Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 448 din 7 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 17 iunie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent
Cu participarea, în şedinţa publicã din 24 martie 2011, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor, excepţie ridicatã de instanţa de judecatã, din oficiu, în Dosarul cu nr. 3.361/84/2009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilã, de muncã şi asigurãri sociale, pentru minori şi familie.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din data de 24 martie 2011, în prezenţa pãrţii Gheorghe Ianc, a avocatului Sergiu-Cosmin Rareş pentru partea prezentã şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 7 aprilie 2011.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 1 noiembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 3.361/84/2009, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilã, de muncã şi asigurãri sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor, excepţie ridicatã de instanţa de judecatã, din oficiu, într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a respins cererea de anulare a mãsurilor disciplinare dispuse de Biserica Ortodoxã Românã împotriva preotului Gheorghe Ianc.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã art. 26 din Legea nr. 489/2006 este neconstituţional, reţinându-se urmãtoarele:
Dacã se considerã cultele autoritãţi publice, pornind de la prevederile Legii nr. 489/2006 potrivit cãrora acestea "sunt persoane juridice de utilitate publicã," atunci jurisdicţia reglementatã de art. 26 din Legea nr. 489/2006 reprezintã o jurisdicţie administrativ-disciplinarã obligatorie, ceea ce contravine art. 21 alin. (4) din Constituţie potrivit cãruia jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.
Dacã, dimpotrivã, se apreciazã cã organele de jurisdicţie ale cultelor sunt structuri de jurisdicţie privatã, de tipul arbitrajului privat, atunci, pentru a fi respectate dispoziţiile art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie, trebuie ca, în mod expres şi neechivoc, sã rezulte din lege consimţãmântul pãrţilor ca litigiile sã fie supuse judecãţii unei astfel de "instanţe."
Pe de altã parte, instanţele de judecatã specializate în litigii de muncã au deplina posibilitate sã aibã în vedere, în materie disciplinarã, prevederile statutare şi canonice. Existenţa unor statute proprii nu înlãturã dreptul salariaţilor de a beneficia de accesul liber la "justiţia statalã."
Neconstituţionalitatea art. 26 din Legea nr. 489/2006 decurge din imposibilitatea atacãrii în faţa instanţelor judecãtoreşti menţionate în art. 126 alin. (1) din Legea fundamentalã a hotãrârilor date în materie disciplinarã de organele proprii de judecatã religioasã ale cultelor, precum şi din absenţa reglementãrii unor norme de procedurã sau a unor termene referitoare la judecatã.
Totodatã, textul de lege criticat încalcã şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece organele de jurisdicţie ale cultelor nu reprezintã un tribunal independent şi imparţial din cauza faptului cã membrii acestora sunt persoane subordonate conducerii cultului.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţii prezente şi ale apãrãtorului acesteia, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, care au urmãtorul cuprins: "(1) Cultele pot avea organe proprii de judecatã religioasã pentru problemele de disciplinã internã, conform statutelor şi reglementãrilor proprii.
(2) Pentru problemele de disciplinã internã sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare şi canonice.
(3) Existenţa organelor proprii de judecatã nu înlãturã aplicarea legislaţiei cu privire la contravenţii şi infracţiuni în sistemul jurisdicţional."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ale art. 124 alin. (2) potrivit cãruia justiţia este unicã, imparţialã şi egalã, ale art. 126 alin. (1) privind competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a celorlalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege de a realiza justiţia, precum şi ale alin. (5) referitoare la interzicerea înfiinţãrii de instanţe extraordinare. Totodatã, textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã prin textul de lege criticat legiuitorul statueazã cu privire la posibilitatea cultelor de a avea organe proprii de judecatã religioasã şi la obligaţia ca, în problemele de disciplinã internã, sã fie aplicabile exclusiv prevederile statutare şi canonice, în aplicarea principiului autonomiei religioase, consacrat de art. 29 alin. (5) din Legea fundamentalã.
I. Referitor la autonomia cultelor religioase, Curtea observã, în acord cu studiile doctrinare în materie (Radu Carp - Studia Politica, Romanian Political Science Review, vol. X, nr. 2/2010, Ed. C.H. Beck, p. 349-357), cã acest concept s-a nãscut datoritã separaţiei dintre stat şi bisericã, fiecare dintre aceste instituţii având competenţe specifice care nu interfereazã. De exemplu, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului prin Hotãrârea din 3 noiembrie 2009, pronunţatã în Cauza Lautsi împotriva Italiei, a reafirmat obligaţia statului de a fi neutru în exercitarea autoritãţii publice, mai ales în ce priveşte educaţia, prin neafişarea simbolurilor religioase aparţinând unui cult anume în sãlile de clasã.
Curtea observã cã în cazul cultelor religioase termenul autonomie se referã la capacitatea de a legifera şi a se conduce potrivit statutelor proprii. Astfel, o definiţie completã a conceptului de autonomie a cultelor poate fi urmãtoarea: dreptul natural al Bisericii de a stabili unilateral normele doctrinare, clericale şi judiciare specifice naturii sale şi de a se autoguverna prin acestea, în mod independent faţã de stat (Ionuţ Corduneanu - Biserica şi statul - douã studii, Ed. Evloghia, Târgşoru Vechi, 2006, p. 52-82).
Totodatã, Curtea mai observã cã, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã existenţa autonomã a comunitãţilor religioase este indispensabilã într-o societate democraticã şi constituie o problemã esenţialã în protecţia libertãţii religioase garantate de prevederile art. 9 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Hotãrârea din 26 octombrie 2000, pronunţatã în Cauza Hasan şi Chaush împotriva Bulgariei).
Prin urmare, Curtea reţine cã opţiunea legiuitorului exprimatã în textul de lege criticat este pe deplin justificatã din perspectiva principiului autonomiei cultelor în raport cu statul, principiu reflectat, la nivel constituţional, de art. 29 alin. (5) din Legea fundamentalã, potrivit cãruia "Cultele religioase sunt autonome faţã de stat şi se bucurã de sprijinul acestuia [...]".
II. Curtea observã cã susţinerile autorului excepţiei potrivit cãrora aceastã jurisdicţie este una administrativ-disciplinarã obligatorie, ceea ce contravine art. 21 alin. (4) din Constituţie conform cãruia jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite, nu pot fi primite. Astfel, din perspectiva modului de organizare, funcţionare şi a competenţelor exercitate, cultele nu constituie autoritãţi publice în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. În acest sens, prevederile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor disting între autoritãţile publice şi culte, spre exemplu art. 9 alin. (2) potrivit cãruia "Cultele sunt egale în faţa legii şi a autoritãţilor publice". Prin urmare, jurisdicţia în cadrul cultelor nu este una specialã administrativã, aşa încât nu se poate susţine încãlcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie.
III. Curtea constatã cã autorul excepţiei se referã la faptul cã, potrivit art. 26 din Legea nr. 489/2006, cultele pot avea organe proprii de judecatã religioasã, care soluţioneazã problemele de disciplinã internã şi ale cãror hotãrâri, în cazul anumitor culte, nu pot fi atacate în faţa instanţelor civile. Acest aspect este concretizat, în speţã, de art. 156 alin. (6) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin Hotãrârea Guvernului nr. 53/2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2008, potrivit cãruia "În virtutea autonomiei cultelor, prevãzutã de lege, şi a competenţelor specifice lor, instanţele de judecatã bisericeascã soluţioneazã problemele de disciplinã internã, iar hotãrârile instanţelor bisericeşti la toate nivelurile nu sunt atacabile în faţa instanţelor civile".
Din aceastã perspectivã, Curtea observã, cu privire la critica referitoare la încãlcarea art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie din Legea fundamentalã, cã acesta nu este un drept absolut, ci unul care poate implica limitãri, cât timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmãrit. În acest sens, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotãrârea din 21 februarie 1975, pronunţatã în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, cã dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fãrã sã-l defineascã în sensul restrâns al cuvântului, existã posibilitatea limitãrilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricãrui drept. Totodatã, prin Hotãrârea din 28 mai 1985, pronunţatã în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Curtea a reţinut cã acest drept cere, prin însãşi natura sa, o reglementare din partea statului, reglementare ce poate varia în timp şi spaţiu, însã în funcţie de "resursele comunitãţilor şi nevoile indivizilor." În elaborarea unei astfel de reglementãri, statele se bucurã de o anumitã marjã de apreciere.
Curtea reţine cã, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea fundamentalã, "Cultele religioase sunt libere şi se organizeazã potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii", ceea ce demonstreazã cã legiuitorul constituant a înţeles, în aplicarea principiului autonomiei cultelor, sã lase la latitudinea acestora stabilirea unor reglementãri specifice în ce priveşte atât organizarea şi funcţionarea lor, cât şi stabilirea unor reguli proprii de judecatã în ce priveşte rãspunderea disciplinarã internã. Aceasta şi datoritã naturii speciale a abaterilor şi delictelor disciplinare, a pedepselor şi a iertãrilor pe care, în speţã, nu le pot aplica instanţele de drept comun.
Referitor la susţinerea potrivit cãreia instanţele de judecatã specializate în litigii de muncã au deplina posibilitate sã aibã în vedere, în materie disciplinarã, prevederile statutare şi canonice, Curtea observã cã rãspunderea disciplinarã a clerului nu intervine ca urmare a nerespectãrii clauzelor unui contract de muncã. În speţã, art. 123 alin. (7) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române prevede cã "Raportul dintre personalul clerical şi Centrul Eparhial este unul de slujire şi misiune liber asumatã, conform mãrturisirii (declaraţiei) solemne publice rostite şi semnate de cãtre fiecare candidat înaintea hirotoniei întru preot". Aşa fiind, Curtea reţine cã prevederile Codului muncii referitoare la competenţa de judecatã a instanţelor judecãtoreşti specializate în dreptul muncii nu sunt aplicabile în cazul cultelor.
Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea reţine cã este justificatã, în speţã, limitarea dreptului de acces la o instanţã numai cu privire la judecarea contravenţiilor şi infracţiunilor.
Întrucât nu s-a constatat încãlcarea niciunui drept fundamental Curtea reţine cã dispoziţiile art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi din Constituţie nu sunt incidente în speţã.
IV. Curtea mai reţine cã, potrivit art. 10 alin. (1) privind libertatea de gândire, de conştiinţã şi de religie din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, "orice persoanã are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţã şi de religie. Acest drept implicã libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea individual sau colectiv, în public sau în particular, prin intermediul cultului, învãţãmântului, practicilor şi îndeplinirii riturilor". În acord cu aceste prevederi, o persoanã poate în mod liber sã îşi aleagã, sã practice sau sã îşi manifeste religia prin intermediul cultului, învãţãmântului, practicilor şi îndeplinirii riturilor. Întrucât fiecare religie presupune o practicã şi rituri specifice, cunoscute de persoana interesatã la intrarea într-un cult acceptat, este firesc ca aceasta sã se supunã regulilor cultului respectiv. În speţã, potrivit art. 123 alin. (1) şi (7) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, "Preoţii şi diaconii slujitori se recruteazã dintre doctorii, absolvenţii de masterat şi licenţiaţii facultãţilor de teologie, specializarea Teologie pastoralã, care au susţinut examenul de capacitate preoţesc" iar "La începerea activitãţii pastorale în unitatea pentru care a fost numit, personalul bisericesc primeşte din partea chiriarhului o decizie prin care se reglementeazã drepturile şi îndatoririle ce-i vor reveni". Curtea constatã cã personalul clerical are o pregãtire specificã ce presupune cunoaşterea statutelor şi normelor canonice ce reglementeazã atât rãspunderea disciplinarã, cât şi procedura de judecatã specificã, cuprinsã în art. 148-160 din cap. IV al Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.
Totodatã, Curtea mai observã cã, potrivit art. 2 alin. (2) din Statut, "Biserica Ortodoxã Românã este autocefalã şi unitarã în organizarea şi în lucrarea sa pastoralã, misionarã şi administrativã". Or, principiile autonomiei şi unitãţii cultului nu ar mai fi respectate dacã instanţele de drept comun ar exercita controlul asupra hotãrârilor luate de instanţele disciplinare şi de judecatã bisericeascã în probleme doctrinare, morale, canonice şi disciplinare. Prin urmare, Curtea nu poate reţine criticile autorului excepţiei potrivit cãrora prevederile art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor aduc atingere dispoziţiilor art. 124 alin. (2) şi ale art. 126 alin. (1) şi (5) din Constituţie.
În sensul celor menţionate s-a pronunţat şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului prin Hotãrârea din 23 septembrie 2008, pronunţatã în Cauza Ahtinen împotriva Finlandei, observând cã, "atunci când acceptã angajarea ecleziasticã într-o parohie, preoţii sunt conştienţi de posibilitatea ca mai târziu sã fie transferaţi într-un alt post. Din acest motiv, reclamantul, prin faptul cã a fost de acord sã slujeascã într-o parohie a Bisericii ca preot şi-a asumat şi rãspunderea de a se supune regulilor respectivului cult care se regãsesc în Statutul Bisericii şi în Regulile de procedurã bisericeascã".
V. În final, referitor la susţinerea potrivit cãreia textul de lege criticat încalcã şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât organele de jurisdicţie ale cultelor nu reprezintã un tribunal independent şi imparţial prin faptul cã membrii acestora sunt persoane subordonate conducerii cultului, Curtea observã cã nici aceasta nu poate fi reţinutã.
Astfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, prin Hotãrârea pronunţatã în Cauza Ahtinen împotriva Finlandei, anterior menţionatã, a decis într-o situaţie similarã celei din speţã (reclamantul fusese transferat ca preot dintr-o parohie în alta, fãrã a i se cere consimţãmântul, prin decizia Consiliului Clerical, inatacabilã în instanţã, în acord cu regulile cuprinse în Statutul Bisericii Evanghelice Luterane) cã art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu este încãlcat de vreme ce nu îşi gãseşte aplicarea în cauzã. Dreptul pretins de reclamant nu constituia un "drept civil", care sã poatã fi valorificat în faţa instanţelor de drept comun, în sensul art. 6 din Convenţie.
Totodatã, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului s-a pronunţat în acelaşi sens, al inaplicabilitãţii art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, şi prin Decizia de admisibilitate din 30 ianuarie 2001 (Cererea nr. 40.224/1998), pronunţatã în Cauza Eva Dudova şi Zdenek Duda împotriva Republicii Cehe, reţinând cã procedura urmatã de reclamanţi nu se referea la un drept cu privire la care sã existe cale de atac în faţa instanţelor de judecatã cehe. Curtea a reamintit cã art. 6 din Convenţie nu are ca scop crearea de noi drepturi materiale care nu au fundament legal în ordinea juridicã internã, ci de a oferi o protecţie proceduralã drepturilor recunoscute în legislaţia internã a statului în cauzã.
VI. De altfel, Curtea observã cã s-a mai pronunţat asupra textului de lege criticat, în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 640 din 10 iunie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 4 iulie 2008, şi Decizia nr. 797 din 3 iulie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 30 iulie 2008.
Soluţiile pronunţate cu acel prilej şi argumentele care au stat la baza acestora îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã, neintervenind elemente de noutate care sã justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor, excepţie ridicatã de instanţa de judecatã, din oficiu, în Dosarul nr. 3.361/84/2009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilã, de muncã şi asigurãri sociale, pentru minori şi familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 aprilie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
