Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 455 din 2 decembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 92 alin. 2, 4 si 6 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 5 ianuarie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 2, 4 şi 6 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Sabah Mahdi Mohammed Ali în Dosarul nr. 1.281/RF/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncã şi litigii de muncã.
La apelul nominal se prezintã autorul excepţiei, prin avocat. Acesta susţine neconstituţionalitatea textului de lege criticat, întrucât rãstoarnã prezumţia de bunã-credinţã a destinatarului actului procedural, care, lipsind de la domiciliu, iar nu refuzând primirea actului, ia cunoştinţã de acesta prin afişare. Se apreciazã cã acest mod de comunicare a actelor de procedurã nu corespunde necesitãţilor reale impuse de desfãşurarea procesului în manierã echitabilã, justiţiabilii pierzându-şi uneori posibilitatea de valorificare a drepturilor substanţiale, întrucât nu iau cunoştinţã de termenele de judecatã, ceea ce este de naturã a aduce atingere dreptului la apãrare şi secretului corespondenţei. De asemenea, se mai aratã cã art. 92 alin. 2, 4 şi 6 din Codul de procedurã civilã sancţioneazã de plano partea absentã de la domiciliu în momentul comunicãrii actelor instanţei, întrucât nu se poate reţine în sarcina acesteia vreo culpã care sã justifice realizarea comunicãrii prin afişare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, invocând în acest sens <>Decizia Curţii nr. 108/2002 , prin care s-a constatat constituţionalitatea textului de lege criticat.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 martie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 1.281/RF/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncã şi litigii de muncã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 2, 4 şi 6 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Sabah Mahdi Mohammed Ali.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã posibilitatea legalã de a se realiza comunicarea citaţiei şi a celorlalte acte de procedurã prin afişare constituie o îngrãdire a dreptului de a se adresa justiţiei, deoarece acest lucru îl expune pe destinatarul ei la riscul pierderii sau sustragerii actului procedural care se doreşte a fi comunicat. În acest fel, persoana interesatã nu va cunoaşte termenul de judecatã acordat, obligaţiile sale legale pe care instanţa i le-a comunicat sub anumite sancţiuni procedurale sau hotãrârea judecãtoreascã împotriva cãreia poate avea interes sã promoveze o cale legalã de atac şi, în concluzie, va fi privatã de liberul acces la justiţie.
Se considerã cã textele de lege criticate contravin şi principiului dreptului la apãrare, deoarece afişarea permite accesul unor terţe persoane, inclusiv al pãrţii potrivnice, la actul de procedurã, care poate fi astfel sustras.
Se apreciazã, în acelaşi timp, cã se încalcã art. 26 din Constituţie, întrucât afişarea permite accesul unor terţe persoane la actul de procedurã şi cunoaşterea conţinutului acestuia, cu toate aspectele sale care privesc viaţa intimã, privatã a destinatarului actului de procedurã, cu consecinţe din cele mai grave pentru viaţa, libertatea şi siguranţa persoanei.
Se invocã şi încãlcarea art. 28 din Constituţie, deoarece se considerã cã afişarea citaţiilor şi a celorlalte acte de procedurã face parte din categoria "celorlalte mijloace legale de comunicare" - în accepţiunea textului constituţional, dar în loc sã asigure caracterul inviolabil al secretului corespondenţei, se constituie într-un mijloc ideal de divulgare a secretului acesteia, cu toate consecinţele nefaste pentru viaţa privatã a destinatarului, ca şi pentru apãrarea drepturilor acestuia în justiţie, deci chiar pentru buna înfãptuire a actului de justiţie.
Se considerã cã restrângerile invocate, deşi nu sunt motivate prin nici una dintre situaţiile prevãzute în ipoteza alin. (1) al art. 49 din Constituţie, nu sunt proporţionale cu vreo situaţie care sã le determine şi ating însãşi existenţa drepturilor, contrar interdicţiei exprese, conţinutã în alin. (2) al aceluiaşi articol.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncã şi litigii de muncã considerã cã instituirea procedurii de comunicare prin afişare a citaţiilor şi hotãrârilor judecãtoreşti nu reprezintã o limitare a unor drepturi, posibilitãţile de sustragere şi dispariţie a acestor documente intrând în sfera aleatoriului, afişarea în sine nereprezentând o instituţionalizare a posibilitãţilor de fraudã evocate. De altfel, chiar Convenţia europeanã invocatã de autorul excepţiei recunoaşte dreptul suveran al statului de a reglementa procedurile judiciare interne, acesta putând introduce o serie de limitãri în cauze strict determinate.
Se apreciazã cã a face sã depindã comunicarea actelor de procedurã exclusiv de faptul preluãrii directe de cãtre destinatar ar genera abuzuri procesuale necontrolabile şi cheltuieli nejustificat de mari din partea statului. Aşa fiind, prevederile art. 92 din Codul de procedurã civilã reflectã un echilibru real între interesele societãţii în ansamblu, securitatea sistemului justiţiei şi drepturile cetãţenilor, cu respectarea strictã a accesului la justiţie.
Instanţa de judecatã considerã cã raportarea excepţiei la art. 24 şi 49 din Constituţie nu subzistã sub aspectul argumentelor expuse. În acelaşi timp, se aratã cã, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 92 din Codul de procedurã civilã prin raportare la art. 28 din Constituţie, comunicarea actelor de procedurã judiciarã nu intrã în domeniul de incidenţã a normei constituţionale indicate.
În concluzie, instanţa de judecatã apreciazã cã textele criticate nu contravin în nici un fel dispoziţiilor constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.
Guvernul consierã cã, potrivit legii, citarea prin afişare nu se poate realiza decât în situaţii de excepţie, cum sunt cele prevãzute de teza a doua a alin. 2 al art. 92 sau de alin. 4 al aceluiaşi articol, texte care nu pot fi interpretate şi aplicate decât prin raportare şi în strânsã legãturã cu ansamblul dispoziţiilor art. 92. Acestea stabilesc regulile ce trebuie urmate de cãtre agentul procedural cu ocazia citãrii pãrţilor şi a comunicãrii actelor de procedurã, reguli elaborate cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale pãrţilor. Se apreciazã cã dispoziţiile criticate devin aplicabile în situaţiile expres prevãzute de lege şi au drept scop prevenirea şi limitarea evantualelor abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de naturã sã determine tergiversarea cauzei.
Avocatul Poporului aratã cã dispoziţiile art. 92 alin. 2, 4 şi 6 prevãd unele excepţii de la regula generalã a înmânãrii în mod direct şi personal a citaţiei, neinterzicând accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivã, asigurând acest drept.
Se considerã cã îndeplinirea viciatã a procedurii de citare, precum şi imposibilitatea de a se prezenta la termenul fixat pot fi invocate de pãrţile interesate în faţa instanţei de judecatã, acest lucru nefiind o problemã de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii.
Textul criticat nu limiteazã nici dreptul la apãrare, ci urmãreşte sã previnã şi sã limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de naturã sã tergiverseze soluţionarea cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţã a unei permanente lipse de procedurã. Curtea s-a pronunţat în acest sens prin <>Decizia nr. 108/2002 .
Referitor la critica formulatã în raport de încãlcarea dispoziţiilor art. 26 din Constituţie, se considerã cã scopul afişãrii citaţiei nu este cel al dezvãluirii unor date personale ale destinatarului, ci al înfãptuirii cu celeritate a justiţiei. Pe de altã parte, nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, iar în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevãzute în art. 92 din Codul de procedurã civilã, destinatarul citaţiei se supune unei asemenea proceduri de afişare. Pe cale de consecinţã, o asemenea procedurã a fost agreatã şi de autorul excepţiei.
Avocatul Poporului apreciazã cã pentru soluţionarea excepţiei sunt nerelevante criticile aduse art. 92 din Codul de procedurã civilã, în raport cu art. 28 şi art. 49 din Constituţie, acestea neavând incidenţã în cauzã. Prin urmare, se apreciazã cã dispoziţiile art. 92 alin. 2, 4 şi 6 din Codul de procedurã civilã sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 92 alin. 2, 4 şi 6 din Codul de procedurã civilã, cu modificãrile ulterioare. Textele legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 92 alin. 2, 4 şi 6: "Dacã cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea sã primeascã citaţia sau, primind-o, nu voieşte ori nu poate sã semneze adeverinţa de primire, agentul va lãsa citaţia în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afişa pe uşa locuinţei acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. [...]
Dacã persoanele arãtate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot sã semneze adeverinţa de primire, agentul va încheia proces-verbal, lãsând citaţia în mâna lor; dacã cei arãtaţi nu voiesc sã primeascã citaţia sau sunt lipsã, agentul va afişa citaţia, fie pe uşa locuinţei celui citat, fie, dacã nu are indicaţia apartamentului sau camerei locuite, pe uşa principalã a clãdirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.[...]
Dispoziţiile prezentului articol se aplicã şi la comunicarea sau notificarea oricãrui alt act de procedurã."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 11 alin. (2), art. 20, 21, 24, 26, 28 şi 49 din Constituţia României, care, ulterior sesizãrii, a fost modificatã şi completatã prin <>Legea de revizuire nr. 429/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicatã de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouã numerotare. Textele constituţionale invocate au numerotarea şi conţinutul urmãtoare:
- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 26: "(1) Autoritãţile publice respectã şi ocrotesc viaţa intimã, familialã şi privatã.
(2) Persoana fizicã are dreptul sã dispunã de ea însãşi, dacã nu încalcã drepturile şi libertãţile altora, ordinea publicã sau bunele moravuri.";
- Art. 28: "Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
De asemenea, autorul excepţiei invocã şi încãlcarea art. 6 pct. 1, art. 8, 17 şi 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prevederi referitoare la dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei, precum şi la restrângerile aduse drepturilor şi libertãţilor prevãzute de convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã dispoziţiile legale criticate constituie excepţii de la regula generalã a înmânãrii în mod direct şi personal a citaţiei sau a oricãrui alt act de procedurã, prevãzutã de art. 92 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, comunicarea prin afişare fiind operantã numai în situaţiile în care destinatarul, aflându-se la domiciliu, nu vrea sã primeascã citaţia sau, primind-o, nu voieşte sã semneze adeverinţa de primire sau, în cazul în care negãsindu-se la domiciliu, persoanele îndreptãţite sã primeascã actul procedural refuzã sau ele însele sunt lipsã.
Aşa fiind, Curtea considerã cã aceste excepţii nu sunt de naturã a afecta vreun drept constituţional, ci reprezintã modalitãţi derogatorii de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situaţia obiectiv diferitã a persoanelor citate.
Mai mult, Curtea constatã ca fiind neîntemeiatã critica autorului excepţiei, referitoare la faptul cã afişarea citaţiei, pe de o parte, creeazã o incertitudine asupra primirii citaţiei de cãtre persoana respectivã, care, în necunoştinţã de cauzã, nu îşi poate exercita dreptul la apãrare, iar pe de altã parte, nesocoteşte viaţa privatã a persoanei, precum şi secretul corespondenţei. Astfel, Curtea reţine cã textul criticat are în vedere o situaţie cu caracter de excepţie şi urmãreşte sã previnã şi sã limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de naturã sã determine tergiversarea soluţionãrii cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţã a unei permanente lipse de procedurã. O atare concluzie rezultã din economia întregului articol 92 din Codul de procedurã civilã, care prevede suficiente garanţii de naturã sã asigure respectarea dreptului la apãrare sau ocrotirea vieţii private a persoanei. Totodatã, obligaţia pãrţilor de a-şi exercita drepturile procesuale cu respectarea dispoziţiilor stabilite de lege, referitoare la comunicarea actelor de procedurã, reprezintã expresia aplicãrii principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului sãu în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, instituirea unor reglementãri care sã previnã abuzurile servind unei bune administrãri a justiţiei, precum şi necesitãţii aplicãrii şi respectãrii drepturilor şi garanţiilor procesuale ale pãrţilor.
De altfel, asupra constituţionalitãţii textelor de lege criticate, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 108/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 31 mai 2002, şi, întrucât nu au apãrut împrejurãri noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei în aceastã materie, soluţia adoptatã în precedent, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã, îşi menţine valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A. c), precum şi al art. 23 şi <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 2, 4 şi 6 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Sabah Mahdi Mohammed Ali în Dosarul nr. 1.281/RF/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncã şi litigii de muncã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 decembrie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
