Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 435 din 3 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 21 iunie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã, din oficiu, de Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilã şi pentru conflicte de muncã şi asigurãri sociale în Dosarul nr. 12.890/63/2010 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.385D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 noiembrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 12.890/63/2010, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilã şi pentru conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor.
Excepţia a fost ridicatã, din oficiu, de instanţa de judecatã cu prilejul soluţionãrii unor contestaţii privind decizii de pensionare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilã şi pentru conflicte de muncã şi asigurãri sociale aratã, în esenţã, cã legea criticatã aduce atingere modalitãţii în care reglementarea anterioarã a constituit dreptul la pensie, cu consecinţe drastice asupra cuantumului pensiei. Aşa fiind, este încãlcat principiul neretroactivitãţii legii civile. De asemenea, susţine cã, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pensia reprezintã un "bun", intrând astfel în sfera de protecţie a art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest context, aratã cã pensia specialã are, într-adevãr, douã componente: pensia contributivã ce se suportã din bugetul asigurãrilor sociale şi o pensie suplimentarã ce se suportã din bugetul de stat, însã, odatã stabilitã, capãtã caracter definitiv şi indivizibil, reprezentând în întregul ei un drept de proprietate. Prin urmare, nu mai existã regimuri juridice distincte în raport cu sursa de finanţare. În sfârşit, susţine cã Legea nr. 119/2010 creeazã o discriminare între categoriile socioprofesionale prevãzute de art. 1. În acest sens, aratã cã persoanele prevãzute la art. 1 lit. a) şi b) din aceeaşi lege se bucurã de un mod de recalculare a pensiei mai avantajos în raport cu celelalte categorii de persoane prevãzute de art. 1, întrucât punctajul mediu anual realizat se determinã prin împãrţirea numãrului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale persoanelor la 20 de ani, reprezentând stagiul complet de cotizare, iar pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu pot fi dovedite venituri de naturã salarialã la determinarea punctajului mediu anual se utilizeazã salariul mediu brut pe economie din perioadele respective. Din contrã, pentru celelalte categorii socioprofesionale stagiul complet de cotizare este calculat în funcţie de data naşterii, aşa cum se prevede în anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, iar pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi nu pot fi dovedite se utilizeazã salariul minim pe ţarã, aşa cum prevede art. 161 alin. (2) din Legea nr. 19/2000.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.
Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilã şi pentru conflicte de muncã şi asigurãri sociale considerã cã prevederile de lege criticate contravin urmãtoarelor dispoziţii din Constituţie : art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor şi art. 44 privind proprietatea privatã. De asemenea, invocã dispoziţiile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotãrârea din 12 octombrie 2004, pronunţatã în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, Hotãrârea din 5 martie 2009, pronunţatã în Cauza Sandra Jankovic contra Croaţiei, Hotãrârea din 28 aprilie 2009, pronunţatã în Cauza Rasmussen contra Poloniei, Hotãrârea din 15 iunie 1999, pronunţatã în Cauza Domalewski contra Poloniei, Hotãrârea din 28 mai 1985, pronunţatã în Cauza Abdulaziz, Cabales and Balkandali contra Regatului Unit, şi Hotãrârea din 26 noiembrie 2002, pronunţatã în Cauza Buchen contra Cehiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în jurisprudenţa sa, s-a mai pronunţat cu privire la conformitatea actului normativ criticat în raport cu prevederile Constituţiei referitoare la dreptul de proprietate şi principiul neretroactivitãţii legii civile. Astfel, prin deciziile nr. 871 şi 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut, în esenţã, cã "pensiile de serviciu sunt compuse din douã elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivã şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivã, sã reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specialã". Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurãri sociale, "ţine de politica statului în domeniul asigurãrilor sociale şi nu se subsumeazã dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia". Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specialã "nu poate fi consideratã ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate pânã la intrarea în vigoare a noii reglementãri şi asupra cãrora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încãlcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afecteazã pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilã nu sunt afectate de noile reglementãri. De asemenea, Legea privind instituirea unor mãsuri în domeniul pensiilor nu se rãsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrãrii sale în vigoare, care constituie facta praeterita".
Cu acelaşi prilej Curtea a statuat cã "partea necontributivã a pensiei de serviciu, chiar dacã poate fi încadratã, potrivit interpretãrii pe care Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în noţiunea de «bun», ea reprezintã totuşi, din aceastã perspectivã, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurãri sociale realizate pânã la data intrãrii în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii."
Rãspunzând criticilor de neconstituţionalitate ale cãror argumente se sprijinã pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea, prin Decizia nr. 1.285 din 29 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 23 noiembrie 2011, a reţinut cã şi Curtea de la Strasbourg, în hotãrârile din 8 decembrie 2009 şi din 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, "a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul cã drepturile decurgând din sistemul de asigurãri sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnã cã implicã un drept la dobândirea proprietãţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi hotãrârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plãţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificatã (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arãtat cã sistemul de securitate socialã este expresia solidaritãţii societãţii în raport cu membrii sãi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamã atunci când a analizat dacã restrângerea adusã implica o sarcinã individualã excesivã. Curtea a mai arãtat cã statele au o marjã largã de apreciere atunci când reglementeazã sistemul de pensii (paragraful 63) şi cã scãderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de naturã sã ştirbeascã esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat sã suporte o scãdere rezonabilã şi proporţionalã (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotãrârii reiese cã o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizãrii unor stãri de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile vãrsate, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţialã a unei pãrţi din pensie nu este o sarcinã individualã excesivã (paragraful 63)".
Curtea Constituţionalã a constatat cã "eliminarea pensiilor de serviciu reglementatã de Legea nr. 119/2010 nu a reprezentat o sarcinã individualã excesivã, aceastã sarcinã fiind suportatã de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egalã mãsurã (spre deosebire de cele reţinute de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, 2005, precitatã). Ajustarea dictatã de principiul contributivitãţii nu numai cã eliminã un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi ai statului, dar îi integreazã pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodatã, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusã pensia contributivã (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţã, nu se pune o atare problemã, pensia contributivã nefiind în niciun fel afectatã sau restrânsã".
Totodatã, Curtea a observat cã, prin Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, a statuat: "cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în platã nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintã un bun numai în mãsura în care acesta a devenit exigibil".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În ceea ce priveşte critica referitoare la existenţa unui tratament juridic diferenţiat între diversele categorii socio-profesionale, de naturã sã creeze o situaţie privilegiatã militarilor, precum şi poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 prevãd cã: "Pentru pensiile prevãzute la art. 1 lit. a) sau b), punctajul mediu anual realizat se determinã prin împãrţirea numãrului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale persoanelor la 20 de ani reprezentând stagiul complet de cotizare." Alin. (4) al aceluiaşi articol prevede cã: "În cazul pensiilor prevãzute la alin. (1), pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu pot fi dovedite venituri de naturã salarialã, la determinarea punctajului mediu anual se utilizeazã salariul mediu brut pe economie din perioadele respective."
Din contrã, pentru celelalte categorii socioprofesionale prevãzute de art. 1 din Legea nr. 119/2010, art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede cã: "Pensiile prevãzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în platã, se recalculeazã prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecãrei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevãzut de Legea nr. 19/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare."
Art. 77 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 stabilea în acest sens cã: "Punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determinã prin împãrţirea numãrului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numãrul de ani corespunzãtor stagiului complet de cotizare, prevãzut în anexa nr. 3."
Anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2010 prevedea, ca regulã generalã, un stagiu complet de cotizare de 25 de ani pentru femei, respectiv 30 de ani pentru bãrbaţi şi care creşte pânã la 30 de ani, respectiv 35 de ani pentru bãrbaţi pânã în anul 2015.
De asemenea, art. 161 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 stabilea cã: "În condiţiile în care, pentru o anumitã perioadã care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncã nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare ale acestora. În caz contrar, la determinarea punctajului mediu anual se utilizeazã salariul minim pe ţarã, în vigoare în perioada respectivã."
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, a fost abrogatã prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010.
Potrivit celor statuate însã prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate şi care sunt aplicabile litigiului în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, în virtutea principiului tempus regit actum, pot constitui obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, chiar dacã acestea au fost abrogate sau şi-au încetat aplicarea.
Prin urmare, Curtea urmeazã sã analizeze critica de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile de lege aplicabile în cauzã, respectiv dispoziţiile Legii nr. 19/2000, în temeiul cãrora s-a procedat la recalcularea pensiilor speciale.
Din analiza textelor de lege aplicabile în vederea recalculãrii pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, pe de o parte, şi a textelor aplicabile recalculãrii celorlalte categorii de pensii menţionate de art. 1 din Legea nr. 119/2010, de cealaltã parte, reiese voinţa legiuitorului de a crea un regim juridic distinct între categoriile de pensii comparate, regim ce tinde sã creeze condiţii mai favorabile privind recalcularea pensiilor prevãzute la art. 1 lit. a) şi b) din legea amintitã.
Aşa fiind, urmeazã ca instanţa de contencios constituţional sã analizeze dacã o astfel de diferenţã de tratament juridic are semnificaţia încãlcãrii principiului constituţional al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor.
În vederea acestui demers, trebuie amintit cã, potrivit celor statuate în mod constant în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, art. 16 alin. (1) din Constituţie impune legiuitorului instituirea unui tratament juridic identic pentru situaţii obiectiv identice. Împrejurãri diferite, care plaseazã diferitele categorii de persoane în situaţii obiectiv diferite, justificã însã, iar uneori chiar impun instituirea unui tratament juridic diferit, fãrã ca prin aceasta sã se aducã vreo atingere principiului egalitãţii în drepturi.
În situaţia actului normativ analizat, obiectivul acestuia este acela de a transforma anumite tipuri speciale, preferenţiale de pensii, în al cãror cuantum se regãsea o semnificativã componentã necontributivã, în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, întemeiate pe principiul contributivitãţii.
Din aceasta perspectivã, Curtea constatã cã Legea nr. 119/2010 nu face nicio deosebire între diferitele categorii de pensii supuse acestui proces, componenta neconcontributivã a pensiei speciale fiind deopotrivã eliminatã pentru toate categoriile de pensii menţionate în art. 1.
Ceea ce diferã sunt condiţiile de recalculare a pensiilor în sistemul public de pensii, respectiv stagiile de cotizare în funcţie de care se calculeazã punctajul mediu anual şi cuantumul veniturilor care se ia în calcul la stabilirea pensiilor, dar care nu pot fi dovedite.
Curtea reţine cã în sistemul public de pensii existã mai multe categorii socioprofesionale care se bucurã de un regim juridic mai favorabil în ceea ce priveşte calculul pensiilor, fãrã ca aceasta sã aibã semnificaţia unei discriminãri. În acest sens, pot fi amintite persoanele care au desfãşurat activitatea în condiţii deosebite ori speciale de muncã şi care beneficiazã de vârste de pensionare şi stagii de cotizare mai reduse. Factorul determinant în instituirea tratamentului juridic diferenţiat îl constituie condiţiile specifice în care aceste categorii socio-profesionale au desfãşurat activitatea.
În ceea ce priveşte persoanele care se încadreazã în ipoteza dispoziţiilor art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010, o relevanţã deosebitã o au considerentele Deciziei nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, în care Curtea, analizând din perspectiva criticii raportate la art. 16 alin. (1) din Constituţie prevederile Legii privind sistemul unitar de pensii publice, arãta cã dispoziţiile mai favorabile aplicabile cadrelor militare în activitate, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apãrãrii naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, sub aspectul acordãrii dreptului la pensie, sunt justificate de "natura activitãţii desfãşurate, care creeazã condiţiile unei uzuri corporale accentuate prin expunere la pericole de vãtãmare corporalãşi chiar de ameninţare a vieţii."
Curtea apreciazã cã aceleaşi raţiuni impun şi în prezenta cauzã respingerea ca neîntemeiatã a criticilor raportate la principiul constituţional al egalitãţii în drepturi, categoriile socio-profesionale comparate aflându-se în situaţii obiectiv diferite, care justificã instituirea unui tratament juridic diferenţiat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,*1)
----------
*1) A se vedea Opinia separatã de la Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã, din oficiu, de Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilã şi pentru conflicte de muncã şi asigurãri sociale în Dosarul nr. 12.890/63/2010.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 mai 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Augustin Zegrean
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
