Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 438 din 21 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 438 din 21 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016

Comenteaza legea


    Mona-Maria Pivniceru   - preşedinte
    Petre Lăzăroiu         - judecător
    Daniel Marius Morar    - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu  - judecător
    Tudorel Toader         - judecător
    Augustin Zegrean       - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia "Alianţa pentru combaterea abuzurilor" în Dosarul nr. 576/64/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.727D/2015.
    2. La apelul nominal răspund pentru autoarea excepţiei Dumitriu Claudiu Lucian, preşedintele Asociaţiei "Alianţa pentru combaterea abuzurilor", şi Feher Codruţ Alin, vicepreşedinte al asociaţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului Feher Codruţ Alin, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că sintagma "suspiciune rezonabilă", care este o creaţie a noului Cod de procedură penală, este asociată cu alte instituţii procesual penale şi cu alte sintagme care sunt mai predictibile. În ceea ce priveşte materia strămutării, această sintagmă este asociată altora care determină imposibilitatea stabilirii dacă suspiciunea rezonabilă trebuie să existe relativ la un singur judecător al acelei instanţe sau la toţi judecătorii unei instanţe. Totodată, sintagmele "împrejurările cauzei" şi "calitatea părţilor" au un grad mare de ambiguitate. Caracterul vag şi interpretabil al dispoziţiei criticate determină neconstituţionalitatea acesteia.
    4. Având cuvântul, preşedintele asociaţiei, domnul Dumitriu Claudiu Lucian, arată că, deşi "a scris articole critice referitoare la diverse situaţii care ridicau o suspiciune rezonabilă foarte bine argumentată, totuşi instanţele au respins cererea de strămutare formulată".
    5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. Arată că scopul dispoziţiilor de lege criticate este tocmai asigurarea judecării cauzei de către o instanţă independentă, în sensul Convenţiei. Sintagmele cu care legiuitorul a înţeles să opereze nu pot fi calificate ca evazive. Apreciază că textul de lege trebuie să poată acoperi toate situaţiile care pot apărea atât în cadrul unei instanţe mari, cât şi în cadrul uneia mici. Chiar dacă suspiciunea rezonabilă ar plana asupra unui complet de judecată, nu ar fi posibilă mutarea cauzei la alt complet al aceleiaşi instanţe, ci este obligatorie strămutarea cauzei la altă instanţă.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    6. Prin Încheierea din 18 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 576/64/2015, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia "Alianţa pentru combaterea abuzurilor", cu ocazia soluţionării unei cereri de strămutare a unei cauze penale.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că dispoziţia criticată încalcă principiul securităţii juridice şi dreptul la un proces echitabil. Motivul strămutării, aşa cum acesta este formulat prin sintagma "când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice", este vag şi ambiguu, astfel încât generează confuzie, afectând principiul încrederii legitime, care impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă. Totodată, susţine că termenul de "suspiciune rezonabilă" este o inovaţie semantică a noului Cod de procedură penală, care nu este definit prin textul de lege şi a cărui recurenţă este relativ mare, fiind ataşat celor mai importante instituţii procesuale. Apreciază că, din cauza lipsei de claritate a acestei sintagme, şi în lipsa unor criterii predictibile care să orienteze judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de strămutare în demersul de identificare a situaţiilor de afectare a imparţialităţii judecătorilor, orice argument adus de justiţiabilul care cere strămutarea poate fi respins.
    8. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, acestea fiind suficient de clare şi predictibile. Susţine că sintagma "când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice" acoperă orice situaţie care s-ar putea ivi în practică şi conferă judecătorului chemat să soluţioneze cererea de strămutare posibilitatea de a analiza şi aprecia în concret dacă, în raport de situaţia din dosar există o suspiciune că imparţialitatea tuturor judecătorilor de la o instanţă ar putea fi afectată. Având în vedere că strămutarea vizează întregul corp al magistraţilor care funcţionează la o instanţă, în situaţia dată nu se puteau insera punctual cazuri de "incompatibilitate" care să fie invocate mai apoi în cererea de strămutare. Tocmai aceasta diferenţiază instituţia strămutării de cea a recuzării. Noţiunea de "suspiciune rezonabilă" nu este o creaţie nouă a legiuitorului român astfel cum se susţine, ci ea a fost folosită şi anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală de către practicieni, preluată fiind din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Guvernul apreciază că strămutarea este acea instituţie procesuală prin care o instanţă competentă potrivit regulilor generale de competenţă va fi desesizată de judecarea unei cauze în favoarea unei alte instanţe de acelaşi grad, pentru motive care pun la îndoială imparţialitatea ei. De asemenea, strămutarea constituie unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie a dreptului la un proces echitabil. Arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, imparţialitatea judecătorilor poate fi apreciată într-un dublu sens, şi anume, un demers subiectiv şi un demers obiectiv. Potrivit tezei întâi a art. 71 din Codul de procedură penală, pot justifica strămutarea acele împrejurări care ţin fie de cauza dedusă judecăţii sau de calitatea părţilor, fie de existenţa unui pericol de tulburare a ordinii publice. Pentru a garanta o judecată imparţială şi în respectul dreptului la un proces echitabil, dispoziţia criticată nu cere pentru admiterea cererii de strămutare dovedirea caracterului cert al lipsei de imparţialitate, ci doar formarea convingerii instanţei că există o suspiciune rezonabilă în sensul afectării imparţialităţii judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei. De asemenea, arată că pentru a evita orice decizie arbitrară, legea stabileşte expres că instanţa îşi poate forma această convingere pe baza înscrisurilor depuse de solicitantul strămutării şi a informaţiilor comunicate de preşedintele instanţei învestite cu soluţionarea cauzei ori, după caz, de preşedintele instanţei ierarhic superioare acesteia. În ce priveşte sintagma "suspiciune rezonabilă", deşi ea nu este definită, apreciază că nu se poate susţine că ar fi lipsită de claritate şi previzibilitate. Sensul său se determină prin raportare la înţelesul comun al cuvintelor ce o compun, şi este acela de "presupunere, bănuială bazată pe raţiune, pe judecată".
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă militară competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de curtea militară de apel, prevederile prezentei secţiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel competentă fiind aplicabile."
    14. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că în jurisprudenţa sa a stabilit că strămutarea nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, cu scopul asigurării condiţiilor unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient (a se vedea Decizia nr. 226 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006). De asemenea, Curtea reţine că doctrina a arătat că strămutarea este acea "deplasare a competenţei" care constă în trecerea, pentru serioase temeiuri, a unei cauze de la o instanţă care avea competenţa obişnuită la o altă instanţă, de acelaşi fel (civilă sau militară) şi de acelaşi grad, în a cărei competenţă teritorială nu intră acea cauză. Deci, prin strămutare, rămân nealterate competenţa materială, funcţională şi cea după calitatea persoanei, aceasta având efecte numai asupra competenţei teritoriale.
    16. În continuare, Curtea reţine că, potrivit vechii reglementări, strămutarea unei cauze penale putea interveni în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar fi putut fi ştirbită din cauza împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când exista pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi avea o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei. Spre deosebire de vechea reglementare, dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală reglementează cazurile de strămutare, respectiv existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei sau a calităţii părţilor şi existenţa pericolului de tulburare a ordinii publice.
    17. Referitor la termenul "suspiciune rezonabilă", a cărui lipsă de claritate şi previzibilitate este criticată în prezenta cauză, Curtea observă că acesta este folosit de legiuitor pentru prima dată în cuprinsul dispoziţiilor art. 217^1 din Codul de procedură penală din 1968, introdus prin art. XVIII, pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Acest articol dispunea că atunci "când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărire penală este afectată din cauza împrejurărilor cauzei sau calităţii părţilor ori există pericolul de tulburare a ordinii publice, procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţilor sau din oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad". Noua reglementare relevă o recurenţă a acestui termen, fiind utilizat de legiuitor în cuprinsul mai multor articole, de exemplu art. 61 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 125, art. 154 alin. (1), art. 165 alin. (2), art. 202 alin. (1), art. 293 alin. (2), art. 493 alin. (1) etc.
    18. Referitor la semnificaţia acestui termen, Curtea reţine că, în doctrină, s-a precizat că suspiciunea rezonabilă reprezintă un temei obiectiv, rezultat din anumite fapte sau împrejurări, pentru a suspecta o persoană de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. De asemenea, s-a reţinut că prin suspiciune rezonabilă trebuie înţeles suspiciunea bazată pe motive verosimile (plauzibile).
    19. În legătură cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la termenul "suspiciune rezonabilă", Curtea observă că instanţa europeană a analizat această sintagmă pe tărâmul art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, instanţa de la Strasbourg a reţinut că prin existenţa unei suspiciuni rezonabile se înţelege existenţa unor date sau informaţii de natură să convingă un observator obiectiv şi imparţial că este posibil ca o persoană să fi săvârşit o infracţiune (Hotărârea din 30 august 1990, pronunţată în Cauza Fox, Campbell şi Hartley împotriva Regatului Unit, paragraful 32). Caracterul rezonabil al suspiciunii se apreciază în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, fiind atribuţia judecătorului speţei de a stabili gradul de rezonabilitate al acesteia. Curtea a precizat că nu se poate pune în discuţie o simplă suspiciune sau o suspiciune bazată exclusiv pe buna-credinţă, ci o suspiciune rezonabilă ce presupune un test obiectiv (Hotărârea din 19 mai 2004, pronunţată în Cauza Gusinskiy împotriva Rusiei, paragraful 53).
    20. În continuare, în contextul cauzei deduse judecăţii, Curtea apreciază că termenul suspiciune rezonabilă utilizat în relaţie cu instituţia strămutării determină analiza acestuia prin raportare la afectarea imparţialităţii judecătorului. Analizând dispoziţiile procesual civile referitoare la strămutare, Curtea a statuat că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil (a se vedea Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014).
    21. Totodată, Curtea a reţinut că imparţialitatea magistratului, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă. De asemenea, Curtea a reţinut că imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate (a se vedea Decizia nr. 333 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014). În doctrină, s-a arătat că situaţiile particulare la care se făcea referire în vechea reglementare ("duşmăniile locale", cazul în care "una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei") sunt incluse în cazul mai general al existenţei suspiciunii rezonabile că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei ori calităţii părţilor.
    22. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că, în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existenţa unor date sau informaţii referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părţilor de natură să convingă un observator obiectiv şi imparţial că imparţialitatea judecătorilor este afectată. Astfel, simpla părere sau supoziţie chiar dacă este susţinută de bună-credinţă nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă, aceasta trebuie să se bazeze pe fapte sau împrejurări care să permită conturarea unui grad de probabilitate cuantificabil, acela de a convinge un observator obiectiv şi imparţial că imparţialitatea judecătorului este afectată.
    23. Totodată, Curtea apreciază că revine instanţei competente, ca prin raportare la circumstanţele fiecărei speţe, să stabilească dacă, într-adevăr, imparţialitatea judecătorului este afectată şi să decidă în consecinţă.

    24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia "Alianţa pentru combaterea abuzurilor" în Dosarul nr. 576/64/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2016.

                                  PREŞEDINTE,
                      prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU

                              Magistrat-asistent,
                             Daniela Ramona Mariţiu

                                   -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 438 din 21 iunie 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 438 din 21 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 438 din 21 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală