Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 450 din 28 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 11 noiembrie 2016
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Marmurică Lupu şi Florin Piersic Lupu în Dosarul nr. 1.808/740/2015 (număr în format vechi 1.817/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.273D/2015.
2. La apelul nominal se prezintă personal autorii excepţiei, asistaţi de avocatul Iulian Creaţă, cu împuternicire avocaţială la dosar.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepţiei, care solicită declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor de lege criticate în măsura în care permit reţinerea şi arestarea inculpaţilor minori, având în vedere că art. 114 din Codul penal, care reglementează consecinţele răspunderii penale a minorilor, nu prevede pedepse - ca sancţiuni penale -, ci numai măsuri educative - ca sancţiuni de drept penal -, astfel încât, practic, nu este posibilă executarea măsurilor educative în faza de urmărire sau de judecată, măsurile educative executându-se, potrivit art. 511 şi următoarele din Codul de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Astfel, consideră că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 23 alin. (12) şi (13) din Constituţie, întrucât noul Cod penal permite, cu privire la inculpaţii minori, doar luarea de măsuri educative privative sau neprivative de libertate, fără posibilitatea aplicării unei pedepse.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, deşi regimul sancţionator aplicabil minorului diferă de cel aplicabil majorului, totuşi, în ceea ce priveşte posibilitatea arestării inculpatului minor, interesul particular al acestuia trebuie pus în balanţă cu interesul public. Consideră că există situaţii care justifică arestarea inculpatului minor, iar în cazul soluţionării cauzei penale prin luarea unei măsuri educative privative de libertate devin aplicabile dispoziţiile art. 72 din Codul penal cu privire la computarea duratei măsurii preventive privative de libertate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
5. Prin Decizia penală nr. 940/A din 23 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.808/740/2015 (număr în format vechi 1.817/2015), admiţând apelul împotriva Încheierii penale nr. 75 din 11 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.808/740/2015 al Tribunalului Teleorman, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ion Marmurică Lupu şi Florin Piersic Lupu cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpaţilor minori.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale privind egalitatea în drepturi, legalitatea pedepsei şi caracterul penal al sancţiunii privative de libertate, întrucât permit arestarea preventivă a unui minor, în condiţiile în care, potrivit art. 114 din Codul penal, faţă de acesta se poate lua numai o măsură educativă, a cărei punere în executare are loc după rămânerea definitivă a hotărârii, iar măsura preventivă nu se deduce.
7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că art. 504 din Codul de procedură penală stabileşte cadrul general de urmărire, judecare şi punere în executare a hotărârilor privitoare la infractori minori, iar art. 243 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede expres posibilitatea reţinerii şi arestării preventive a unui inculpat minor doar în mod cu totul excepţional, fără ca prin dispoziţiile de lege criticate să se încalce normele constituţionale cuprinse în art. 23 alin. (12) şi (13). Chiar dacă faţă de minorul care răspunde penal se pot lua doar măsuri educative, nu poate fi ignorat faptul că art. 114 din Codul penal prevede două categorii de astfel de măsuri, respectiv măsuri educative neprivative de libertate şi măsuri educative privative de libertate. În cazul acestora din urmă, art. 127 din Codul penal stabileşte expres aplicabilitatea dispoziţiilor art. 71-73 din acelaşi act normativ. Or, art. 72 din Codul penal prevede tocmai computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate din durata sancţiunii penale aplicate, astfel că nu există un regim juridic diferit - din această perspectivă - în raport de vârsta inculpaţilor.
8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că reţinerea şi arestarea preventivă constituie măsuri preventive, iar nu pedepse. Astfel, dacă pedepsele au caracter sancţionator şi concretizează răspunderea penală, intervenind numai după ce aceasta a fost definitiv stabilită prin hotărârea de condamnare, măsurile preventive se dispun de organele judiciare pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, pentru a împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată, respectiv pentru a preveni comiterea de către acesta a altor infracţiuni. Chiar dacă, asemenea pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă, au caracter privativ de libertate, reţinerea şi arestarea preventivă nu se confundă cu acestea, întrucât nu au caracter sancţionator şi nu presupun o hotărâre definitivă de condamnare. Aşadar, nefiind în prezenţa unei pedepse sau sancţiuni privative de libertate în sensul art. 23 alin. (12) şi (13) din Constituţie, nu se poate susţine că reglementarea reţinerii şi arestării preventive în cazul minorilor aduce în vreun fel atingere principiului legalităţii pedepsei.
10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Arată că dispoziţiile de lege criticate trebuie corelate cu cele ale art. 114 din Codul penal, care prevede că faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se poate lua o măsura educativă privativă de libertate dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat, sau atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, prin Hotărârea din 27 iunie 1968, pronunţată în Cauza Wemhoff împotriva Germaniei) că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pentru a se vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la periclitarea unui interes public real şi care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate. În concluzie, Avocatul Poporului arată că instanţa este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus atât din modul de săvârşire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, cât şi din consecinţele acesteia.
11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, alin. (2) al art. 243 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor dispoziţii de lege prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 243 alin. (2): "Reţinerea şi arestarea preventivă pot fi dispuse şi faţă de un inculpat minor, în mod excepţional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării acestuia nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii.";
- Art. 504: "Urmărirea şi judecarea infracţiunilor săvârşite de minori, precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceştia se fac potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi derogările prevăzute în prezentul capitol şi în secţiunea a 8-a a cap. I din titlul V al părţii generale."
14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 23 alin. (12) şi (13) privind legalitatea pedepsei şi caracterul penal al sancţiunii privative de libertate.
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi constituţionale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 50 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a reţinut că, în ceea ce priveşte arestarea preventivă, reglementată la art. 223-240 din Codul de procedură penală, aceasta fiind o măsură preventivă, poate fi dispusă înaintea judecării definitive a cauzelor penale, în scopul realizării instrucţiei penale. Astfel, potrivit art. 223 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii. Conform art. 223 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, arestarea preventivă poate fi dispusă atunci când inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte; când inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament; când inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta; precum şi atunci când există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni. De asemenea, potrivit art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică (paragrafele 13 şi 14).
16. Astfel, prin decizia mai sus menţionată, Curtea a reţinut că scopul măsurii arestării preventive este acela al realizării instrucţiei penale, prin prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către suspect sau inculpat, prevenirea sustragerii acestuia de la urmărirea penală sau de la judecată, prevenirea distrugerii sau a ascunderii probelor, a influenţării martorilor etc. Aşa fiind, art. 243 din Codul de procedură penală nu prevede, cu privire la aplicarea măsurii arestării preventive faţă de minori, condiţii speciale referitoare la infracţiunile săvârşite, cum ar fi cele cu privire la limitele maxime ale pedepselor, arătând doar că reţinerea şi arestarea preventivă pot fi dispuse şi faţă de un inculpat minor, în mod excepţional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării acestuia nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii. Prin urmare, în condiţiile asigurării proporţionalităţii între efectele pe care această măsură le poate avea asupra personalităţii şi dezvoltării minorului şi scopul urmărit, arestarea preventivă poate fi dispusă faţă de infractorul minor ori de câte ori organele de urmărire penală sau instanţa de judecată consideră că este nevoie. Acest aspect, al necondiţionării dispunerii arestării preventive în cazul minorilor de îndeplinirea altor condiţii decât cea prevăzută la art. 243 din Codul de procedură penală, apare ca fiind justificat în raport cu finalitatea urmărită prin aplicarea arestării preventive, aceea a realizării instrucţiei penale (paragrafele 15-18).
17. Cu privire la măsurile educative ce pot fi dispuse în cazul infractorilor minori, prin Decizia nr. 50 din 16 februarie 2016, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Codul penal instituie regula conform căreia faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. De la această regulă, dispoziţiile alin. (2) ale aceluiaşi art. 114 din Codul penal reglementează două excepţii, prevăzând că faţă de infractorul minor pot fi luate măsuri educative privative de libertate în următoarele cazuri: dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat; şi atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. Măsurile educative neprivative de libertate ce pot fi luate faţă de infractori minori sunt, conform art. 115 alin. (1) pct. 1 din Codul penal, stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână şi asistarea zilnică. Măsurile educative privative de libertate care pot fi luate faţă de minori sunt, potrivit art. 115 alin. (1) pct.1 din Codul penal, internarea într-un centru educativ şi internarea într-un centru de detenţie. Măsurile educative, privative sau neprivative de libertate, anterior arătate, sunt dispuse de către instanţa de judecată în scopul tragerii la răspundere penală a minorului care a săvârşit infracţiuni. Din analiza regimului juridic al răspunderii penale a minorilor, Curtea a constatat că, în privinţa infractorilor minori care nu au mai săvârşit infracţiuni pot fi dispuse măsuri educative privative de libertate doar în cazul săvârşirii de către aceştia a unor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. Acest ultim aspect nu implică, însă, în mod obligatoriu, condiţionarea aplicării măsurii arestării preventive în cazul minorilor de îndeplinirea aceleiaşi condiţii a săvârşirii unei infracţiuni pedepsite de legea penală cu închisoarea de cel puţin 7 ani sau cu detenţiunea pe viaţă. Aceasta, întrucât măsura arestării preventive are un rol specific, diferit de cel al măsurilor educative. Prin urmare, în timp ce măsura arestării preventive poate fi luată în timpul urmăririi penale, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul procedurii camerei preliminare ori a judecăţii, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, măsurile educative sunt dispuse de instanţa de judecată în urma constatării săvârşirii de către minor a unei infracţiuni. Astfel, măsura arestării preventive are ca scop realizarea instrucţiei penale, în timp ce măsurile educative sunt dispuse în scopul tragerii la răspundere penală a minorilor care săvârşesc infracţiuni. Aşa fiind, Curtea a constatat că măsurile analizate fac parte din categorii diferite şi au finalităţi diferite, neexistând raţiuni pentru care condiţiile în care acestea pot fi dispuse să fie identice (paragrafele 19-24).
18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Marmurică Lupu şi Florin Piersic Lupu în Dosarul nr. 1.808/740/2015 (număr în format vechi 1.817/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2016.
PREŞEDINTELE INTERIMAR
AL CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
