Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 450 din 3 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) si alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) si d) si alin. (2) si (3), art. 91, art. 92 si art. 95 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 24 iulie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de Societatea Comercială Volksbank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.968/320/2010 al Judecătoriei Târgu Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 679D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 20 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 17.968/320/2010, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d), art. 88 alin. (2) şi alin. (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Volksbank România - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 sunt neconstituţionale, deoarece se aplică şi contractelor garantate cu ipotecă, precum şi contractelor de credit în derulare, impunând eliminarea unor costuri din contracte de credit în derulare. Astfel, consideră că dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 91, art. 92 şi art. 95 din această ordonanţă de urgenţă contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi art. 115 alin. (4), întrucât noua lege nu poate desfiinţa modalitatea în care legea anterioară a reglementat contractele de credit, această modalitate fiind supusă regulii tempus regit actum. Dispoziţiile art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 înfrâng prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 115 alin. (4) şi art. 135 alin. (2) lit. a), în măsura în care limitează comisioanele ce pot fi percepute de către instituţiile de credit şi în măsura în care, coroborate cu dispoziţiile art. 95 din ordonanţa de urgenţă, impun instituţiilor de credit să elimine din toate contractele de credit aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă toate acele comisioane care nu se regăsesc ca denumire în enumerarea limitativă prevăzută de art. 36, cu diminuarea corespunzătoare a veniturilor instituţiilor de credit aferente acestor comisioane. În fine, dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 sunt neconstituţionale în raport cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (6) şi art. 21, în măsura în care impun instituţiilor de credit să restituie împrumutaţilor sumele încasate fără temei legal şi, respectiv, să repare deficienţele constatate prin proces-verbal.
Judecătoria Târgu Mureş consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere consemnat în Decizia nr. 1.622 din 20 decembrie 2011.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010.
Prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1)-(3) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) privind reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietăţii şi al moştenirii, art. 108 alin. (3) privind regimul adoptării ordonanţelor, art. 115 alin. (1), (4) şi (6) referitor la adoptarea ordonanţelor de urgenţă, art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) privind obligaţiile statului în economie, art. 136 privind proprietatea şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici identice, de exemplu, prin Decizia nr. 1.541 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 7 martie 2012. Curtea a analizat atât criticile de neconstituţionalitate extrinseci, cât şi pe cele intrinseci.
I. Curtea a constatat că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 a intervenit într-un context mai larg în care au fost adoptate mai multe acte normative care au avut drept scop limitarea efectelor crizei economico-financiare asupra economiei naţionale.
În acest sens, Curtea a observat că Guvernul, la data de 7 iunie 2010, şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectului de lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi asupra proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Acest pachet de măsuri, afectând nivelul veniturilor populaţiei, cu consecinţe directe asupra nivelului de trai al acesteia, a fost însoţit şi de alte acte normative, precum ordonanţa de urgenţă criticată, adoptate în scopul limitării efectelor măsurilor de austeritate asupra populaţiei. În acest sens, în nota de fundamentare se face referire în mod expres la "criza economico-financiară cu impact asupra veniturilor per familie", ceea ce indică faptul că ordonanţa de urgenţă criticată se constituie într-o veritabilă măsură de protecţie a populaţiei, respectiv a consumatorilor care intră în sfera sa de incidenţă. Adoptarea tardivă a acesteia ar fi lipsit persoanele afectate de un instrument de natură să protejeze veniturile per familie ale populaţiei.
Pe lângă aspectele legate de criza economică şi care în jurisprudenţa Curţii Constituţionale au fost considerate motive importante, dar nu suficiente pentru a justifica existenţa situaţiei extraordinare (de exemplu, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, şi Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011), Curtea urmează a avea în vedere faptul că, deşi declanşarea procedurii de infringement în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prevăzută de art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene nu era im inentă (a se vedea şi Decizia nr. 802 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 23 iunie 2009, şi Decizia nr. 1.599 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 26 ianuarie 2011) şi deşi, de principiu, măsurile naţionale necesare pentru implementarea directivei trebuie adoptate de Parlament, în calitatea sa de legiuitor ordinar (a se vedea Decizia nr. 1.599 din 9 decembrie 2010), necesitatea adoptării acestor măsuri de către legiuitorul delegat, respectiv Guvernul României, s-a impus în scopul evitării consecinţelor negative ce s-ar fi produs asupra concurenţei la nivelul Uniunii Europene, respectiv al asigurării protecţiei imediate a consumatorilor.
Astfel, Curtea a reţinut că prin adoptarea actului normativ criticat s-a încurajat mobilitatea consumatorilor, în sensul de a li se permite acestora mutarea creditelor de la un creditor la altul în condiţii contractuale mai avantajoase, s-a dat posibilitatea consumatorilor de a rambursa anticipat sumele contractate fără a plăti penalităţi excesive şi s-a creat cadrul necesar pentru relansarea acordării de credite în condiţii de transparenţă şi liberă concurenţă.
Pe lângă protecţia consumatorilor, această intervenţie legislativă a fost necesară pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligaţiile prevăzute în actul normativ european, astfel încât să fie atins obiectivul de creare a pieţei interne a Uniunii Europene, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul acesteia.
De asemenea, Curtea a observat că, în lipsa unei reglementări imediate a contractelor de credit pentru consumatori, aceştia nu ar fi putut beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ european, ceea ce ar fi avut un impact direct asupra veniturilor consumatorilor. Totodată, s-ar fi creat o denaturare a concurenţei la nivelul instituţiilor de credit.
Curtea a mai reţinut că România, fiind un stat de drept, care face parte din Uniunea Europeană şi care şi-a asumat anumite obligaţii faţă de aceasta în baza art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, trebuie să respecte prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi să asigure ducerea la îndeplinire a cerinţelor celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Curtea observă însă, în conformitate cu jurisprudenţa sa mai sus citată, că necesitatea transpunerii şi implementării în legislaţia naţională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, care trebuia realizată până la data de 11 iunie 2010, nu poate justifica singură îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) referitoare la existenţa unei situaţii extraordinare. Mai mult, o atare concluzie este susţinută şi de faptul că Guvernul nu a făcut demersurile necesare şi nu a depus vreun proiect de lege la Parlament prin care să se urmărească transpunerea Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008, astfel că Guvernul nu ar putea invoca propria culpă pentru netranspunerea în timp util a acesteia.
Cu toate acestea, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, Guvernul a venit în preîntâmpinarea dificultăţilor economico-financiare ale populaţiei, atenuându-le, în contextul adoptării măsurilor legislative mai sus menţionate. Mai mult, prin implementarea directivei, Guvernul a reuşit să creeze cadrul favorabil liberei concurenţe între instituţiile de credit.
Desigur, limita temporală stabilită în textul directivei nu echivalează cu existenţa unei situaţii care să nu sufere amânare, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, situaţie ce ar fi fost determinată de iminenţa declanşării procedurii de infringement de către Comisia Europeană, potrivit dispoziţiilor art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Acest articol prevede că Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate fi sesizată de către Comisie atunci când un stat membru a încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, după ce Comisia emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile şi doar în cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie. Aşadar, această procedură presupune mai multe faze, nu intervine automat, prin simpla netranspunere în termenul prevăzut de o directivă, iar decizia de a o declanşa şi continua, respectiv de a sesiza Curtea, este un atribut discreţionar al Comisiei Europene. Or, declanşarea procedurii de infringement în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cazul de faţă nu era iminentă în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Aşadar, Curtea a reţinut că situaţia extraordinară a fost determinată de contextul economico-financiar dificil care reclama măsuri rapide, ferme, de natură să diminueze efectele crizei economice şi ale măsurilor de austeritate pe care aceasta le-a generat, precum şi de necesitatea luării unor măsuri pozitive pentru a nu fi afectat obiectivul de realizare a pieţei interne a Uniunii Europene.
II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinseci, Curtea a constatat că şi acestea sunt neîntemeiate, pentru motivele ce vor fi expuse mai jos.
În legătură cu pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii legii, prevăzut de Constituţie, s-a reţinut că, în concepţia Curţii Constituţionale, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Rezultă că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situaţii juridice pentru viitor.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 respectă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, producând efecte pentru viitor de la data intrării în vigoare, creditorilor nefiindu-le impuse obligaţii de recalculare transparentă a dobânzilor şi de eliminare a comisioanelor percepute în trecut, contractul de credit fiind un contract cu executare succesivă. Obligaţiile care cad în sarcina creditorilor acestora operează pentru viitor, dispoziţiile legale ce le impun fiind de aplicabilitate imediată, adică din momentul intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, ceea ce înseamnă că acestea vizează prestaţiile viitoare pe care contractanţii trebuie să le execute în temeiul unui contract cu executare succesivă.
Curtea a mai observat că dispoziţiile în cauză, aplicându-se contractelor în curs de derulare, nu încalcă prevederile art. 44 din Constituţie. Astfel, nu este afectat patrimoniul creditorilor, întrucât nu este diminuat principalul obligaţiei de plată, ci modalitatea în care sunt stabilite pe viitor dobânzile şi alte costuri pe care le implică un contract de credit. Prestaţiile viitoare sub forma dobânzilor nu intră în sfera de protecţie a dreptului de proprietate, acesta protejând doar acele creanţe - în cazul de faţă sub forma sumei împrumutate, dobânzilor sau comisioanelor - care sunt certe, lichide şi exigibile.
Curtea a mai reţinut că dispoziţiile de lege criticate transpun în dreptul intern o reglementare secundară a Uniunii Europene, şi anume o directivă, act obligatoriu care stabileşte în sarcina statelor membre destinatare o obligaţie de rezultat în ceea ce priveşte transpunerea, obligaţie care însă nu este de natură să împiedice legiuitorul naţional să reglementeze mai amplu, mai riguros sau mai detaliat domeniul vizat. Legiuitorul naţional este obligat însă să efectueze această operaţiune în mod corect, în acord cu scopul şi spiritul directivei europene transpuse, care, în cazul de faţă, vizează asigurarea unei mai eficiente protecţii a consumatorilor. De altfel, pct. 9 din preambulul Directivei 2008/48/CE prevede necesitatea de a asigura consumatorilor din Uniunea Europeană un nivel ridicat şi echivalent de protecţie a intereselor lor şi de a crea o veritabilă piaţă internă, recunoscând statelor membre libertatea de a menţine sau introduce, în anumite condiţii, dispoziţii legale naţionale suplimentare. Interdicţia adresată statelor membre, prin acelaşi pct. 9, de a menţine sau de a introduce alte dispoziţii de drept intern decât cele prevăzute de prezenta directivă nu se aplică decât în cazul dispoziţiilor armonizate din directivă. Referitor la acest aspect, şi anume la faptul dacă legiuitorul delegat a afectat prin ordonanţa de urgenţă dispoziţiile armonizate, Curtea a mai reţinut că instanţele de judecată, împreună cu Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, sunt singurele competente să analizeze şi să constate neconcordanţa dintre legislaţia internă ce vizează transpunerea unei directive şi dreptul Uniunii Europene (a se vedea Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010).
Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 73 şi 108 din Constituţie, Curtea a constatat că printr-o ordonanţă de urgenţă se poate reglementa într-un domeniu rezervat legii organice (a se vedea Decizia nr. 1.189 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011).
În fine, invocarea art. 16 din Legea fundamentală în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate, autorul excepţiei nemotivând în niciun fel relaţia de contrarietate existentă între textul criticat şi această dispoziţie constituţională. În acest caz, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în invocarea acestor motive (a se vedea şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
Având în vedere argumentele prezentate, Curtea nu a putut reţine nici încălcarea art. 45 privind libertatea economică din Constituţia României, ţinând cont de faptul că libertatea economică se exercită în limitele legii. Aşadar, intervenţia legiuitorului în stabilirea condiţiilor de executare a contractelor cu executare succesivă nu are semnificaţia încălcării acestui articol.
Curtea a mai observat că dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie nu au incidenţă în cauză, întrucât dispoziţiile ordonanţei de urgenţă criticate nu intră în sfera de aplicare a acestor dispoziţii constituţionale.
Luând în considerare faptul că nu s-a constatat încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale invocate sau a altor dispoziţii constituţionale, Curtea a reţinut că prevederile art. 53, respectiv ale art. 1 alin. (5) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepţie ridicată de Societatea Comercială Volksbank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.968/320/2010 al Judecătoriei Târgu Mureş.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
