Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 434 din 13 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 60 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Ion Tiucã - procuror Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 60 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, excepţie ridicatã de Emil Goia în Dosarul nr. 110/2005 al Judecãtoriei Haţeg. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 30 martie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 110/2005, Judecãtoria Haţeg a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 60 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, excepţie ridicatã de Emil Goia într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile <>art. 60 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1). Autorul excepţiei aratã cã, în cazul autotractoarelor cu axa simplã motoare şi a semiremorcilor specializate basculante, depãşirea limitelor masice atrage "descãrcarea pânã la încadrarea în limita de greutate admisibilã şi plata autorizaţiei speciale de transport pentru traseul parcurs pânã la locul controlului", în timp ce depãşirea limitei de greutate în cazul oricãrui alt vehicul duce la obligaţia plãţii "autorizaţiei speciale de transport, fãrã a se putea opta pentru revenirea la greutatea normalã". În consecinţã, în opinia autorului excepţiei, "rezultã clar cã cetãţenii în situaţii identice sunt trataţi în mod diferit şi discriminatoriu de lege". Se mai aratã cã, prin obligarea obţinerii autorizaţiei speciale de transport, "între cetãţean şi emitent se nasc nişte raporturi juridice de drept privat prin care, în schimbul sumei pãtite, cetãţeanul va putea sã meargã pe drumuri cu o greutate mai mare decât cea admisã". Aşadar, "cetãţeanul este obligat şi dacã vrea şi dacã nu vrea sã intre în raporturi contractuale şi sã plãteascã autorizaţia specialã, aducându-se, astfel, atingere proprietãţii sale". Totodatã se considerã cã, "dacã plata autorizaţiei pentru distanţa deja parcursã este [...] normalã, deoarece pe aceastã distanţã cetãţeanul deja a circulat cu greutatea depãşitã, obligarea la plata autorizaţiei şi pentru restul de distanţã, în condiţiile în care pentru [aceastã distanţã] cetãţeanul ar putea sã facã astfel încât sã nu mai circule cu greutatea depãşitã, este o atingere adusã proprietãţii". În consecinţã, autorul excepţiei apreciazã cã autorizaţia specialã de transport "va trebui plãtitã doar dacã cetãţeanul înţelege sã circule în aceleaşi condiţii de depãşire a greutãţii". Judecãtoria Haţeg nu şi-a formulat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, încãlcând, astfel, dispoziţiile <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În argumentarea acestei opinii Guvernul aratã cã "textul legii nu face nici o distincţie cu privire la tipul vehiculului condus pe drumurile publice, cu depãşirea masei totale admise, a masei maxime admise pe osie sau a dimensiunilor maxime admise de gabarit şi nici cu privire la calitatea cetãţeanului care a sãvârşit contravenţia [...], atât dispoziţia, cât şi sancţiunea legii" aplicându-se în mod nediscriminatoriu. Totodatã se mai susţine cã "obligarea la plata contravalorii autorizaţiei speciale de transport, odatã cu plata amenzii, intervine pentru a asigura desfãşurarea transportului în cadrul fixat de lege", ceea ce este şi în interesul general al societãţii. Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, întrucât textul legal criticat "se aplicã tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementatã de ipoteza normei juridice, fãrã a institui privilegii sau discriminãri pe considerente arbitrare". Totodatã se aratã cã nici prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie nu sunt încãlcate, întrucât conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 60 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, modificate şi completate succesiv prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 79/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 1 septembrie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 413/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 9 iulie 2002, precum şi prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 21/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 31 ianuarie 2005, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 98/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 9 mai 2005. În consecinţã, în prezent, dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale au urmãtorul cuprins: - Art. 60 alin. (2): "Pentru încãlcarea prevederilor art. 41 alin. (1), precum şi a restricţiilor de circulaţie instituite potrivit art. 44 alin. (2) contravenientul va plãti, pe lângã amenda contravenţionalã, şi contravaloarea autorizaţiei speciale de transport. În aceste situaţii agentul constatator înscrie în procesul-verbal de constatare a contravenţiei obligaţia de platã a autorizaţiei speciale de transport, calculatã şi eliberatã potrivit prevederilor legale. Procesul-verbal devine titlu executoriu fãrã învestire sau altã formalitate şi cu privire la obligaţia de platã a autorizaţiei speciale de transport." Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), care au urmãtorul cuprins: - Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."; - Art. 44 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege." În esenţã, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã impunerea în sarcina transportatorilor care sunt depistaţi cã efectueazã transporturi cu vehicule a cãror masã totalã maximã admisã, masã maximã admisã pe osie şi/sau ale cãror dimensiuni maxime admise de gabarit depãşesc limitele prevãzute în anexa nr. 2 la <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 , pe lângã amenda contravenţionalã, şi a obligaţiei obţinerii autorizaţiei speciale de transport pânã la locul de destinaţie a transportului, contravine textelor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi la garantarea dreptului de proprietate. Curtea observã cã, prin <>Decizia nr. 10 din 18 ianuarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 28 februarie 2005, a statuat, de principiu, într-un alt context normativ, cã instituirea condiţiilor de transport este "un atribut exclusiv al legiuitorului, care a reglementat regimul de circulaţie pe drumurile publice astfel încât desfãşurarea traficului sã aibã loc în deplinã siguranţã". De asemenea, prin <>Decizia nr. 11 din 20 ianuarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 2 februarie 2004, Curtea a stabilit cã stabilirea unor contravenţii în sarcina participanţilor la trafic pe drumurile publice "are ca scop prevenirea consecinţelor negative în cazul încãlcãrii reglementãrilor privind regimul drumurilor". Curtea constatã cã prevederile legale criticate nu sunt de naturã a încãlca principiul constituţional al egalitãţii în drepturi, având în vedere cã acestea se aplicã tuturor transportatorilor care încalcã prevederile art. 41 alin. (1) şi ale <>art. 44 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 , fãrã excepţii şi fãrã discriminãri. Susţinerea autorului excepţiei în sensul cã existã o diferenţiere de tratament juridic între autotractoarele cu axa simplã motoare şi semiremorcile specializate basculante, respectiv celelalte vehicule, este neîntemeiatã. Aceastã diferenţiere este fãcutã de legiuitor, care este liber sã aprecieze, ţinând cont de specificul vehiculelor în cauzã. Potrivit jurisprudenţei Curţii, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru situaţii de fapt diferite se poate stabili un tratament juridic diferit, când acesta este justificat în mod obiectiv şi raţional. Referitor la susţinerea autorului excepţiei în sensul cã prevederile legale criticate încalcã textul constituţional al art. 44 alin. (1), Curtea observã cã în Decizia din 2 decembrie 1985 a Comisiei Europene a Drepturilor Omului, pronunţatã în cauza Svenska Management Gruppen AB împotriva Suediei, cu privire la dreptul statelor de a percepe impozite sau alte contribuţii, s-a stabilit cã natura taxelor şi a altor contribuţii nu trebuie sã fie discriminatorie, iar statele au o largã marjã de apreciere în stabilirea şi colectarea lor. Totodatã Comisia a stabilit cã statele trebuie "sã realizeze un «echilibru just» între cerinţele interesului general al comunitãţii şi cele ale protecţiei drepturilor fundamentale ale cetãţenilor, precum şi un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmãrit şi mijloacele folosite". În consecinţã, obligarea unei persoane la plata unei taxe nu este contrarã dreptului la respectarea bunurilor sale, decât dacã aceasta constituie pentru persoana respectivã "o sarcinã excesivã sau îi înrãutãţeşte în mod radical situaţia financiarã". În cauza dedusã judecãţii Curtea reţine cã obligarea contravenientului, pe lângã amenda contravenţionalã, şi la plata contravalorii autorizaţiei speciale de transport nu este excesivã, având în vedere raţiunea instituirii acestei obligaţii, şi anume desfãşurarea traficului rutier în deplinã siguranţã. Totodatã Curtea constatã cã este la aprecierea exclusivã a legiuitorului de a stabili dacã aceastã autorizaţie se elibereazã de la punctul de plecare pânã la locul de destinaţie a transportului sau de la locul depistãrii transportatorului, care, neavând o astfel de autorizaţie, efectueazã transporturi cu vehicule a cãror masã totalã maximã admisã, masã maximã admisã pe osie şi/sau ale cãror dimensiuni maxime admise de gabarit depãşesc limitele prevãzute în anexa nr. 2 la <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 pânã la locul de destinaţie a transportului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 60 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, excepţie ridicatã de Emil Goia în Dosarul nr. 110/2005 al Judecãtoriei Haţeg. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 septembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Benke Karoly
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
