Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 432 din 21 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 137 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.176 din 13 decembrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Camadi Serv Com" - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 1.389/2004 al Judecãtoriei Craiova.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. Aratã cã, potrivit art. 126 din Constituţie, republicatã, procedura de judecatã este prevãzutã numai prin lege, reglementarea unei excepţii de la regula prevãzutã de art. 389 din Codul de procedurã civilã fiind atributul exclusiv al legiuitorului. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitate, se aratã cã acestea nu sunt aplicabile, deoarece litigiul poartã asupra unei creanţe a unei autoritãţi publice faţã de o persoanã juridicã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 iunie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 1.389/2004, Judecãtoria Craiova a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 131 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Camadi Serv Com"-S.R.L. din Craiova.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece creeazã o discriminare pozitivã în favoarea creditorului ale cãrui creanţe sunt supuse regimului de executare silitã reglementat de dispoziţiile Codului de procedurã fiscalã, fiind restrâns, în acelaşi timp, exerciţiul unui drept al debitorului. În contradicţie cu principiile constituţionale, prin dispoziţia criticatã a fost prevãzutã o excepţie de la dispoziţiile dreptului comun conţinute în art. 389 din Codul de procedurã civilã privind perimarea executãrii.
Judecãtoria Craiova opineazã în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece legiuitorul nu a urmãrit crearea unui regim discriminatoriu, ci protejarea creanţelor pe care statul le are împotriva persoanelor fizice şi juridice, urmãrindu-se eliminarea cazurilor de întârziere în executarea silitã a creanţelor fiscale. Dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale se aplicã tuturor persoanelor fizice şi juridice aflate în ipoteza prevãzutã de norma legalã, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece excepţia reglementatã de dispoziţia legalã criticatã şi care se referã la neperimarea executãrii silite a creanţelor fiscale este aplicabilã tuturor participanţilor la executarea silitã, fãrã a se încãlca principiul egalitãţii în faţa legii. De altfel, aşa cum reiese din art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, procedura de judecatã şi competenţa instanţelor judecãtoreşti sunt prevãzute numai prin lege, reglementarea unei excepţii de la regula prevãzutã de art. 389 din Codul de procedurã civilã reprezentând atributul exclusiv al legiuitorului ordinar. De asemenea, se aratã cã dispoziţiile art. 20 din Constituţie, republicatã, nu sunt relevante în cauzã. În ceea ce priveşte raportarea la dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la apãrare, se aratã cã aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece debitorul are la îndemânã posibilitatea de a apela la contestaţia la executare silitã reglementatã de <>art. 168 şi urmãtoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 . De asemenea, este neîntemeiatã şi critica potrivit cãreia dispoziţiile criticate încalcã art. 53 din Constituţie, republicatã, deoarece excepţia reglementatã de Codul de procedurã fiscalã nu restrânge drepturile sau libertãţile cetãţenilor, ci, dimpotrivã, constituie o normã juridicã ce are ca raţiune eliminarea situaţiilor de întârziere a executãrii silite a creanţelor fiscale şi care este menitã sã garanteze colectarea creanţelor fiscale.
Avocatul Poporului aratã cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , republicatã, faţã de dispoziţiile constituţionale privind egalitatea în drepturi, deoarece, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţionalã în <>Decizia nr. 207 din 9 iulie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 6 noiembrie 2002, aceste dispoziţii constituţionale garanteazã egalitatea în drepturi a cetãţenilor, şi nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice.
Textul de lege criticat ca fiind neconstituţional reprezintã o transpunere în plan legislativ a exigenţelor înscrise la art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, republicatã, conform cãrora statul trebuie sã asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicatã, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã prin Încheierea din 23 iunie 2004 cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 131 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã a fost republicatã cu renumerotarea articolelor, dispoziţiile art. 131 alin. (4) regãsindu-se în aceeaşi formulare la art. 137 alin. (4).
Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 137 alin. (4): "Executarea silitã a creanţelor fiscale nu se perimeazã."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi art. 53, precum şi în art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, ce au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege."
- Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte."
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat."
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
- Art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului: "Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fãrã deosebire la o protecţie egalã a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egalã împotriva oricãrei discriminãri care ar încãlca prezenta Declaraţie şi împotriva oricãrei provocãri la o astfel de discriminare."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, Curtea constatã cã prin aceste dispoziţii legale se consacrã, în materia executãrii creanţelor fiscale, un regim derogatoriu de la dreptul comun, prin aceea cã se prevede neperimarea executãrii silite a acestor creanţe. Aceastã derogare de la dreptul comun este în deplin acord cu Legea fundamentalã care, la art. 126 alin. (2), prevede cã "competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", legiuitorul fiind astfel îndreptãţit sã stabileascã norme de procedurã speciale, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situaţii speciale. În cazul de faţã, situaţia specialã a fost determinatã de faptul cã obiectul executãrii silite îl constituie încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintã un interes general.
De altfel, aşa cum a statuat Curtea Constituţionalã în <>Decizia nr. 91 din 25 iunie 1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 10 iulie 1998, potrivit art. 135 alin. (2) din Constituţie, republicatã, statul are obligaţia sã acţioneze pentru apãrarea intereselor generale ale societãţii, iar agenţii economici trebuie sã se integreze cadrului constituţional, în concordanţã cu interesul public la care statul este obligat sã vegheze.
În ceea ce priveşte critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 137 alin. (4) vin în contradicţie cu art. 16 din Constituţie, republicatã. Curtea constatã cã nici aceasta nu este întemeiatã. Spre deosebire de regula generalã cuprinsã în art. 389 din Codul de procedurã civilã, care se referã la orice persoanã fizicã sau juridicã care are calitatea de creditor sau debitor, dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 au în vedere subiecte calificate ale raportului juridic fiscal, şi anume statul, unitãţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport. Pentru aceleaşi considerente Curtea nu poate reţine nici critica referitoare la art. 20 din Constituţie, republicatã, cu raportare la art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
În concordanţã cu ceea ce Curtea a statuat în mod constant, egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementãri ca fiind discriminatorie justificându-se doar atunci când, pentru situaţii similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cãrora li se aplicã. Aşa fiind, situaţia diferitã în care se gãsesc persoanele la care se referã textul de lege criticat justificã un tratament diferenţiat şi, prin urmare, critica de neconstituţionalitate a reglementãrii în cauzã, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicatã, este neîntemeiatã.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit cãreia neperimarea executãrii silite a creanţelor fiscale restrânge în mod nejustificat dreptul la apãrare al debitorului unei astfel de creanţe, Curtea reţine cã debitorul are posibilitatea de a utiliza calea de atac a contestaţiei împotriva oricãrui act de executare şi de a-şi valorifica, în acest cadru, toate drepturile procesuale, dovedind netemeinicia pretenţiilor creditorului.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, republicatã, Curtea reţine cã acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care existã o restrângere a exercitãrii drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale cetãţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arãtat anterior, nu s-a constatat.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 137 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Camadi Serv Com" - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 1.389/2004 al Judecãtoriei Craiova.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
