Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 444 din 31 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) si (10), art. 23 alin. (1) si (2), precum si art. 30 din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 331 din 19 mai 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) şi (10), art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi ale <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicatã de Gabriel Armand Bobocea în Dosarul nr. 3.248/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspund Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi, prin consilieri juridici, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii şi Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi solicitã respingerea excepţiei. Se aratã cã autorul excepţiei a interpretat eronat hotãrârea contestatã. În ceea ce priveşte dispoziţiile legale criticate, acestea sunt în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, fiind invocatã, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 octombrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 3.248/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) şi (10), art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi ale <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , excepţie ridicatã de Gabriel Armand Bobocea în cauza ce are ca obiect judecarea acţiunii în contencios administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 2, 16, art. 20 alin. (8), (9) şi (10), art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi ale <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2), art. 75 alin. (1), (4) şi (5), art. 117 alin. (3), art. 140 alin. (1), precum şi cu cele ale art. 126 alin. (5) din Constituţie.
Se aratã cã art. 2 din aceeaşi ordonanţã nu face distincţie clarã între dreptul la muncã şi dreptul la libertatea de exercitare a unei profesii liberale. Totodatã, se apreciazã cã sunt încãlcate, prin art. 16 din ordonanţã, dispoziţiile constituţionale ale art. 75 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 117 alin. (3), deoarece autoritatea publicã Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii a fost înfiinţatã prin ordonanţã, şi nu prin lege organicã.
În ceea ce priveşte critica prevederilor art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 30 din aceeaşi ordonanţã prin raportare la art. 117 alin. (3) şi art. 140 alin. (1) din Constituţie, se susţine cã înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii s-a fãcut fãrã avizul Curţii de Conturi, iar avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor, necesar bugetului acestei autoritãţi publice, indicã o subordonare în raport cu Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Referitor la art. 20 alin. (8), (9) şi (10) din ordonanţã, se aratã cã prevederile legale încalcã dispoziţiile art. 126 alin. (5) din Constituţie, întrucât Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii are caracter de instanţã extraordinarã.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) şi (10), art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi ale <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007. Aceste prevederi legale au urmãtorul cuprins:
- Art. 2: "(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţã, pe bazã de rasã, naţionalitate, etnie, limbã, religie, categorie socialã, convingeri, sex, orientare sexualã, vârstã, handicap, boalã cronicã necontagioasã, infectare HIV, apartenenţã la o categorie defavorizatã, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlãturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitãrii, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
(2) Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevãzute la alin. (1) este consideratã discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe.
(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeazã anumite persoane, pe baza criteriilor prevãzute la alin. (1), faţã de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le genereazã, favorizeazã sau defavorizeazã nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoanã, un grup de persoane sau o comunitate faţã de alte persoane, grupuri de persoane sau comunitãţi atrage rãspunderea contravenţionalã conform prezentei ordonanţe, dacã nu intrã sub incidenţa legii penale.
(5) Constituie hãrţuire şi se sancţioneazã contravenţional orice comportament pe criteriu de rasã, naţionalitate, etnie, limbã, religie, categorie socialã, convingeri, gen, orientare sexualã, apartenenţã la o categorie defavorizatã, vârstã, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.
(6) Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţã bazatã pe douã sau mai multe criterii prevãzute la alin. (1) constituie circumstanţã agravantã la stabilirea rãspunderii contravenţionale dacã una sau mai multe dintre componentele acesteia nu intrã sub incidenţa legii penale.
(7) Constituie victimizare şi se sancţioneazã contravenţional conform prezentei ordonanţe orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încãlcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminãrii.
(8) Prevederile prezentei ordonanţe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie şi a dreptului la informaţie.
(9) Mãsurile luate de autoritãţile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunitãţi, vizând asigurarea dezvoltãrii lor fireşti şi realizarea efectivã a egalitãţii de şanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunitãţi, precum şi mãsurile pozitive ce vizeazã protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanţe.
(10) În înţelesul prezentei ordonanţe, eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizeazã prin:
a) prevenirea oricãror fapte de discriminare, prin instituirea unor mãsuri speciale, inclusiv a unor acţiuni afirmative, în vederea protecţiei persoanelor defavorizate care nu se bucurã de egalitatea şanselor;
b) mediere prin soluţionarea pe cale amiabilã a conflictelor apãrute în urma sãvârşirii unor acte/fapte de discriminare;
c) sancţionarea comportamentului discriminatoriu prevãzut în dispoziţiile alin. (1)-(7).
(11) Comportamentul discriminatoriu prevãzut la alin. (1) - (7) atrage rãspunderea civilã, contravenţionalã sau penalã, dupã caz, în condiţiile legii.";
- Art. 16: "Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminãrii, autonomã, cu personalitate juridicã, aflatã sub control parlamentar şi totodatã garant al respectãrii şi aplicãrii principiului nediscriminãrii, în conformitate cu legislaţia internã în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este parte.";
- Art. 20: "(8) Hotãrârea se comunicã pãrţilor în termen de 15 zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicãrii.
(9) Hotãrârea Colegiului director poate fi atacatã la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii.
(10) Hotãrârile emise potrivit prevederilor alin. (2) şi care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu.";
- Art. 23: "(1) Colegiul director al Consiliului este organ colegial, deliberativ şi decizional, responsabil pentru îndeplinirea atribuţiilor prevãzute de lege.
(2) Colegiul director este compus din 9 membri cu rang de secretar de stat, propuşi şi numiţi, în şedinţã comunã, de cele douã Camere ale Parlamentului.";
- Art. 30: "(1) Bugetul Consiliului face parte integrantã din bugetul de stat. Proiectul de buget se întocmeşte de Consiliu, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.
(2) Salarizarea funcţionarilor publici şi a personalului încadrat cu contract individual de muncã din cadrul Consiliului se face la nivelul corespunzãtor celorlalte autoritãţi publice autonome aflate sub controlul Parlamentului, potrivit anexei nr. I la <>Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, respectiv anexei nr. I la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bazã pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(3) Pentru pãstrarea confidenţialitãţii în legãturã cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoştinţã în exercitarea funcţiei, personalul din aparatul Consiliului primeşte lunar un spor de confidenţialitate de 15%, calculat la salariul de bazã brut. Categoriile de personal care beneficiazã de acest spor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Consiliului.
Se susţine cã au fost încãlcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 20 alin. (1) şi (2), art. 75 alin. (1), (4) şi (5) privind sesizarea Camerelor, art. 117 alin. (3) privind înfiinţarea autoritãţilor administrative autonome, art. 140 alin. (1) referitoare la atribuţiile Curţii de Conturi, precum şi art. 126 alin. (5) referitor la interzicerea înfiinţãrii instanţelor extraordinare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat, însã din perspectiva altor critici de neconstituţionalitate decât cele existente în cauza de faţã, prin <>Decizia nr. 1.325 din 4 decembrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, decizie prin care a fost admisã excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se cã dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale în mãsura în care din acestea se desprinde înţelesul cã instanţele judecãtoreşti au competenţa sã anuleze ori sã refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând cã sunt discriminatorii, şi sã le înlocuiascã cu norme create pe cale judiciarã sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având în vedere cele de mai sus, considerãm cã în cauzã nu sunt aplicabile dispoziţiile <>art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, referitoare la inadmisibilitatea excepţiei în cazul în care prevederile supuse controlului de constituţionalitate au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã, deoarece criticile autorului excepţiei au la bazã raţiuni diferite faţã de cele avute în vedere în <>Decizia nr. 1.325/2008 .
În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate în cauzã, Curtea reţine urmãtoarele:
Susţinerea autorului excepţiei cã <>art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 nu face distincţie clarã între dreptul la muncã şi dreptul la libertatea de exercitare a unei profesii liberale nu este o problemã de neconstituţionalitate, ci de interpretare a legii de cãtre instanţa de judecatã.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 16 din ordonanţã, prin invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 75 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 117 alin. (3), Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. Prin reglementarea iniţialã a <>Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2 septembrie 2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii a fost conceput ca un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului. Însã aceastã reglementare a ridicat problema existenţei unor eventuale presiuni politice asupra Consiliului de naturã a afecta neutralitatea şi autonomia sa în raporturile cu Guvernul şi cu administraţia de stat subordonatã acestuia, cu prilejul activitãţii de combatere a discriminãrii. Pentru aceste motive, prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 77/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 619 din 30 august 2003, <>Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a fost completatã, prevãzându-se cã, "în exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii îşi desfãşoarã activitatea în mod independent, fãrã ca aceasta sã fie îngrãditã sau influenţatã de cãtre alte instituţii ori autoritãţi publice". Ulterior, în vederea asigurãrii unei autonomii reale a Consiliului, prin modificãrile aduse <>Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 prin <>Legea nr. 324/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006, lege adoptatã cu respectarea art. 75 şi art. 76 alin. (1) din Constituţie, acest organ a fost plasat sub controlul Parlamentului. În consecinţã, sunt constituţionale dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii fiind o autoritate publicã autonomã, aflatã sub controlul Parlamentului, şi nu în subordinea Guvernului. În acest sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.096/2008.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 20 alin. (8), (9) şi (10) din lege faţã de art. 126 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine cã este neîntemeiatã. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii este un organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, care se bucurã de independenţa necesarã îndeplinirii actului administrativ-jurisdicţional. Cei interesaţi au posibilitatea de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor şi a intereselor lor legitime, drept consacrat expres la <>art. 20 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , fiind astfel respectate prevederile constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (5), care interzice înfiinţarea de instanţe extraordinare. În acest sens, menţionãm <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008 .
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 16, art. 20 alin. (8), (9) şi (10), art. 23 alin. (1) şi (2), precum şi ale <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicatã de Gabriel Armand Bobocea în Dosarul nr. 3.248/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 31 martie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
