Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Ion Olteanu şi Adriana Olteanu în Dosarul 15.979/225/2012 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 135D/2013.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei Ion Olteanu a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. 3 din Codul penal. În acest sens, arată că stabilirea unui tratament sancţionator mai sever pentru infracţiunea de ultraj săvârşită în modalitatea prevăzută la art. 239 alin. 2 din Codul penal reprezintă opţiunea legiuitorului şi nu aduce nicio atingere principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 21 februarie 2013, pronunţată în Dosarul 15.979/225/2012, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. 3 din Codul penal.
Excepţia a fost ridicată de Ion Olteanu şi Adriana Olteanu cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei ordonanţe a procurorului de netrimitere în judecată.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 250 alin. 3 din Codul penal, care reglementează infracţiunea de purtare abuzivă săvârşită de un funcţionar public, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin lovire sau alte acte de violenţă, încalcă egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece prevăd o pedeapsă diferită de cea instituită de art. 239 alin. 2 din Codul penal pentru infracţiunea de ultraj, care are un element material identic, fiind săvârşită, însă, de un cetăţean împotriva unui funcţionar public aflat în exerciţiul funcţiunii. Arată că, potrivit art. 1 din Legea nr. 155/2010, "Poliţia locală se înfiinţează în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei". Astfel fiind, dispoziţiile art. 250 alin. 3 din Codul penal prevăd pedeapsa alternativă a amenzii pentru infracţiunea de purtare abuzivă având ca subiect activ funcţionarul public care încalcă tocmai drepturile pentru care este plătit de cetăţean să le apere, în timp ce fapta identică comisă de cetăţean, incriminată sub denumirea de ultraj, se sancţionează, potrivit art. 239 alin. 2, cu închisoarea. Consideră că discriminarea între cetăţeni este evidentă, cu atât mai mult cu cât pedepsele prevăzute de art. 250 din Codul penal pentru celelalte modalităţi de săvârşire a infracţiunii de purtare abuzivă sunt identice cu pedepsele prevăzute de art. 239 din cod pentru modalităţile similare de săvârşire a infracţiunii de ultraj.
Judecătoria Drobeta-Turnu Severin apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 250 alin. 3 din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 250 alin. 3 din Codul penal sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate de autorii excepţiei, care compară infracţiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. 3 din Codul penal, cu infracţiunea de ultraj, reglementată de art. 239 alin. 2 din Codul penal. Astfel, în timp ce pentru lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite de către un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, aceeaşi faptă săvârşită, însă, împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, fără ca legiuitorul să mai ofere ca alternativă posibilitatea aplicării pedepsei amenzii. Arată că, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, art. 16 din Legea fundamentală vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui, chiar dacă elementul material al laturii obiective în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 250 alin. 3 şi art. 239 alin. 2 din Codul penal este, teoretic, similar. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. 3 din Codul penal, modificat prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite de către un funcţionar public, în condiţiile alin. 1, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Autorii excepţiei critică dispoziţiile art. 250 alin. 3 din Codul penal, care reglementează infracţiunea de purtare abuzivă săvârşită prin lovire sau alte acte de violenţă de către un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pe motiv că ar genera discriminare între funcţionarii publici, pe de o parte, şi, pe de altă parte, persoanele acuzate - în temeiul art. 239 alin. 2 din Codul penal referitor la ultraj - de lovire sau orice acte de violenţă comise asupra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, întrucât, în primul caz, legiuitorul a prevăzut pedeapsa alternativă cu amenda, în timp ce, în cel de-al doilea caz, avem de-a face doar cu pedeapsa închisorii.
Instituirea unui tratament sancţionator mai sever pentru o anumită infracţiune sau modalitate de săvârşire a unei infracţiuni, apreciată de legiuitor ca având un grad mai ridicat de pericol social, aşa cum este şi cazul infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 250 alin. 3 din Codul penal, nu este de natură să aducă atingere principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Legea fundamentală, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul are deplina libertate de a incrimina modalităţile de săvârşire a infracţiunilor, de a stabili pedepsele aplicabile acestora în raport de gravitatea faptelor incriminate şi, în anumite situaţii, de a circumstanţia subiecţii vizaţi de ipoteza normei legale. Diferenţa de tratament invocată de autorii excepţiei are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dată de importanţa deosebită pe care o au pentru societate funcţiile ce implică exerciţiul autorităţii de stat. Infracţiunile care vizează persoanele ce ocupă astfel de funcţii pun în pericol nu numai subiecţii pasivi ai infracţiunii, ci însăşi autoritatea statului. Totodată, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 127 din 18 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 19 mai 2004, că principiul înscris în art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui. În realitate, autorii excepţiei solicită modificarea dispoziţiilor art. 250 alin. 3 din Codul penal, în sensul eliminării pedepsei alternative cu amenda. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Olteanu şi Adriana Olteanu în Dosarul 15.979/225/2012 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi constată că dispoziţiile art. 250 alin. 3 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
