Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 445 din 25 noiembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 2 si 3 din titlul I al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si pentru stabilirea unor masuri pentru accelerarea aplicarii acesteia si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 501/2002
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 911 din 19 decembrie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. I pct. 2 şi 3 din titlul I al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri pentru accelerarea aplicãrii acesteia şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 501/2002 . Excepţia a fost ridicatã de Liga Maiştrilor Militari de Marinã din Constanţa în Dosarul nr. 18.226/2002 al Judecãtoriei Constanţa.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, prin împuternicit Ion Drãgan, constatându-se lipsa celorlalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului excepţiei solicitã admiterea acesteia, pentru argumentele formulate cu prilejul ridicãrii excepţiei în faţa instanţei de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, întrucât considerã cã textele de lege criticate sunt în conformitate cu dispoziţiile din Constituţie invocate ca fiind încãlcate. De asemenea, aratã cã, de altfel, Curtea Constituţionalã a constatat constituţionalitatea acestor texte de lege prin deciziile nr. 413 din 6 noiembrie 2003 şi nr. 437 din 20 noiembrie 2003, care îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 ianuarie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 18.226/2002, Judecãtoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. I pct. 2 şi 3 din titlul I al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri pentru accelerarea aplicãrii acesteia şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 501/2002 . Excepţia a fost ridicatã de Liga Maiştrilor Militari de Marinã din Constanţa într-o cauzã având ca obiect constatarea dreptului sãu de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin urmãtoarele:
1. <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 este contrarã prevederilor constituţionale ale art. 114 alin. (1), referitoare la "delegarea legislativã, care abiliteazã Guvernul României spre a emite ordonanţe în domenii ce nu fac obiectul legilor organice"; or, <>Legea nr. 10/2001 pe care ordonanţa o modificã şi o completeazã face parte, potrivit titlului, scopului şi obiectului sãu de reglementare, din categoria legilor organice astfel cum acestea sunt definite prin art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie.
2. Dispoziţiile <>art. I pct. 2 din titlul I, intitulat Modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 sunt neconstituţionale, deoarece: creeazã "fundamentul juridic de omitere a bunurilor imobile preluate în <<orice chip>> în perioada istoricã enunţatã, dacã acestea au o afectaţiune din cele prevãzute în textul alin. (1) al art. 16 din lege"; modificarea operatã conduce la o aplicare restrictivã a textului, cu efect sinonim exproprierii pentru o cauzã de utilitate publicã, însã fãrã dreaptã şi prealabilã despãgubire, dispusã "a priori" pânã la retrocedarea dreptului subiectiv, ceea ce contravine <>art. 41 alin. (3) din Constituţie şi Legii nr. 33/1994 care "obligã la nominalizarea celui supus acestei mãsuri de excepţie"; prevederile art. I pct. 2 şi 3 din titlul I din ordonanţa criticatã nu sunt corelate cu textul de referinţã din <>Legea nr. 10/2001 , care dispune cu privire la conservarea regimului juridic al imobilelor, ceea ce "creeazã - prin efectul neretroactivitãţii legii - tratamente juridice incompatibile pentru imobilele deja restituite prin aplicarea art. 16 alin. (4), înainte şi dupã modificare"; art. 16 alin. (4), modificat, instituie asupra imobilului vizat, pe durata afectaţiunii, un drept de proprietate publicã, cu omisiunea de a prevedea fie revenirea la forma şi titularul dreptului de proprietate anterior preluãrii fãrã titlu, fie cu privire la înstrãinarea cãtre terţi, astfel cã "ambiguitatea regimului juridic de urmat dupã aceastã duratã a afectaţiunii" dã naştere la nedreptãţi; prevederile criticate, care dispun cu privire la un bun preluat fãrã titlu valabil, încalcã dreptul de proprietate privatã consacrat de art. 41 din Constituţie, art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 alin. (1) din aceasta, precum şi <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 .
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. I pct. 3 din titlul I din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 , autorul excepţiei susţine cã abrogarea alin. (5) al <>art. 16 din Legea nr. 10/2001 încalcã principiul separaţiei puterilor în stat prin aceea cã "suprimã controlul judiciar asupra actelor de realizare a <>Legii nr. 10/2001 ". De asemenea, considerã cã aceste dispoziţii de lege încalcã prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (5), "care, în caz de divergenţã, conferã competenţã atributivã instanţelor judecãtoreşti, orânduite şi prin <>Legea nr. 33/1994 ", şi pe cele ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie.
Judecãtoria Constanţa apreciazã cã excepţia ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens se aratã cã: <>Legea nr. 10/2001 nu este o lege organicã, întrucât nu reglementeazã regimul juridic al proprietãţii, ci aspecte particulare ale dreptului de proprietate privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989; pentru ordonanţele de urgenţã, Constituţia nu instituie interdicţia de a reglementa în materia legilor organice, iar jurisprudenţa Curţii Constituţionale este în sensul cã situaţia excepţionalã prevãzutã de art. 114 alin. (4) din Legea fundamentalã "poate reclama dispoziţii de natura legii organice în absenţa cãrora interesul public s-ar vedea periclitat"; <>art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 este în concordanţã cu art. 135 alin. (4) din Constituţie, "care extinde sfera bunurilor - obiect exclusiv al proprietãţii publice în considerarea destinaţiei lor afectate unei utilitãţi publice determinate de autoritatea competentã"; invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din Constituţie nu are relevanţã, întrucât exproprierea poate privi doar bunuri care la momentul trecerii lor în proprietatea publicã fãceau obiectul dreptului de proprietate privatã al persoanei şi, oricum, regimul constituţional actual nu se poate aplica unor acte juridice sãvârşite anterior intrãrii în vigoare a Legii fundamentale din 1991, pentru cã s-ar opune principiului neretroactivitãţii legii; omisiunea de reglementare a regimului juridic al bunurilor trecute în proprietatea publicã a statului nu poate fi sancţionatã de Curtea Constituţionalã, deoarece aceasta nu are rol de legislator pozitiv; spiritul reglementãrilor internaţionale la care România este parte, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt în sensul cã statul dispune de apreciere în privinţa bunurilor pe care le afecteazã unei utilitãţi publice, astfel cã nu se poate reţine încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 11 şi 20 alin. (1); abrogarea alin. (5) al art. 16 din ordonanţa criticatã reprezintã o opţiune a legiuitorului, ce nu poate fi cenzuratã de cãtre Curtea Constituţionalã, şi, totodatã, "rãmâne fãrã nici o consecinţã asupra accesului liber la justiţie şi a principiului separaţiei puterilor în stat".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens aratã: pretinsa încãlcare a prevederilor art. 114 alin. (1) din Constituţie, referitoare la delegarea legislativã, nu poate fi reţinutã, întrucât alin. (4) al aceluiaşi articol nu instituie interdicţia de a reglementa în materia legii organice, singura condiţie impusã pentru adoptarea ordonanţelor de urgenţã fiind justificarea situaţiei excepţionale; noua redactare a <>art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu constituie o expropriere pentru cauzã de utilitate publicã, actuala dispoziţie de lege fiind conformã atât prevederilor art. 135 alin. (4) din Constituţie, care permit legiuitorului sã stabileascã şi alte bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice, cât şi art. 1 al primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care conferã statelor dreptul de a adopta legile pe care le considerã necesare reglementãrii folosinţei bunurilor conform intereselor generale; omisiunea de a reglementa regimul juridic al imobilelor prevãzute de art. 16 alin. (4) din lege nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate, iar pe de altã parte, alin. (3) al art. 16 conţine dispoziţii pentru aceastã situaţie; abrogarea art. 16 alin. (5) din lege prin prevederile art. I pct. 3 din titlul I din ordonanţa criticatã nu încalcã principiul constituţional al liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, şi nici principiul separaţiei puterilor în stat.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens aratã: modificarea <>Legii nr. 10/2001 printr-o ordonanţã de urgenţã a Guvernului nu este contrarã dispoziţiilor din Constituţie invocate ca fiind încãlcate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care aceasta a statuat cã Guvernul este limitat la domenii care fac obiectul legilor organice numai în ceea ce priveşte ordonanţele emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ordonanţele de urgenţã putând fi emise în orice domeniu, dacã este îndeplinitã condiţia existenţei unor situaţii excepţionale; soluţia art. 16 alin. (4), modificat prin ordonanţa criticatã, nu constituie o expropriere, câtã vreme prin aceasta se reglementeazã regimul juridic al unora dintre imobilele preluate abuziv, cu privire la care solicitantului i se poate stabili "dreptul de proprietate şi nu dreptul însuşi", iar "exproprierea poate privi doar bunuri care, la momentul trecerii în proprietate publicã, fac obiectul dreptului de proprietate privatã al persoanei"; omisiunea reglementãrii regimului juridic al bunurilor dupã încetarea afectaţiunii publice, pe de o parte, nu poate fi sancţionatã de Curtea Constituţionalã, iar pe de altã parte, alin. (3) al art. 16 dispune cu privire la aceastã situaţie; abrogarea alin. (5) al art. 16 este o problemã de opţiune legislativã necenzurabilã de cãtre Curtea Constituţionalã, iar accesul la justiţie nu este îngrãdit prin aceastã abrogare; stabilirea categoriilor de bunuri care fac parte din domeniul public este, de asemenea, o chestiune de opţiune legislativã şi de oportunitate, legiuitorul fiind abilitat, potrivit art. 135 alin. (4) din Constituţie, sã dispunã prin lege; stabilirea prin lege a categoriilor de bunuri aparţinând domeniului public şi regimul juridic aplicabil nu contravin prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, deoarece: dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Constituţie nu sunt relevante în susţinerea neconstituţionalitãţii legii criticate, întrucât, pentru ordonanţele de urgenţã, art. 114 alin. (4) din Constituţie nu instituie interdicţia de a reglementa în materia legii organice, singura condiţie impusã pentru adoptarea lor fiind justificarea situaţiei excepţionale; modificarea <>art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu constituie o expropriere pentru cauzã de utilitate publicã şi este conformã atât prevederilor art. 135 alin. (4) din Constituţie, cât şi prevederilor art. 1 al primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificat de România prin <>Legea nr. 30/1994 ; omisiunea reglementãrii regimului juridic al imobilelor prevãzute la art. 16 alin. (4) din legea criticatã nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate, iar pe de altã parte, alin. (3) al art. 16 conţine dispoziţii pentru aceastã situaţie; abrogarea art. 16 alin. (5) din lege prin prevederile art. I pct. 3 din titlul I din ordonanţa criticatã nu încalcã principiul constituţional al liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, şi nici principiul separaţiei puterilor în stat.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, republicatã, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. I pct. 2 şi 3 din titlul I al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri pentru accelerarea aplicãrii acesteia şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 501/2002 . Aceste prevederi au urmãtorul cuprins:
- Art. I pct. 2: "Alineatul (4) al articolului 16 va avea urmãtorul cuprins: <<(4) Bunurile stabilite potrivit procedurii prevãzute la alin. (2) sunt, pe durata afectaţiunii de interes public, bunuri proprietate publicã şi au regimul prevãzut de lege.>>;
- Art. I pct. 3: "Alineatul (5) al articolului 16 se abrogã."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin, în ordinea invocãrii lor, art. 114 alin. (1), art. 41 alin. (3) şi (5), art. 11, art. 20 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie. La data pronunţãrii prezentei decizii, potrivit <>Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 22 septembrie 2003, la art. 11 s-a introdus alineatul (3), iar la art. 21 s-au introdus alineatele (3) şi (4). De asemenea, potrivit Constituţiei României, republicatã, cu reactualizarea denumirilor şi o nouã numerotare a textelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, art. 114 alin. (1) a devenit art. 115 alin. (1) şi art. 41 alin. (3) şi (5) a devenit art. 44 alin. (3) şi (6). Dispoziţiile din Constituţie invocate ca fiind încãlcate au urmãtorul conţinut:
- Art. 115 alin. (1): "Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor oganice.";
- Art. 44 alin. (3) şi (6): "(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire. [...]
(6) Despãgubirile prevãzute la alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţã, prin justiţie.";
- Art. 11: "(1) Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmeazã sã devinã parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupã revizuirea Constituţiei.";
- Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."
Autorul excepţiei mai invocã şi încãlcarea art. 1, intitulat Protecţia proprietãţii, din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevede: "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
Se invocã, de asemenea, încãlcarea prevederilor <>Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã, precum şi ale <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, potrivit cãrora: "(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitãţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacã au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluãrii lor de cãtre stat.
(2) Bunurile preluate de stat fãrã un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţãmântului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacã nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.
(3) Instanţele judecãtoreşti sunt competente sã stabileascã valabilitatea titlului."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã reţine urmãtoarele:
I. O primã criticã de neconstituţionalitate constã în susţinerea potrivit cãreia <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 , care modificã şi completeazã <>Legea nr. 10/2001 , încalcã prevederile art. 115 alin. (1) din Constituţie, republicatã, referitoare la delegarea legislativã, în sensul cãreia Guvernul este abilitat sã emitã ordonanţe în domenii ce nu fac obiectul legilor organice. Or, <>Legea nr. 10/2001 , pe care ordonanţa o modificã şi o completeazã, face parte, potrivit titlului, scopului şi obiectului sãu de reglementare, din categoria legilor organice astfel cum acestea sunt definite prin art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, republicatã.
Aceastã criticã urmeazã a fi respinsã, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. (6) teza întâi din Constituţie, republicatã, ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, de unde rezultã cã acestea pot reglementa materii rezervate legilor organice şi ordinare. Sub acest din urmã aspect, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant cã interdicţia de a emite ordonanţe în domeniul legilor organice priveşte exclusiv ordonanţele adoptate în temeiul unei legi de abilitare, nu şi ordonanţele de urgenţã.
II. Cea de a doua criticã de neconstituţionalitate se întemeiazã pe susţinerea cã dispoziţiile art. I pct. 2 şi 3 din titlul I al ordonanţei excepteazã de la prevederile <>Legii nr. 10/2001 o serie de bunuri, prin introducerea acestora în categoria bunurilor proprietate publicã, ceea ce este sinonim cu exproprierea, contravenind astfel <>art. 44 alin. (3) din Constituţie, republicatã, şi Legii nr. 33/1994 , precum şi art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea fundamentalã şi <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 .
Curtea constatã cã nici aceastã criticã nu poate fi primitã. Stabilirea imobilelor care nu vor fi retrocedate în naturã şi pentru care nu se acordã mãsuri reparatorii prin echivalent, potrivit <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, reprezintã o opţiune a legiuitorului, aspect cu privire la care Curtea Constituţionalã nu este competentã sã se pronunţe. În acest sens, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat în mod constant cã ea nu se poate substitui legiuitorului deoarece, potrivit art. 61 din Constituţie, republicatã, Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a ţãrii. De altfel, bunurile în legãturã cu care dispune art. 16 alin. (4) din legea criticatã nu sunt proprietatea unei persoane private, deoarece calitatea de proprietar se naşte numai de la data restituirii lor, în condiţiile prevãzute de <>Legea nr. 10/2001 . Aşa fiind, Curtea nu poate reţine încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 44, care statueazã cu privire la "Dreptul de proprietate privatã", ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind "Dreptul internaţional şi dreptul intern" şi ale art. 20 alin. (1) referitoare la "Tratatele internaţionale privind drepturile omului" şi nici dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Susţinerea potrivit cãreia abrogarea, prin <>art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 , a dispoziţiilor alin. (5) al <>art. 16 din Legea nr. 10/2001 încalcã principiul separaţiei puterilor în stat, prin aceea cã suprimã controlul judiciar asupra actelor de realizare a <>Legii nr. 10/2001 , urmeazã, de asemenea, a fi respinsã. Curtea constatã cã abrogarea textului de lege menţionat a fost impusã de modificarea alin. (4) al aceluiaşi articol, prin art. I pct. 2 din titlul I din ordonanţa de urgenţã criticatã, alineat care prevede cã "Bunurile stabilite potrivit procedurii prevãzute la alin. (2) sunt, pe durata afectaţiunii de interes public, bunuri proprietate publicã şi au regimul prevãzut de lege". Reglementarea anterioarã a textului putea da naştere unor litigii ce urmau a fi soluţionate de instanţele judecãtoreşti, însã, dupã modificare, declanşarea unor asemenea litigii este exclusã. Aceasta nu înseamnã cã actele de realizare a prevederilor <>Legii nr. 10/2001 nu sunt supuse controlului judiciar, astfel cã accesul liber la justiţie, consacrat de dispoziţiile art. 21 din Constituţie, şi principiul separaţiei puterilor în stat nu sunt încãlcate.
În sfârşit, nici invocarea încãlcãrii prevederilor <>Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauzã de utilitate publicã şi ale <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia nu poate fi reţinutã. Aceasta deoarece nu intrã în atribuţiile Curţii Constituţionale examinarea conformitãţii dintre diferite dispoziţii legale, ci numai concordanţa cu principiile şi normele constituţionale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. I pct. 2 şi 3 din titlul I al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri pentru accelerarea aplicãrii acesteia şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 501/2002 , excepţie ridicatã de Liga Maiştrilor Militari de Marinã din Constanţa în Dosarul nr. 18.226/2002 al Judecãtoriei Constanţa.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 noiembrie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
