Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 454 din 2 decembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedura civila
Nicolae Popa - preşedinte Costicã Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Lucian Stângu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Florentina Baltã - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sion Prest" - S.R.L. din Codlea în Dosarul nr. 610/2003 al Tribunalului Braşov - Secţia civilã. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale în aceastã materie, de exemplu deciziile nr. 126/2002 şi nr. 225/2003.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 30 mai 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 610/2003, Tribunalul Braşov - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sion Prest" S.R.L. din Codlea. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã dispoziţiile art. 399 alin. 3 din Codul de procedurã civilã restrâng abuziv mijloacele procedurale de apãrare ale justiţiabililor, prin limitarea invocãrii de cãtre persoanele vãtãmate în drepturile lor a apãrãrilor de fond în cadrul contestaţiei la executare. Se apreciazã cã instituirea unor cãi de atac speciale împotriva titlurilor executorii care nu emanã de la justiţie şi interzicerea formulãrii apãrãrilor de fond în contestaţia la executare ordinarã reprezintã o îngrãdire a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Aceastã restrângere contravine prevederilor constituţionale, deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevãzute în alin. (1) al art. 49, şi nu este proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, aducând atingere înseşi existenţei liberului acces la justiţie. Tribunalul Braşov - Secţia civilã apreciazã cã actele juridice care nu emanã de la o instanţã judecãtoreascã şi au valoare de titluri executorii, fiind emise în baza unor legi speciale şi având forţã juridicã asemenea unei hotãrâri judecãtoreşti, sunt supuse unor cãi de atac speciale prevãzute prin lege. Se considerã cã, întrucât partea interesatã are la îndemânã apãrãri de fond în exercitarea cãii de atac speciale, nu poate fi vorba de o restrângere a dreptului la apãrare sau a mijloacelor de apãrare şi nici o interzicere a apãrãrilor de fond; aceste apãrãri se pot formula pe o altã cale, adicã fie printr-o acţiune în anulare, fie printr-o plângere, şi nu în cadrul contestaţiei la executare, unde de fapt se contestã formele de executare silitã şi nu titlul în sine. Instanţa considerã cã, dacã s-ar admite excepţia de neconstituţionalitate, s-ar crea posibilitatea debitorului de rea-credinţã de a utiliza în cadrul contestaţiei la executare mijloace procedurale similare cu cele utilizate în cadrul judecãţii în fond şi în acest mod s-ar crea o situaţie nefavorabilã celeilalte pãrţi, respectiv creditorului. În concluzie, instanţa apreciazã cã excepţia invocatã este neîntemeiatã. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Guvernul aratã cã legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecatã conform atribuţiilor prevãzute la art. 125 alin. (3) din Constituţie, cu condiţia ca nici o normã de procedurã sã nu contravinã vreunei dispoziţii constituţionale. Se apreciazã cã textul art. 399 în ansamblul sãu, care consacrã dreptul oricãrei persoane interesate de a contesta în faţa instanţei executarea însãşi sau orice act de executare, reprezintã o garanţie a aplicãrii principiilor fundamentale ale procesului civil, a respectãrii drepturilor şi obligaţiilor procesuale ale pãrţilor. Se considerã cã, în cazul titlurilor executorii care nu provin de la organe de jurisdicţie, posibilitatea debitorului de a invoca, pe calea contestaţiei la executare, toate apãrãrile de fond referitoare la existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei nu se justificã în condiţiile în care legea deschide celui interesat o cale specialã, cum este, de exemplu, contestaţia împotriva unei decizii de imputare sau cãile de atac împotriva titlurilor din materia creanţelor bugetare. Prin urmare, se apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedurã civilã este neîntemeiatã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 399 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Textul legal criticat are urmãtorul conţinut: - Art. 399 alin. 3: "În cazul în care executarea silitã se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţã judecãtoreascã, se pot invoca în contestaţia la executare apãrãri de fond împotriva titlului executoriu, dacã legea nu prevede în acest scop o altã cale de atac." Autoarea excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 21 şi 49 din Constituţia României, care, ulterior sesizãrii, a fost modificatã şi completatã prin <>Legea de revizuire nr. 429/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicatã de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouã numerotare. Textele constituţionale invocate au redactarea şi conţinutul urmãtor: - Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, în esenţã, contestaţia la executare este destinatã sã înlãture neregularitãţile comise cu prilejul urmãririi silite sau sã expliciteze titlul executoriu ce urmeazã a fi valorificat. În cadrul soluţionãrii contestaţiei, instanţa nu poate examina împrejurãri care vizeazã fondul cauzei şi care sunt de naturã sã repunã în discuţie hotãrâri care emanã de la organe cu activitate jurisdicţionalã, în faţa cãrora au avut loc dezbateri contradictorii, pãrţile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apãrãrile de fond necesare. O soluţie contrarã, sub acest aspect, ar nesocoti principiul autoritãţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil. Pe de altã parte, în cazul în care executarea silitã se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţã judecãtoreascã, legea procesualã civilã prevede cã debitorul are dreptul sã invoce, pe calea contestaţiei, toate apãrãrile de fond referitoare la existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei constatate prin respectivul titlu executoriu. Totuşi, posibilitatea utilizãrii apãrãrilor de fond este condiţionatã de inexistenţa unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului, în cadrul cãrora acestea sã poatã fi invocate. Dacã însã legea pune la dispoziţia debitorului o cale de atac specialã, aşa cum este acţiunea în anulare în materia titlurilor executorii care nu provin de la organe de jurisdicţie, acesta nu mai poate sã utilizeze apãrãri de fond în cadrul contestaţiei la executare. O asemenea prevedere nu constituie o îngrãdire a liberului acces la justiţie, de vreme ce partea interesatã poate folosi apãrãrile respective, potrivit opţiunii sale, în una sau în alta dintre cãile de atac pe care le are la dispoziţie. Adoptarea acestei mãsuri nu face, în realitate, decât sã dea expresie preocupãrii legiuitorului de a preveni abuzul de drept constând în invocarea aceloraşi apãrãri în douã cãi de atac diferite, în scopul tergiversãrii cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti. Întrucât accesul liber la justiţie ca, de altfel, orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituţie, are caracter legitim numai în mãsura în care este exercitat cu bunã-credinţã, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egalã mãsurã ocrotite ale celorlalte subiecte de drept, Curtea considerã cã stabilirea de cãtre legiuitor a acestor limite nu aduce nici o îngrãdire dreptului în sine, ci, dimpotrivã, creeazã premisele valorificãrii sale în concordanţã cu exigenţele generale proprii unui stat de drept. De altfel, potrivit art. 125 alin. (2) din Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecatã constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ţinut, desigur, ca, în procesul de legiferare, sã se circumscrie cadrului constituţional. Or, Curtea constatã cã reglementarea dedusã controlului satisface exigenţa impusã de norma constituţionalã, fiind în deplinã concordanţã cu prevederile art. 21 şi 53 din Legea fundamentalã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sion Prest" - S.R.L. din Codlea în Dosarul nr. 610/2003 al Tribunalului Braşov Secţia civilã. Definitivã şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 decembrie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
