Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 45 din 10 martie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penala
EMITENT: Curtea Constitutionala PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 18 mai 1998
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedura penalã, invocatã de Bors Anton în Dosarul nr. 1.460/1997 al Tribunalului Harghita.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 26 februarie 1998 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26 februarie 1998 şi apoi pentru data de 10 martie 1998.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Tribunalul Harghita, prin Încheierea din 14 octombrie 1997, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstitutionala a dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedura penalã, ridicatã de Bors Anton.
În motivarea exceptiei se susţine ca dispoziţiile art. 504 din Codul de procedura penalã contravin prevederilor art. 48 alin. (3) din Constituţie, deoarece restrang la doua situaţii posibilitatea acordãrii de despãgubiri victimelor unor erori judiciare, şi anume când persoana condamnata nu a sãvârşit fapta imputatã sau aceasta nu exista. Or, art. 48 alin. (3) din Constituţie, în concordanta cu reglementãrile art. 3 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentate, instituie rãspunderea patrimonialã a statului pentru prejudiciile cauzate prin orice eroare judiciarã sãvârşitã în procesele penale. În reglementarea actuala, în cazul unei condamnãri pentru o fapta fãrã intenţie infractionala, nu pot fi acordate despãgubiri, deoarece art. 504 din Codul de procedura penalã nu prevede aceasta posibilitate. Totodatã se arata ca sintagma "potrivit legii" din art. 48 alin. (3) din Constituţie se referã la întinderea rãspunderii patrimoniale a statului şi nicidecum la înlãturarea rãspunderii statului în ipoteza unor cazuri ce constituie erori judiciare.
Exprimindu-şi opinia, instanta de judecata apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este fondatã.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificatã prin Legea nr. 138/1997, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate privind art. 504 din Codul de procedura penalã este neîntemeiatã, deoarece Constituţia transfera legii de procedura penalã dreptul de a reglementa şi determina cazurile de erori judiciare ce atrag rãspunderea patrimonialã a statului. Pe de alta parte, în selectarea cazurilor de acordare a despãgubirilor de cãtre stat, art. 504 din Codul de procedura penalã a avut în vedere inexistenta faptei, nu şi celelalte situaţii în care fapta nu intra sub incidenta legii penale, dar poate atrage o rãspundere de alta natura. Prin urmare, numai o condamnare pentru o fapta care nu exista sau pe care o persoana nu a sãvârşit-o poate fi consideratã eroare judiciarã care sa atragã plata unor despãgubiri civile de cãtre stat.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicatã, retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizatã.
Prin excepţia invocatã se contesta legitimitatea constituţionalã a art. 504 din Codul de procedura penalã, însã din conţinutul exceptiei rezulta ca sunt avute în vedere doar prevederile alin. 1 al acestui articol, potrivit cãruia sunt considerate erori judiciare doar situaţiile în care fapta nu exista sau nu a fost sãvârşitã de cel condamnat. De aceea Curtea urmeazã sa se pronunţe numai asupra prevederilor alin. 1 al art. 504 din Codul de procedura penalã.
Conform dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din Constituţie, "statul rãspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sãvârşite în procesele penale".
Rezulta din acest text ca principiul responsabilitãţii statului fata de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare sãvârşite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori. Circumstantierea "potrivit legii", nu priveşte posibilitatea legiuitorului de a restrânge rãspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalitãţilor şi condiţiilor în care angajarea acestei raspunderi urmeazã a se face pentru plata despãgubirilor cuvenite. Cu alte cuvinte, potrivit normei constituţionale menţionate, organul legislativ nu ar putea stabili ca anumite erori judiciare, neimputabile victimei, sa fie suportate de aceasta.
Soluţia constituţionalã este în concordanta cu reglementãrile prevãzute în art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificatã prin Legea nr. 30/1994, potrivit cãrora, în cazul anulãrii unei condamnãri definitive, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte ca s-a produs o eroare judiciarã, persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnãri este despagubita conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în care se dovedeşte ca nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilã.
Prevederile art. 504 din Codul de procedura penalã, ce fac obiectul exceptiei, instituie doua cauze care antreneaza rãspunderea statului pentru erorile judiciare sãvârşite în procesele penale, şi anume când persoana condamnata nu a sãvârşit fapta ori fapta imputatã nu exista. Pe cale de consecinta, rezulta ca aceasta dispoziţie legalã exclude angajarea rãspunderii statului pentru oricare alta eroare judiciarã ce nu ar fi imputabilã victimei. Or, o asemenea limitare este neconstitutionala, întrucât art. 48 alin. (3) din Constituţie instituie numai competenta legiuitorului de a reglementa despãgubirea şi nu de a alege erorile judiciare pentru care statul trebuie sa rãspundã.
Dacã pana la adoptarea Constituţiei rãspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sãvârşite în procesele penale a constituit numai un principiu legal, adicã reglementat exclusiv prin lege, prin Constituţia actuala el devine un principiu constituţional, reglementand astfel însãşi competenta legiuitorului în determinarea condiţiilor de aplicare. Concluzia este aceeaşi şi în interpretarea prevederilor art. 3 din protocolul sus-menţionat, care, potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, este aplicabil în caz de conflict cu reglementãrile interne existente.
Prin urmare, se constata ca organul legislativ nu a pus de acord prevederile art. 504 din Codul de procedura penalã cu cele ale art. 48 alin. (3) din Constituţie. Dacã ar fi fãcut-o, s-ar fi putut, concretizandu-se dispoziţia constituţionalã, sa se reglementeze atât condiţiile specifice de acordare de despãgubiri, cat şi cele privind calificarea unei soluţii juridice ca fiind o eroare judiciarã.
Curtea Constituţionalã nu se poate substitui organului legislativ pentru a stabili aceste aspecte, care ar depãşi statutul sau constituţional, afectand rolul legislator pozitiv al Parlamentului României, ca unica autoritate legiuitoare a tarii, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie. De aceea, având în vedere rolul şi atribuţiile Curţii Constituţionale, potrivit art. 144 din Constituţie şi prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se poate pronunţa numai asupra caracterului constituţional al reglementãrii ce face obiectul exceptiei.
În consecinta, ţinând seama ca art. 504 din Codul de procedura penalã instituie numai doua cazuri posibile de angajare a rãspunderii statului pentru erorile judiciare sãvârşite în procesele penale, rezulta ca aceasta limitare este neconstitutionala fata de prevederile art. 48 alin. (3) din Constituţie, care nu permit o asemenea restrangere.
Ţinând seama de cele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, cu majoritate de voturi şi cu opinia separatã a domnului judecãtor Costica Bulai,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia invocatã de Bors Anton în Dosarul nr. 1.460/1997 al Tribunalului Harghita şi constata ca dispoziţiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale numai în mãsura în care nu limiteazã, la ipotezele prevãzute în text, cazurile în care statul rãspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare sãvârşite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituţie.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 10 martie 1998.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof.univ.dr. IOAN MURARU
Magistra-asistent,
Mihai Paul Cotta
OPINIE SEPARATĂ
Considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedura penalã nu poate fi admisã, pentru urmãtoarele motive:
1. Atât dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Constituţia României, cat şi dispoziţiile din pactele şi tratatele internaţionale, privitoare la drepturile fundamentale ale omului, care l-au inspirat pe legiuitorul constituant roman, cum sunt cele din art. 14 pct. 6 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, aprobat de Adunarea Generalã a O.N.U. la 16 decembrie 1966, sau cele din art. 3 al Protocolului nr. 7 adiţional al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, adoptat de Consiliul Europei la 22 noiembrie 1984, toate prevãd ca rãspunderea patrimonialã a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sãvârşite în procesele penale are loc conform legii sau uzantei în vigoare în statul respectiv. Legea interna, la care dispoziţiile menţionate fac trimitere, reglementeazã nu numai limitele, dar şi condiţiile rãspunderii patrimoniale a statului, precum şi cazurile în care statul este exonerat de rãspundere. Insesi dispoziţiile din convenţiile internaţionale prevãd ca persoana condamnata dintr-o eroare judiciarã nu are drep la despãgubiri din partea statului, dacã se dovedeşte ca "nedescoperirea, în timp util, a faptului necunoscut îi este imputabilã în tot sau în parte". În acelaşi sens este şi dispoziţia din art. 504 alin. 3 din Codul de procedura penalã roman, care prevede ca "Nu are dreptul la prepararea pagubei persoana care, în cursul urmãririi penale sau al judecaţii, cu intenţie sau din culpa grava, a stânjenit sau a încercat sa stânjeneascã aflarea adevãrului".
Este deci în afarã discuţiei faptul ca realizarea dreptului constituţional la repararea pagubei cauzate prin erorile judiciare sãvârşite în procesele penale are loc în condiţiile legii.
2. Dreptul persoanei de a fi despagubita de stat pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sãvârşite în procesele penale a fost prevãzut, pentru prima data, ca drept constituţional fundamental, în art. 48 alin. (3) al Constituţiei din 1991. În legislaţia penalã romana însã acest drept a fost prevãzut, pentru prima oara, în Codul de procedura penalã din anul 1936, în cartea a IV-a, titlul III, capitolul II, secţiunea a II-a intitulata "Daunele cuvenite victimelor erorilor judiciare", cuprinzând art. 431 şi 432, precum şi în cartea a VI-a, titlul II, capitolul III, intitulat "Despãgubirea persoanelor deţinute în preventie pe nedrept", cuprinzând art. 556-571.
Codul de procedura penalã din anul 1968, în vigoare şi în prezent, a reglementat, de asemenea, acest drept, cãruia i-a consacrat întregul capitol IV din titlul IV al partii sale speciale, intitulat "Repararea pagubei în cazul condamnãrii sau al luãrii unei mãsuri preventive pe nedrept", cuprinzând art. 504-507. Este de remarcat ca noile reglementãri au înlãturat unele restrangeri ale acestui drept, cum era aceea din art. 566 alin. 2 din Codul de procedura penalã din anul 1936, care excludea de la dreptul la despãgubiri pe acela care a mai suferit condamnãri în materie criminalã sau corecţionalã.
Dispoziţiile art. 504 din Codul de procedura penalã, care prevãd cazurile ce dau dreptul la reparatie, situaţiile în care acest drept este exclus şi unele consecinţe ale obţinerii reparatiei, dispoziţii care fac obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, au fost în doua randuri modificate dupã 1989, şi anume, o data prin Legea nr. 32/1990, când s-a precizat ca fac obiect de desdaunare prejudiciile cauzate prin orice mãsura preventivã luatã pe nedrept, şi a doua oara prin Legea nr. 104/1992, dupã intrarea în vigoare a Constituţiei, prin care s-a adãugat la formele de reparare a erorilor judiciare socotirea ca vechime în munca a duratei pedepsei închisorii, aplicatã pe nedrept şi atunci când executarea acesteia s-a fãcut la locul de munca. Nici prin aceasta din urma modificare legislativã, nici cu ocazia adoptãrii Legii nr. 141/1996 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura penalã nu s-a considerat necesarã modificarea art. 504 din Codul de procedura penalã, pentru a-l pune de acord cu prevederile Constituţiei.
În orice caz, nu se poate susţine ca, în urma acestor modificãri aduse dispoziţiilor legale în discuţie, acestea ar mai exprima vointa legiuitorului din anul 1968.
3. Din examinarea conţinutului dispoziţiei din art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penalã rezulta ca aceasta prevede dreptul la repararea de cãtre stat a pagubei suferite pentru orice persoana care a fost condamnata definitiv, dacã în urma rejudecarii cauzei s-a stabilit, prin hotãrâre definitiva, ca nu a sãvârşit fapta imputatã ori ca acea fapta nu exista. Dintre cele 6 cazuri prevãzute în art. 10 lit. a)-e) din Codul de procedura penalã, pentru care instanta, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, pronunţa achitarea inculpatului, numai achitarea pentru cazurile prevãzute în art. 10 alin. 1 lit. a) şi c) angajeazã rãspunderea patrimonialã a statului. În conceptia legiuitorului, numai persoana absolut nevinovatã care nu a sãvârşit nici o fapta ilicitã care sa-i atragã rãspunderea penalã sau extrapenala are dreptul la despãgubire din partea statului. În consecinta, în art. 12 din Codul de procedura penalã s-a prevãzut ca, în cazurile arãtate în art. 10 lit. b), d) şi e), procurorul care dispune clasarea sau scoaterea de sub urmãrire ori instanta de judecata care pronunţa achitarea, dacã apreciazã ca fapta ar putea atrage mãsuri ori sancţiuni, altele decât cele prevãzute de legea penalã, sesizeazã organul competent.
În cazul prevãzut în art. 10 lit. b), atunci când se constata ca fapta nu are caracter ilicit şi deci nu poate atrage nici un fel de rãspundere juridicã a fãptuitorului, aceasta echivaleaza cu inexistenta faptei, astfel încât condamnarea pe nedrept pentru o astfel de fapta da drept la despãgubire din partea statului, în condiţiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penalã.
În ceea ce priveşte achitarea pentru cazurile prevãzute în art. 10 alin. 1 lit. b^1), d) şi e) din Codul de procedura penalã, potrivit art. 346 alin. 2 din acelaşi cod, instanta poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile, soluţie posibila numai dacã în sarcina condamnatului ulterior achitat s-a constatat o culpa în cauzarea prejudiciului adus persoanei daunate.
În fine, potrivit dispoziţiei din art. 345 alin. 4 din Codul de procedura penalã, atunci când instanta a constatat ca exista cazul prevãzut în art. 10 lit. b^1), o data cu achitarea face şi aplicarea art. 18^1 alin. 3 din Codul penal, adicã aplica una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevãzute în art. 91 din Codul penal: mustrarea, mustrarea cu avertisment sau amenda de la 100.000 lei la 1.000.000 lei.
Achitarea pe acest temei nu poate fi decât rezultatul unei aprecieri diferite a gravitatii faptei de cãtre o alta instanta judecãtoreascã. În mãsura în care fapta şi împrejurãrile în care aceasta a fost sãvârşitã au fost corect stabilite, deosebirile de apreciere a gradului de pericol social concret al faptei nu pot fi considerate ca erori judiciare şi nu pot pune problema vreunei reparaţii patrimoniale.
Aceste consecinţe posibile şi uneori obligatorii ale achitãrii ulterioare a condamnatului au determinat restrangerea rãspunderii materiale neconditionate a statului la cazurile prevãzute în art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penalã.
În doctrina de specialitate este însã unanim admis ca, dacã cel condamnat pe nedrept a fost achitat pentru alte cazuri decât cele prevãzute în art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penalã, el poate pe cale civilã, sa obţinã repararea prejudiciului de la persoanele arãtate în art. 394 alin. 1 lit. b) şi d) şi în art. 507 din Codul de procedura penalã.
4. Analiza dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedura penalã dovedeşte ca acestea nu sunt neconstituţionale şi nu sunt în contradictie nici cu dispoziţiile din convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului. Reglementarea dreptului la despãgubiri al persoanei condamnate pe nedrept, respectiv a obligaţiei statului de a rãspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sãvârşite în procesele penale, s-a fãcut ţinându-se seama de cazurile în care, potrivit legii romane, instanta pronunţatã achitarea, precum şi de consecinţele juridice ale achitãrii.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedura penalã, pentru ca nu prevãd dreptul la repararea de cãtre stat a pagubei şi în alte cazuri în care se pronunţa achitarea, aceasta nu poate fi primitã, deoarece ea înseamnã critica unei omisiuni legislative. Or, Curtea Constituţionalã a decis, în mod constant, ca acceptarea unei astfel de critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 58 din Constituţie, care prevãd ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii (vezi, de exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 83 din 30 aprilie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 19 august 1997).
Fãrã indoiala, la o viitoare modificare a Codului de procedura penalã Parlamentul va putea sa dea o alta reglementare rãspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare în procesele penale, ţinând seama de reglementãrile în vigoare privitoare la cazurile în care instanţele judecãtoreşti pronunţa achitarea. Pana atunci însã, dispoziţiile legale în vigoare nu pot fi considerate neconstituţionale.
Judecãtor,
prof.univ.dr. Costica Bulai
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
