Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 434 din 21 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 24 ianuarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 22 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, excepţie ridicatã de Ileana Ionescu Saghel în Dosarul nr. 939/2004 al Tribunalului Prahova - Secţia civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 12 octombrie 2004 şi au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţãrii la data de 21 octombrie 2004.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 martie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 939/2004, Tribunalul Prahova - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 22 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei. Excepţia a fost ridicatã de Ileana Ionescu Saghel în dosarul cu numãrul de mai sus, având ca obiect desfacerea adopţiei încheiate de aceasta în calitate de adoptator.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine cã textul de lege atacat încalcã dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 26 şi ale art. 53 din Constituţie, întrucât creeazã o situaţie de inegalitate între adoptator şi adoptatul major, în condiţiile în care numai acestuia din urmã i se recunoaşte posibilitatea de a promova acţiunea în desfacerea adopţiei. În ceea ce priveşte încãlcarea art. 53 din Constituţie, în conformitate cu care "exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege", autorul excepţiei susţine cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 25/1997 contravine Legii fundamentale, întrucât "este un act al administraţiei de stat, care nu are valoarea unei legi şi ar trebui emis numai în situaţii excepţionale".
Tribunalul Prahova - Secţia civilã opineazã în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, întrucât dispoziţiile legale criticate încalcã art. 53 şi 21 din Constituţie, limitând în mod nejustificat accesul liber la justiţie al adoptatorului. Excluderea adoptatorului din categoria persoanelor care pot promova acţiunea în desfacerea adopţiei va avea drept consecinţã manifestarea unei reţineri la încheierea actului, deoarece situaţia juridicã creatã prin acesta nu mai poate fi modificatã, chiar dacã adoptatul ar manifesta un comportament reprobabil faţã de adoptator.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale punctul sãu de vedere, în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, cu urmãtoarea motivare:
"Analiza constituţionalitãţii dispoziţiilor legale criticate presupune o analizã prealabilã asupra interpretãrii şi aplicãrii lor.
Astfel, prevederile art. 22 trebuie interpretate şi aplicate în sensul în care acestea corespund concepţiei generale a reglementãrii în vigoare în materia adopţiei şi care calificã adopţia în primul rând ca pe o mãsurã specialã de protecţie a drepturilor copilului. Prin urmare, este firesc ca întreaga procedurã a adopţiei, efectele acesteia, ca şi desfacerea adopţiei sã fie subsumate unui obiectiv general - protecţia copilului. În acelaşi timp însã, pornind de la principiul interpretãrii în raport cu raţiunile care au justificat adoptarea unei anumite concepţii legislative, rezultã cã limitãrile speciale impuse de art. 22 referitoare la persoanele care pot cere desfacerea adopţiei trebuie aplicate numai în mãsura în care ele justificã scopul specific, acela de a proteja într-un mod special copilul. În momentul în care premisele normei legale nu mai existã deoarece adoptatul a devenit major, limitãrile prevãzute de art. 22 nu îşi mai gãsesc aplicare.
Atât problema ocrotirii interesului superior al copilului, cât şi - legat de aceasta - a persoanelor care pot solicita desfacerea adopţiei se pun numai atâta vreme cât în cauzã se poate vorbi despre un copil - adicã despre un minor (în principiu) şi în orice caz despre o persoanã fãrã capacitate deplinã de exerciţiu - şi despre interesul superior al acestuia. Dupã ce adoptatul devine major, adopţia se poate desface fãrã sã mai fie necesarã respectarea condiţiilor prevãzute de alin. (2) al art. 22. De altfel, spre aceastã concluzie conduce nu numai interpretarea teleologicã, dar şi cuprinsul alin. 4 al art. 22, care vorbeşte despre redobândirea drepturilor şi obligaţiilor pãrinteşti de cãtre pãrinţii fireşti şi despre o altã mãsurã de protecţie a copilului decât adopţia. De aceea, art. 22 nu exclude posibilitatea desfacerii adopţiei în cazul adoptatului major, la cererea adoptatorului.
O interpretare restrictivã, în sensul cã numai copilul care a împlinit 10 ani şi Comisia pentru protecţia copilului ar putea solicita desfacerea adopţiei, ar conduce la concluzia cã nici adoptatul însuşi, dupã ce a devenit major, nu ar putea solicita desfacerea adopţiei. Or, dacã minorul poate solicita desfacerea adopţiei dupã împlinirea vârstei de 10 ani, cu atât mai mult credem cã poate solicita acest lucru dupã ce devine major. În aceastã situaţie este evident cã, pentru a nu crea diferenţieri nejustificate de regim juridic între adoptat şi adoptator sub aspectul dreptului la acţiune în desfacerea adopţiei, şi având în vedere cã interesul adoptatului şi interesul adoptatorului sunt interdependente, trebuie admis cã atât adoptatorul cât şi adoptatul, dupã ce acesta devine major, pot solicita încetarea adopţiei prin desfacere. O interpretare care sã conducã la o situaţie juridicã din care sã nu se poatã ieşi, nici în cazul în care adoptatul are o purtare necorespunzãtoare, constând în ingratitudine manifestã sau fapte grave sãvârşite împotriva adoptatorului, ar fi nu doar nejustificatã şi de naturã a descuraja adopţia, dar şi contrare dreptului la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã ale persoanei, garantate în art. 22 din Constituţie."
Avocatul Poporului a transmis Curţii Constituţionale punctul sãu de vedere, în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, motivând cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile art. 15, 21 şi 53 din Constituţie, deoarece existã o diferenţã între situaţia adoptatului şi a Comisiei pentru protecţia copilului, care pot cere desfacerea adopţiei, şi situaţia adoptatorului, care nu se poate adresa instanţei în acest sens. Adopţia se încheie numai cu scopul protejãrii intereselor copilului, fãrã sã se ţinã cont de vreun interes al adoptatorului. Aceastã deosebire are drept consecinţã un tratament juridic diferit, legiuitorul instituind reguli speciale cu privire la persoanele care pot sã solicite desfacerea adopţiei. Limitarea sferei persoanelor care se pot adresa instanţei de judecatã pentru a cere desfacerea adopţiei este conformã prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", dar şi dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât este impusã prin lege, pentru protejarea drepturilor şi libertãţilor adoptatului.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aşa cum rezultã din motivele expuse de autorul excepţiei. <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 25/1997 a fost aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 87/1998 şi a fost modificatã şi completatã prin <>art. VI din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000.
Textul de lege criticat are urmãtorul cuprins:
- Art. 22: "(2) Adopţia poate fi desfãcutã la cererea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani sau a Comisiei pentru protecţia copilului de la domiciliul acestuia, dacã desfacerea este în interesul superior al copilului."
Autorul excepţiei considerã cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privitor la egalitatea în drepturi, în art. 21 alin. (1) şi (2) privitor la accesul liber la justiţie, în art. 26 referitor la viaţa intimã, familialã şi privatã, precum şi în art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea reţine cã, în sistemul juridic românesc, sub regimul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 25/1997 , la fel ca şi în reglementãrile anterioare, adopţia este conceputã ca o instituţie în interesul exclusiv al copilului, prin care între copil şi adoptator se stabilesc raporturi de rudenie civilã, astfel încât copilul adoptat intrã în familia adoptatorului ca un copil firesc al acestuia.
Consecinţa logicã a acestei concepţii o constituie regula cã adopţia poate fi desfãcutã la cererea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani sau a Comisiei pentru protecţia copilului de la domiciliul acestuia.
Legea refuzã adoptatorului dreptul de a cere desfacerea adopţiei pentru cã, urmând principiul amintit, adopţia nu se încheie în interesul sãu, ci numai în interesul copilului adoptat, şi nici nu este, prin natura sa, un contract care sã poatã fi denunţat de cãtre una din pãrţile contractante, pe calea rezoluţiunii sau a rezilierii, pentru neîndeplinirea de cãtre cealaltã parte a obligaţiilor asumate.
Aceastã reglementare nu înfrânge nici una dintre dispoziţiile constituţionale la care se referã autorul excepţiei.
Astfel, nu se poate primi susţinerea cã s-ar încãlca prevederile art. 16 din Constituţie deoarece între adoptator şi copilul adoptat nu poate exista egalitate de tratament juridic, ei neaflându-se, în privinţa posibilitãţii de desfacere a adopţiei, în aceeaşi situaţie juridicã.
Nu se poate primi nici critica raportatã la art. 21 din Legea fundamentalã, dat fiind cã între drepturile adoptatorului nu se numãrã şi dreptul de a cere încetarea relaţiei sale de rudenie cu copilul adoptat, tot astfel cum între drepturile pãrintelui firesc nu se numãrã şi dreptul de a cere încetarea relaţiei de rudenie cu copilul sãu.
În sfârşit, este neîntemeiatã critica prin raportare la art. 26 din Constituţie, pentru cã dispoziţia legalã atacatã nu lasã în nici un fel posibilitatea autoritãţilor publice de a nesocoti viaţa intimã, familialã şi privatã a adoptatorului şi nici nu îi restrânge dreptul de a dispune de el însuşi.
Nu poate fi primitã nici opinia formulatã de instanţa de judecatã, în sensul cã textul de lege atacat este neconstituţional în mãsura în care adoptatorul nu poate cere desfacerea adopţiei în cazurile de comportament reprobabil al copilului adoptat faţã de adoptator, cãci asemenea cazuri se pot produce şi în relaţiile de rudenie fireascã, fãrã ca existenţa lor sã genereze posibilitatea juridicã de încetare a acestor relaţii. Pentru asemenea situaţii existã alte remedii juridice decât destructurarea legãturii de filiaţie, atât în cazul relaţiilor întemeiate pe adopţie, cât şi în cazul celor nãscute din rudenie fireascã.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, în sensul cã dispoziţiile <>art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 25/1997 instituie restrângerea unor drepturi, astfel cã ar fi trebuit sã fie adoptate prin lege, iar nu prin Ordonanţã de urgenţã a Guvernului, Curtea constatã cã prin dispoziţiile legale atacate nu s-a restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi. <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 25/1997 a fost adoptatã, aşadar, în limitele prevãzute de <>art. 115 din Constituţie, iar ulterior a fost aprobatã prin Legea nr. 87/1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 29 aprilie 1998.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, excepţie ridicatã de Ileana Ionescu Saghel în Dosarul nr. 939/2004 al Tribunalului Prahova - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
