Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 455 din 22 aprilie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 68^1, art. 143 si art. 160^b din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 20 mai 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68^1, art. 143 şi art. 160^b din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Shyti Blenis în Dosarul nr. 2.751/36/2007 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penalã şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând cã normele criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 decembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 2.751/36/2007, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penalã şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68^1, art. 143 şi art. 160^b din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Shyti Blenis.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã dispoziţiile art. 143 din Codul de procedurã penalã prevãd posibilitatea luãrii mãsurii arestãrii preventive "fãrã o acoperire legalã în sensul normelor constituţionale". Astfel, "judecãtorul este lãsat sã aprecieze ce anume reprezintã probe în raport cu comportamentul social viitor al persoanei cercetate" şi, de asemenea, se lasã la liberul arbitru al judecãtorului "sã aprecieze subiectiv în ce ar consta pericolul concret pentru ordinea publicã al unor eventuale fapte viitoare", cu consecinţa introducerii de "elemente discriminatorii între persoane". Se mai aratã cã art. 143 din Codul de procedurã penalã nu transpune întocmai în dreptul intern prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; astfel, textul criticat stabileşte ca temei al arestãrii preventive existenţa unor "indicii temeinice cã învinuitul a sãvârşit o faptã prevãzutã de legea penalã", în timp ce, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, temeiul arestãrii preventive constã în existenţa unor "date" care sã obiectiveze "motivele" pentru care se bãnuieşte cã persoana faţã de care s-a dispus arestarea preventivã a sãvârşit o infracţiune. În plus, sintagma "rezultã presupunerea" cuprinsã în normele criticate "lasã loc arbitrariului şi aprecierii subiective a judecãtorului, ceea ce introduce elemente discriminatorii între persoane, fãrã a exista un criteriu obiectiv şi neinterpretabil de apreciere". În opinia autorului excepţiei, faţã de elementele dosarului nu existã motive plauzibile - în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului - pentru a fi bãnuit de comiterea infracţiunii de care este acuzat, motivele invocate de instanţã fiind incompatibile cu criteriile impuse de art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Se face referire, detaliat, la situaţia de fapt în cauzã, cu raportare la principiile desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi se conchide în sensul cã "urmeazã a se reţine pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2), art. 11 din Constituţie, art. 5, 6, 13 din Convenţie".
În ceea ce priveşte dispoziţiile din Codul de procedurã penalã referitoare la verificãri privind arestarea inculpatului în cursul judecãţii, se susţine cã determinã o discriminare între inculpaţii care se aflã în cursul urmãririi penale şi cei aflaţi în cursul judecãţii, "deoarece numai cei din cursul urmãririi penale au dreptul la un recurs efectiv". Astfel, dacã în ceea ce priveşte aceastã categorie de inculpaţi, potrivit art. 158 alin. 8 din Codul de procedurã penalã, recursul împotriva încheierii prin care s-a prelungit mãsura arestãrii preventive se soluţioneazã înainte de expirarea duratei arestãrii preventive dispuse anterior încheierii atacate, în cursul judecãţii un asemenea recurs se poate soluţiona şi dupã expirarea mãsurii arestãrii preventive.
Curtea de Apel Constanţa - Secţia penalã şi pentru cauze penale cu minori şi de familie apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã, "prevederile legale atacate rãspunzând normelor constituţionale şi celor europene adoptate de cãtre România".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã textele de lege criticate nu încalcã normele constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 68^1, art. 143 şi art. 160^b din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins:
- Art. 68^1 (Indicii temeinice): "Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauzã rezultã presupunerea rezonabilã cã persoana faţã de care se efectueazã acte premergãtoare sau acte de urmãrire penalã a sãvârşit fapta.";
- Art. 143 (Condiţiile reţinerii): "Mãsura reţinerii poate fi luatã de procuror ori de organul de cercetare penalã faţã de învinuit sau inculpat, numai dupã ascultarea acestuia în prezenţa apãrãtorului, dacã sunt probe sau indicii temeinice cã a sãvârşit o faptã prevãzutã de legea penalã.
Organul de cercetare penalã este obligat sã îl încunoştinţeze, de îndatã, pe procuror cu privire la luarea mãsurii reţinerii.
Procurorul sau organul de cercetare penalã va aduce la cunoştinţã învinuitului sau inculpatului cã are dreptul sã-şi angajeze apãrãtor. De asemenea, i se aduce la cunoştinţã cã are dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrãgându-i-se atenţia cã ceea ce declarã poate fi folosit împotriva sa.
Mãsura reţinerii se ia în cazurile prevãzute în art. 148, precum şi în caz de infracţiune flagrantã, oricare ar fi limitele de pedeapsã prevãzute de lege."
- Art. 160^b (Verificãri privind arestarea inculpatului în cursul judecãţii):
"În cursul judecãţii, instanţa verificã periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive.
Dacã instanţa constatã cã arestarea preventivã este nelegalã sau cã temeiurile care au determinat arestarea preventivã au încetat sau nu existã temeiuri noi care sã justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivatã, revocarea arestãrii preventive şi punerea de îndatã în libertate a inculpatului.
Când instanţa constatã cã temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau cã existã temeiuri noi care justificã privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivatã, menţinerea arestãrii preventive.
Încheierea poate fi atacatã cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzãtor."
În susţinerea excepţiei se invocã încãlcarea prevederilor constituţionale cuprinse în: art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, art. 18 alin. (1) privind protecţia cetãţenilor strãini şi a apatrizilor, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 privind libertatea individualã, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 126 alin. (1) privind înfãptuirea justiţiei. Se invocã, totodatã, dispoziţiile art. 5, 6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la libertate şi la siguranţã, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, precum şi cele ale art. 14 pct. 3 lit. d) din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice privind dreptul oricãrei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de a fi prezentã la proces şi de a se apãra ea însãşi sau sã aibã asistenţa unui apãrãtor ales de ea; dacã nu are apãrãtor, sã fie informatã despre dreptul de a-l avea şi, ori de câte ori interesul justiţiei o cere, sã i se atribuie un apãrãtor din oficiu, fãrã platã, dacã ea nu are mijloace pentru a-l remunera.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã urmãtoarele:
1. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 143 din Codul de procedurã penalã, în raport de dispoziţiile constituţionale ale art. 11 privind Dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi faţã de cele ale art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, conform cãrora: "1. Orice persoanã are dreptul la libertate şi la siguranţã. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia urmãtoarelor cazuri şi potrivit cãilor legale: [ ... ] c) dacã a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autoritãţii judiciare competente, atunci când existã motive verosimile de a bãnui cã a sãvârşit o infracţiune sau când existã motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica sã sãvârşeascã o infracţiune sau sã fugã dupã sãvârşirea acesteia."
Astfel, de exemplu, prin <>Decizia nr. 21 din 20 ianuarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 februarie 2005, Curtea a constatat cã, în mod contrar afirmaţiilor autorului excepţiei, prevederile art. 143 din Codul de procedurã penalã transpun întocmai în dreptul intern prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Aşa fiind, nu a putut fi reţinutã nici pretinsa încãlcare prin textul de lege criticat a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (2), respectiv în <>art. 20 alin. (2). În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 344 din 5 decembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 11 februarie 2003, şi, respectiv, <>Decizia nr. 462 din 28 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 11 ianuarie 2005, prin care Curtea a mai statuat, pentru considerentele acolo reţinute, cã art. 143 din Codul de procedurã penalã nu încalcã nici prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (1) potrivit cãrora "Libertatea individualã şi siguranţa persoanei sunt inviolabile", respectiv pe cele ale art. 23 alin. (11), conform cãrora, "Pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţatã anterior de Curte, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauzã, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 68^1 din Codul de procedurã penalã, în raport de care nu au fost formulate critici distincte.
În plus, în prezenta cauzã se mai invocã încãlcarea, prin acelaşi text de lege, a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în: art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, art. 18 alin. (1) privind protecţia cetãţenilor strãini şi a apatrizilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 126 alin. (1) privind înfãptuirea justiţiei. Se invocã, totodatã, încãlcarea dispoziţiilor art.6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, precum şi cele ale art. 14 pct. 3 lit. d) din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice privind dreptul oricãrei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de a fi prezentã la proces şi de a se apãra ea însãşi sau sã aibã asistenţa unui apãrãtor ales de ea.
Nici aceste critici nu pot fi reţinute. Dispoziţiile procedural-penale care reglementeazã condiţiile reţinerii, respectiv cele care definesc sintagma indicii temeinice, nu introduc nicio discriminare şi, de asemenea, nu îngrãdesc dreptul persoanei de a se adresa justiţiei, de a fi apãratã şi de a se prevala de toate garanţiile care caracterizeazã un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale. De altfel, se constatã cã ceea ce se invocã în realitate este încãlcarea acestor garanţii în cauza dedusã judecãţii, aspect ce excedeazã însã competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã.
II. În ceea ce priveşte dispoziţiile din Codul de procedurã penalã referitoare la verificãri privind arestarea inculpatului în cursul judecãţii, neconstituţionalitatea acestora este dedusã din compararea lor cu normele cuprinse în art. 159 alin. 8 din Codul de procedurã penalã. Asemenea critici nu pot fi reţinute, deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, de exemplu prin <>Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, sau prin <>Decizia nr. 1.192 din 13 decembrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2008, examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţii din Constituţie sau din instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele. În plus, autorul criticã modul în care instanţa a aplicat în cauzã normele criticate, aspect ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68^1, art. 143 şi art. 160^b din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Shyti Blenis în Dosarul nr. 2.751/36/2007 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penalã şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 aprilie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
