Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator şi ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de procuror în Dosarul nr. 22.097/299/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.215D/2015. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.216D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator şi ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de procuror în Dosarul nr. 9.018/4/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. 4. La apelul nominal se prezintă personal părţile Daniel Nicolae Dumitru şi Eduard Gheorghe. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.215D/2015 şi nr. 1.216D/2015 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. 6. Părţile prezente sunt de acord cu conexarea dosarelor. La rândul său, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexare. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.216D/2015 la Dosarul nr. 1.215D/2015, care este primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor prezente, care arată că lasă la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 şi ca neîntemeiată cu privire la art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 10. Prin deciziile penale nr. 692/A şi nr. 691/A din 13 mai 2015, pronunţate în dosarele nr. 22.097/299/2014 şi nr. 9.018/4/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator şi ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de procuror cu ocazia soluţionării apelului în două cauze privind tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea, printre altele, a unor infracţiuni de furt calificat, prevăzute de art. 229 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Codul penal, pentru care inculpaţii au încheiat, ulterior citirii actelor de sesizare a instanţei, acorduri de mediere cu persoanele vătămate. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, procurorul, autor al excepţiei, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 şi ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală încalcă principiile constituţionale privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi dreptul la un proces echitabil, în măsura în care încheierea unui acord de mediere până la soluţionarea definitivă a cauzei duce la încetarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală, spre deosebire de împăcare, ce poate interveni numai până la momentul citirii actului de sesizare, potrivit art. 159 alin. (3) din Codul penal. Consideră că această diferenţă este nejustificată, având în vedere finalitatea procedurii încheierii acordului de mediere, care este aceeaşi cu cea a instituţiei împăcării, şi anume încetarea procesului penal. Astfel, se creează o inegalitate de tratament între inculpaţii care nu au reuşit să se împace cu persoanele vătămate până la momentul procesual al citirii actului de sesizare şi inculpaţii care încheie acorduri de mediere cu persoanele vătămate şi care au această posibilitate până la rămânerea definitivă a hotărârii, fiind încălcate egalitatea în faţa legii şi dreptul la un proces echitabil. Apreciază că acest din urmă drept, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, este încălcat şi prin faptul că, în timp ce împăcarea are loc în faţa judecătorului, acordul de mediere se încheie în afara procesului penal, judecătorul neputând efectua niciun control asupra procedurii prin care se realizează acordul. Arată că medierea este, în fapt, o tranzacţie/împăcare încheiată prin intermediul unui terţ, astfel încât sintagma "în condiţiile legii" din cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală, care derogă de la dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal, este neconstituţională. 12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 şi ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală nu sunt neconstituţionale. Astfel, arată că, prin dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală, s-a prevăzut printre cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale - alături de retragerea plângerii prealabile şi de împăcare - şi încheierea unui acord de mediere în condiţiile legii. De altfel, această dispoziţie nu este chiar nouă, o prevedere similară existând şi în Codul penal din 1969, după modificarea acestuia prin Legea nr. 202/2010, şi anume art. 10 din Cod care prevedea printre cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată şi cazul în care a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. În ambele reglementări, dispoziţiile menţionate fac trimitere la încheierea unui acord de mediere în condiţiile legii, lege care nu poate fi alta decât Legea nr. 192/2006 privind medierea. Este evident că medierea este o cauză distinctă de înlăturare a răspunderii penale, prevăzută în legea specială, care nu o limitează sub aspectul momentului până la care poate interveni, aşa cum face noul legiuitor în cazul împăcării. Aşadar, dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 şi ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, principiu consacrat de art. 16 din Constituţie, deoarece împăcarea şi medierea sunt instituţii diferite, cu reguli distincte referitoare la condiţiile în care pot interveni, inclusiv sub aspectul momentului până la care pot interveni. În legea specială se arată în concret condiţiile de încheiere a unui acord de mediere, în timp ce în dispoziţiile art. 159 din Codul penal sunt reglementate condiţiile în care poate interveni împăcarea, ca şi cauză care înlătură răspunderea penală, aşa încât nu se poate afirma cu temei că medierea este în fapt o "tranzacţie", o împăcare. Instanţa de judecată consideră că, dimpotrivă, neconstituţionale sunt dispoziţiile art. 159 din Codul penal, care limitează posibilitatea intervenirii împăcării numai până la momentul citirii actului de sesizare a instanţei, creându-se, astfel, o discriminare faţă de cazul retragerii plângerii prealabile, fără să existe vreo justificare în acest sens. De altfel, soluţia legislativă tradiţională era în sensul că atât împăcarea, cât şi retragerea plângerii prealabile puteau interveni oricând în cursul procesului penal până la rămânerea definitivă a hotărârii. 13. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală şi ale art. 67 din Legea nr. 192/2006, astfel cum acest din urmă text de lege a fost interpretat prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, este neîntemeiată. În acest sens arată că încheierea unui acord de mediere este reglementată în mod distinct de retragerea plângerii prealabile şi de împăcare, fiind o cauză alternativă de înlăturare a răspunderii penale, iar împrejurarea că, în funcţie de interesele lor şi de situaţia particulară a cauzei, părţile înţeleg să apeleze la una sau la cealaltă dintre căile de încetare a procesului penal nu constituie o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi nici nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil. 15. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 şi ale art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens arată că, prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006, că încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare, iar încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr. 192/2006 poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale. În aceste condiţii, având în vedere natura juridică distinctă a instituţiei medierii în raport cu împăcarea în procesul penal, nu se poate reţine încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a dreptului la un proces echitabil, dispoziţiile de lege criticate aplicându-se în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice, în funcţie de instituţia juridică aleasă de părţile sau subiecţii procesuali din conflictul de drept penal. În jurisprudenţa sa, de exemplu, în Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Or, în cazul de faţă, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor este justificat de natura juridică diferită a celor două instituţii juridice, fiecare având reguli distincte cu privire la condiţiile în care poate interveni, respectiv la procedura aplicabilă. Totodată, având în vedere dubla natură juridică a medierii, ca de altfel, şi a împăcării, de instituţie atât de drept penal, cât şi de drept procesual penal - fiind atât o cauză care înlătură răspunderea penală, cât şi o cauză care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale - devin incidente prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate prevedea, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prevederilor constituţionale invocate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, şi ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală. Dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 au fost modificate prin art. 84 pct. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006: "(2) În latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală."; - Art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală: "(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: [...] g) [...] a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;". 19. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, procurorul, autor al excepţiei, invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 397*) din 15 iunie 2016 - nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunţării prezentei decizii - a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei. Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Ţinând cont de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi de faptul că decizia mai sus menţionată a fost pronunţată ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.────────── *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 15 iunie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016.────────── 21. Tot prin Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală şi a reţinut că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai prin lege" (de exemplu, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004, Decizia nr. 217 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 28 mai 2014, Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragraful 25, şi Decizia nr. 497 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 3 august 2015, paragraful 18). Cu privire la modul în care se ia act de existenţa unui acord de mediere, Curtea a observat că acesta este distinct faţă de modul în care se ia act de împăcare. Astfel, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 70 alin. (5) din Legea nr. 192/2006, pentru a se constata existenţa cazului de împiedicare a punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală este suficient ca mediatorul să transmită organului judiciar acordul de mediere şi procesul-verbal de încheiere a medierii în original, nefiind necesar un act notarial sau prezenţa nemijlocită a părţilor în faţa instanţei, aşa cum se întâmplă în cazul împăcării. În acest sens, prin Decizia nr. XXVII din 18 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 20 martie 2007, decizie pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea unui recurs în interesul legii, instanţa supremă a stabilit că încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanţă numai atunci când aceasta constată nemijlocit acordul de voinţă al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special ori prin înscrisuri autentice (paragraful 39). 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală, pronunţată de Curte prin Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, excepţie ridicată de procuror în dosarele nr. 22.097/299/2014 şi nr. 9.018/4/2014 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în aceleaşi dosare şi constată că dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2016. PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE, Prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică ---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
