Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 452 din 12 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 17 august 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie invocatã de Sindicatul Pro A.S. din Timişoara în Dosarul nr. 19551.1/325/2008 al Judecãtoriei Timişoara.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile criticate conservã vicii de constituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 31 martie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 19551.1/325/2008, Judecãtoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa de Urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie invocatã de Sindicatul Pro A.S. din Timişoara, cu ocazia soluţionãrii unei cauze civile având ca obiect o contestaţie la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin, în esenţã, urmãtoarele:
Niciunul dintre elementele invocate de Guvern în preambulul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009, respectiv "influenţa substanţialã asupra bugetului de stat pe anul 2009", "necesitatea instituirii unor reglementãri speciale, cu aplicabilitate limitatã în timp", "imposibilitatea menţinerii echilibrelor bugetare", nu se circumscriu sintagmei de "situaţie extraordinarã".
Sub un alt aspect, aplicarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 se extinde, fãrã nicio justificare legalã, şi asupra instituţiilor bugetare care:
- deţin fondurile necesare punerii în executare a hotãrârilor judecãtoreşti (titluri executorii) sau care au prevãzut aceste fonduri bugetare;
- ar fi putut obţine fondurile respective din venituri proprii (cum este cazul unor consilii locale, consilii judeţene etc.)
Prin efectul eşalonãrii, dreptul salariatului asupra unei creanţe certe lichide şi exigibile este privat sau cel puţin restrâns.
Guvernul a încãlcat normele internaţionale referitoare la respectarea bunurilor persoanei, implicit dreptul salarial, privit ca un bun necorporal, respectiv cu valoare patrimonialã, precum şi cele constituţionale prevãzute la art. 20 şi art. 44 alin. (1) şi alin. (2).
De asemenea, considerã cã este încãlcat art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece faza executãrii unei hotãrâri judecãtoreşti face parte din procesul civil, or nu poate fi considerat proces echitabil acela în care una dintre cele douã faze ale procesului este împiedicatã. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care statueazã cã dreptul de acces la justiţie vizeazã şi executarea hotãrârilor judecãtoreşti.
Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, or, dacã "s-ar admite retroactivitatea legii civile/sau administrative, cum este Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009, ar însemna cã stabilitatea raporturilor juridice consfinţite printr-o hotãrâre judecãtoreascã, titlu executoriu prin ea însãşi sã fie complet bulversatã".
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 s-a încãlcat "în mod vãdit" principiul separaţiei şi al echilibrului puterilor, deoarece:
- s-a abuzat de un drept, acela de a edicta o normã juridicã cu putere de lege, intervenind în cadrul unor procese civile în curs de desfãşurare;
- intervenţia are semnificaţia şi valoarea schimbãrii regulilor jocului, bulversând securitatea raporturilor juridice deja existente;
- intervenţia puterii executive s-a efectuat şi în detrimentul puterii judecãtoreşti, întrucât eşalonarea plãţilor stabilite prin hotãrâre judecãtoreascã este atributul exclusiv al judecãtorului, prin chiar hotãrârea care a dezlegat pricina, anume este un act de clemenţã reglementat prin art. 262 şi art. 1101 din Codul de procedurã civilã.
Potrivit prevederilor constituţionale, statul este obligat sã ia mãsuri de dezvoltare economicã şi de protecţie socialã de naturã sã asigure cetãţenilor un nivel de trai decent, or Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 nu reprezintã o mãsurã de naturã sã ducã la o dezvoltare economicã.
Judecãtoria Timişoara apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Ulterior încheierii de sesizare, art. 1 a fost modificat prin art. I din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010.
Dispoziţiile criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 1: (1) Plata sumelor prevãzute prin hotãrâri judecãtoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pânã la data de 31 decembrie 2009, se va realiza dupã o procedurã de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plãteşte 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plãteşte 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plãteşte 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevãzut la alin. (1) orice procedurã de executare silitã se suspendã de drept.
(3) Sumele prevãzute la alin. (1) plãtite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţã se actualizeazã cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statisticã.
(4) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţã, prin sectorul bugetar se înţelege autoritãţile şi instituţiile publice a cãror finanţare se asigurã astfel:
a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, dupã caz;
b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, dupã caz;
c)integral din venituri proprii.";
- Art. 2: "Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilitã procedura de efectuare a plãţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevãzute la art. 1."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã textele de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la separaţia şi echilibrul puterilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi alin. (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) şi alin. (2) referitoare la dreptul de proprietate privatã, art. 47 alin. (1) referitor la obligaţia statului de a lua mãsuri de dezvoltare economicã şi de protecţie socialã, de naturã sã asigure cetãţenilor un nivel de trai decent, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi art. 115 alin. (4) privind delegarea legislativã, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol Adiţional al acestei Convenţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prin raportare la critici similare de neconstituţionalitate ca şi cele invocate în prezenta cauzã, s-a pronunţat prin Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 30 august 2010, Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, Decizia nr. 713 din 25 mai 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010 şi prin Decizia nr. 714 din 25 mai 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 24 iunie 2010, respingând excepţia de neconstituţionalitate.
Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut - referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã - cã susţinerea potrivit cãreia Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 încalcã prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiatã. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant cã situaţiile extraordinare exprimã un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întãrit şi prin adãugarea sintagmei "a cãror reglementare nu poate fi amânatã" (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005).
Curtea a mai arãtat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, cã pentru îndeplinirea cerinţelor prevãzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesarã existenţa unei stãri de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situaţiei extraordinare, Curtea a reţinut, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, cã "invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de naturã subiectivã, cãruia i se conferã o eficienţã contributivã determinantã a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinarã, impune concluzia cã aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însã asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferã acesteia un caracter arbitrar, de naturã sã creeze dificultãţi insurmontabile în legitimarea delegãrii legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituţionalitate - situaţia extraordinarã -, a cãrui respectare este prin definiţie supusã controlului Curţii, sã fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil". Totodatã, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţionalã a statuat cã "urgenţa reglementãrii nu echivaleazã cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativã putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare".
Mai mult, Curtea a statuat cã nu se constituie într-o situaţie extraordinarã cazurile "cu implicaţii financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti. Aceste aspecte ţin de oportunitatea adoptãrii reglementãrii" (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009, şi Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009).
Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea a analizat fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern, pentru a stabili dacã implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti, în situaţia datã, se circumscriu situaţiei extraordinare sau unor elemente de oportunitate. O atare analizã este necesarã pentru a stabili dacã un considerent de principiu rezultat din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în speţã fiind vorba de Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 şi Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, este aplicabil fãrã nicio circumstanţiere sau, din contrã, în funcţie de circumstanţele speţei sã îi poatã fi adãugat un corectiv şi sã poatã fi consideratã ca fiind o situaţie extraordinarã.
Astfel, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a reţinut cã situaţia de crizã financiarã mondialã ar putea afecta, în lipsa unor mãsuri adecvate, stabilitatea economicã a ţãrii şi, implicit, securitatea naţionalã. Aceasta este premisa de la care Curtea urmeazã sã analizeze relevanţa motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate.
Primul motiv pentru justificarea situaţiei extraordinare este cel ce vizeazã dificultãţile întâmpinate cu privire la executarea hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justificã existenţa unei situaţii extraordinare, de aceea Curtea va proceda la analizarea şi a urmãtoarelor douã motive invocate de Guvern, respectiv influenţa negativã pe care executarea titlurilor executorii le-ar avea asupra bugetului de stat şi creşterea deficitului bugetar. Aceste ultime douã motive sunt susţinute de faptul cã valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afecteazã un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemicã, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justificã existenţa unei situaţii extraordinare, însã, privind toate cele 3 motive în mod cumulat şi plecând de la premisa constatatã de cãtre Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Curtea Constituţionalã ajunge la concluzia cã, în cauza de faţã, existã un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedurã civilã, respectiv a Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, dupã caz, astfel încât considerã cã existã o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, Curtea constatã cã existã o stare de fapt obiectivã, cuantificabilã şi independentã de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economicã a statului român.
De asemenea, Curtea a constatat cã ordonanţa de urgenţã a fost adoptatã în vederea atenuãrii efectelor unei stãri de crizã economicã generalizatã. O atare finalitate economicã implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridicã primarã, rapidã, unitarã şi energicã. În consecinţã, adoptarea mãsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgenţã; or, reglementarea urgentã a situaţiei rezultate în condiţiile de crizã economicã nu putea fi fãcutã în mod rapid şi rezonabil nici prin asumarea rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra unui proiect de lege şi nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenţã. În aceste condiţii, pentru conservarea stabilitãţii economice a statului, singurul instrument rãmas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanţe de urgenţã.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat cã reglementarea criticatã îndeplineşte exigenţele urgenţei prevãzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.
În consecinţã, Curtea a constatat cã, în anumite situaţii extreme, precum cea de faţã, implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti se pot constitui într-o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, în mãsura în care asemenea mãsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apãrarea stabilitãţii economice a statului român. O atare situaţie extraordinarã, în mod evident, are un caracter temporar, regula în aceastã materie fiind executarea hotãrârilor judecãtoreşti în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedurã civilã sau Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, dupã caz, chiar dacã debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului sã gãseascã soluţii pentru executarea conformã a hotãrârilor judecãtoreşti, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci, mai degrabã, s-ar pune în evidenţã elemente de oportunitate legislativã.
Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecã, Curtea a constatat, prin aceleaşi decizii, cã şi acestea sunt neîntemeiate pentru urmãtoarele motive:
Nu se poate reţine existenţa niciunei discriminãri între debitori, în sensul cã statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotãrârilor judecãtoreşti.
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificatã în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând cã nu urmãreşte un scop legitim sau nu pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotãrârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Marckx împotriva Belgiei, 1979, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Ciprului, 1999, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004). Totodatã, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiazã de o anumitã marjã de apreciere în a decide dacã şi în ce mãsurã diferenţele între diversele situaţii similare justificã un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variazã în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotãrârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004).
Or, în cauza de faţã, astfel cum s-a arãtat şi mai sus, mãsura contestatã urmãreşte un scop legitim - asigurarea stabilitãţii economice a ţãrii - şi pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonatã a hotãrârilor judecãtoreşti în cauzã. Astfel, situaţia particularã ivitã şi motivatã prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamã o diferenţã evidentã de tratament juridic.
Cu privire la invocarea principiului privind accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, Curtea reţine cã, potrivit jurisprudenţei sale - Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 -, "procesul civil parcurge douã faze: judecata şi executarea silitã, aceasta din urmã intervenind în cazul hotãrârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în mãsura în care debitorul nu îşi executã de bunãvoie obligaţia". Însã, aşa cum s-a arãtat şi mai sus, actul normativ criticat este o mãsurã de naturã sã întãreascã finalitatea procesului judiciar, în sensul cã reprezintã un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul cã acesta îşi executã creanţa într-o perioadã de 3 ani nu reprezintã o duratã excesivã a executãrii unei hotãrâri judecãtoreşti, datoritã caracterului sistemic al problemelor apãrute în legãturã cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, soluţionând cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat cã un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotãrâri judecãtoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vãditã de fonduri a unitãţii militare debitoare. Totodatã, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a apreciat cã o autoritate statalã nu ar putea sã invoce lipsa de lichiditãţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţã, Guvernul român nu numai cã nu refuzã executarea hotãrârilor judecãtoreşti, ci se obligã la plata eşalonatã a sumelor prevãzute prin acestea. Executarea eşalonatã a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bãneşti nu este interzisã în niciun mod de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altã modalitate de executare, fãrã ca acest lucru sã însemne cã este singura şi unica posibilã modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica.
În ceea ce priveşte dreptul de proprietate, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã despãgubirea recunoscutã printr-o decizie definitivã şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; neexecutarea plãţii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul cã lipsa de lichiditãţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate, nu neagã existenţa şi întinderea despãgubirilor constatate prin hotãrâri judecãtoreşti şi nu refuzã punerea în aplicare a acestora. Mãsura criticatã este mai degrabã una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea a apreciat cã nu poate fi reţinutã nici încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Critica ce priveşte art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea este evident neîntemeiatã, întrucât textul criticat se aplicã pentru viitor, neexistând, în acest sens, nicio urmã de îndoialã.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constatã cã atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate dispoziţiilor a art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie invocatã de Sindicatul Pro A.S. cu sediul în Timişoara în Dosarul nr. 19551.1/325/2008 al Judecãtoriei Timişoara.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 aprilie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
