Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 455 din 28 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penala, precum si ale art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.187 din 13 decembrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, precum şi ale <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, excepţie ridicatã de Elena Luminiţa Afrãsinei în Dosarul nr. 132/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
La dosar, partea Constantin Crãsnaru a depus o cerere, prin care solicitã acordarea unui nou termen de judecatã, motivatã de faptul cã, de la termenul anterior, respectiv 12 octombrie 2004, şi pânã la data prezentului termen s-a scurs o perioadã de timp insuficientã pentru pregãtirea apãrãrii.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate de parte, deoarece, potrivit art. 156 din Codul de procedurã civilã, Curtea a mai acordat un termen de judecatã pentru pregãtirea apãrãrii în data de 12 octombrie 2004.
Curtea respinge cererea formulatã şi acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. Referitor la dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, aratã cã, prin deciziile nr. 77/2003 şi nr. 136/1999, Curtea a constatat cã aceste prevederi de lege sunt constituţionale şi, pânã în prezent, nu au intervenit elemente noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei.
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 , aratã cã acestea au fost abrogate în mod expres prin <>Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, iar soluţia legislativã anterioarã a fost preluatã în noul act normativ de dispoziţiile art. 100 alin. (2) teza a doua. Şi în aceastã materie soluţia şi considerentele <>Deciziei nr. 4/2004 îşi menţin valabilitatea.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 mai 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 132/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, precum şi ale <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã.
Excepţia a fost ridicatã de Elena Luminiţa Afrãsinei, recurentã în dosarul cu numãrul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unui recurs declarat împotriva unei sentinţe penale prin care inculpata a fost condamnatã în baza art. 248 şi 246 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitoare la dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, autoarea excepţiei susţine cã, prin excluderea de la calea de atac a apelului a sentinţelor pronunţate de cãtre curţile de apel, are loc o limitare a dreptului inculpatului de a exercita numai calea de atac a recursului. Astfel, se încalcã prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul pãrţilor la un proces echitabil, ale art. 129 privind folosirea cãilor de atac, precum şi ale art. 124 alin. (2), potrivit cãrora justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi. De asemenea, este încãlcat şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Aratã cã aceastã restrângere a sferei persoanelor care pot folosi calea de atac a apelului, dupã anumite criterii (în speţã, dupã calitatea persoanei), este discriminatorie şi nu se justificã într-o societate democraticã.
Referitor la dispoziţiile <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, care dispun cu privire la necesitatea obţinerii avizului ministrului justiţiei pentru declanşarea procedurii privind cercetarea, reţinerea, arestarea, percheziţionarea sau trimiterea în judecatã a magistraţilor, autoarea excepţiei considerã cã acestea nu sunt în concordanţã cu statutul judecãtorilor, consacrat de art. 125 din Constituţie, întrucât ministrul justiţiei - ca membru al guvernului, deci al puterii executive - poate exercita o anumitã influenţã asupra autoritãţii judecãtoreşti. Astfel, este afectat şi principiul separaţiei şi echilibrul puterilor în stat, reglementat prin normele constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4). Apreciazã, în continuare, cã implicarea unui exponent al autoritãţii executive în raporturile privind puterea judecãtoreascã "nu poate fi o protecţie juridicã pentru judecãtori", iar singura autoritate publicã în mãsurã sã medieze aceste raporturi, conform art. 125 alin. (2) şi al art. 133 din Constituţie, este Consiliul Superior al Magistraturii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, cu urmãtoarea motivare:
Dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã sunt în deplinã concordanţã cu dreptul constituţional al legiuitorului de a stabili competenţa şi procedura de judecatã, inclusiv cãile de atac şi condiţiile exercitãrii acestora. Mai mult, dispoziţiile criticate respectã şi prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care, în art. 2 al Protocolului nr. 7 adiţional la convenţie, prevede dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penalã.
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 , se considerã cã acestea, prin conţinutul lor, reprezintã tocmai consacrarea principiilor constituţionale cuprinse în art. 124 şi 125, precum şi garanţia legalã a respectãrii acestora, astfel realizându-se independenţa şi inamovibilitatea judecãtorilor.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã nu încalcã prevederile normelor constituţionale invocate în motivarea excepţiei. Instituirea prin lege a unor reguli speciale de procedurã sau a unor condiţii de exercitare a unor drepturi procedurale, în considerarea unor situaţii deosebite, este în deplinã conformitate cu dreptul exclusiv al legiuitorului de a reglementa cu privire la desfãşurarea procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, fãrã a se nesocoti, în vreun fel, dreptul pãrţilor la un proces echitabil, principiul liberului acces la justiţie sau dreptul constituţional al persoanei de a folosi cãile legale de atac. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 , preşedintele Camerei Deputaţilor aratã cã independenţa justiţiei, invocatã de autoarea excepţiei în argumentarea sa, presupune un statut special conferit magistraţilor, precum şi mãsuri speciale de protecţie, şi se realizeazã, printre altele, prin instituirea inamovibilitãţii judecãtorilor, aşa cum prevãd normele constituţionale indicate de acesta. Ministrul justiţiei joacã un rol foarte important în selecţionarea, pregãtirea şi verificarea cunoştinţelor magistraţilor, fiind totodatã rãspunzãtor de modul în care se înfãptuieşte justiţia. Dreptul sãu de aviz - asupra cãruia îşi asumã responsabilitatea personalã - presupune, în speţã, doar o posibilitate suplimentarã de a cunoaşte modul în care magistraţii îşi îndeplinesc atribuţiile, şi nu o imixtiune a puterii executive în activitatea judiciarã a acestora, astfel cã sunt respectate normele constituţionale invocate.
Guvernul României apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, cu urmãtoarea motivare:
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, Guvernul aratã cã legiuitorul, în deplin acord cu normele constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129, poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac.
Textul atacat nu restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi şi nici dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât nu se poate susţine cã excluderea posibilitãţii atacãrii cu apel a anumitor hotãrâri judecãtoreşti este de naturã sã aducã atingere în vreun fel componentelor dreptului la un proces echitabil.
În sfârşit, Guvernul mai aratã cã textul de lege criticat este în deplinã concordanţã şi cu prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie, care reglementeazã dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penalã.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 , Guvernul apreciazã cã este neîntemeiatã, deoarece nu se poate susţine cã avizul ministrului justiţiei pentru cercetarea, reţinerea, arestarea, percheziţionarea sau trimiterea în judecatã a magistraţilor reprezintã o ingerinţã în activitatea de realizare a actului de justiţie, ci constituie tocmai o mãsurã de protecţie legalã a magistratului împotriva abuzurilor. De altfel, potrivit art. 10 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã, acţiunea penalã este condiţionatã de autorizarea sau de sesizarea organului competent ori de o altã condiţie prevãzutã de lege. Prin urmare, avizul despre care se face vorbire în textul contestat reprezintã o condiţie prealabilã pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi, deopotrivã, o mãsurã favorabilã magistratului şi un filtru necesar pentru protejarea statutului acestuia.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã este neîntemeiatã, deoarece nu încalcã dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi nici dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Nu se poate susţine nici faptul cã se aduce atingere principiului potrivit cãruia justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi. Norma de procedurã nu împiedicã pãrţile sã exercite cãile de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, în condiţiile legii.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 , Avocatul Poporului considerã cã aceasta este întemeiatã, întrucât, dupã revizuirea Constituţiei, dispoziţiile legale atacate nu mai sunt în concordanţã cu spiritul noii Legi fundamentale. În acest context, se constatã necesitatea modificãrii şi completãrii actualelor reglementãri legale care privesc organizarea judecãtoreascã, stabilindu-se limitele pânã la care se pot întinde atribuţiile ministrului justiţiei, ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii. În lipsa acestor dispoziţii şi pentru a se evita crearea unui vid legislativ, Avocatul Poporului considerã cã se impune aplicarea directã a prevederilor art. 133 şi 134 din Constituţie.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având urmãtorul conţinut:
Art. 361 alin. (1) lit. c) din Codul de procedurã penalã:
"(1) Sentinţele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: [...]
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel;"
<>Art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 :
"Magistraţii nu pot fi cercetaţi, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecatã fãrã avizul ministrului justiţiei."
Ulterior datei la care a fost sesizatã Curtea Constituţionalã, <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã a fost abrogat expres prin <>art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004.
Prevederea din textul de lege criticat a fost însã preluatã prin dispoziţiile art. 100 alin. (2) teza a doua din legea mai sus amintitã, potrivit cãrora: "Judecãtorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. Pânã la constituirea noului Consiliu Superior al Magistraturii, încuviinţarea se acordã de cãtre ministrul justiţiei."
Aşa fiind, prin prezenta decizie Curtea se va pronunţa cu privire la constituţionalitatea acestui din urmã text de lege, care are aplicabilitate temporarã, pânã la data de 29 decembrie 2004, când îşi va începe activitatea noul Consiliu Superior al Magistraturii, în temeiul <>art. 65 şi 72 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 2 iulie 2004.
Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã încalcã prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), referitoare la dreptul pãrţilor la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2), referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, ale art. 129, referitoare la "Folosirea cãilor de atac", precum şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricãrei persoane la un proces echitabil. Dispoziţiile <>art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004 sunt, în opinia autorului, contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), referitoare la separaţia puterilor în stat, ale art. 125 alin. (2), referitoare la competenţa Consiliului Superior al Magistraturii de a sancţiona judecãtorii, şi ale art. 133, referitoare la "Rolul şi structura" Consiliului Superior al Magistraturii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
I. În legãturã cu critica având ca obiect prevederile art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã cã nici unul dintre principiile constituţionale invocate - dreptul la un proces echitabil, unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei pentru toţi, accesul pãrţilor la cãile de atac - nu implicã reglementarea uniformã, pentru toate cazurile şi pentru toţi participanţii la proces, a cãilor de atac împotriva hotãrârilor pronunţate de instanţele judecãtoreşti. În acest sens, este de observat cã, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, procedura de judecatã este prevãzutã de lege, iar exercitarea cãilor de atac se realizeazã, de asemenea, conform art. 129 "în condiţiile legii".
În conţinutul sãu, dispoziţia legalã atacatã se justificã, pe de o parte, prin faptul cã instanţa de judecatã care pronunţã o hotãrâre pe fond - curtea de apel - are o poziţie înaltã în ierarhia instanţelor judecãtoreşti, existând prin aceasta garanţia unei judecãţi temeinice, efectuatã de judecãtori având o bogatã experienţã profesionalã, iar pe de altã parte, potrivit art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, hotãrârea pronunţatã de aceste instanţe poate fi atacatã cu recurs şi examinatã de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu numai în limitele motivelor de casare prevãzute de art. 385^9 din acelaşi cod, ci "sub toate aspectele". De altfel, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã prin deciziile nr. 77 din 20 februarie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2003, şi nr. 267 din 22 iunie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 8 iulie 2004. Prin aceste decizii, pentru argumentele expuse, Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate ridicate ca neîntemeiate.
II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004 , Curtea constatã cã Legea fundamentalã consacrã principiul independenţei judecãtorilor şi pe cel al imparţialitãţii procurorilor în exercitarea atribuţiilor lor.
Garantarea respectãrii acestor principii este asiguratã prin instituirea inamovibilitãţii judecãtorilor, prin mãsurile de protecţie a magistraţilor, prevãzute de titlul III din <>Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, precum şi prin dispoziţiile speciale ale art. 28^1 pct. 1 lit. b), ale art. 29 pct. 1 lit. f) şi art. 209 alin. 3 şi 4 din Codul de procedurã penalã. Prin urmare, aceste reglementãri îl protejeazã pe magistrat prin faptul cã el nu va fi cercetat de organele poliţiei sau de alte organe de cercetare penalã, care, prin apartenenţa lor la puterea executivã, ar putea fi direcţionate politic. De asemenea, magistratul nu va putea fi chemat în judecatã penalã prin acţiune directã introdusã la instanţa de judecatã, fiind ferit în felul acesta de eventualele acţiuni şicanatoare venite din partea unor persoane rãuvoitoare.
Independenţa justiţiei implicã deci un statut special, adecvat al magistraţilor, menit sã imprime o valoare de necontestat actului de justiţie, prin protejarea membrilor corpului magistraţilor împotriva subiectivismului şi a acţiunilor nejustificate sau abuzive ale organelor de urmãrire penalã competente, care le-ar putea afecta credibilitatea.
În acest context, dispoziţiile tranzitorii ale <>art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, care condiţioneazã reţinerea, arestarea sau percheziţionarea acestora de avizul ministrului justiţiei, instituie o mãsurã raţionalã de protecţie a magistratului, care reprezintã o garanţie legalã a consolidãrii principiilor constituţionale enunţate anterior, privitoare la independenţa judecãtorilor şi la imparţialitatea procurorilor.
Curtea reţine cã este neîntemeiatã şi critica potrivit cãreia avizul ministrului justiţiei reprezintã o ingerinţã în activitatea de realizare a actului de justiţie, deoarece acesta rãspunde de activitatea judecãtorilor şi de modul în care se înfãptuieşte justiţia. Conform legii, ministrul justiţiei are un rol foarte important în selecţionarea, pregãtirea şi verificarea cunoştinţelor viitorilor magistraţi şi în vederea admiterii acestora în magistraturã. Fãrã sã intervinã în activitatea judiciarã a magistraţilor, care sunt independenţi şi inamovibili, ministrul justiţiei poate şi trebuie sã cunoascã modul în care aceştia îşi îndeplinesc îndatoririle. Nu se poate concepe ca el sã fie indiferent sau sã ignore cazurile în care magistraţii au sãvârşit ori sunt suspectaţi cã au sãvârşit fapte prevãzute de legea penalã. Este evident cã orice caz în care un magistrat se dovedeşte cã a încãlcat legea penalã aruncã o umbrã asupra prestigiului întregii magistraturi. Tocmai de aceea, singurul chemat sã avizeze urmãrirea penalã a unui magistrat este ministrul justiţiei, iar acest drept de aviz implicã angajarea rãspunderii sale personale, persoana interesatã având dreptul de a-l acţiona în justiţie pentru avizarea sau refuzul de a aviza urmãrirea penalã a unui magistrat pe care îl considerã vinovat sau, dimpotrivã, nevinovat de sãvârşirea unei fapte penale.
Şi în legãturã cu constituţionalitatea avizului dat de ministrul justiţiei cu privire la reţinerea, arestarea şi percheziţionarea magistraţilor, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat, de exemplu, prin deciziile nr. 275 din 24 octombrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 3 martie 2003, şi nr. 4 din 13 ianuarie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 4 februarie 2004.
Deoarece nu au intervenit elemente noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi argumentele care au fundamentat deciziile mai sus amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în acest caz.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, precum şi ale <>art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, excepţie ridicatã de Elena Luminiţa Afrãsinei în Dosarul nr. 132/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
