Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 444 din 16 iunie 2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 549^1 din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 10 august 2015
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 549^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurelia Chirilă în Dosarul nr. 1.478/327/2014 al Tribunalului Tulcea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 794D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc părţile. Magistratul-asistent referă că telegramele trimise părţilor Speranţa Aureliana Tomescu şi Andrei Viorel Tomescu s-au întors cu menţiunea pe plic "destinatar necunoscut la adresă", aceştia fiind citaţi la adresa indicată de instanţa care a sesizat Curtea. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.061D/2014 ce are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 549^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Luca în Dosarul nr. 15.199/211/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia penală, precum şi în Dosarul nr. 1.294D/2014 ce are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 549^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Consiliul Local al Comunei Valu lui Traian în Dosarul nr. 30.785/212/2014 al Judecătoriei Constanţa.
4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
5. Curtea, având în vedere obiectul parţial identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.061D/2014 şi nr. 1.294D/2014 la Dosarul nr. 794D/2014.
6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.
7. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.061D/2014 şi nr. 1.294D/2014 la Dosarul nr. 794D/2014, care este primul înregistrat.
8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 549^1 alin. (2), (3) şi (5) din Codul de procedură penală ca devenită inadmisibilă, arătând că acestea au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
9. Prin încheierile din 6 august 2014, 6 octombrie 2014 şi Încheierea nr. 776 din 8 decembrie 2014, pronunţate în dosarele nr. 1.478/327/2014, nr. 15.199/211/2014 şi nr. 30.785/212/2014, Tribunalul Tulcea - Secţia penală, Tribunalul Cluj - Secţia penală şi Judecătoria Constanţa au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 549^1 din Codul de procedură penală, respectiv cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 549^1 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Aurelia Chirilă şi Luca Alexandru în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unor încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, prin care s-a dispus desfiinţarea unor înscrisuri false, şi de Consiliul Local al Comunei Valu lui Traian într-o cauză având ca obiect soluţionarea propunerii de desfiinţare a unui înscris fals.
10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege criticat aduce atingere dreptului la apărare, accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece procedura se desfăşoară în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor interesate. Astfel, aceste persoane nu pot cunoaşte argumentele celorlalţi participanţi şi, prin urmare, nici contesta aceste argumente, deoarece procedura nu este publică, iar singurul act ce se comunică este o copie a ordonanţei, nu pot propune probe ori combate probele administrate şi nu pot formula cereri sau nu se poate invoca principiul error communis facit jus. De asemenea, părţile menţionate nu pot contesta sau prezenta oral judecătorului argumentele lor, procedura fiind lipsită de contradictorialitate şi publicitate. Nu este respectat nici principiul egalităţii armelor, intimaţii având o poziţie procesuală inferioară celei a procurorului, care este unicul participant ce poate administra probe şi învesti instanţa cu cereri. Procedura reglementată de dispoziţiile de lege criticate, în ansamblul său, este extrem de sumară, expeditivă, cu termene scurte şi nu respectă garanţiile unui proces echitabil, mai precis egalitatea armelor şi contradictorialitatea, aşa cum au fost consacrate acestea de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în diverse soluţii de speţă.
11. Tribunalul Tulcea - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate conţin suficiente garanţii care asigură echitatea procedurii de confiscare sau desfiinţare a unui înscris. De la principiul publicităţii şedinţei de judecată sunt prevăzute o serie de excepţii, iar lipsa dezbaterilor contradictorii nu afectează echitatea procedurii de vreme ce părţile au putut depune note scrise şi pot formula contestaţie.
12. Tribunalul Cluj - Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 549^1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, fiind în contradicţie cu art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât procedura de desfiinţare a înscrisului fals, atât în primă instanţă, cât şi în calea de atac a contestaţiei, se desfăşoară în camera de consiliu, fiind lipsită de publicitate, aspect menit să întreţină suspiciunea părţilor cu privire la justa soluţionare a cauzei lor. De asemenea, nu se respectă principiul contradictorialităţii, părţile neavând posibilitatea concretă de a propune niciun fel de probe.
13. Judecătoria Constanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.
14. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 549^1 din Codul de procedură penală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, ce a fost introdus prin pct. 319 al art. 102 din titlul III al Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, având următorul cuprins: "(1) În cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă.
(2) Judecătorul de cameră preliminară comunică persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate o copie a ordonanţei, punându-le în vedere că în termen de 10 zile de la primirea comunicării pot depune note scrise.
(3) După expirarea termenului prevăzut de alin. (2), judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra cererii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2), putând dispune una dintre următoarele soluţii:
a) respinge propunerea şi dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării;
b) admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor ori, după caz, desfiinţarea înscrisului.
(4) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi persoanele prevăzute la alin. (2) pot face, motivat, contestaţie. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.
(5) Contestaţia se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei sesizate ori, când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către completul competent potrivit legii, care se pronunţă prin încheiere motivată, fără participarea procurorului şi a persoanelor prevăzute la alin. (2), putând dispune una dintre următoarele soluţii:
a) respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată;
b) admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă propunerea potrivit alin. (3)."
18. Autorii arată că textul de lege criticat aduce atingere art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare din Constituţie, precum şi în art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine că prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 549^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale; că soluţia legislativă cuprinsă în art. 549^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)", este neconstituţională; că soluţia legislativă cuprinsă în art. 549^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia instanţa ierarhic superioară ori completul competent se pronunţă "fără participarea procurorului şi a persoanelor prevăzute la alin. (2)", este neconstituţională. De asemenea, prin aceeaşi decizie, a constatat că dispoziţiile 549^1 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
20. Întrucât autorii excepţiei formulează critici de neconstituţionalitate cu privire la art. 549^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, la soluţia legislativă cuprinsă în art. 549^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)", la soluţia legislativă cuprinsă în art. 549^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia instanţa ierarhic superioară ori completul competent se pronunţă "fără participarea procurorului şi a persoanelor prevăzute la alin. (2)", Curtea, având în vedere că încheierile de sesizare sunt anterioare pronunţării şi publicării Deciziei nr. 166 din 17 martie 2015, constată, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, că excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă în privinţa dispoziţiilor legale menţionate.
21. Totodată, prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, precitată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 549^1 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, reţinând că dispoziţiile de lege criticate, care reglementează competenţa judecătorului de cameră preliminară de a soluţiona sesizările având ca obiect luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau desfiinţarea unui înscris, respectiv cu privire la depunerea contestaţiei împotriva soluţiei date, nu sunt afectate de vicii de neconstituţionalitate, constituind expresia aplicării prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" (paragraful 53).
22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii cu privire la art. 549^1 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, astfel încât excepţia va fi respinsă ca neîntemeiată.
23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 549^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurelia Chirilă în Dosarul nr. 1.478/327/2014 al Tribunalului Tulcea - Secţia penală şi de Alexandru Luca în Dosarul nr. 15.199/211/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia penală.
2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 549^1 alin. (3) din Codul de procedură penală sub aspectul soluţiei legislative potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)", excepţie ridicată de Aurelia Chirilă în Dosarul nr. 1.478/327/2014 al Tribunalului Tulcea - Secţia penală, de Alexandru Luca în Dosarul nr. 15.199/211/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi de Consiliul Local al Comunei Valu lui Traian în Dosarul nr. 30.785/212/2014 al Judecătoriei Constanţa.
3. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 549^1 alin. (5) din Codul de procedură penală sub aspectul soluţiei legislative potrivit căreia instanţa ierarhic superioară ori completul competent se pronunţă "fără participarea procurorului şi a persoanelor prevăzute la alin. (2)", excepţie ridicată de Aurelia Chirilă în Dosarul nr. 1.478/327/2014 al Tribunalului Tulcea - Secţia penală şi de Alexandru Luca în Dosarul nr. 15.199/211/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia penală.
4. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Aurelia Chirilă în Dosarul nr. 1.478/327/2014 al Tribunalului Tulcea - Secţia penală şi de Alexandru Luca în Dosarul nr. 15.199/211/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi constată că prevederile art. 549^1 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Tulcea - Secţia penală, Tribunalului Cluj - Secţia penală şi Judecătoriei Constanţa şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2015.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: