentate în expunerea de motive a <>Legii nr. 459/2006 nu sunt de naturã sã demonstreze necesitatea modificãrii art. 373^1 din Codul de procedurã civilã, în sensul eliminãrii încuviinţãrii executãrii silite de cãtre instanţa de judecatã. Astfel, potrivit expunerii de motive, înlãturarea controlului judecãtoresc în aceastã etapã procesualã a fost apreciatã ca fiind necesarã pentru asigurarea celeritãţii acestei proceduri, arãtându-se cã încuviinţarea executãrii silite este "consideratã, în practicã, ca fiind una dintre procedurile care întârzie derularea executãrii". Se menţioneazã în acest context cã "statul român a suferit mai multe condamnãri la Curtea Europeanã a Drepturilor Omului din cauza întârzierilor în executarea hotãrârilor judecãtoreşti". Or, nici analiza reglementãrii procedurii încuviinţãrii executãrii silite, nici a hotãrârilor de condamnare a statului român pronunţate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, nu sunt de naturã sã demonstreze faptul cã aceasta ar fi constituit una dintre cauzele întârzierii excesive a executãrii hotãrârilor judecãtoreşti.
Astfel, art. 373^1 din Codul de procedurã civilã, în vechea redactare, asigura o maximã celeritate a acestei proceduri, instanţa soluţionând cererea de încuviinţare a executãrii silite prin încheiere datã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor.
În ceea ce priveşte hotãrârile pronunţate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în aceastã materie, se observã cã stabilesc obligaţii pozitive în sarcina statului, în sensul gãsirii celor mai adecvate mijloace pentru a se asigura executarea hotãrârilor judecãtoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat ce respectã preeminenţa dreptului, nu pot rãmâne fãrã efect. Astfel, reţinând cã executarea unei hotãrâri judecãtoreşti nu poate fi împiedicatã, anulatã sau amânatã pe o perioadã lungã de timp (cauzele Immobiliare Saffi împotriva Italiei, 1999, Burdov împotriva Rusiei, 2002, Sabin Popescu împotriva României, 2004), Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã "este responsabilitatea fiecãrui stat contractant sã creeze un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a asigura respectarea obligaţiilor pozitive care îi revin" (cauza Ruianu împotriva României, 2003).
Eliminarea controlului judecãtoresc asupra începerii executãrii silite nu poate constitui un rãspuns la cele statuate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, adicã o componentã a "arsenalului juridic adecvat şi suficient" la care face referire aceasta. Prin aceastã modificare a legii se încalcã, aşa cum s-a arãtat, separaţia puterilor în stat, principiile înfãptuirii justiţiei şi, prin aceasta, normele constituţionale ale art. 1 alin. (3) care consacrã statul de drept şi, de asemenea, se încalcã însuşi spiritul jurisprudenţei menţionate. Curtea observã, în acest sens, cã art. 373^1 din Codul de procedurã civilã, în noua redactare, determinã lipsa unui control real şi eficient al instanţei asupra executãrii silite, ceea ce are ca efect prelungirea duratei executãrii silite, prin litigii ulterioare nãscute din contestarea actelor de executare. Pe de altã parte, se creeazã o reglementare neunitarã şi contradictorie a procedurii executãrii silite. Astfel, în condiţiile în care, urmare modificãrii legislative în discuţie, la instanţa de executare nu se mai constituie un dosar privind executarea, <>Legea nr. 188/2000 privind executorii judecãtoreşti prevede în continuare obligaţia executorului judecãtoresc de a comunica instanţei copii de pe actele de executare silitã, art. 50 alin. (1) şi (2) din actul normativ menţionat stabilind cã: "Art. 50. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor lor executorii judecãtoreşti întocmesc procese-verbale, dacã prin lege nu se dispune altfel.
(2) Un exemplar al proceselor-verbale întocmite rãmâne la executor, iar celelalte exemplare se comunicã instanţei de executare şi celor interesaţi, dupã caz." O asemenea lipsã de corelare legislativã este de naturã sã tulbure bunul mers al executãrii silite, creând disfuncţionalitãţi în derularea acesteia, aşadar având efecte contrare celor statuate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului.
În concluzie, Curtea constatã cã modificarea art. 373^1 din Codul de procedurã civilã, prin dispoziţiile <>art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 , a determinat desfiinţarea unei importante garanţii a dreptului la un proces echitabil al tuturor pãrţilor implicate în procedura executãrii silite, prin înlãturarea controlului instanţelor judecãtoreşti asupra începerii acestei proceduri, fiind încãlcate astfel dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4), art. 21 alin. (3) şi ale art. 126 alin. (1), cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 44 din Constituţie şi cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate, de asemenea, de autorii excepţiei în motivarea acesteia, se constatã cã nu au incidenţã în cauzã.
Prezenta decizie nu constituie o reconsiderare a practicii Curţii Constituţionale. Aceasta, întrucât în jurisprudenţa sa anterioarã privind art. 373^1 din Codul de procedurã civilã, astfel cum a fost modificat prin <>art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 , Curtea, pronunţându-se în limitele sesizãrii, a statuat asupra altor critici de neconstituţionalitate decât cele formulate în prezenta cauzã, critici care vizau, în esenţã, fie posibilitatea executorului judecãtoresc de a actualiza sumele de bani stabilite prin titlurile executorii (<>Decizia nr. 1.339 din 9 decembrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 11 februarie 2009), fie aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii (<>Decizia nr. 95 din 20 ianuarie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 9 februarie 2009). În acord cu aceastã jurisprudenţã, precum şi cu cea privind constituţionalitatea dispoziţiilor <>Legii nr. 188/2000 privind executorii judecãtoreşti (de exemplu <>Decizia nr. 631 din 26 iunie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007), Curtea constatã cã activitatea executorilor judecãtoreşti reprezintã un element al statului de drept, în mãsura în care prin modul de reglementare a competenţei şi atribuţiilor acestora nu se încalcã Legea fundamentalã.
În conformitate cu cele statuate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, Curtea reţine cã este sarcina legiuitorului sã gãseascã mijloace adecvate pentru a asigura eficienţa hotãrârilor judecãtoreşti, prin adoptarea unor mãsuri legislative în sensul reducerii duratei şi a simplificãrii procedurii executãrii silite a acestora, cu respectarea exigenţelor constituţionale ale statului de drept.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Societatea Comercialã Thyssenkrupp Bilstein Compa - S.A. Sibiu, Thyssenkrupp Bilstein Suspension Gmbh şi Thyssenkrupp AG în Dosarul nr. 4.858/306/2007 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilã şi constatã cã dispoziţiile art. 373^1 din Codul de procedurã civilã, astfel cum au fost modificate prin <>art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 , sunt neconstituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 31 martie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
