Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 432 din 15 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii), art. 63 si 84 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 2 iunie 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii), <>art. 63 şi 84 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Viorica Zaiat în Dosarul nr. 392/39/2009 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei, arãtând cã textele de lege criticate nu contravin dreptului la viaţã intimã, familialã şi privatã, ci au menirea de a sancţiona acele situaţii în care cãsãtoria ar urmãri alte scopuri decât cele legale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 octombrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 392/39/2009, Curtea de Apel Suceava - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii), art. 63 şi <>art. 84 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Viorica Zaiat într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a deciziei de returnare a acesteia de pe teritoriul României.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textul de lege care condiţioneazã prelungirea dreptului de şedere de împrejurarea ca soţii sã locuiascã împreunã contravine dispoziţiilor art. 25 din Constituţie, care asigurã fiecãrui cetãţean dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţarã. Aşadar, obligarea unor persoane de a avea aceeaşi locuinţã contravine libertãţii de stabilire a domiciliului şi încalcã dreptul la liberã circulaţie. În ceea ce priveşte prevederile <>art. 63 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 , precizeazã cã lipsa contribuţiei efective la îndeplinirea obligaţiilor nãscute prin cãsãtorie nu poate fi consideratã un element pe baza cãreia o cãsãtorie sã fie declaratã de convenienţã. Mai aratã cã aprecierea unei cãsãtorii ca fiind de convenienţã are ca efect declararea nulitãţii absolute a acesteia, or, singura autoritate competentã sã constate nulitatea sau ineficacitatea unui act juridic civil de aceastã naturã este instanţa judecãtoreascã, iar nu un organ administrativ cum este Oficiul Român pentru Imigrãri. Referitor la prevederile art. 84 din ordonanţa de urgenţã amintitã, aratã cã este încãlcat dreptul la recurs, ca drept fundamental, prin faptul cã sentinţa pronunţatã este irevocabilã, astfel cã pãrţile nu se pot adresa unei instanţe superioare printr-o cale ordinarã de atac în scopul casãrii pentru eventuale motive de netemeinicie şi nelegalitate a hotãrârii judecãtoreşti pronunţate de instanţa de fond.
Curtea de Apel Suceava - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal considerã cã prevederile <>art. 63 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 încalcã dispoziţiile art. 26 şi 48 din Constituţie, întrucât, "printr-o cale deturnatã, fãrã a se constata nulitatea cãsãtoriei sau fãrã ca aceasta sã fie desfãcutã prin divorţ, se ajunge la separarea soţilor, posibil chiar în mod definitiv, ca urmare a returnãrii unuia dintre soţi. Prin returnarea soţului nu se produc efecte exclusiv asupra dreptului de şedere, ci şi asupra statutului civil, care nu poate fi privit doar formal, prin simpla existenţã a cãsãtoriei". În ceea ce priveşte celelalte texte de lege criticate, apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile de lege ce formeazã obiect al excepţiei sunt constituţionale. Precizeazã cã protecţia generalã a cetãţenilor strãini şi a apatrizilor şi ocrotirea familiei sunt garantate în baza prezumţiei de bunã-credinţã a acestora în raport cu statul român, prezumţie care implicã şi ideea potrivit cãreia cãsãtoria nu trebuie sã fie de convenienţã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii), <>art. 63 şi 84 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii): "Prelungirea dreptului de şedere temporarã pentru reîntregirea familiei
(1) Strãinilor intraţi în România în conformitate cu prevederile art. 46, cu excepţia persoanelor prevãzute la art. 46 alin. (16), li se poate prelungi dreptul de şedere, astfel:
a) pentru soţul/soţia sponsorului, dacã: (...)
(iii) soţii locuiesc împreunã."
Strãinii prevãzuţi la art. 46 sunt cei cãrora li s-a acordat viza de lungã şedere pentru reîntregirea familiei.
- Art. 63: "Cãsãtoria de convenienţã
(1) Oficiul Român pentru Imigrãri refuzã prelungirea dreptului de şedere obţinut în baza cãsãtoriei dacã, în urma verificãrilor efectuate, rezultã cã acea cãsãtorie este de convenienţã.
(2) Elementele pe baza cãrora se poate constata faptul cã o cãsãtorie este de convenienţã pot fi urmãtoarele:
a) coabitarea matrimonialã nu existã;
b) soţii nu s-au cunoscut înaintea cãsãtoriei;
c) lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor nãscute din cãsãtorie;
d) soţii nu vorbesc o limbã înţeleasã de amândoi;
e) existã date cã anterior unul dintre soţi a încheiat o cãsãtorie de convenienţã;
f) soţii sunt inconsecvenţi în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanţelor în care s-au cunoscut ori a altor informaţii relevante despre aceştia;
g) încheierea cãsãtoriei a fost condiţionatã de plata unei sume de bani între soţi, cu excepţia sumelor primite cu titlu de dotã.
(3) Constatarea elementelor prevãzute la alin. (2) se realizeazã de cãtre ofiţerul de interviu. Aceste elemente pot rezulta din:
a) datele obţinute în urma interviului;
b) înscrisuri;
c) declaraţiile celor în cauzã sau ale unor terţe persoane;
d) controale la domiciliul conjugal ori alte verificãri suplimentare.";
- Art. 84: "Contestarea deciziei de returnare
(1) Decizia de returnare poate fi contestatã în termen de 10 zile de la data comunicãrii, la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisã de Oficiul Român pentru Imigrãri, sau la curtea de apel în a cãrei razã de competenţã se aflã formaţiunea teritorialã care a emis decizia de returnare.
Instanţa soluţioneazã cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotãrârea instanţei este irevocabilã.
(2) În cazul strãinilor prevãzuţi la art. 82 alin. (5), decizia de returnare sub escortã poate fi contestatã la curtea de apel competentã teritorial pe raza cãreia se aflã centrul de cazare, în termen de 3 zile de la data comunicãrii. Instanţa se pronunţã în termen de 5 zile, hotãrârea fiind definitivã şi irevocabilã.
(3) Contestaţia prevãzutã la alin. (1) şi (2) suspendã executarea mãsurii de îndepãrtare.
(4) Contestarea deciziei de returnare formulatã de cãtre strãinii luaţi în custodie publicã nu suspendã mãsura luãrii în custodie publicã."
Strãinii la care se referã art. 82 alin. (5) sunt cei care au intrat ilegal, a cãror şedere pe teritoriul României a devenit ilegalã, a cãror vizã sau drept de şedere a fost anulat sau revocat, cei cãrora li s-a refuzat prelungirea dreptului de şedere temporarã, cei cãrora le-a încetat dreptul de şedere permanentã, precum şi foştii solicitanţi de azil.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin urmãtoarelor dispoziţii din Legea fundamentalã: art. 1 - "Statul român", art. 18 - "Cetãţenii strãini şi apatrizii", art. 25 - "Libera circulaţie", art. 26 - "Viaţa intimã, familialã şi privatã", art. 48 - "Familia", art. 53 - "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi" şi art. 129 - "Folosirea cãilor de atac".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã, urmând sã fie respinsã ca atare, pentru motivele care se vor arãta în continuare:
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii), motivatã de faptul cã obligarea unor persoane de a avea aceeaşi locuinţã contravine libertãţii de stabilire a domiciliului şi încalcã dreptul la liberã circulaţie, Curtea constatã cã nu o poate reţine.
În primul rând, Curtea observã cã prevederile art. 25 alin. (2) din Constituţie se adreseazã exclusiv cetãţenilor români în ceea ce priveşte asigurarea, prin intermediul Legii fundamentale, a dreptului de stabilire a domiciliului în orice localitate din ţarã. Strãinii şi apatrizii trebuie sã se conformeze exigenţelor legale sub aspectul stabilirii domiciliului pe teritoriul României. Prevederile <>art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii) din Ordonanţa de urgenţã nr. 194/2002 conferã strãinilor care au obţinut viza de lungã şedere pentru reîntregirea familiei posibilitatea de a obţine prelungirea dreptului de şedere temporarã în vederea realizãrii aceluiaşi scop, anume reîntregirea familiei. Textul criticat se referã la soţul sau soţia sponsorului, care poate obţine acest drept dacã, printre altele, este îndeplinitã condiţia coabitãrii. Prin urmare, atât sponsorului - care, potrivit art. 2 lit. e) din ordonanţa de urgenţã, este strãinul cu şedere legalã pe teritoriul României, care depune cerere pentru reîntregirea familiei -, cât şi soţului acestuia, i se impune sã dovedeascã faptul cã locuiesc împreunã pentru a putea beneficia de reîntregirea familiei. Dar, prin ipotezã, nici sponsorul, nici soţul sau soţia acestuia nu sunt cetãţeni români, astfel cã nu este relevantã, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, invocarea prevederilor art. 25 alin. (2) din Constituţie, care, aşa cum s-a arãtat, au în vedere numai cetãţenii români.
În continuare, Curtea constatã cã textul <>art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii) din Ordonanţa de urgenţã nr. 194/2002 nu este susceptibil de a fi analizat prin prisma prevederilor art. 25 alin. (1) din Constituţie, care garanteazã dreptul la liberã circulaţie. Aceasta, întrucât nu existã nicio legãturã între obligaţia soţilor de a locui împreunã şi libertatea de mişcare de care aceştia beneficiazã, în condiţiile stabilite de legislaţia corespunzãtoare, astfel cum prevede art. 25 alin. (1) din Constituţie.
În ceea priveşte dispoziţiile <>art. 63 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 , Curtea observã cã a mai analizat problema cãsãtoriei de convenienţã din perspectiva unor critici asemãnãtoare celor formulate şi în prezenta cauzã. Astfel, prin <>Decizia nr. 132 din 21 februarie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al România, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, analizând susţinerea potrivit cãreia stabilirea unei cãsãtorii ca fiind de convenienţã înseamnã practic nulitatea absolutã a cãsãtoriei, Curtea a constatat cã nu este întemeiatã, întrucât, pe de o parte, nulitatea absolutã a cãsãtoriei poate fi constatatã numai prin hotãrâre judecãtoreascã şi reprezintã acea sancţiune civilã aplicabilã cãsãtoriei încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor prevãzute de Codul familiei, iar, pe de altã parte, cãsãtoria de convenienţã este constatatã de o autoritate specializatã, organizatã în subordinea unui minister, şi produce efecte exclusiv asupra dreptului de şedere a strãinilor în România, iar nu asupra statutului civil al persoanelor în cauzã.
De asemenea, prin <>Decizia nr. 350 din 2 mai 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006, Curtea a reţinut cã, în ceea ce priveşte cãsãtoria de convenienţã, se instituie o prezumţie relativã care poate fi rãsturnatã prin proba contrarã, în sensul cã solicitantul dreptului de şedere are posibilitatea de a demonstra, prin orice mijloace de probã, caracterul efectiv şi neechivoc al cãsãtoriei a cãrei existenţã a invocat-o în fundamentarea cererii sale. Introducerea prevederii referitoare la cãsãtoria de convenienţã are menirea de a sancţiona acele cazuri în care, prin încheierea cãsãtoriei, s-au urmãrit alte scopuri decât cele fireşti şi legale.
De altfel, Curtea observã cã legiuitorul român a adoptat aceleaşi criterii de evaluare a unei cãsãtorii în vederea stabilirii caracterului sãu autentic sau convenţional ca şi cele prevãzute în legislaţia Uniunii Europene. Astfel, elementele enumerate în cuprinsul <>art. 63 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 au fost preluate integral din Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene din 4 decembrie 1997 cu privire la mãsurile ce pot fi adoptate pentru combaterea cãsãtoriilor de convenienţã (97/C 382/01), care se referã la cãsãtoriile încheiate între cetãţeni ai statelor membre sau rezidenţi legali pe teritoriul acestora şi persoane care au naţionalitatea unui stat terţ. În plus, art. 35 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetãţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE permite statelor membre ca, în caz de abuz de drept sau în caz de fraudã, aici fiind incluse cãsãtoriile de convenienţã, sã adopte mãsurile necesare pentru a refuza, anula sau retrage orice drept conferit prin directiva menţionatã.
Totodatã, prin <>Decizia nr. 1.264 din 25 noiembrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 23 decembrie 2008, Curtea a statuat cã "Protecţia generalã a cetãţenilor strãini şi a apatrizilor care locuiesc în România, consacratã la nivel constituţional, are semnificaţia garantãrii exercitãrii, de cãtre aceştia, a tuturor drepturilor şi libertãţilor, cu excepţia celor pentru care Constituţia sau legea impune calitatea de cetãţean român, însã în egalã mãsurã are şi semnificaţia cã aceeaşi categorie de persoane trebuie sã se supunã legislaţiei naţionale şi sã îndeplineascã obligaţiile corelative acestor drepturi şi libertãţi. Prin urmare, nu este contrar spiritului drepturilor şi libertãţilor garantate de art. 18 alin. (1) şi art. 26 din Constituţie ca, prin lege specialã, sã fie reglementate condiţiile în care cetãţenii strãini sau apatrizii pot beneficia de protecţia generalã a statului român, sub toate formele sale." În ceea ce priveşte invocarea art. 1 din Legea fundamentalã, Curtea reţine cã acest text consacrã valorile supreme ale statului român, ca stat de drept, democratic şi social, precum şi principiile pe care acesta se organizeazã, iar textul de lege criticat nu se opune niciunei astfel de valori ocrotite.
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 84 din Ordonanţa de urgenţã nr. 194/2002 , Curtea observã cã s-a mai pronunţat sub aspectul pretinsei încãlcãri a dispoziţiilor <>art. 129 din Legea fundamentalã. Astfel, prin Decizia nr. 6 din 15 ianuarie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 14 februarie 2008, Curtea Constituţionalã a constatat, în acord cu jurisprudenţa sa constantã, cã este de competenţa exclusivã a legiuitorului instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti şi modalitatea de exercitare a cãilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a le exercita, în condiţiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (iii), <>art. 63 şi 84 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Viorica Zaiat în Dosarul nr. 392/39/2009 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercialã, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
