Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) şi (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea "Valorificare Creanţe" - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 2.910/1/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.034D/2014. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă referitor la dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, respectiv ca neîntemeiată în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 826 din 19 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.910/1/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) şi (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Societatea "Valorificare Creanţe" - S.R.L. din Craiova cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei ordonanţe de clasare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 341 alin. (5) şi (8) din Codul de procedură penală - care prevăd, pe de o parte, soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată de către judecătorul de cameră preliminară fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor, iar pe de altă parte caracterul definitiv al încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în situaţiile stabilite în art. 341 alin. (6) şi alin. (7) pct. 1 şi pct. 2 lit. a), b) şi d) din Codul de procedură penală - încalcă principiul legalităţii şi supremaţiei Constituţiei, dreptul la apărare, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv. Arată că judecata se desfăşoară fără participarea părţilor, ceea ce este de natură să înfrângă principiul oralităţii şi al contradictorialităţii dezbaterilor. De asemenea, soluţia pronunţată este definitivă, astfel încât nu este asigurată posibilitatea exercitării unui recurs efectiv. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 24 alin. (1) şi ale art. 53 din Constituţie, precum şi ale art. 21 alin. (3) prin raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, dreptul la apărare presupune nu doar posibilitatea persoanelor care se consideră vătămate în interesele lor legitime printr-o ordonanţă de clasare de a-şi angaja apărător în vederea formulării de cereri şi excepţii în procedura instituită de art. 341 din Codul de procedură penală, ci şi exercitarea efectivă a acestui drept prin posibilitatea de a pune concluzii în mod direct în faţa judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei sale. Numai astfel se poate asigura dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, instanţa apreciază că acestea nu încalcă niciuna din prevederile constituţionale invocate. Accesul liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, este asigurat prin posibilitatea de a se adresa judecătorului de cameră preliminară, iar dreptul la un recurs efectiv, consacrat de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi analizat prin raportare la art. 20 din Constituţie, este respectat, întrucât petentului nu îi este îngrădită posibilitatea de a se adresa unei instanţe naţionale pentru pretinse încălcări ale drepturilor sale. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care a admis această excepţie şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor" este neconstituţională. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât, având în vedere faptul că în camera preliminară nu se decide asupra vinovăţiei inculpatului, legiuitorul infraconstituţional nu a reglementat două grade de jurisdicţie în această fază a procesului penal. Dublul grad de jurisdicţie şi o procedură contradictorie, la care să participe procurorul şi inculpatul, au fost reglementate în faza de judecată, pentru a se decide asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului, astfel încât dispoziţiile legale criticate sunt conforme cu prevederile art. 24 din Constituţie. Dreptul recunoscut părţilor de art. 129 alin. (1) din Constituţie - de a exercita căile de atac - nu este unul absolut, ci acesta se exercită în condiţiile legii, revenind legiuitorului infraconstituţional să reglementeze, cu respectarea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, căile de atac şi modalitatea de exercitare a acestora. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (5) şi (8) din Codul de procedură penală, modificate prin art. 102 pct. 218 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textele de lege criticate au următorul cuprins: "(5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor. [...] (8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă." 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind principiul legalităţii şi supremaţiei Constituţiei, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi ale celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei critică soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor". Prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor" este neconstituţională, întrucât contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate. În acest sens, Curtea a observat că atât plângerea petentului, cât şi notele scrise ale procurorului şi ale intimaţilor sunt susceptibile de a influenţa soluţia privind litigiul ce face obiectul acelei proceduri, determinantă cu privire la confirmarea/infirmarea stingerii acţiunii penale. Astfel, din perspectiva contradictorialităţii şi oralităţii, ca elemente esenţiale ale egalităţii de arme şi ale dreptului la un proces echitabil, legea trebuie să prevadă posibilitatea petentului, a procurorului şi a intimaţilor de a dezbate, în mod efectiv, observaţiile depuse judecătorului de cameră preliminară, fiind necesară citarea acestora pentru realizarea respectivelor garanţii (paragrafele 46 şi 47). Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Ţinând cont de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi de faptul că decizia mai sus menţionată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, Curtea urmează a respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală ca devenită inadmisibilă. 14. Referitor la dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 24 din Constituţie şi ale art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, precitată, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, statuând, în paragrafele 25 şi 26, că faptul că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. 15. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, pronunţată prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 16. În fine, nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a art. 53 din Legea fundamentală, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu poate fi însă reţinută în cauza de faţă. 17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor", excepţie ridicată de Societatea "Valorificare Creanţe" - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 2.910/1/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
