Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 433 din 21 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.267 din 29 decembrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 66 alin. 7 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Artenie Cordoş în Dosarul nr. 11/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 12 octombrie 2004 şi au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţãrii la data de 21 octombrie 2004.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 martie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 11/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 9 judecãtori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 66 alin. 7 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Excepţia a fost ridicatã de Artenie Cordoş într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva hotãrârii Consiliului Superior al Magistraturii de admitere a propunerii ministrului justiţiei de revocare a sa din funcţia de conducere.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textul legal atacat este neconstituţional în mãsura în care nu asigurã exercitarea dreptului la o cale de atac împotriva hotãrârii de revocare din funcţia de conducere, dispusã de Consiliul Superior al Magistraturii, deoarece prin aceasta se încalcã în mod grav principiul constituţional al liberului acces la justiţie, precum şi principiul consacrat prin Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului la judecarea cauzei sale de cãtre un tribunal independent şi imparţial stabilit de lege.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, deoarece, în mãsura în care textul atacat nu prevede expres sau prin trimitere la un alt text legal posibilitatea exercitãrii unei cãi de atac împotriva hotãrârii prin care s-a admis propunerea de revocare din funcţia de conducere, se aduce atingere dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, cu referire la art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului. De asemenea, potrivit <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul României apreciazã cã <>art. 66 alin. 7 din Legea nr. 92/1992 nu limiteazã posibilitatea magistratului de a se adresa instanţei judecãtoreşti cu plângere împotriva unei hotãrâri a Consiliului Superior al Magistraturii, "chiar dacã legea nu prevede in terminis o asemenea cale de atac".
Avocatul Poporului considerã cã susţinerea autorului referitoare la încãlcarea principiului constituţional al liberului acces la justiţie este neîntemeiatã, deoarece împotriva hotãrârilor pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii se poate face contestaţie la instanţa de judecatã, în condiţiile prevãzute de Legea pentru organizarea judecãtoreascã.
Pe de altã parte, potrivit art. 133 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei şi îndeplineşte rolul de instanţã de judecatã, prin secţiile sale, în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor. În opinia Avocatului Poporului, Curtea Constituţionalã va putea sã analizeze conformitatea prevederilor legale criticate cu dispoziţiile art. 133 şi 134 din Constituţie. O asemenea analizã ar putea sã porneascã de la regula conform cãreia Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei şi, pe cale de consecinţã, o eventualã reglementare legalã a implicãrii ministrului justiţiei în domeniul examinat ar putea conduce la încãlcarea acestei reguli constituţionale, dar şi a principiului separaţiei puterilor în stat, prevãzut de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentalã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulat îl constituie dispoziţiile <>art. 66 alin. 7 din Legea nr. 92/1992 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care aveau urmãtorul conţinut:
- Art. 66 alin. 7: "Ministrul justiţiei poate propune Consiliului Superior al Magistraturii revocarea din funcţia de conducere înainte de împlinirea termenului prevãzut la alin. 5, dacã se constatã exercitarea necorespunzãtoare a atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, precum şi în cazul în care magistratul sãvârşeşte o abatere disciplinarã."
Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, dispoziţiile legale criticate au fost abrogate în mod expres prin <>art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004. Potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, aceastã lege a intrat în vigoare dupã 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. Noile prevederi referitoare la posibilitatea de revocare din funcţia de conducere se regãsesc în <>art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 , cu urmãtorul conţinut: "Revocarea din funcţia de conducere se poate dispune, dupã caz, de Consiliul Superior al Magistraturii din oficiu, la propunerea colegiilor de conducere ale instanţelor sau ale parchetelor ori ca sancţiune disciplinarã, în condiţiile legii."
Ţinând seama de faptul cã prevederile legale criticate de autorul excepţiei sunt cuprinse, aşa cum s-a arãtat, în <>art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, prin prezenta decizie Curtea Constituţionalã urmeazã sã se pronunţe cu privire la constituţionalitatea acestor dispoziţii de lege.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
Cauza în care a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate priveşte hotãrârea Consiliului Superior al Magistraturii prin care, la propunerea ministrului justiţiei, s-a dispus revocarea autorului excepţiei din funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Târgu Mureş, pentru exercitarea necorespunzãtoare a atribuţiilor specifice funcţiei menţionate, reţinându-se, între altele, cã magistratul a tolerat o atmosferã încordatã la Tribunalul Mureş, a redactat mai multe hotãrâri judecãtoreşti în mod necorespunzãtor şi cu depãşirea termenului prevãzut de lege, a încãlcat normele deontologice prin "exprimarea în public a pãrerii despre un proces în desfãşurare".
Potrivit <>art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, Consiliul Superior al Magistraturii poate dispune revocarea unui magistrat din funcţia de conducere, din oficiu, la propunerea colegiilor de conducere ale instanţelor sau ale parchetelor ori ca sancţiune disciplinarã.
Autorul excepţiei susţine cã dintre aceste cazuri numai în unul singur, şi anume când mãsura a fost dispusã ca sancţiune disciplinarã, hotãrârea Consiliului Superior al Magistraturii poate fi atacatã cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile prevãzute de <>art. 50 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. În celelalte cazuri, cum este şi cel de faţã, hotãrârea Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi atacatã pe nici o cale, deoarece, prin art. 133 alin. (7) din Constituţie s-a stabilit cã hotãrârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor pronunţate în calitate de instanţã disciplinarã. În aceste condiţii, dispoziţiile legale atacate contravin normelor şi principiilor constituţionale prevãzute în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 126 alin. (1) privind instanţele judecãtoreşti, precum şi dispoziţiilor art. 6 pct. 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 referitoare la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Curtea Constituţionalã constatã cã înţelesul dispoziţiilor legale atacate, afirmat de autorul excepţiei şi de instanţa de judecatã în opinia comunicatã Curţii, contravine prevederilor art. 21 din Constituţia României, precum şi ale art. 6 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Astfel, în conformitate cu art. 21 alin. (1) din Constituţia României, orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept. În acelaşi sens Curtea observã, de asemenea, cã accesul liber la justiţie constituie unul dintre drepturile fundamentale care, potrivit art. 152 alin. (2) din Constituţie, nu poate fi suprimat prin revizuirea Legii fundamentale.
În examinarea concordanţei dispoziţiilor legale atacate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţionalã reţine cã promovarea într-o funcţie de conducere la instanţele judecãtoreşti şi la parchete, în condiţiile prevãzute de <>Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, genereazã raporturi juridice având în conţinut, pe de o parte, obligaţiile magistratului derivând din exercitarea funcţiei în care a fost promovat, iar pe de altã parte, dreptul magistratului de a îndeplini aceastã funcţie pe perioada de 5 ani prevãzutã de art. 48 alin. (1) din lege, drepturile salariale şi celelalte drepturi aferente.
Restrângerea dreptului magistratului de a ataca hotãrârea de revocare din funcţia de conducere numai la cazul în care revocarea s-a dispus ca sancţiune disciplinarã contravine în mod evident prevederilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu numai în acest caz magistratul se aflã în situaţia de a-şi apãra drepturile şi interesele legitime, ci şi în toate celelalte cazuri în care apreciazã cã mãsura luatã împotriva lui este nejustificatã.
Având în vedere cã promovarea magistratului într-o funcţie de conducere nu constituie un act arbitrar, ci depinde de îndeplinirea în persoana acestuia a condiţiilor de vechime în magistraturã, de calitatea activitãţii profesionale desfãşurate în ultimii 5 ani, de capacitatea de organizare şi de decizie, condiţii prevãzute de <>art. 48 şi 49 din Legea nr. 303/2004 , Curtea constatã cã nici revocarea magistratului din funcţia de conducere nu poate fi hotãrâtã arbitrar, ci numai atunci când se constatã cã, din motive disciplinare sau din alte motive privind persoana sa ori modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile, acesta nu mai corespunde exigenţelor funcţiei în care a fost promovat. Or, dacã nu se poate admite cã revocarea din funcţia de conducere este un act la liberul arbitru al Consiliului Superior al Magistraturii, este lipsit de orice raţiune şi vãdit contrar normei constituţionale sã i se permitã magistratului sã se apere numai împotriva acuzaţiilor de ordin disciplinar, iar nu şi împotriva imputãrii altor împrejurãri reţinute ca temei al hotãrârii de revocare din funcţia de conducere. Interdicţia este cu atât mai nejustificatã cu cât, aşa cum susţine autorul excepţiei cã se întâmplã în cauzã, este posibil ca fapte de naturã disciplinarã sã fie caracterizate ca fiind manifestãri de incompetenţã profesionalã şi, în consecinţã, sã se dispunã revocarea din funcţie în acest sens - fãrã posibilitatea atacãrii hotãrârii în justiţie - în loc sã se dispunã revocarea din funcţie ca sancţiune disciplinarã, cu posibilitatea atacãrii hotãrârii cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prohibirea exercitãrii de cãtre magistrat a cãii de atac în justiţie împotriva hotãrârii de revocare dintr-o funcţie de conducere - în alte cazuri decât atunci când revocarea s-a dispus ca mãsurã disciplinarã - ar avea ca urmare împiedicarea acestuia de a-şi apãra în justiţie drepturile recunoscute în virtutea raportului de funcţie, consecinţã evident inacceptabilã în raport cu textele constituţionale citate.
Curtea Constituţionalã observã cã împiedicarea exercitãrii unei cãi de atac în justiţie împotriva hotãrârii prin care Consiliul Superior al Magistraturii a dispus revocarea din funcţia de conducere - în alte cazuri decât atunci când revocarea s-a dispus ca mãsurã disciplinarã - nu s-ar putea întemeia pe dispoziţiile art. 133 alin. (7) din Constituţie, cum fãrã temei susţine autorul excepţiei.
Statuând cã hotãrârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, textul citat din Legea fundamentalã are în vedere hotãrârile cu caracter jurisdicţional care, numai acestea, pot avea, prin natura lor, însuşirea de a fi "definitive şi irevocabile", iar nu şi alte hotãrâri, cu caracter administrativ, emise de Consiliul Superior al Magistraturii. Asemenea hotãrâri sunt cele pronunţate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în conformitate cu prevederile <>art. 37 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 , "ca instanţã de judecatã, având în competenţã soluţionarea contestaţiilor formulate de magistraţi împotriva hotãrârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii".
Alte hotãrâri, cum sunt cele prevãzute de textul de lege care constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate sau cele prevãzute de <>art. 36 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 , prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune eliberarea din funcţie a judecãtorilor stagiari şi a procurorilor stagiari, transferul magistraţilor, suspendarea din funcţie a magistraţilor şi alte mãsuri privind cariera magistraţilor, nu intrã sub incidenţa prevederilor art. 133 alin. (7) din Constituţia României, întrucât, nefiind hotãrâri cu caracter jurisdicţional, nu pot fi "definitive şi irevocabile". Aceste hotãrâri sunt prin natura lor acte juridice cu caracter administrativ, supuse controlului judecãtoresc.
În acelaşi sens Curtea observã cã art. 133 alin. (7) a fost introdus în Constituţie prin <>Legea de revizuire nr. 429/2003 , aprobatã prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003. Ţinând seama de prevederile art. 152 alin. (2) din Constituţie, citat mai sus, în conformitate cu care nici o revizuire nu poate fi fãcutã dacã are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertãţilor fundamentale ale cetãţenilor, nu se poate admite cã legiuitorul constituant a înţeles sã suprime, pe calea revizuirii Constituţiei, dreptul magistraţilor de a ataca în justiţie actele de decizie emise de Consiliul Superior al Magistraturii, prin care li se încalcã drepturile dobândite.
În consecinţã, Curtea Constituţionalã constatã cã prevederile <>art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, atacate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României privind accesul liber la justiţie, ale art. 6 pct. 1 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în mãsura în care din conţinutul lor se înţelege cã magistratul nu poate ataca în justiţie o hotãrâre prin care Consiliul Superior al Magistraturii îi refuzã exercitarea unui drept dobândit.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d), al art. 29 şi al <>art. 31 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Artenie Cordoş în Dosarul nr. 11/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori şi constatã cã dispoziţiile <>art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor sunt neconstituţionale în mãsura în care din conţinutul lor se înţelege cã magistratul nu poate ataca în justiţie o hotãrâre prin care Consiliul Superior al Magistraturii îi refuzã exercitarea unui drept dobândit.
Prezenta decizie se comunicã celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, conform <>art. 31 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
