Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 454 din 20 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Aurelia Rusu - procuror Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Fene Grup" - S.A. în Dosarul nr. 147/2005 şi în Dosarul nr. 7.685/2004 ale Judecãtoriei Iaşi. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 354D/2005 şi nr. 434D/2005 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 434D/2005 la Dosarul nr. 354D/2005, care este primul înregistrat. Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens aratã cã nu poate fi reţinutã critica autorului excepţiei potrivit cãreia dispoziţia de lege criticatã încalcã prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece principiul egalitãţii nu poate ca, prin extensie, sã primeascã semnificaţia unei egalitãţi între cetãţeni şi autoritãţile publice. Astfel, cetãţenii se bucurã de drepturile prevãzute în Constituţie şi legi, fiind egali în faţa acestora şi a autoritãţilor publice, în timp ce autoritãţile publice exercitã atribuţii ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. De asemenea, aratã cã nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia dispoziţia de lege criticatã încalcã prevederile art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (2) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 13 aprilie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 147/2005, şi Încheierea din 25 aprilie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 7.685/2004, Judecãtoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Fene Grup" - S.A. într-o cauzã civilã ce are ca obiect pretenţii. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 sunt neconstituţionale, încãlcând prevederile art. 16, art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (2) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie. Astfel, prin scutirea instituţiilor prevãzute de textul criticat de la plata taxei de timbru se introduce o inegalitate de tratament între diferiţii titulari ai dreptului de proprietate privatã. Textul criticat contravine şi dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece creeazã o situaţie de inegalitate, în faţa instanţelor judecãtoreşti, între o autoritate publicã şi o persoanã juridicã privatã. De asemenea, dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 încalcã şi prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, referitoare la dreptul pãrţilor la un proces echitabil, aceasta incluzând şi un regim uniform de percepere a taxei judiciare de timbru. Dreptul pãrţilor la un proces echitabil este consacrat şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi trebuie interpretat prin prisma art. 20 alin. (1) din Constituţie. Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a decis în Cauza Creuz contra Poloniei cã stabilirea unui regim injust în ceea ce priveşte taxele judiciare de timbru încalcã prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţie, care garanteazã dreptul la un proces echitabil. Din perspectiva acestui principiu prevederile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 sunt neconstituţionale, întrucât instituie un regim inegal între persoanele private şi autoritãţile publice, în faţa instanţelor judecãtoreşti civile, în ceea ce priveşte plata taxei de timbru pentru introducerea unei acţiuni în justiţie. Judecãtoria Iaşi apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã instanţa de contencios constituţional a statuat de nenumãrate ori cã dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 sunt constituţionale. Astfel, atât din prisma Constituţiei, cât şi din cea a Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, accesul liber la justiţie nu echivaleazã cu gratuitatea acestuia. De altfel, Constituţia statueazã şi obligaţia cetãţenilor de a contribui la cheltuielile publice, taxele de timbru fiind circumscrise acestei categorii. Scutirile de care beneficiazã autoritãţile publice de la plata taxei de timbru sunt de naturã a contribui pozitiv la bugetul de stat, buget din care sunt finanţate aceste instituţii, astfel cã nu se poate susţine nici ideea discriminãrii sau inegalitãţii de tratament şi nici cã proprietatea privatã ar fi inegal ocrotitã. De asemenea, nu poate fi primitã nici interpretarea datã de autoarea excepţiei dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, în sensul cã dreptul la un proces presupune şi un regim uniform de percepere a taxei de timbru. Astfel, înţelesul noţiunii de proces echitabil, din prisma Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, presupune alte condiţii, şi anume caracterul echitabil al procedurii, dezbaterea publicã a cauzei, desfãşurarea procesului într-un termen rezonabil etc. De asemenea, aratã cã prin acordarea de scutiri de la plata taxei de timbru autoritãţilor şi instituţiilor publice, care prin natura lor nu realizeazã profit, nu se încalcã prevederile din Constituţie invocate de autorul excepţiei. De altfel, legiuitorul a acordat scutiri la plata taxelor de timbru atât persoanelor juridice aflate în stare de faliment, cât şi persoanelor care nu pot face faţã cheltuielilor unei judecãţi, potrivit art. 74-78 din Codul de procedurã civilã. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã. Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã plata unor taxe sau impozite nu reprezintã un drept, ci o obligaţie constituţionalã a cetãţenilor, prevãzutã la art. 56 alin. (1) din Constituţie, conform cãreia "cetãţenii au obligaţia sã contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice". Totodatã, în conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Constituţie, "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Rezultã aşadar cã legiuitorul este competent sã dispunã în acest domeniu, fiind suveran în a acorda scutiri de la plata taxelor de timbru în considerarea anumitor situaţii determinate, de regulã pentru anumite categorii de cereri sau acţiuni, indiferent de titular, sau pentru anumite categorii de persoane, în considerarea calitãţii persoanei respective şi a obiectului cererii. Raţiunea pentru care anumite autoritãţi publice sunt scutite de la plata taxei de timbru este aceea cã acţiunile şi cererile introduse de ele prezintã o strânsã legãturã cu veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public. De aceea nu se poate afirma cã persoanele fizice sau juridice care urmãresc realizarea unor interese proprii în litigiile cu autoritãţile publice prevãzute la <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 se aflã în aceeaşi situaţie juridicã cu acestea. Prin <>Decizia nr. 373/2003 , Curtea Constituţionalã a statuat cã scutirea autoritãţilor publice vizate de textele criticate de la taxele judiciare de timbru este justificatã în mod obiectiv şi raţional de faptul cã autoritãţile respective - creditori bugetari - sunt finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel cã ar fi absurd ca autoritãţile în cauzã sã fie obligate (formal) sã plãteascã din buget o taxã care revine aceluiaşi buget. Nici critica referitoare la încãlcarea principiului constituţional referitor la accesul la justiţie, conţinut în art. 21, nu este întemeiatã, deoarece accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecãtoreascã în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului funcţia de restabilire a ordinii de drept, care se realizeazã de cãtre autoritatea judecãtoreascã, este de fapt un serviciu public, ale cãrui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã principiul egalitãţii prevãzut de Legea fundamentalã nu poate ca, prin extensie, sã primeascã semnificaţia unei egalitãţi între cetãţeni şi autoritãţile publice. Astfel, cetãţenii se bucurã de drepturile prevãzute în Constituţie şi legi, fiind egali în faţa acestora şi a autoritãţilor publice, în timp ce autoritãţile publice exercitã atribuţii ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. De asemenea, prin <>Decizia nr. 373/2003 Curtea Constituţionalã a statuat cã scutirea autoritãţilor publice vizate de textele criticate de la taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte mãsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizãrii creanţelor bugetare are o justificare obiectivã şi raţionalã, autoritãţile respective - creditori bugetari - fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel cã ar fi absurd ca autoritãţile în cauzã sã fie obligate (formal) sã plãteascã din buget o taxã care revine aceluiaşi buget. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 , faţã de dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, aratã cã prevederile invocate în susţinerea excepţiei nu exclud stabilirea unor condiţii în legãturã cu introducerea acţiunilor în justiţie, între care şi aceea a plãţii unor taxe, aşa cum nici una dintre aceste prevederi nu stabileşte gratuitatea serviciului public al justiţiei. De asemenea, nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia prevederile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 încalcã dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, deoarece scutirea prin lege de la plata taxei judiciare de timbru nu are în vedere calitatea de titular al dreptului de proprietate a autoritãţilor şi instituţiilor publice, ci, aşa cum s-a arãtat mai sus, sursa de finanţare a acestora, precum şi natura litigiilor. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997. <>Art. 17 a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 30 ianuarie 1998, ordonanţã aprobatã prin <>Legea nr. 112/1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 9 iunie 1998. De asemenea, textul de lege criticat a mai fost modificat prin <>Legea nr. 26/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 27 ianuarie 1999, şi prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 30/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 29 ianuarie 1999, ordonanţã aprobatã prin <>Legea nr. 169/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 11 aprilie 2001. Textul de lege criticat are urmãtorul conţinut: "Sunt scutite de taxa judiciarã de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv cãile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţionalã, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesualã a acestora, când au ca obiect venituri publice." Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile de lege criticate încalcã prevederile constituţionale cuprinse în art. 16, art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (2) şi cele ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, care au urmãtorul conţinut: - Art. 16: "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. (3) Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetãţenia românã şi domiciliul în ţarã. Statul român garanteazã egalitatea de şanse între femei şi bãrbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnitãţi. (4) În condiţiile aderãrii României la Uniunea Europeanã, cetãţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autoritãţile administraţiei publice locale."; - Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."; - Art. 44 alin. (2): "Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã."; - Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi." De asemenea, autorul excepţiei invocã şi încãlcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cu urmãtorul conţinut: "1. Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constatã cã dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin <>Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003, <>Decizia nr. 179 din 8 mai 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 26 mai 2003, <>Decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 20 februarie 2003, <>Decizia nr. 121 din 25 martie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 11 aprilie 2003, <>Decizia nr. 177 din 8 mai 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 27 mai 2003, <>Decizia nr. 29 din 30 ianuarie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 26 aprilie 2002, <>Decizia nr. 87 din 20 martie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 iunie 2001, <>Decizia nr. 185 din 10 octombrie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 5 februarie 2001, şi prin <>Decizia nr. 509 din 18 noiembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 20 ianuarie 2005, Curtea Constituţionalã a statuat cã aceste dispoziţii sunt constituţionale. Cu acele prilejuri Curtea a statuat cã susţinerea autorului excepţiei privind instituirea unei inegalitãţi în drepturi între cetãţeni şi autoritãţile publice este neîntemeiatã. Principiul egalitãţii prevãzut de Constituţie pentru cetãţeni nu poate ca, prin extensie, sã primeascã semnificaţia unei egalitãţi între cetãţeni şi autoritãţile publice. Aşa cum rezultã din dispoziţiile constituţionale ale art. 16 cetãţenii se bucurã de drepturile prevãzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autoritãţilor publice, în timp ce autoritãţile publice exercitã atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. În ceea ce priveşte scutirea autoritãţilor publice vizate de textele criticate de la taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte mãsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizãrii creanţelor bugetare, aceasta are o justificare obiectivã şi raţionalã, autoritãţile respective - creditori bugetari - fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel cã ar fi absurd ca autoritãţile în cauzã sã fie obligate (formal) sã plãteascã din buget o taxã care revine aceluiaşi buget. În legãturã cu critica de neconstituţionalitate bazatã pe susţinerea cã se încalcã dreptul de liber acces la justiţie, respectiv dreptul la un proces echitabil, Curtea reţine cã aceasta este neîntemeiatã, întrucât nici dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi nici cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu exclud stabilirea unor condiţii în legãturã cu introducerea acţiunilor în justiţie, între care şi aceea a plãţii unor taxe, aşa cum nici una dintre aceste prevederi nu stabileşte gratuitatea serviciului public al justiţiei. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, Curtea a statuat cã aceste prevederi constituţionale reprezintã garanţii ce privesc orice fel de proprietate privatã, care este ocrotitã în mod egal, indiferent de proprietar, şi nicidecum proprietatea publicã, al cãrei regim este stabilit la art. 136 din Constituţie. Curtea a constatat cã raţiunea pentru care anumite autoritãţi publice sunt scutite de plata taxei de timbru este aceea cã acţiunile şi cererile introduse de ele prezintã o strânsã legãturã cu veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public. În acest sens, Curtea a reţinut cã sunt venituri publice atât veniturile realizate de instituţiile publice din raporturi juridice de drept public, cât şi cele rezultate din raporturi juridice de drept privat, astfel cã susţinerea excepţiei, sub acest aspect, este nefondatã. De asemenea, este neîntemeiatã susţinerea autorului excepţiei privind încãlcarea garantãrii dreptului de proprietate privatã, întrucât stabilirea unor excepţii de la plata taxelor de timbru, platã ce constituie o obligaţie, iar nu un drept, reprezintã un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta îl exercitã în considerarea anumitor situaţii determinate, cum este şi cazul scutirii reglementate de dispoziţiile legale criticate. De asemenea, Curtea a mai constatat cã nu se poate tãgãdui constituţionalitatea scutirii, prin lege, de la plata taxei de timbru a acţiunilor judecãtoreşti introduse de instituţiile publice, sume care se fac venit la bugetul de stat, deoarece plata de cãtre aceste instituţii a taxelor judiciare de timbru ar determina scoaterea temporarã şi nejustificatã a unor sume de bani din bugetul statului pentru a fi recuperate odatã cu încasarea acestei taxe. Aşa fiind, scutirea de plata taxei de timbru a anumitor persoane are în vedere împrejurãri care ţin de statutul lor ori de natura litigiilor deduse instanţelor, iar nu raţiuni de simetrie legate de calitatea pãrţilor în procesul civil. De asemenea, se constatã cã nu se poate reţine nici critica potrivit cãreia dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 încalcã prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie. Soluţia adoptatã şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauzã, întrucât nu au apãrut elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Fene Grup" - S.A. în Dosarul nr. 147/2005 şi în Dosarul nr. 7.685/2004 ale Judecãtoriei Iaşi. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 septembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
